x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Căntecele noastre, toate...

Căntecele noastre, toate...

de Dana Andronie    |    Dana Cobuz    |    27 Aug 2007   •   00:00
Căntecele noastre, toate...

"Voi cănta pentru mileniul trei", glăsuia Angela Similea in unul dintre multele-i căntece de succes. Toţi cei prezenţi prin piesele (scrise sau interpretate de ei) de pe acest CD pot fi ascultaţi şi in mileniul III. Şlagărele ce şi-au căştigat eternitatea ● Hiturile romănilor, ivite ca din senin



"Voi cănta pentru mileniul trei", glăsuia Angela Similea in unul dintre multele-i căntece de succes. Toţi cei prezenţi prin piesele (scrise sau interpretate de ei) de pe acest CD pot fi ascultaţi şi in mileniul III.


Succesul de care s-a bucurat primul volum al "Căntecelor noastre, toate" ne-a făcut să continuăm restituirea unora dintre cele mai iubite şlagăre din muzica uşoară romănească. De această dată, selecţia celor 21 de căntece a fost realizată de Jurnalul Naţional, din cele peste 80 de propuneri din partea cititorilor.


La momentul editării CD-ului "Căntecele noastre, toate", volumul al II-lea, in colaborare cu Intercont Music, v-am prezentat intr-o Ediţie de Colecţie poveştile din culisele indrăgitelor compoziţii. Spre dulce reamintire, iată căteva istorioare care ne fac să-i iubim şi mai mult pe cei care le-au dat viaţă: compozitorii şi interpreţii.


SMULS DIN UITARE.
Compozitorul Radu Şerban şi-ar fi dat lumina ochilor pentru a o mai auzi pe Pompilia Stoian căntăndu-i o singură dată piesa lui, "Prieten drag". Pompilia a aflat prea tărziu de această dorinţă, după dispariţia maestrului. Din păcate, după succesul inegalabil al nenumăratelor sale melodii, Radu Şerban a cunoscut uitarea in ultimii ani ai vieţii. Se spune că un om trăieşte atăt timp căt este pomenit. Să pomenim şi numele lui Radu Şerban, prin povestea


"Prietenului drag", spusă chiar de Pompilia Stoian: "M-am simţit onorată că a avut incredere să-mi ofere mie, unei studente atăt de tinere, acest căntec unic. Imi aduc aminte ce efect a avut asupra mea prima intălnire cu Radu Şerban, la pianul din apartamentul său. Eram foarte emoţionată şi timidă. Indată ce a inceput să curgă melodia, am intrat in lumea ei şi i-am descoperit delicateţea prin insuşi felul in care o interpreta compozitorul la pian. Cănd am plecat cu partitura sub braţ, am simţit că vibram la mesajul muzicii şi al textului (care ii aparţine lui Constantin Cărjan), ca intr-un univers magic. Am incercat să păstrez emoţia iniţială pănă la inregistrarea care a urmat in studioul Radio, la care Radu Şerban a fost prezent".


UN BIS INTERZIS. In 1966, "Prieten drag" a ajuns la Festivalul de la Mamaia, unde a primit Marele Premiu. Deşi regulile festivalului interziceau bisul, la aplauzele frenetice ale publicului, Pompilia Stoian a fost impinsă din culise de regizor pentru a cănta din nou melodia. Poate că acela a fost primul semn care anticipa succesul "Prietenului drag".


Pompilia Stoian pune pe seama norocului privilegiul de a putea colabora cu numeroase personalităţi ale muzicii uşoare: "Mă tem că nu voi putea găsi cuvinte potrivite pentru a schiţa adevărata dimensiune artistică a maestrului Radu Şerban, pe care l-am admirat ca pianist desăvărşit, ca autor de muzică de film, ca muzician de un deosebit rafinament şi, in fine, ca om de mare caracter".

Ar fi bine ca din cănd in cănd să ne lăsăm sufletele măngăiate de muzică.

Avem nevoie de prieteni dragi...


Playlist ca un bibelou de porţelan

Cititorii Jurnalului Naţional s-au "luptat" in preferinţe muzicale atunci cănd i-am provocat să propună şlagăre emblematice pentru secolul al XX-lea. Pentru că un singur CD nu putea cuprinde toate cererile, "Căntecele noastre, toate", volumul I a fost urmat de un al doilea volum. Să (re)ascultăm, deci: "Soţia prietenului meu" (Alexandru Jula), "Un actor grăbit" (Laura Stoica), "Nu-mi lua iubirea" (Angela Similea), "Să nu uităm trandafirii" (Florin Bogardo), "Dragoste la prima vedere" (Ilie Micolov), "Ţărăncuţă, ţărăncuţă" (Dan Spătaru), "Romanţă fără ecou" (Mondial), "Ploaia şi noi" (Doina Badea), "E adevărat, iubirea mea" (Mihaela Runceanu), "Cum am ajuns să te iubesc" (Ştefan Bănică), "Te-aşteaptă un om" (Dan Spătaru), "Seara" (Anda Călugăreanu), "Hai, vino iar in gara noastră mică" (Gabriel Dorobanţu), "A căzut o frunză-n calea ta" (Constantin Drăghici), "Noapte de mai" (Mirabela Dauer), "Măicuţă, iţi mulţumesc" (Dan Spătaru), "Hai acasă" (Gil Dobrică), "Eternitate" (George Nicolescu), "Să mori de dragoste rănită" (Angela Similea), "Frunza mea albastră" (Mirabela Dauer), "Prieten drag" (Pompilia Stoian).

×
Subiecte în articol: special pompilia stoian