x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Au leşinat la concert, acum varsă lacrimi

Au leşinat la concert, acum varsă lacrimi

de Diana Scarlat    |    28 Iun 2009   •   00:00
Au leşinat la concert, acum varsă lacrimi
Sursa foto: ANDREI PUNGOVSCHI/AFP

A mai plecat un idol spre cer. Un idol al mai multor generaţii, aclamat pe toate scenele lumii, adorat, deşi controversat în ultimii ani. Lacrimile românilor udă acum florile depuse în faţa Ambasadei SUA la Bucureşti şi gazonul Stadionului Lia Manoliu, unde Michael a cântat de două ori.



În 1992, zeci de mii de fani s-au adunat pe Stadionul Lia Manoliu să-şi vadă visul împlinit: a cântat Michael Jackson! Acelaşi pe care îl văzuseră doar la televizor, acelaşi care tapeta pereţii camerelor adolescenţilor şi copiilor de atunci. Au strigat, şi-au plâns bucuria, au leşinat de emoţie. Cei mai norocoşi au primit în dar jachete roşii, cu multe fermoare, identice cu cea a starului din videoclipul "Thriller".

În 1996, idolul lor i-a vizitat iar. Alte zeci de mii de fani l-au aclamat cu aceeaşi emoţie, la unison, pe acelaşi stadion. Copiii deveniseră adolescenţi, unii dintre foştii adolescenţi erau deja părinţi, iar copiii lor, deja fani. Astăzi, toţi cei care l-au iubit ani la rând şi copiii lor îl plâng pe idolul plecat.

PELERINAJ
Stadionul Lia Manoliu şi Ambasada SUA s-au transformat în ultimele zile în locuri de pelerinaj pentru admiratorii lui Michael Jackson, cel care va rămâne în inimile lor mereu viu. Fanii sunt aşteptaţi la intrarea Stadionului Lia Manoliu şi astăzi pentru a-i aduce un ultim omagiu starului internaţional.

ÎNAPOI, ACASĂ
Michael Jackson a murit în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 50 de ani, în urma unui un stop cardiac. Trupul său a fost ţinut "la secret", la fel ca şi data sau locul înmormântării, departe de curiozitatea presei şi de camerele foto şi video, închis şi bine păzit la morga din Los Angeles. Artistul s-a întors apoi acasă.

Trupul vedetei pop a fost redat familiei vineri seară, după autopsia din care a reieşit doar că moartea sa nu a fost violentă. Medicii legişti au exclus ipoteza unei crime în cazul morţii starului internaţional, dar rămâne în continuare misterioasă. Rezultatele finale vor fi date publicităţii numai după efectuarea unor teste toxicologice.

Dacă starul ar fi fost înmormântat după tradiţia islamică, ceremonia ar fi trebuit să aibă loc la cel mult două zile de la deces, însă înmormântarea se pare că nu va avea loc. În presa internaţională au apărut zvonuri că trupul lui Michael Jackson ar putea fi conservat prin plastifiere, în poziţia "moonwalk", iar autorul acestei operaţiuni ar urma să fie doctorul german Gunther von Hagens, a sa fiind metoda de îmbălsămare a corpurilor în poliuretan.


Rudă de a 7-a spiţă
O fetiţă în vârstă de nouă ani din Marea Britanie, Aiyana-Lee Anderson, a carei mamă este compozitoarea de origine româna Nicole Formescu, ar putea fi rudă îndepărtată cu megastarul. Aceasta susţine că tatăl fetiţei este producătorul muzical american Jimmie Ray Ruffin. El este fiul lui Jimmie Ruffin şi nepotul lui David Ruffin, nume celebre ale muzicii soul, amândoi fiind membri celebrei formaţii "The Temptations".

Nicole Formescu susţine că familia lui Jimmie Ray se înrudeşte de departe cu cea a lui Michael Jackson, astfel că şi fetiţa cu sânge românesc în vine este rudă cu regele necontestat al pop-ului. Aiyana-Lee i-a dedicat "unchiului" o melodie, moment care a marcat debutul acesteia în lumea muzicală.

×
Subiecte în articol: special