x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Brașovul s-a schimbat: e mai murdar, mai haotic și plin de cerșetori

Brașovul s-a schimbat: e mai murdar, mai haotic și plin de cerșetori

de Diana Scarlat    |    11 Oct 2022   •   07:40
Brașovul s-a schimbat: e mai murdar, mai haotic și plin de cerșetori

Centrul istoric al Brașovului e la fel de cosmopolit ca înainte de pandemie, dar s-a umplut de gunoaie și de cerșetori care iau cu asalt terasele și turiștii.

Mult lăudatul Allen Coliban, edilul USR al Brașovului, a venit la conducerea Primăriei cu elan muncitoresc și promisiuni de schimbare în bine. A-nceput prin epurarea administrației locale, înlăturându-i pe toți funcționarii care nu-i erau colegi de partid, a adus în locul lor alți funcționari, unicul criteriu de selecție fiind apartenența la USR. Iar cel mai mare proiect a fost concursul de schițe arhitecturale pentru reamenajarea Pieței Sfatului. Brașovenii spun că propunerile au fost atât de proaste, încât speră să nu se distrugă piața centrală a orașului.

La primul pas pe Strada Republicii, din centrul istoric al Brașovului, m-a abordat și primul cerșetor. Un bărbat la vreo 45 de ani, îmbătrânit prematur, care repeta mecanic „ajutați-mă și pe mine, oameni buni! Ajutaaaați un om sărman...”, însă omul și-a amintit ceva și, brusc, a-nceput să vorbească singur, reproșându-și că a greșit ceva... După alți câțiva pași, două cerșetoare minore m-au privit fix în ochi, întinzând mâinile spre mine, pentru a cere bani. La doi pași mai în față, încă o cerșetoare, mai în vârstă, m-ia cerut, la rândul ei: „Dă și mie un ban!” Trecând prin mulțimea de cerșetori, am ajuns în dreptul teraselor care abia se deschideau, la ora 10.00, dimineața. 

Câțiva turiști încercaseră să se așeze la una dintre mesele puse pe mijlocul străzii pietruite, dar au fost imediat luați cu asalt de alți cerșetori, spre disperarea personalului de la restaurante. 

Cerșetorii alungați de la o terasă mergeau imediat la alta, iar turiștii nu înțelegeau de unde vin atât de mulți oameni care le cer bani. „Nu mai reușim să scăpăm de ei. Înainte îi lua Poliția Locală, dar acum trebuie să stea mereu cineva afară, să păzească terasa. Oricum, noi le spunem să plece, dar ei se întorc. Sau dacă pleacă unii vin alții. O să ne gonească toți clienții”, se plânge un angajat al uneia  dintre terasele de pe Republicii. Nici nu apucă să termine descrierea scenelor cu pricina, când alt grup de cerșetori ia cu asalt mesele din fața restaurantului. 

 

Se înmulțesc de la o zi la alta

 

Poliția Locală nu mai are timp să treacă prin centrul istoric, așa cum nu are timp să vadă nici mașinile parcate haotic, peste tot. Până la marea schimbare, adusă de echipa USR, Poliția Locală avea și o campanie de informare și conștientizare, pentru eliminarea cerșetoriei. Noua echipă a lăsat campania să ruleze în continuare în mijloacele de transport în comun, dar nu mai face nimic pentru a stopa fenomenul. „Înainte mergeau zilnic polițiștii locali prin centrul istoric, prin gară și alte puncte vizate de cerșetori. Îi luau și-i conduceau în afara orașului. De obicei se știe cine sunt oamenii care vin la cerșit în Brașov. Cei mai mulți vin din localitățile învecinate. Poliția știe și care sunt rețelele, pentru că nu sunt oameni nevoiași care cer ajutorul nostru, ci rețele mafiote. Cine nu înțelege fenomenul acesta ar trebui să încerce într-o zi să cerșească în centrul orașului, să vadă ce i se-ntâmplă. Dar nenorocirea e că nimeni nu-i mai ia acum de pe stradă, iar ei se înmulțesc în fiecare zi”, spune patroana unui magazin din Piața Sfatului. 

 

Turiștii, întâmpinați de mizerie

 

Fără polițiști și fără reguli, centrul istoric al orașului de la poalele Tâmpei se transformă, încet, dar sigur, în ghetou. Nici gunoaiele pare a nu le mai strânge nimeni. Hârtiile aruncate pe jos, la-ntâmplare, au devenit parte din peisajul urban. Dar nu e numai o problemă a centrului istoric, ci a întregului oraș. 

Cei care ajung în Brașov cu trenul sunt întâmpinați de gunoaiele împrăștiate peste tot, încă de la gară. Rar apare câte un om de la salubritate, care se chinuie să măture trotuarele. Mare parte din mizerie este pe jos pentru că pe zeci de metri nu există coșuri de gunoi, chiar în zonele turistice aglomerate. Și pentru a completa imaginea de coșmar a Brașovului din ce în ce mai murdar, au apărut și „aurolacii” - o „specie” pe care brașovenii nu au cunoscut-o, până acum. „Nu știam ce mirosea, lângă mine, dimineață, în autobuz. Abia după câteva minute am văzut că erau doi tineri cu pungile din care trăgeau și mi-am amintit că trebuie să fie aurolac în pungi. Știu de la București, dar la noi nu am văzut până acum”, povestește o brașoveancă din cartierul Noua.

 

Simbolurile „comuniste” trebuie distruse

 

Schițele arhitecților care au participat la concursul organizat de primarul Brașovului arată cum s-ar distruge actuala Piață a Sfatului, pentru a se face loc unor elemente mult mai atractive: ceața, un stâlp și câteva scaune pe care, eventual, să le poată fura hoții, pe timpul nopții. După ce au fost postate noile propuneri de „îmbunătățire” a imaginii centrului orașului de la poalele Tâmpei, mulți brașoveni s-au revoltat. Dar nu se știe când se va apuca primarul să și pună în aplicare ideea de a distruge toate „semnele comunismului”. „Noi sperăm să ne lase în pace Piața Sfatului. Spune că fântâna arteziană, care e simbolul Brașovului, ar fi simbol comunist, care trebuie înlăturat. Ce am văzut noi din așa-zisul concurs de proiecte e sinistru. Nu știm ce vor să facem cu scaunele pe care le-ar lăsa aruncate așa, la-ntâmplare, dar arată groaznic. E ca după Apocalipsă. Acum Piața e vie, e mereu plină de oameni, de copii, de porumbei. Nu înțelege nimeni de ce vrea s-o schimbe”, spune un brașovean care-și plimbă copiii prin Piața Sfatului. Mulți speră să nu se pună niciodată în aplicare această intenție de schimbare, anunțată de primarul Coliban ca o prioritate. 

×
Subiecte în articol: brasov gunoaie cerşetori allen coliban