x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete "Semnătura" ucigaşului japonezei: îşi muşca victimele de umăr

"Semnătura" ucigaşului japonezei: îşi muşca victimele de umăr

de Adriana Oprea-Popescu    |    11 Sep 2012   •   17:24
"Semnătura" ucigaşului japonezei: îşi muşca victimele de umăr

Procurorii Parchetului General au solicitat instantei prelungirea mandatului de arestare preventiva pentru Vlad Nicolae (25 ani), fata de care s-a pus in miscare actiunea penala sub aspectul comiterii infractiunii de omor calificat si deosebit de grav si talharie (15 august a.c., victima M. Yurika), omor calificat, viol si violare de domiciliu (noaptea de 05/06 august a.c., victima S. Tudora), viol, lipsire de libertate si violare de domiciliu (25 februarie 2011, victima N. Lenuta), violare de domiciliu, in forma continuata (mai – august 2010, victima P. Stoica), viol, talharie si violare de domiciliu (24 februarie a.c., victima S. Maria), viol, talharie, lipsire de libertate si violare de domiciliu (1 martie a.c., victima A. Ana), talharie si violare de domiciliu (noaptea de 28/29 aprilie a.c., victima M. Marcela).

A siluit o femeie imobilizata la pat
Prima fapta (cunoscuta) din biografia criminalului in serie dateaza din perioada mai-august 2010, cand Vlad Nicolae a intrat, repetat, in locuinta unei femei de 75 de ani. Victima, P. Stoica, era imobilizata la pat si locuia singura intr-o casa darapanata din Balotesti. Folosind forta, Vlad Nicolae a violat-o si a amenintat-o pe batrana sa nu povesteasca nimanui ce i se intampla. Femeia care avea grija de ea a observat insa ca, de multe ori, gaseste lacatul usii sau geamul casei spart, iar ea e plina de vanatai. In cele din urma, victima i-a povestit cosmarul prin care trece. I-a spus, de asemenea, ca il poate recunoaste pe acest barbat, pentru ca el locuia intr-un bloc de garsoniere din fata casei ei. Martora a sunat la 112 pe 1 si 13 iunie 2010. Din fisele de interventie la eveniment reiese ca un agent de politie a consemnat, la rubrica "Observatii", "nu se confirma", desi nu o audiase pe victima, iar geamul spart si lacatul distrus indicau, fara niciun dubiu, savarsirea unei infractiuni. Pe 9 august a.c., cu ocazia prezentarii pentru recunoastere dupa fotografie, victima l-a indicat ca autor pe Vlad Nicolae. Infractiunea de viol nu mai poate fi retinuta, deoarece victima nu a formulat acum doi ani plangere penala prealabila.

A incercat sa ascunda crima
In noaptea de 05/06 august a.c., Vlad Nicolae a patruns in locuinta victimei S.Tudora, o femeie de 74 de ani ce locuia singura intr-o garsoniera din Balotesti. A violat-o, a sugrumat-o, apoi a dezbracat-o de camasa de noapte si de chiloti, obiectele fiind gasite de anchetatori, la CFL, intr-o galeata aflata in baia locuintei.

Actionand cu intentia de a simula un accident casnic, pentru a sterge astfel urmele, criminalul a deschis gazul de la aragazul din bucatarie, scotand din priza stecherul detectorului de gaze, apoi a parasit locuinta, incuind cu cheia usa de la intrare. Cadavrul victimei a fost descoperit a doua zi, de catre nora victimei, care a patruns in casa folosind o cheie de rezerva. Pe gatul victimei erau numeroase vanatai, iar pe umar batrana avea urma unei muscaturi... (Conform raportului de expertiza genetica, probele biologice recoltate, la autopsie, de la victima violata, au profilul genetic al lui Vlad Nicolae).

Tipul criminalului mixt
Pe M. Yurika, Vlad Nicolae a ucis-o in seara zilei de 15 august a.c. Imediat ce studenta din Japonia a ajuns pe aeroportul Otopeni, in jurul orei 20:30, el a abordat-o, convingand-o sa-i accepte "ajutorul" pentru a ajunge la Gara de Nord (de unde fata ar fi trebuit sa ia un tren catre Craiova). Au urcat impreuna intr-un taxi parcat in afara aeroportului, iar Vlad Nicolae i-a cerut soferului sa mearga in directia opusa Bucuresti-ului, catre Balotesti. Dupa iesirea din Otopeni, intrand in padurea "Magura", i-a cerut taximetristului sa opreasca, iar el si victima au coborat.

Apoi, a tras-o cu forta pe fata in padurea ce margineste drumul public, unde a intretinut relatii sexuale prin constrangere cu aceasta, dupa care a ucis-o, strangand-o de gat. Geamantul victimei ramasese la circa 60 de metri de locul unde a fost ucisa fata; Vla Nicolae a fortat deschiderea lui, abandonandu-l apoi in padure, unde a si fost gasit. Dintre bunurile pe care victima le-a avut asupra sa, criminalul a furat un telefon mobil I-phone, o camera foto Casio, un laptop Sony Vaio si banii. A doua zi, a vandut telefonul unui prieten, care l-a vandut altuia, aparatul fiind localizat, in cele din urma, in ziua de 18 august, ca urmare a interceptarii si inregistrarii comunicatiilor telefonice. Cu o zi mai devreme, Vlad Nicolae reusise sa vanda si camera foto.

Ca si in cazul batranei ucise de Vlad Nicolae in noaptea de 5/6 august, si M. Yurika a fost muscata de agresor in zona umerilor. Calculat si abil in perioada de dinainte, dar si dupa comiterea crimelor, asemeni unui criminal organizat, Vlad Nicolae devenea imprudent si-si pierdea controlul in timpul comiterii faptelor (criminalul dezorganizat), lasand astfel in urma probe care au dus la identificarea lui ca autor. Pe hanoracul cu care a fost imbracata tanara studenta, s-au gasit, la nivelul ambilor umeri, urmele biologice (saliva) in zonele la nivelul carora victima fusese muscata de agresor. Conform raportul de expertiza genetica, probele biologice provin de la Vlad Nicolae. O alta urma biologica, provenind de asemenea de la el, a fost ridicata, la autopsierea cadavrului, de pe mana stanga a victimei, din zona incheieturii acesteia.

×