"Bucătăria" Guvernului înghite 260.673.000 lei în 2010

Zeci de instituţii inutile care îşi copiază una alteia atributele, dar şi lipsa de rezultate concrete - acesta este portretul robot al unui stat care nu funcţionează, dar cheltuie. Pe toate aceste pseudo-instituţii - clădite pe privilegii, nepotisme şi risipa banilor publici fără respectarea condiţiilor legale - le plătim noi în fiecare zi.

Iar în ziua când rămânem fără bani pentru că plătim decontul ineficienţei, pensionarii sunt forţaţi să renunţe la singura porţie de carne pe săptămână pe care şi-o mai permiteau.

Totul pentru ca zecile de mii de alintaţi ai bugetului să-şi poată sorbi în linişte cafeaua. De 20 de ani, statul român simulează funcţionalitatea şi caracterul public al instituţiilor sale, de fapt nişte surse de afaceri personale pentru cei aflaţi la guvernare. În momentul de faţă, în România există aproximativ 140 de instituţii pe lângă Guvern sau în subordinea ministerelor, majoritatea agenţiilor, institutelor şi departamentelor acestora dovedindu-şi eficienţa doar la cheltuirea banului public. Cum reuşeşte România să arate ca un trabant dotat cu motor de maşină de cursă şi să meargă doar în marşarier?

Restructurarea aparatului de stat a fost unul dintre refrenele de Crăciun şi Revelion în România, dar una s-a cântat şi cu totul alta s-a dansat. Premierul Emil Boc ne-a anunţat victorios desfiinţarea a 112 agenţii de stat. În mod real, au dispărut 53. Iar dispărut este foarte mult spus, pentru că acestea de regulă au fost redenumite şi comasate cu alte instituţii sau preluate sub comanda altuia. Lipsa de intenţie reală de restructurare o dovedesc chiar rezultatele.

România a avut şi are în continuare instituţii redundante, agenţii supradimensionate şi departamente care există doar pentru a consuma.

Să o luăm chiar cu începutul. Executivul României este reprezentat juridic de instituţia Secretariatului General al Guvernului (SGG). Acesta avea, până a pus mâna Boc pe foarfecă, vreo 22 de agenţii în subordine. Gradul aproximativ este unul potrivit atâta timp cât se pare că nimeni nu ştie nici măcar acum care sunt găurile de bani publici pe care Emil Boc le coordonează. Un răspuns oficial al SGG cu privire la numărul de angajaţi şi bugetele structurilor care se află sub coordonarea Guvernului şi premierului a făcut uitate două dintre direcţiile acestea.

Aparent, în acest moment Secretariatul General al Guvernului are subordonate 15 instituţii. Restructurarea lui Boc a făcut să dispară o parte dintre aceste agenţii, dar o parte dintre ele au fost transferate ca departamente în cadrul SGG. S-au mai desfiinţat unele, s-au redenumit altele. Potrivit răspunsului SGG, pentru anul 2010, bugetul care îi este alocat se ridică la suma de 260.673.000 lei şi are un număr de 371 de angajaţi. Pentru plata acestora sunt alocaţi 40 de milioane de lei.

Restrângerea agenţiilor din subordinea SGG s-a dovedit destul de dificilă. Nu s-a putut renunţa la Departamentul pentru Strategii Guvernamentale, de exemplu, care are şi el bucăţica lui în bucătăria SGG. În principiu, numai numele ar trebui să definească activitatea acestei structuri - să ofere Guvernului analize pertinente despre strategii de reformare a sistemului din România. În realitate însă, acest departament s-a ocupat cu un soi de reclame publicitare pentru informarea populaţiei cu privire la gripa aviară sau sistemul educaţional din România.

Acest Departament a apărut din transformarea fostei Agenţii de Strategii Guvernamentale, iar rolul este acela de a realiza "studii şi cercetări privind oportunitatea şi impactul politicilor şi măsurilor guvernamentale în diverse domenii: sănătate, muncă, educaţie, mediul investiţional, cultură civică". De altfel, Guvernul va cheltui în acest an peste nouă milioane lei pentru acţiuni culturale, proiecte de comunicare, informare publică şi promovare a imaginii şi intereselor ţării în străinătate.

Tot în cadrul SGG se regăseşte şi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, care are atât secretar de stat, cât şi doi subsecretari de stat. Cu ce se ocupă el? "Promovarea diversităţii etnoculturale şi lingvistice, prevenirea şi combaterea rasismului şi xenofobiei, cultivarea valorilor comune şi a dialogului intercultural, în scopul consolidării sistemului de protecţie a minorităţilor naţionale din România".

Cel puţin o parte dintre aceste aspecte fac şi obiectul muncii Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării. Pentru ca munca Departamentului pentru Relaţii Interetnice să nu fie solitară, tot în subordinea SGG se află şi Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale. Are sediul la Cluj şi un buget alocat pentru 2010 de 3.632.000 lei. În plină reducere a numărului de agenţii, institutul de la Cluj trebuie să fi dovedit cu prisosinţă că îşi merită banul public.

De altfel, în 2008 Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, primea un buget de 6.363.879 lei, din care erau alocaţi 3.492.000 lei pentru cumpărarea unui sediu. Printre atribuţiile acestei alte instituţii ce studiază problemele interetnice se regăsesc: "tipărirea şi difuzarea în ţară şi în străinătate a unor publicaţii; participarea personalului institutului la acţiuni cu caracter ştiinţific şi cultural".




"Preşedintele şi vicepreşedintele Institutului sunt încadraţi şi salarizaţi la nivelul funcţiilor asimilate celor de secretar de stat şi, respectiv, de subsecretar de stat", se mai arată în reglementările de funcţionare ale Institutului.

Tot pentru egalitate şi bună înţelegere, de această dată, Ministerul Muncii nu s-a putut debarasa de Agenţia pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES). O directivă europeană a fost de ajuns ca să aflăm şi noi: cum participă femeile din România la luarea deciziilor, reprezentarea pe sexe a mandatelor de primar, participarea femeilor în deciziile consiliilor judeţene sau locale, concilierea vieţii de familie cu viaţa profesională.

ANES a fost înfiinţată în aprilie 2005, principala atribuţie fiind "implementarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în toate politicile şi programele naţionale". ANES elaborează rapoarte, studii, analize şi prognoze independente privind aplicarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în toate domeniile de activitate.

Are 22 de angajaţi la centru, dar şi reprezentanţe în toate judeţele ţării. Preşedintele ANES are un venit lunar de 5.158 ron. Agenţia a primit 123.600 pentru sensibilizarea mass-mediei cu privire la principiul egalităţii de şanse şi tratament între bărbaţi şi femei. Alţi 140.000 de lei vor fi cheltuiţi pe studii privind identificarea principalelor caracteristici ale profilului oamenilor politici din România şi pentru realizarea unui barometru de opinie privind tendinţele de vot ale populaţiei.

Alţi 161.090 lei trebuie alocaţi în vederea "introducerii perspectivei de gen în educaţia familială şi nonformală, precum şi în combaterea stereotipurilor de gen din sistemul de învăţământ". Cum spuneam, în România funcţionează însă şi un Consiliu Naţional pentru Combaterea Discriminărilor. Acesta este autoritate de stat autonomă, sub control parlamentar care îşi desfăşoară activitatea în domeniul discriminării, fiind un "garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare".

Ne întrebăm dacă nu suntem prea săraci ca atâţia secretari de stat, înalţi funcţionari şi specialişti să analizeze cum de discriminăm unii pe alţii? Nu discriminăm oare mai mult bătrânii tăindu-le pensiile, totul ca să ne permitem în schimb instituţii cu funcţii pompoase, consilieri, secretare personale şi maşini cu număr de guvern?

Funcţionarii statului sunt mai egali decât patronii
Indicatorul perfect al gradului în care funcţionează statul român pentru cetăţeanul său, al rolului public pe care nu şi-l îndeplineşte este lipsa de transparenţă a sistemului. Orice cetăţean poate afla care este cifra de afaceri a unei societăţi comerciale, care sunt datoriile pe care le are aceasta sau care este profitul pe care îl încasează respectivii patroni. Contribuabilul nu are nici un drept de a afla câţi angajaţi are o instituţi publică sau ce buget risipeşte. Cea mai bună dovadă ne-o face Ministerul de Finanţe care administrează baza de date cu privire la persoanele juridice din România. Atunci când în loc de o societate comercială se folosesc datele de identificare a vreunei instituţii publice, numindu-se ea agenţie, administraţie sau oricum, rezultatele căutării sunt... zero!

Ba mai mult. Începând cu 2001 România are o lege cu privire la accesul cetăţenilor săi la informaţii publice. Potrivit Legii 544, instituţiile publice trebuie să publice, din oficiu, anual rapoarte de activitate, pe site-urile lor, dar şi în Monitorul Oficial. Legea precizează clar care sunt informaţiile pe care instituţiile sunt obligate să le facă publice în aceste rapoarte: date de identificare, organizarea instituţiei cu precizări clare pe fiecare direcţie şi departament, bugete defalcate pe activităţi, date despre controale şi inspecţii, listele contractelor publice. Cele mai multe dintre aceste instituţii de care ne lovim în fiecare zi nu numai că nu publică aceste rapoarte, dar atunci când o fac aleg de la sine putere ce să bage acolo, pentru a simula... corectitudinea.

---

Vă invităm să ne scrieţi opiniile voastre despre ineficienţa unor instituţii româneşti, dar şi să ne povestiţi experienţele personale nefericite pe care le-aţi avut: iulia.barbu@jurnalul.ro; doru.cobuz@jurnalul.ro