x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special BodyCam pe uniformă și la polițiștii locali. Când vor fi obligați să le folosească

BodyCam pe uniformă și la polițiștii locali. Când vor fi obligați să le folosească

de Monica Cosac    |    12 Sep 2025   •   09:15
BodyCam pe uniformă și la polițiștii locali. Când vor fi obligați să le folosească

Sistemul de înregistrare scade numărul agresiunilor asupra agenților și îi protejează împotriva acuzațiilor false

BodyCam-urile sunt permise, în prezent, polițiștilor naționali și interzise celor locali, însă acest lucru s-ar putea schimba în curând. Un proiect de lege depus la Parlament prevede că și polițiștii locali vor putea purta și utiliza, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, dispozitive portabile de înregistrare audio-video de tip BodyCam și chiar vor fi obligați să le folosească în anumite situații. Persoanele certate cu legea vor ezita să atace verbal sau fizic agentul, dacă știu că sunt filmate, iar încrederea cetățenilor în poliția locală va spori odată cu instituirea acestui sistem de înregistrare, susțin inițiatorii.

Inițiat de către senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc și deputații PNL Gabriel Andronache, Patricia-Simina-Arina Moș și Marian Cruşoveanu, proiectul de lege pus zilele trecute pe masa senatorilor completează Legea nr. 155/2010 privind poliția locală.

Propunerea legislativă introduce un nou capitol, astfel încât să creeze un cadru juridic pentru utilizarea camerelor audio-video portabile de tip BodyCam de către poliţia locală, „în scopul eficientizării activităţilor acesteia şi al protejării atât a cetăţenilor, cât şi a poliţiştilor locali”, motivează inițiatorii, în expunerea de motive.

În prezent, Legea 155/2010 nu conține nici o prevedere care să reglementeze utilizarea sistemelor de înregistrare audio-video portabile, numai polițiștii naționali putând folosi astfel de dispozitive, iar acest lucru a creat probleme, în ultimii ani, mai multor autorități locale - precum: Poliția Locală Sector 4 București, Poliția Locală Constanța sau Direcția Generală de Poliție Locală Cluj-Napoca -, care au fost sancționate de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, după ce au achiziționat și utilizat dispozitive BodyCam. 

Prin urmare, conform proiectului, „polițiștii locali pot efectua înregistrări audio-video și pot realiza fotografii cu mijloacele tehnice din dotare, privind acțiuni desfășurate în spațiul public, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără consimțământul persoanelor vizate, în scopul prevenirii și combaterii faptelor ilegale, al menținerii ordinii publice și pentru protejarea propriilor intervenții”. 

Pictograme de avertizare pe uniformă

Aceste sisteme vor fi utilizate exclusiv în spațiul public sau în locuri în care polițistul local își exercită competențele legale, fără a necesita consimțământul prealabil al persoanelor vizate, însă cu obligația de a informa persoanele cu care interacționează că sunt înregistrate (prin mijloace adecvate, de exemplu, avertizare verbală și pictograme pe uniformă), arată inițiatorii în expunerea de motive.

Pentru a preveni abuzurile, actul normativ stipulează că dispozitivele trebuie activate doar pe durata intervenției, fiind interzisă înregistrarea permanentă. 

Înregistrările, păstrate doar 6 luni, dacă nu devin „probe”

De asemenea, înregistrările vor putea fi păstrate pentru cel mult șase luni, cu excepția situațiilor în care acestea „fac obiectul unei proceduri judiciare sau disciplinare” - caz în care ele sunt considerate și gestionate ca probe, putând fi stocate până la finalizarea definitivă a procedurii respective. 

Accesul la aceste imagini va fi strict controlat, fiind permis doar persoanelor autorizate, iar orice ștergere sau distrugere a înregistrărilor trebuie consemnată într-un registru special.

„Cetățeanul avertizat că este filmat va fi mai cooperant”

Unul dintre principalele argumente aduse de inițiatori în favoarea măsurii propuse îl reprezintă „creșterea gradului de siguranță și responsabilizare în timpul intervențiilor”. 

Prezența BodyCam-ului funcționează ex ante ca un factor de descurajare (deterrent) pentru potențialele comportamente necorespunzătoare: cetățeanul avertizat că este filmat va fi, de regulă, mai cooperant și mai puțin înclinat să comită acte de violență sau să manifeste un comportament necivilizat față de agentul constatator. (…) Totodată, înregistrarea video oferă probe obiective ce pot fi folosite ulterior în dosare penale sau contravenționale, asigurând justa soluționare a cauzelor. Fostul ministru al afacerilor interne, Marcel Vela, declara că «aceste camere vor fi și probe în dosare penale, pentru că sunt cazuri în care interlopi sau oameni certați cu legea au agresat polițiști, i-au rănit...» - evidențiind astfel rolul esențial al BodyCam- urilor în protejarea integrității fizice a polițiștilor și în tragerea la răspundere a celor care comit agresiuni. Prin analogie, aceleași beneficii se vor extinde și asupra polițiștilor locali odată cu implementarea propunerii de față: orice persoană care știe că este filmată în timp real va ezita în a ataca verbal sau fizic agentul și va conștientiza că orice faptă reprobabilă este înregistrată și poate atrage sancțiuni”, explică cei patru parlamentari.

Mai mult, susțin aceștia, încrederea cetățenilor în poliția locală va spori odată cu instituirea acestui sistem de înregistrare: „Cetățeanul se va simți mai protejat și tratat echitabil, știind că există o evidență audio-video a interacțiunii sale cu autoritatea locală”. 

De asemenea, înregistrările pot ajuta la clarificarea rapidă a litigiilor și plângerilor. „De pildă, în cazul contestațiilor contravenționale în instanță, imaginile surprinse de BodyCam pot proba fără dubiu comportamentul contravenientului sau modul de acțiune al polițistului, reducând timpul de soluționare și volumul de muncă al instanțelor (care altminteri ar trebui să se bazeze doar pe declarațiile martorilor, adesea subiective)”, se arată în nota de fundamentare.

Existența filmărilor îi va proteja pe polițiștii locali în fața unor acuzații false. „Un agent care știe că acțiunile sale sunt înregistrate va acționa cu mai multă siguranță și fermitate în aplicarea legii, reducându-se astfel presiunea psihologică și riscul de a fi calomniat”, explică autorii propunerii legislative. 

În total, 31 de parlamentari, majoritatea liberali, și-au pus semnătura pe acest proiect de lege, înregistrat marți la Senat, care este prima camera sesizată. 

Bastoanele sau spray-urile lacrimogene, folosite doar cu camera pornită 

Proiectul legislativ prevede și câteva situații în care utilizarea camerelor portabile va fi obligatorie:

  • la legitimarea și stabilirea identității unei persoane;

  • la conducerea unei persoane la sediul poliției locale sau al altei autorități competente;

  • pe durata oricărei intervenții ce implică utilizarea forței fizice, a mijloacelor de constrângere ori a materialelor din dotare, cum ar fi cătușele, bastoanele sau spray-urile iritant-lacrimogene;

  • în timpul constatării unei infracțiuni ori contravenții și al aplicării sancțiunilor sau măsurilor legale corespunzătoare;

  • în cursul oricărei acțiuni sau intervenții desfășurate în spațiul public, în care există riscul tulburării ordinii și siguranței publice sau al apariției unor situații violente”.


 

×
Subiecte în articol: bodycam uniforma politisti locali