Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La şase luni de la Revoluţie, România continua să fie în atenţia presei occidentale. Ceea ce se relata însă despre ţara noastră era din ce în ce mai puţin măgulitor. După controversele legate de Revoluţie, de alegerile din mai şi de mineriade, subiectul dispariţiilor masive de ajutoare era acum în vogă în paginile cotidianelor din Vest. La 24 iunie 1990, Washington Post publica un articol în care corespondenta la Bucureşti, Mary Battiata, relata despre dispariţia unor vagoane întregi de ajutoare şi despre alte nereguli. Redăm mai jos fragmente din acest articol publicat în volumul "Revoluţia Română văzută de ziarişti americani şi englezi" - Editura Evenimentul (1991).
"În timpul Crăciunului trecut, Europa de Vest a răspuns ştirilor impresionante ale presei şi imaginilor de la televiziune privind sângeroasa Revoluţie din România cu o avalanşă de ajutoare umanitare. Mii de tone de alimente, îmbrăcăminte, medicamente, aşternuturi în cea mai mare parte din Germania şi Franţa au fost trimise eroilor care răsturnau o dictatură brutală.
Dar mărturii anecdotice, provenind dintr-un larg spectru de oficialităţi străine şi române, directori de spitale şi oameni de rând din această ţară balcanică, au arătat că o mare parte din acest ajutor nu a ajuns la destinaţie.
Funcţionarii şi medicii care se ocupă cu distribuirea ajutoarelor declară că sistemul Guvernului român de distribuire a ajutoarelor, în primele şase luni care au urmat Revoluţiei, arată mai mult ca o sită care cerne mărunt şi nu ca o conductă cu debit mare.
"O mulţime de lucruri au fost furate", a spus dr. Gheorghe Jipa, directorul Spitalului "Victor Babeş" din Bucureşti.
"Au fost probleme mari", şi-a manifestat acordul dr. Guilhem Delmas, din cadrul agenţiei franceze medicale de ajutor "Medicii fără frontieră", care a refuzat să permită delegaţilor Guvernului să se apropie de încărcătura maşinilor sale şi şi-a organizat un sistem de distribuire personal.
Existau tot felul de modalităţi de dispariţie a bunurilor, dar poate că incidentul cel mai vizibil a fost la începutul primăverii, când un tren încărcat cu ajutoare din Spania a intrat în gara Bucureşti. Erau de faţă diplomaţi şi demnitari pentru a saluta sosirea trenului, dar spre mirarea lor trenul avea mai puţine vagoane decât cele anunţate. O parte din acestea fuseseră furate în timpul drumului în Iugoslavia şi România.
La unul dintre spitale, personalul a ameninţat că va face grevă dacă îmbrăcămintea va fi dată pacienţilor. "Aşa că au împărţit hainele între ei, ba chiar s-au bătut pentru ele", a spus unul dintre conducătorii spitalului, care a cerut să nu i se dea numele, temându-se să nu aibă de suferit din partea noului Guvern al României.
Jipa, al cărui spital este unul dintre cele mai aglomerate din Bucureşti, a părăsit în ianuarie centrul guvernamental de distribuire a ajutoarelor, furios, căci i s-au dat numai 20 de tuburi de ampicilină, care abia puteau să ajungă pentru tratamentul unui pacient cinci zile. Ajutoarele pe care le-a primit de atunci au fost trimise direct spitalului său, a mai spus el.
În orfelinatele pentru copii părăsiţi, copiii stăteau pe podele de ciment goi, iar lucrătorii spuneau că au şi distribuit îmbrăcămintea donată de instituţiile de ajutorare din Europa de Vest.
Deşi se ştie că la baza tuturor problemelor se află corupţia, puţini sunt cei care sugerează că numai aceasta ar fi singura cauză. În România, haosul creat de Revoluţie a fost întrecut numai de extrema lipsă de alimente, căldură etc. şi de teroarea psihologică ce i-a precedat.
"La acea vreme, fiecare era foarte înfometat şi majoritatea oamenilor nu văzuseră niciodată asemenea bunuri într-o astfel de cantitate. Dar, evident, a fura asemenea lucruri nu era o scuză", a spus Jipa, unul dintre puţinii medici care a vrut să i se menţioneze numele în acest context. "Nu era nici o scuză decât foamea şi faptul de a nu fi avut asemenea lucruri de mult timp."
Depozitele din Bucureşti ale Guvernului au distribuit unele bunuri. Dar doi directori de la două spitale mari din Bucureşti au arătat că distribuirea era selectivă şi au fost obligaţi să folosească unele legături politice pentru a putea obţine ceva mai mult decât o fracţiune din ceea ce aveau nevoie.
Unele dintre cadrele de conducere ale spitalelor au precizat că o mare parte din ajutoarele primite erau din partea unor organizaţii, care au stăruit să se distribuie direct şi nu prin intermediul Guvernului. Organizaţia franceză "Medicii fără frontiere" au asigurat distribuirea produselor aduse de ei, refuzând să îngăduie Guvernului să le distribuie şi chiar în unele cazuri au stăruit ca personalul organizaţiei lor să acompanieze trimiterile de ajutoare direct la spitale, în camerele de necesitate.
Oficialităţile de la Ministerul Sănătăţii al României au declarat că această strategie de a evita distribuirea prin Guvern presupune unele probleme speciale. Au citat, de exemplu, o instituţie filantropică din Germania de Vest, care a distribuit echipament spitalicesc la spitale care nu aveau nevoie, în timp ce altele erau în mare lipsă. Au mai spus că unii donatori au adus maşini speciale de medicamente fără a da indicaţii cum să le folosească.
Oficialităţile guvernamentale şi directorii organizaţiilor străine pentru ajutor au declarat că distribuirea de la începutul anului s-a mai îmbunătăţit, mulţumită scurgerii timpului, înlocuirii Guvernului interimar cu unul ales şi trecerii unei jumătăţi de an în care au existat aprovizionări aproape normale cu hrană şi cu alte bunuri de consum. Dar în timp ce distribuirea s-a mai îmbunătăţit, ritmul donaţiilor a scăzut.
Diminuarea donaţiilor a coincis cu suspiciunile crescânde ale lumii occidentale în privinţa conducătorilor Revoluţiei din România. Imaginile televizate ale sumarului proces intentat de Guvernul revoluţionar şi execuţia lui Ceauşescu şi a soţiei sale în ziua de Crăciun au şocat pe mulţi în Apus. Alţii au amintiri urâte în privinţa raportului Guvernului în primele zile după Revoluţie că 70.000 de oameni au murit, luptând pentru a-l răsturna pe Ceauşescu. De fapt, numărul morţilor era de 1.800, conform ultimei aprecieri a Guvernului.
Imaginea României a fost încă şi mai mult defăimată de coerciţia şi violenţa care s-au manifestat în timpul campaniei electorale pentru alegerile din mai, din care a rezultat marea victorie pentru Frontul Salvării Naţionale, partid condus de foşti mari demnitari comunişti, care au cârmuit naţiunea până la Revoluţie.
La începutul acestei luni, preşedintele Iliescu, şeful Frontului şi membru al Guvernului Ceauşescu până în 1984, a fost condamnat de guvernele din Vest, când a chemat minerii din regiuni îndepărtate, la Bucureşti, pentru a ajuta să înăbuşe o manifestaţie antiguvernamentală. Minerii i-au ciomăgit pe manifestanţi şi au atacat locuinţele a doi conducători ai partidelor de opoziţie, deşi mai târziu Guvernul a dezaprobat excesele acestora.
După devastările minerilor, comunitatea europeană a suspendat un acord de cooperare comercială şi economică cu România, iar Statele Unite au anunţat că vor opri orice ajutoare în afară de cele umanitare. Dar România este o ţară foarte nevoiaşă şi puţini diplomaţi occidentali şi organizaţii de ajutorare par a fi gata să închidă robinetul complet.
Reprezentanţii organizaţiilor de ajutorare spun că ei vor lucra la Bucureşti şi par, din ce în ce mai mult, gata să primească cooperarea oficialităţilor de care au nevoie. Oficialităţile, diplomaţii şi românii, ei înşişi au recunoscut că pentru a ridica infrastructura şi a folosi în mod etic cum trebuie 83.000 tone de bunuri primite din 47 de ţări de la Revoluţie va fi o lungă şi grea sarcină.
Citește pe Antena3.ro
