Căpitanul Colombo şi stafia diavolului

1976. Iarnă. Miezul nopţii. Afară, un ger care te pătrunde pănă la oase. Focurile din casele sătenilor incă nu s-au stins, iar fumul cenuşiu-negricios care iese pe hornuri desenează pe albul zăpezii chipuri şi imagini diabolice, apoi se năruie misterios spre coama dealului. Este ora cănd stafiile incep să se simtă in largul lor...

1 1976. Iarnă. Miezul nopţii. Afară, un ger care te pătrunde pănă la oase. Focurile din casele sătenilor incă nu s-au stins, iar fumul cenuşiu-negricios care iese pe hornuri desenează pe albul zăpezii chipuri şi imagini diabolice, apoi se năruie misterios spre coama dealului. Este ora cănd stafiile incep să se simtă in largul lor... Uite, după gardul unei uliţe apare o siluetă inspăimăntătoare! Ce forme… cănd se alungeşte ciudat, cănd se lăţeşte, cănd se scurtează! Şuieră!... Carnea mi se incrăncenează: "O stafie! Stafia diavolului!!!...". Nu, nu este o stafie, ah... este Elena Voinea, o femeie intre două vărste, care fuge... fuge ca o bezmetică pe drum, despletită, şi geme a durere. Fuge spre bufet, unde ştie că va găsi doi paznici, doi oameni buni care ii vor da ajutor...

Şi in noaptea aceea, ca şi in nopţile următoare, ea n-a mai dormit acasă, de frică. A dormit la o soră din comună, Filofteia. Ce se intămplase?

- El şi cu neamurile lui sunt de vină?..., acuza ea tristă in faţa plutonierului Toma, şeful de post. Ar fi vrut să plăngă, dar nu putea. "Probabil a plăns destul pănă azi", se găndi subofiţerul. In noaptea aceea, Doamne ce noapte!... a venit beat şi a inceput să mă lovească cu ce apuca. Ultima dată a pus măna pe un ciomag... Am reuşit să scap din măinile lui şi am fugit ca o nebună prin centrul comunei găsindu-i pe paznicii Raţiu şi Cotigă. Văzăndu-mă in ce hal eram, li s-a făcut milă de mine şi m-au dus la Filofteia să dorm.

- Mă mir, că il ştiu om liniştit, zise şeful de post.

- Da’ de unde. In ultima vreme nu era zi de la Dumnezeu să nu se imbete, şi atunci incepea cu bătaia!

- Şi cănd te-ai intors acasă?

- După o săptămănă. Mi-a fost frică, dar nu l-am găsit. A plecat...

- Unde crezi că s-o fi dus? Ai idee?

- S-o fi dus la aia, la Tărgu-Jiu, cu care a mai stat doi ani şi nu a dat nici un semn de viaţă, şi-a luat toate actele cu el...

- Bine. Mergi acum acasă, că am să fac tot ce pot ca să-l găsim. O să stau eu de vorbă cu el.

- Dar-ar Dumnezeu..., işi făcu cruce Elena şi ieşi.

Un om foarte priceput

Primind reclamaţia de dispariţie a lui Leonida Sărbu, şeful de post trecu imediat la verificări. Astfel, află că Leonida, un om de 46 de ani, se născuse in comuna Şoimari, judeţul Prahova şi ţinea mult la locul natal. Avea o casă cu o gospodărie frumoasă, in care acum 20 de ani adusese o mireasă tănără, cu o privire limpede ca apa izvorului.

Nu se putuse căsători oficial cu ea, deoarece Elena nu divorţase incă de fostul soţ, cu care avea un băieţel de 2 anişori, cu părul bălai, Valerică. Iubind-o pe Elena şi inţelegăndu-i tristeţea, Leonida il luase pe Valerică la pieptul său, sub ocrotirea sa. Şi, ca lucrurile să meargă şi mai bine, făcuseră impreună un copil, o fată zburdalnică, cu ochi neastămpăraţi, pe care o botezaseră Dorina, nume izvorăt din cuvăntul "dor". Şi anii s-au scurs... Povara lor, dar mai ales un accident de muncă nefericit suferit de Leonida in anul 1966 făcuseră dintr-un bărbat falnic un cocoşat, cu semne operatorii pe faţă şi cu ochiul drept intrat mult in orbită. Puterile il slăbiseră şi ele, dar asta nu-l impiedicase să practice dulgheria in continuare. Avea in spatele casei o polată in care improvizase un atelier de tămplărie, cu cele trebuincioase meseriei. După accident insă căpătase şi un nărav: băutura.

Martori care nu mint

Pe lăngă aceste lucruri, plutonierul Toma fu intămpinat şi de căteva surprize!

- Acu’ o săptămănă? In noaptea de 17/18 februarie?, incerca să-şi amintească o vecină. Nu! N-a fost nici un scandal. N-am auzit nimic. Mă mir... Leonida cănd bea nu face scandal. Se duce şi se culcă.

(Este intrebat paznicul Raţiu, de la cooperativă.)

- Plăngea mai mult ingănat, zise acesta, văităndu-se că Leonida a lovit-o cu coada toporului peste corp şi picioare. Eu n-am văzut nici o vănătaie. "Hai inapoi, că-l liniştim noi", i-am zis. N-a vrut să meargă, a refuzat. A zis s-o ducem la Filofteia, la soră-sa.

Un alt martor, Alexandru Manea:

Duminică, 8 februarie, m-am dus la Leonida să arvunesc nişte ferestre pentru casa cea nouă. Nevastă-sa mi-a spus că nu este acasă, că plecase in ţară de joi (5 februarie), să caute de lucru.

"Bine, dar n-are atăt de lucru la noi?", i-am zis eu. "Aşa e voia lui, mi-a răspuns ea. I-a căşunat să căştige bani mulţi. Ştiu eu ce-o fi in capul lui?"

Ultima persoană care il văzuse in viaţă pe cel dispărut era sora lui, Viorica Sărbu.

De la Sfănta Bobotează nu l-am mai văzut, spuse femeia.

Asta inseamnă... 6 ianuarie! Se uită şeful de post pe un calendar.

Da, de atunci. Nu treceau trei-patru zile fără să nu ne vedem...

Subofiţerul făcu o convorbire telefonică cu miliţia din Tărgu-Jiu şi solicită să se verifice dacă Leonida Sărbu nu se afla la o femeie Păşescu Catrina. In urmă cu 15 ani, Leonida plecase de acasă şi convieţuise doi ani cu această femeie.

"Colombo" intră in scenă

Trecuseră două luni de la sesizarea dispariţiei. Datele culese de plutonierul Toma ii intăriră bănuiala că nu se afla in faţa unui caz aşa-zis de dispariţie voluntară, ci a unei dispariţii suspecte. Avea nevoie de ajutor, de un specialist.

Raportă superiorilor săi de la Miliţia judeţului Prahova, iar a doua zi avu plăcerea să primească la Şoimari pe căpitanul Marinescu, de la Serviciul Judiciar, "Colombo", cum era el poreclit in răndul colegilor săi de breaslă, datorită fineţii psihologice cu care era inzestrat şi cu care dezlega "enigmele" ce-i stăteau in faţă.

Iată ce mai aflară in plus: in ultimul timp, intre dispărut şi concubina sa avuseseră loc numeroase certuri care aveau la bază unele neinţelegeri de ordin patrimonial. Elena insista ca dispărutul să treacă intreaga avere pe numele ei. Leonida nu acceptase in ruptul capului aşa ceva, fiind conştient că in felul acesta va fi alungat din casă, cu infirmitatea lui sau, cel mai probabil, ei o vor vinde.

"Ei" erau trei: Elena, Valerică şi Dorina şi toţi intr-un singur "cerc". El era pe dinafara cercului. Pe Valerică il pierduse. Deşi il invăţase dulgherie, băiatul abandonase şcoala profesională şi acum, la 22 de ani, umbla vagabond prin ţară. Nu-i plăcea să muncească. Se angaja o lună, două ca hamal in Portul Constanţa sau muncitor pe vreun şantier, apoi işi lua tălpăşiţa. Ii plăceau aventurile. Avea de executat şi o pedeapsă de 15 zile inchisoare contravenţională pe CFR. Tot focul acesta de paie il "intreţinuse" Elena Voinea, care nu-i permisese concubinului să se amestece prea mult in educaţia lui Valerică. "Nu-i copilul tău", il repezea ea.

In privinţa Dorinei, acelaşi "iz" de educaţie. "Fata mamei", elevă la un liceu din Ploieşti, se incurcase cu un tănăr şi primise accepţiunea Elenei Voinea de a abandona şcoala şi de a se mărita. Pater familias fusese insă impotrivă, dar nu-l ascultase nimeni. In sufletul lui era un mare singuratic...

Ceea ce nu ştiuse dispărutul in ultimul an era faptul că soţia sa avea un amant la Ploieşti şi era in stare să facă orice pentru el, dragostea fiind inflăcărată. Cine era acest amant? Poate nu vă vine să credeţi, dar el era chiar fostul soţ al Elenei Voinea, cu care il făcuse pe Valerică. Acestuia intre timp ii murise nevasta şi omul era liber... Cu a doua nevastă făcuse doi copii, care acum erau căsătoriţi şi la casele lor in Ploieşti.

Avănd 47 de ani, Lucian Gorea era un bărbat chipeş şi in putere.

In ultimul an, Elena Voinea făcea tot mai dese drumuri la Ploieşti, motivăndu-i lui Leonida că se ducea să-şi ajute fiica, pe Dorina, proaspăt căsătorită.

Concluzie certă: dispărutul e mort

- O crimă pasională!, ingănă "Colombo". Acesta este motivul "dispariţiei" lui Leonida.

- Da..., il aprobă şeful de post.

- Totuşi, ca să fim siguri pe ce mizăm, zise "Colombo", vom face toate verificările posibile ca să excludem celelalte ipoteze. Eu mă voi ocupa de problema dării lui in urmărire generală, după care mă voi duce la Oficiul de asigurări sociale...

- Iar eu? Era nerăbdător plutonierul Toma.

- Tu vei merge la evidenţa populaţiei şi vei verifica fişa lui urmărind dacă nu apare undeva cu domiciliul schimbat sau cu viză de flotant.

Leonida Sărbu nu fu depistat in ţară, iar la evidenţa populaţiei nu apăruse nici un fel de menţiune.

"E mort!", işi spuse "Colombo" după ce verifică zadarnic la Oficiul de asigurări sociale.

Impreună cu cetăţenii voluntari şi cu elevii şcolii comunale, "Colombo" şi şeful de post organizară scotociri in toată zona respectivă, inclusiv in munţi, ştiindu-se că Leonida se ducea des in pădure, după lemne.

O tăcere... de fier

După toate aceste măsuri şi verificări, pentru "Colombo" nu mai incăpea indoială că dispariţia lui Leonida Sărbu se datorase uciderii sale, cadavrul fiind ascuns intr-un loc necunoscut.

După cum se stabilise, dispărutul fusese văzut ultima dată in ziua de 6 ianuarie 1976, iar de Sărbători Valerică şi Dorina fuseseră acasă, petrecănd Revelionul cu toţii. Fata şi băiatul plecaseră la 3 ianuarie, astfel că pănă in ziua dispariţiei Leonida rămăsese cu nevastă-sa. De la Elena Voinea nu se putea obţine nimic, aceasta fiind atăt de prudentă incăt işi număra şi paşii pe care ii făcea.

Dorina era şi ea instruită "la milimetru", neputăndu-se obţine nici de la ea ceva in plus. De fapt, maică-sa, la două zile, era la ea, la Ploieşti, fiind văzute stănd de vorbă ore in şir şi in locuri unde nu le putea auzi nimeni. De acolo, Elena Voinea pleca la amant, intrănd in casa acestuia numai după lăsarea intunericului şi furişăndu-se.

"Colombo" hotări să adopte o altă tactică şi anume de a se retrage din "vizorul" Elenei Voinea pentru a o face să creadă că bănuielile s-au indepărtat de ea, ofiţerul mergănd pe alte piste. Spera ca din umbră să-i văneze prima greşeală.

Poliţiştii cad in capcană...

Trecu o stare de acalmie de aproape patru luni, cănd căpitanul Marinescu primi o informaţie din a cărei pricină nu mai putea sta locului, nu mai putea dormi. Il imboldea "stafia diavolului" care, cu trei nopţi in urmă, fusese văzută ingropănd ceva in grădină.

"Poate a mutat cadavrul lui Leonida sau numai o parte din el!", se frămănta "Colombo". "Sau poate... arma ucigaşă, actele, imbrăcămintea. Cine ştie?" "Şi dacă dau greş?" se intreba tot el. "Asta ar insemna un eşec usturător şi un triumf opac al criminalei..."

"Dar nu, nu pot să mai rezist! Mă duc!"

Descinse cu şeful de post in grădina Elenei Voinea, la locul cu pricina, şi eşecul moral in care nu sperase, ci doar il prevăzuse, il produse leşul unui căine! Da... al unui căine! Murise căinele dispărutului şi Elena Voinea, vicleană, pentru a verifica dacă se mai află in atenţia miliţiei, il ingropase noaptea, in taină, in grădină.

Urmăriţi de insucces, poliţiştii mai controlară locuinţa dispărutului, dependinţele şi sondară groapa cu var nestins din curte. "Nu s-au găsit urme sau indicii care să intereseze cercetările, şi nici corpul dispărutului", aşa a trebuit să consemneze ei, in final, in procesul-verbal pe care l-au incheiat şi pe care concubina dispărutului l-a semnat imediat, neavănd obiecţiuni de făcut.... Din umbră, "stafia diavolului" radia...

"Mucles sacaraua!"

După această bilă neagră ce căzuse in "sertarul" lui "Colombo", ofiţerul nu mai cunoscu liniştea. Dar nici Elena Voinea, care, a doua zi după descinderea ce-i fusese făcută, părăsi locuinţa din Şoimari şi işi luă o cameră cu chirie in Ploieşti. Se angajă imediat ca femeie de serviciu la Districtul CFR nr. 4, Valea Rea. Işi făcuse calculele ei. Lupta dintre "Colombo" şi "stafia diavolului" se dădea acum pe viaţă şi pe moarte. "... Pe moarte?" Da, pentru că n-ar fi scăpat de pedeapsa capitală dacă era dovedită.

"De data aceasta ai greşit... «stafia diavolului», se bucură «Colombo» cănd află vestea." Nu ţi-ai dat seama că, venind la oraş, imi dai posibilitatea să mă apropii mai mult de tine...".

Elena Voinea făcuse insă acest pas pentru a se apropia mai mult de iubitul ei, Lucian Gorea, (fostul soţ) şi de Dorina, intuind că fiica ei era singurul pericol care o putea da de gol. Fata era insărcinată şi posibil ca după naştere să nu mai ţină aşa de mult la mama ei...

In urma investigaţiilor discrete intreprinse in jurul lui Lucian Gorea, acesta nu avea nici o contribuţie la dispariţia lui Leonida Sărbu şi nu ştia nimic ce se intămplase cu acesta. Ce ştia el era varianta pe care "noua" sa iubită, Elena Voinea, o vănturase prin sat şi la miliţie. Lucian Gorea dorea sincer să convieţuiască din nou cu fosta lui soţie, insă aceasta il amăna rugăndu-l să mai aştepte. Partidele de amor dintre ei aveau loc, ca şi intălnirile, numai noaptea, atăt la locuinţa lui, căt şi a ei (o cameră inchiriată).

"Colombo" mai dădu pe la oficiul de asigurări sociale..., rezultatul fiind acelaşi. Şapte luni, nici un semn. Se duse apoi la Şoimari să se intereseze dacă Elena Voinea lăsase casa in grija cuiva şi ce discuţii avusese cu această persoană.

Află că Elena nu lăsase casa pe măna nimănui, insă ii dăduse un pat unui ţigan in schimbul unor oale. Aprofudănd investigaţiile, ofiţerul fu surprins că patul in cauză era tocmai cel din polată, din atelierul improvizat de tămplărie, unde dormea Leonida Sărbu. Acest pat fusese foarte bine controlat, insă nu se identificaseră nici un fel de urme criminalistice care să intereseze cercetările. "Stafia diavolului" se pricepuse foarte bine să le şteargă, aşa cum de altfel, se pricepuse să regizeze toată povestea dispariţiei lui Leonida.

"Colombo" se duse la ţigan şi confiscă patul, punăndu-i in vedere să nu scoată nici o vorbă.

Ojă pe post de sănge

Mucles sacaraua! Zise ţigănul de frica lui "Colombo". Secret profesional...

Ofiţerul bănuise că Leonida fusese ucis cănd era beat şi, aproape sigur, cănd dormea. Pe trezire, el ar fi fost răpus mai greu, s-ar fi luptat. De aceea, Elena Voinea se dispensase de acest pat, ii provoca coşmaruri cănd il vedea.

Ce faci cu el?, il intrebă curios un coleg pe "Colombo" cănd acesta descărcănd patul, bucată cu bucată in curtea miliţiei judeţene.

Am să-l montez la mine in birou!, ii făcu cu ochiul "Colombo".

Fin psiholog, se ştia; toţi poliţiştii erau curioşi cum va reuşi "Colombo" s-o răpună in "duel" pe "stafia diavolului" şi s-o facă să vorbească. Ofiţerul nu se destăinui decăt şefului său, colonelul Saulea.

La momentul oportun, am să stropesc patul cu puţin lac de unghii pe la incheieturi, scoase el din buzunar o sticluţă cu ojă roşie. Restul... după cum ştiţi, jocul psihologic!

Excelentă idee!, ii plăcu şefului.

Numai că... nu este a mea, ridică "Colombo" uşor din umeri.

Dar a cui?

A soţiei mele, Aurora. Ea mi-a dat oja...

Şeful incepu să rădă.

M-a ghicit, că nu prea mai pot să dorm noaptea, continuă "Colombo", şi a inceput să intre la idei, ştiţi cum sunt femeile... Vrănd, nevrănd, a trebuit să-i spun căte ceva despre cauza insomniilor mele. După ce a ascultat povestea, m-a bătut pe umăr, ca pe copii, şi mi-a zis: "Vai de mine! Pentru asta nu dormi tu? Te credeam băiat iesteţ... De ce nu

mi-ai spus de la inceput? Asta e soluţia! Mi-a dat ea atunci sticluţa. Pe femei le impresionează săngele tare mult, ce ştii tu...". Şi-am luat-o, ce era să fac, din moment ce-mi dăduse... soluţia...

Şeful răse din nou.

Bine, la treabă. Căt ai lipsit tu, Dorina a născut o fetiţă şi au inceput unele discuţii intre ea şi măică-sa.

Vă mulţumesc. Inseamnă că a sosit momentul. De cănd il aştept... Intămplarea aceea cu leşul căinelui m-a dat peste cap.

Acum e răndul tău. Cine răde la urmă, răde mai bine.

Şi, intr-adevăr, sosise momentul pentru a se incepe ancheta cu Dorina. Era şi ea acum mamă, iar afecţiunea deosebită pe care i-o purta copilului intrezărea o anumită "răceală" in unele "unghere" sufleteşti faţă de Elena Voinea. Pe asta miza "Colombo". Era terenul lui.

Un chip de monstru

Dorina a fost adusă la miliţie, fără să ştie mama sa. Căpitanul Marinescu o atacă direct, fără menajamente. Fata incepu să plăngă.

Ai un copil de crescut... Găndeşte-te bine, eşti mamă... Dorina plăngea intruna pe scaun.

Ia uită-te in ochii mei, ii zise "Colombo" cu o voce blăndă, aplecăndu-se spre ea. Dorina ridică ochii plănşi. Tu eşti o fată bună, ai suflet... Se citeşte in ochii tăi... o măngăie ofiţerul.

Dorina aprobă mărunt din cap.

Ea l-a omorăt pe tata de dragul lui Gorea, zise vlăguită.

Voia să pună măna şi pe casă. Nu mi-a spus cum şi ce a făcut cu cadavrul lui tata. Cănd l-a omorăt, eu eram la oraş, iar Valerică plecase in hoinăreala lui.

Confruntarea dintre fiică şi mama criminală este dureroasă. Zbucium, zvăcniri, plănsete, reproşuri, dar Elena Voinea nu cedează.

Dacă credeţi că l-am omorăt eu, atunci arătaţi-mi cadavrul!, zise Elena răstit. Arătaţi-mi măcar o probă, nu ce spune fetişcana asta, care nu m-a iubit niciodată şi care vrea să-mi ia averea. Hidoşenia sufletului ei ii dăduse un chip de monstru...

Să mergem in biroul meu, spuse "Colombo" autoritar. Acolo te aşteaptă şi proba. După aceea, poţi să te "culci" liniştită... in pat.

Intrănd in biroul ofiţerului şi dănd cu ochii de patul lui Leonida, criminala incepu să tremure din tot corpul.

Degeaba ai şters urmele, ii zise "Colombo". La incheieturile patului nu te-ai găndit. Priveşte! Sănge!... Săngele bărbatului tău...

Aaaa!!!, incepu deodată femeia să răcnească, ţinăndu-se cu măinile de cap. Făcuse o criză. Eu l-am omorăt! Eu, cu măinile astea!, işi incleşta ea ghearele. Să mă ardeţi şi pe mine in fundul grădinii, cum

l-am ars eu! Aaaa!!!... Deconspirată, "stafia diavolului" se inălţă prin fumul de ţigară şi se scurse in iad...

In seara zilei de 6 ianuarie 1976, Leonida Sărbu fiind beat, Elena Voinea il ucisese cu un cuţit in timp ce dormea in patul lui din atelierul de tămplărie. Apoi ii dăduse foc in fundul grădinii pănă arsese complet. Mirosul degajat prin arderea cadavrului nu trezise nici un fel de suspiciune din partea vecinilor (aflaţi la anumite distanţe unii de alţii), pentru că in acele zile afumătorile lor funcţionau din plin şi fumul cu miros de afumătură sălăşluia peste tot.

Criminala a fost condamnată la moarte prin impuşcare, sentinţa fiind executată.