x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Horia Simu, rețeta jafului dublu: companii de stat cumpărate cu bani luați ilegal tot de la stat

Horia Simu, rețeta jafului dublu: companii de stat cumpărate cu bani luați ilegal tot de la stat

de Ion Alexandru    |    09 Feb 2016   •   10:50
Horia Simu, rețeta jafului dublu: companii de stat cumpărate cu bani luați ilegal tot de la stat

După ce a încasat ilegal acțiuni în valoare de 70 de milioane de euro de la ANRP, prin supraevaluarea terenului preluat, prin drepturi litigioase, din faţa sediului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, afaceristul Horia Simu, supranumit şi “baronul cuprului”, a vândut acţiunile primite la Fondul Proprietatea către două fonduri de investiţii americane. Banii au intrat în conturile unui offshore cipriot, care a achiziţionat datoriile bancare ale Societăţii de Construcţii CCCF Bucureşti SA.

Prin această spălare grosieră a banilor ilegal luaţi de la stat, căsuţa poştală controlată de Horia Simu a realizat o concentrare economică a CCCF Bucureşti SA, reuşind să pună mâna pe controlul unic al societăţii, inclusiv pe sucursalele acestei societăţi din ţară. Sucursala Timişoara a achiziţionat, ulterior, la rândul ei, alte companii de la stat.

Parteneri în aceste tranzacţii sunt avocatul lui Simu, Alecsandru Andrei Buliga Neagu, dar şi un alt client al ANRP şi al DNA, apropiatul altui afacerist despăgubit de ANRP, Mihai Rotaru, Adrian Andrici, patron al SC U Craiova SA şi al săptămânalului de satiră „Kamikaze”. Deşi toate aceste manevre sunt cunoscute de către anchetatori, pentru recuperarea prejudiciului au fost blocate doar conturile personale ale lui Horia Simu şi câteva bunuri. Firmele în cauză, preluate de la stat cu bani luaţi ilegal tot de la stat, se află în continuare sub controlul său, fără ca nimeni să ia vreo măsură.

Primul dosar penal instrumentat de DNA privind fraudele cu despăgubiri acordate de ANRP, sub mandatul lui Ingrid Zaarour, afaceristului Horia Simu, a ajuns în instanţă fără ca obiectul spălării banilor obţinuţi ilegal să fie indisponibilizat. „Jurnalul Naţional” prezintă schema prin care controversatul afacerist a folosit fondurile cu care a fost prejudiciat statul român pentru a da alte tunuri statului.

Cea mai scandaloasă despăgubire acordată de ANRP

Povestea începe în anul 2001, când moştenitoarea drepturilor asupra unui teren în suprafaţă de 97.509 metri pătraţi, aparţinând fostei Fabrici Ciurel, amplasat unde astăzi este un spaţiu viran din faţa clădirii sediului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale din Capitală, a încercat, în zadar, să primească despăgubiri de la stat.

Acţiunile femeii, pe nume Mihaela Cojocaru, s-au oprit în anul 2006 când a fost contactată de doi avocaţi, pentru a vinde drepturile litigioase. Avocaţii se numesc Lea Pardău şi Andrei Alecsandru Buliga Neagu, acesta din urmă fiind în relaţii parteneriale de business cu afaceristul Horia Simu, cunoscut în mediul de resort ca „baronul cuprului”. În urma negocierilor, prin intermediul celor doi avocaţi, Mihaela Cojocaru i-a vândut lui Horia Simu, în data de 3 aprilie 2006, drepturile litigioase (prezente şi viitoare), pentru terenul în cauză, situat la intersecţia Şoselei Virtuţii cu Strada Fabricii, la un preţ de 1,5 milioane de dolari. Toate etapele acestei tranzacţii au fost intermediate şi supervizate de către avocatul Andrei Alecsandru Buliga Neagu.

Acelaşi avocat a fost, potrivit procurorilor DNA care au investigat această afacere, şi puntea de legătură dintre Horia Simu şi fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii, Ingrid Zaarour, fosta parteneră de afaceri (şi nu numai – după unele surse) a lui Radu Petru Pricop, actualul ginere al lui Traian Băsescu.

Jaf de 70 de milioane de euro

La sfârşitul lunii februarie a anului 2008, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP a hotărât să îl despăgubească pe Horia Simu cu acţiuni la Fondul Proprietatea, în schimbul acestui teren cumpărat cu drepturi litigioase. Din comisie făceau parte preşedintele de atunci al ANRP, Ingrid Zaarour, Mihnea Remus Iouraş, actualul deputat Cătălin Tehodor Nicolescu, Constantin Zaharia Lefter, deputatul fugar Marko Attila Gabor şi Mihaela Ionela Nicolescu.

Aceştia au decis să rezolve cu celeritate dosarul de despăgubire nr. 38386/CC/2007, pentru motivele invocate de Horia Simu, anume acelea că nerezolvarea cu prioritate a cererii i-ar provoca o puternică stare de stres ce i-ar putea afecta grav starea de sănătate. Afaceristul a depus la dosar o adeverinţă medicală şi o expertiză extrajudiciară prin care s-au justificat în mod fals o stare de sănătate precară şi identificarea greşită a terenului ce urma să fie despăgubit, având drept scop acreditarea ideii că terenul nu poate fi restituit în natură.

În cauză există şi un expert, pe nume Alexandru Florin Hanu, care a supraevaluat terenul în cauză cu o valoare de aproape 50 la sută. În cele din urmă, Horia Simu a primit din partea ANRP o despăgubire în valoare de 466.770.763 lei (aproximativ 128 de milioane de euro), calculată la un preţ de 1.315,53 euro pentru un metru pătrat. Procurorii DNA au stabilit, însă, că despăgubirea a fost umflată cu 69.879.373 euro.

Operaţiunea „spălarea de bani”

Lucrurile cu adevărat grave încep, însă, abia din acest punct. După ce ANRP i-a oferit lui Horia Simu acţiuni în valoare de aproape o jumătate de miliard de lei la Fondul Proprietatea, în data de 4 martie 2008, afaceristul despăgubit a ridicat Decizia şi a solicitat conversia acţiunilor în bani. A doua zi, pe 5 martie 2008, Fondul Proprietatea deja emisese titlul de conversie. Ştiind că 70 de milioane de euro din cei 128 de milioane au fost dobândiţi ilegal, Horia Simu a pus la cale o adevărată operaţiune de spălare de bani în care a atras fonduri de investiţii străine, companii europene, dar şi căsuţe poştale din Cipru, pentru a disimula banii şi pentru a produce alţi bani, în raport cu statul.

Astfel, în 20 martie 2008, la două săptămâni după conversia acţiunilor în bani, Horia Simu a lichidat contul deschis la Depozitarul Central, după ce, în prealabil, a cesionat către fondurile americane de investiţii o bună parte din acţiuni. Prima dată, a cesionat către Grantelast Limited un număr de 396.755.149 acţiuni, iar în 16 mai 2008, a înstrăinat către Manchester Securities Corp alte 70.015.614 acţiuni. Cu banii obţinuţi pe această cale, Horia Simu a utilizat suma de 69.897.373 de euro pentru ca, prin operaţiuni succesive financiar-bancare, să transfere diverse fonduri către nişte companii.

Astfel, o parte din aceşti bani, respectiv 9.577.000 de euro, 10.100.000 de dolari şi 3.828.623 lei au fost transferaţi în conturile offshore-ului cipriot Wagma Holdings Limited, dar şi către societăţile Amteck Investiţii SRL şi Cuprom SA, fonduri pe care le-a transformat, ulterior, în acţiuni la Compania de Construcţii Căi Ferate Bucureşti SA, Foradex SA şi Cuprom SA, pentru a spăla banii.

Horia Simu a cumpărat cu 1,5 milioane de dolari drepturile litigioase pentru un teren și a primit de la ANRP 128 milioane de euro. Proprietarul de drept încercase cinci ani să obțină despăgubiri.

După ce a primit acțiuni de jumătate de miliard de lei la Fondul Proprietatea, „regele” Simu a cerut conversia acestora în bani. A doua zi, cererea i-a fost aprobată.

Horia Simu, 40 de ani, este considerat „Regele despăgubirilor”, din cauza sumelor obţinute de la ANRP, după cumpărarea drepturilor litigioase și coruperea funcţionarilor publici

A preluat datoriile CCCF Bucureşti SA printr-o căsuţă poştală din Cipru

La câteva luni după ce a încasat banii, prin ingineria financiară descrisă mai sus, Simu a folosit una dintre companiile către care a transferat fondurile pentru achiziţia indirectă a unei companii de stat. În 4 noiembrie 2008, offshore-ul Wagma Holdings Limited a realizat controlul unic asupra SC CCCF Bucureşti SA, prin concentrare economică.

În data de 30 aprilie 2008, căsuţa poştală, controlată în proporţie de 100% de către Horia Simu, a preluat o creanţă a BCR la CCCF Bucureşti SA, în valoare de 28.773.112,18 lei. În noiembrie, au fost subscrise 1.515.160 de acţiuni nominative, reprezentând 45,17% din capitalul social, prin două metode. Un aport în numerar în valoare de 20 de milioane de lei, prin compensarea unor creanţe pe care le prelevase deja, în aprilie, şi un alt aport, tot în numerar, în valoare de 30 de milioane de lei, depus la expirarea termenului până la care puteau face majorare de capital ceilalţi acţionari existenţi.

De altfel, în perioada 9 mai – 4 iunie 2008, Wagma Holdings LTD Cipru a mai achiziţionat alte 634.426 de acţiuni de la acţionarii minoritari ai CCCF Bucureşti SA, controlând, astfel, un pachet de 64,04 la sută din capitalul social. De remarcat este faptul că Wagma Holdings Limited a fost înfiinţată de Horia Simu cu câteva lui înainte de a obţine despăgubirile scandaloase de la ANRP. Firma a luat fiinţă în anul 2007, acţionar unic şi administrator era Simu, şi se ocupă cu activităţi caracteristice unei companii de holding şi de investiţii. Până în noiembrie 2008, compania nu a înregistrat cifră de afaceri pe teritoriul României.

Colegi de dosare la ANRP, parteneri în afacerile cu banii rezultaţi

Iar lucrurile nu se opresc, însă, aici. Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în 2014, cu un an înainte ca Horia Simu să fie arestat pentru aceste despăgubiri, acţionariatul CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara SRL, companie care are sediul în Bucureşti, era compus din DO-ROM Beteligungs GMBH (fosta DO-FI South-East Holding GMBH), reprezentată de avocatul Alecsandru Andrei Buliga Neagu, cu 85 la sută din acţiuni, şi de… Adrian Andrici, cu 15 procente.

Andrici, patron al revistei „Kamikaze”, este, la rândul lui, un client al despăgubirilor ANRP. Prin dosarul 22714/FF, împreună cu Gheorghe Gabriel, Gheorghe Stelian, zis “Stelu”, şi Valentin Vişoiu, Adrian Andrici a încasat despăgubiri în valoare de 377.287.300 de lei. Partenerul de afaceri al lui Andrici de la FC Club Sportiv U Craiova SA, Mihai Rotaru, a primit, la rândul său, despăgubiri de 108.932.000 de lei, în dosarul în care este cercetat, alături de Crinuţa Dumitrean, Ioan Oltean şi alţi membri ai ANRP, în penultimul dosar instrumentat de DNA. Revenind la spălarea de bani în care este implicat Horia Simu, de remarcat este că Andrici şi compania administrată de avocatul Buliga Neagu, CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara SRL, decid, în data de 29 aprilie 2014, divizarea parțială a societăţii. Andrici a fost reprezentat în această adunare generală de către Horia Simu, ca şi mandatar.

În acest sens, se divizează din CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara SRL compania DO-FI Construction Management SRL, în care acţionari devin CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara SRL (cu 9,0909%), DO-ROM Beteligungs GMBG (cu 77,2727%) şi Horia Simu (cu 13,6304% din acţiuni). Toate aceste operaţiuni sunt cunoscute de procurori, însă, în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de Ingrid Zaarour (foto) şi ceilalţi membri ai Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor, Horia Simu este acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

Prejudiciul, în valoare 70 de milioane de euro, reţinut în cauză, nu prea are multe şanse să fie recuperat. Procurorii au poprit conturile afaceristului şi au indisponibilizat câteva ceasuri de mână (în valoare totală de 62.290 euro), 205 opere de artă (în valoare de 1.919.750 euro), 130 de obiecte de cult şi pietre preţioase (în valoare de 2.000.920 euro) şi suma de 338.460 de lire sterline. Afacerile construite, însă, în cascadă cu acei bani nu par a face “cu ochiul” anchetatorilor.


Avocatul Buliga Neagu revine

La momentul în care Horia Simu a preluat, astfel, controlul CCCF Bucureşti SA, compania în cauză deţinea active la mai multe sucursale teritoriale, printre care şi CCCF Filiala Drumuri şi Poduri Timişoara SA. În 5 octombrie 2010, acţionarul majoritar al sucursalei Timişoara, CCCF Bucureşti SA, controlată de Simu, prin Wagma Holdings Limited, decide cooptarea în cadrul sucursalei a unui nou asociat.

Acesta este nimeni altul decât avocatul lui Horia Simu, cel care a intermediat achiziţia drepturilor litigioase pentru terenul despăgubit, Alecsandru Andrei Buliga Neagu, care primeşte 0,00129 % din acţiunile CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara. În acelaşi timp, CCCF Bucureşti SA cedează 99,987% din acţiuni către compania austriacă DO-FI South-East Holding GMBH, administrată de acelaşi avocat Buliga Neagu. Acest holding se ocupă cu acţiuni în domeniul imobiliar şi al construcţiilor de drumuri.

Ca şi în cazul CCCF Bucureşti SA, DO-FI South-East Holding GMBH operează o concentrare economică la sucursala Timişoara a firmei-mamă, preluând controlul unic al acesteia. După încheierea concentrării economice, CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara achiziţionează pachete importante de acţiuni la alte întreprinderi de stat, toate aceste operaţiuni fiind făcute sub controlul lui Horia Simu.

Astfel, fostul administrator Nicolas Herve Marie Miravalls este înlocuit, în 29 august 2011, de către Horia Simu, după ce, în 15 mai, CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara a cumpărat 40% din acţiunile SC Laborator Central Construcţii SRL, iar în 3 aprilie 2012 a achiziţionat toate activele SC Dunaprof Cariere SRL. În 9 şi 10 martie 2011, prin două tranzacţii succesive realizate la Bursa de Valori Bucureşti, CCCF Direcţia Drumuri şi Poduri Timişoara a mai achiziţionat un pachet de 30,8185% din acţiunile SC Dunaprof SA, iar, în 20 octombrie 2011, compania în cauză a achiziţionat 23,78% din capitalul social al Construcţii Feroviare Iaşi – Grup Colas SA.


 

×
Subiecte în articol: horia simu jaf anrp bani