x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Autoritatile romane cer rapitorilor prelungirea termenului-limita

Autoritatile romane cer rapitorilor prelungirea termenului-limita

27 Apr 2005   •   00:00

Autoritatile romane solicita prelungirea termenului limita acordat de gruparea care ii detine pe cei trei cetateni romani, a anuntat astazi Departamentul de Comunicare Publica al Administratiei Prezidentiale.



De asemenea, acestea cer Consiliului Inteleptilor Musulmani din Irak (Hayat Al Ulema Al Muslimin Al - Iraki) implicarea in eforturile de eliberare a ostaticilor romani, inclusiv prin initierea de negocieri. Nu in ultimul rand, autoritatile statului solicita tuturor cetatenilor romani sa nu se mai deplaseze in Irak avand in vedere riscurile la care se expun.

×
Subiecte în articol: eveniment