x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete ​​​​​​​Romgaz a dat patru contracte unei firme investigate de Consiliul Concurenţei pentru licitaţii trucate

​​​​​​​Romgaz a dat patru contracte unei firme investigate de Consiliul Concurenţei pentru licitaţii trucate

de Ion Alexandru    |    26 Oct 2016   •   16:24
​​​​​​​Romgaz a dat patru contracte unei firme investigate de Consiliul Concurenţei pentru licitaţii trucate

Compania Romgaz SA Mediaş, deţinută în majoritate de statul român, continuă seria contractelor atribuite firmelor afaceristului Mircea Vescan, vizate de o investigaţie, derulată în anul 2014, de către Consiliul Concurenţei, cu sprijinul DIICOT, referitoare la posibila trucare a unor licitaţii organizate de Transgaz. Mircea Vescan, cel care controlează una dintre companiile investigate, Armax Gaz SA Mediaş, a deţinut funcţia de consilier al ministrului Economiei, Varujan Vosganian, şi a intrat în atenţia opiniei publice la sfârşitul anului 2010, după ce a achiziţionat lucrarea “Car cu boi”, semnată de Nicolae Grigorescu, pentru care a plătit suma de 155.000 de euro. Mai mult, prin intermediul fiicei sale, Vescan este conectat şi la reţeaua de interese a asfaltatorului de casă al lui Traian Băsescu, Theodor Berna, cercetat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz SA Mediaş a încheiat, la mijlocul acestei luni, câteva contracte aferente unor loturi privind achiziţia de servicii de lucrări de proiectare a mai multor staţii de uscare şi de comprimare a gazelor, din zonele aflate în administrarea acestei companii. Valoarea contractelor se ridică la peste 100.000 de euro fără TVA şi au făcut obiectul unei licitaţii deschise, la care criteriul principal de atribuire a fost preţul cel mai scăzut.

Astfel, în data de 13 octombrie 2016, SNGN Romgaz SA a încheiat cu compania Armax Gaz SA din Mediaş patru contracte, aferente a patru loturi din proiectul achiziţionat. Pentru primul contract, care vizează modernizarea Staţiei de Uscare de la Hârleşti, au fost depuse două oferte, dintre care doar cea a Armax Gaz SA Mediaş a fost declarată admisibilă şi, în final, a fost şi cea declarată câştigătoare, la un preţ de 92.847,25 lei fără TVA. Pentru lotul al doilea, vizând lucrări de proiectare aferente modernizării sistemului de răcire al gazelor la Staţia de Comprimare şi la cea de Comprimare de la Deneş, singurul ofertant care a depus o ofertă a fost aceeaşi companie Armax Gaz SA Mediaş, societatea primind un al doilea contract, în valoare de 73.455,23 lei fără TVA.

Singurul ofertant pe alte două loturi

Ale două loturi au ajuns să fie atribuite, în aceeaşi zi, aceleiaşi firme ofertante. Este vorba despre modernizarea sistemului de separare şi vehiculare a gazului condensat la Staţia de Uscare a gazelor de la Frasin, la un cost negociat de 86.244,44 lei fără TVA, dar şi de modernizarea sistemului de separare gaz-apă la aspiraţii gaze în staţiile de comprimare Filitelnic, Tâgmândru şi Cistru, la un cost negociat de 115.582 lei fără TVA. La ambele loturi, Armax Gaz SA Mediaş a fost singurul operator economic care a depus o ofertă şi care s-a înscris la licitaţie.

Un al cincilea lot al acestor contracte vizează lucrări de proiectare a sistemului de evacuare a apei şi zăcământului la Staţia de Comprimare a gazului de la Frasin. Pentru acest lot, au fost depuse două oferte, dintre care doar una a fost considerată admisibilă de către autoritatea contractantă, în final lucrarea fiind atribuită companiei SC Gazproiect SA din Braşov, la un preţ de 73.500 de lei fără TVA.

Prestatorul, sub anchetă pentru trucarea unor licitaţii la Transgaz

Armax Gaz SA Mediaş, compania căreia Romgaz i-a atribuit patru din cele cinci loturi ale licitaţiei cu pricina, a făcut, la sfârşitul anului 2014, obiectul unei investigaţii derulate de Consiliul Concurenţei, în colaborare cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în legătură cu trucarea unor… licitaţii. Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii, decizii ale asociaţiilor de companii, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei, în special cele care privesc participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte.

În decembrie 2014, Consiliul Concurenţei a dat publicităţii un comunicat de presă, prin intermediul căruia a anunţat că a fost extinsă o investigaţie privind posibila înţelegere între unele companii, pentru a participa cu oferte trucate la licitaţiile organizate de Compania Transgaz SA Mediaş în anul 2011, având ca scop atribuirea unor contracte de racorduri de gaze naturale şi lucrări de modernizare şi întreţinere a instalaţiilor aferente.

Potrivit acestui comunicat, în urma extinderii investigaţiei, Consiliul Concurenţei a efectuat, în urmă cu doi ani, inspecţii inopinate la sediile mai multor companii, printre care se numără SC Armax SRL, SC Ecprod SA, SC Condmag SAşi SC Instcomp SA. “Documentele ridicate în cadrul acestor inspecţii au fost preluate pentru analiza autorităţii de concurenţă, în cadrul procedurii specifice investigaţiei”, se arată în comunicatul respectiv.

Această acţiune a avut loc după ce, în luna iulie a aceluiaşi an, Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind posibila înţelegere între un număr de 13 firme de a participa cu oferte trucate la zece licitaţii organizate de Transgaz SA în anul 2011, de asemenea pentru atribuirea unor contracte de racorduri de gaze naturale şi de lucrări de modernizare şi întreţinere a instalaţiilor aferente. În principal, au fost vizate licitaţii organizate de Transgaz SA, pe lista societăţilor suspectate aflându-se SC Armax Gaz SA Mediaş, cea care a primit, luna aceasta, cele patru contracte de la Romgaz. Alături de Armax Gaz SA Mediaş, pe lista suspecţilor se află şi firma Armax SRL, dar şi Inspet SA, Condmag SA, T.M.U.C.B. SA, Rominsta SRL, Moldocir SA Piatra-Neamţ (companie apropiată fostului edil al Municipiului Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan Pinalti, condamnat în dosarul “Microsoft”), Cis Gaz SA, Pegamont SA, Ecprod SA, Amarad SA, Posada Med SRL, Staza Invest SRL şi Instcomp SA.

Din cercul de afaceri face parte şi unul dintre asfaltatorii de casă ai lui Traian Băsescu, Theodor Berna

Legături cu oamenii fostului PDL

Compania Armax Gaz SA Mediaş este controlată de către omul de afaceri Mircea Vescan, fost consilier al ministrului Economiei, Varujan Vosganian. Fiica acestuia, Ioana Maria Vescan, este căsătorită cu afaceristul Dan George Oproescu, din Cernavodă, cunoscut în presa mondenă, în trecut, datorită legăturilor sale cu o vedetă de televiziune, Daiana Anghel. Oproescu deţine, potrivit unor date de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, acţiuni în cadrul unei companii ce activează în domeniul energiei, SC Customline Energy SRL, implicată în dezvoltarea unui parc eolian în judeţul Galaţi. Din această companie mai face parte Bogdan Gruia, finul lui Adriean Videanu şi un apropiat al fostului primar PDL de la Sectorul 3 din Bucureşti, Liviu Negoiţă.

Ei bine, un al treilea asociat de la SC Customline SRL este nimeni altul decât fostul consilier prezidenţial şi om de afaceri Theodor Berna, patron al vestitei companii Tehnologica Radion. Berna este considerat dept un asfaltator de casă al lui Traian Băsescu şi, în prezent, este cercetat penal într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, dosar în care procurorii au calculat un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro.

Un alt amănunt interesant în această poveste este şi cel semnalat, în urmă cu câţiva ani, de presa sibiană, care a dezvăluit că fiica lui Mircea Vescan, Ioana Maria Vescan, a deţinut integral părţile sociale ale unei alte firme, SC Aldona SRL, societate care, la rândul ei, a primit contracte de la societăţile Romgaz şi Transgaz.

Firma prestatoare este controlată de fostul consilier în Ministerul Economiei, Mircea Vescan

A cumpărat “Car cu boi”, de Grigorescu, pentru 155.000 de euro

Mircea Vescan a intrat din nou în atenţia opiniei publice în anul 2010, când casa de licitaţii Artmatrk a organizat o licitaţie pentu vânzarea tabloului “Car cu boi”, semnat de pictorul Nicolae Grigorescu. În urma acestei licitaţii, lucrarea a fost cumpărată de afaceristul Mircea Vescan, care a oferit pentru pictură un preţ de 155.000 de euro.

Tot atunci, casa de licitaţie a făcut vânzări de peste 813.500 de euro. Vescan declara, la vremea respectivă, că nu a intenţionat să cumpere o asemenea lucrare, însă, după ce a văzut tabloul, a decis să liciteze, “pentru a se asigura că nu va fi înstrăinat niciodată de România”. În prezent, lucrarea “Car cu boi” se află expusă la Muzeul Brukental, din Sibiu.

Afacerile de la Romgaz, derulate în familie, nu sunt încă investigate

Contractele pe care Romgaz le-a atribuit companiei implicate într-o investigaţie a Consiliului Concurenţei succed unei alte serii de afaceri similare derulate de compania naţională de gaze naturale. Luna trecută, “Jurnalul Naţional” a prezentat un evident conflict de interese la Romgaz, după ce societatea a achiziţionat licenţe Microsoft de la o societate deţinută de soţul unei şefe de serviciu din cadrul acestei companii, plătind peste 1,1 milioane de euro. De altfel, firma bărbatului Veronicăi Rodica Gruşea, SC Gama Computers SRL, nu se află la prima afacere de acest gen cu Romgaz, ea derulând, din 2010 şi până în prezent, nu mai puţin de nouă contracte, în valoare totală de aproximativ 6,3 milioane de euro. Mai mut, între societatea deţinută de familia şefei de serviciu de la Romgaz şi o altă companie, aflată în cercul de interese al lui Emil Boc, abonată, de asemenea, la contracte grele cu statul, există o relaţie atât de strânsă, încât cea de-a doua a garantat obligaţiile pe care prima le avea la o bancă. “Binefăcătorul” se numeşte Marcel Borodi, patronul Net Brinel SA, societate care a livrat pachete software necesare organizării alegerilor locale din acest an pentru Autoritatea Electorală Permanentă.

 

Peste 100.000 de euro va cheltui Romgaz SA pentru servicii de proiectare la mai multe staţii de comprimare şi de uscare. Majoritatea lucrărilor au fost contractate de la o societate investigată de Consiliul Concurenţei, pentru posibile trucări ale unor licitaţii organizate de Transgaz.

Firma în cauză este controlată de afaceristul Mircea Vescan, socrul unui partener de afaceri al lui Theodor Berna, fost consilier prezidenţial şi asfaltator de casă al regimului PDL-Băsescu

×