x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Ce şi cum purtăm de Sărbători şi în 2011

Ce şi cum purtăm de Sărbători şi în 2011

de Dana Cobuz    |    17 Dec 2010   •   17:00
Ce şi cum purtăm de Sărbători şi în 2011

Pe măsură ce ne apropiem de finalul anului, punem deoparte grijile şi proble­mele ce ne-au chinuit în ritm cotidian, pentru a face loc unei întrebări clasice cu prilejul Sărbătorilor: ce port eu la petrecerea de Revelion? E adevărat, mă­car o dată pe an ne stră­duim să arătăm cât mai bine ieşim din tipare, fiind totodată cât mai la modă. Poate n-ar fi rău ca în focul căutărilor şi pregătirilor să vă aduceţi aminte de faimoasa dilemă „Haina face pe om sau omul face haina?” Victimele modei vor răspunde întotdeauna că haina te transformă din cerşetor în prinţ, însă cu toţii ştim că de la elegant, trendy şi de bun gust până la penibil nu e decât un pas. Aşa că, dacă nu ştii cum să potriveşti hainele şi accesoriile, oricât de scumpe sau de firmă ar fi ele, rişti să te prezinţi la petrecere mai împo­po­ţo­nat decât pomul de Cră­ciun din casa gazdelor.

Fără îndoială, internetul este plin de sfaturi în privinţa a ce şi cum să purtăm de Sărbători sau în sezonul care urmează. Dar nu toate sunt şi potrivite, obligatorii sau adevărate. Să fii în pas cu moda „de afară”, dar să ţii pasul şi cu specificul românesc, „asortându-te” deopotrivă cu banii din potofel nu e un lucru tocmai uşor. Aşa că am cerut sfaturile unor specialişti în materie de modă şi de îngrijire, cu speranţa că acestea vă vor ajuta să luaţi deciziile potrivite pentru a vă transforma în senzaţia petrecerilor de sezon.

La putere în 2010 au fost culoarea „camel” şi nuanţele de bej ce îţi aduc un plus de rafinament în ţinute accesorizate cu nuanţe puternice de maron. Ele se păstrează la modă şi în sezonul rece, afirmă stilistul Alexandru Bar. „În cazul în care suntem persoane cu mai puţin timp de pierdut în magazine şi pe internet putem opta pentru un stil minimalist în culori neutre pentru că astfel evităm orice stres. Avem imediat o ţinută corectă, sexy, alăturând accesorii interesante şi elaborate. Dacă ai curaj şi eşti feminină în atitudine poţi opta pentru un look 100% masculin. Mare atenţie la atitudine! Te îmbraci din garderoba lui însă nu te şi comporţi ca el! Înveseleşte ţinutele de inspiraţie masculină cu accesorii 100% de damă (precum plicurile sau broşele) şi nu te sfii să adaugi şi elemente gen «Lolita»„, spune stilistul.

Tricotul ne dă flexibilitate, naturaleţe şi eleganţă în acelaşi timp, mai ales când are şi o cromatică interesantă. Dacă îi adăugăm şi accesorii din blană, ne încadrăm perfect în tendinţe. Stilul „military” e tare, e pe val şi uşor de regăsit în magazine. Influenţele şic te pregătesc perfect pentru marea confruntare de pe câmpul de bătălie numit „stradă”, crede Alexandru Bar, care ne dă dezlegare şi la piesele „cu imprimeu de leopard, însă doar ca detalii combinate cu diverse alte printuri ciudate. Nu exagera cu «animal print-ul»... doar nu vrei să sperii lumea părând desprinsă din filmele cu Tarzan. Poartă cu încredere curele: mari, medii sau mici, acestea sunt senzaţionale şi poţi alege chiar să porţi mai multe curele în acelaşi timp dacă talia îţi permite. Cine poate să înfrunte frigul poate alege chiar şi fuste «ciufulite» accesorizate cu cizme şi eventual o jachetă din blană sau piele”.

Bine-bine, dar cu de-acum tradiţionalele paiete cum rămâne? Le dosim prin şifoniere?  „Obsesia pentru strălucire nu a dispărut, deci nu e nevoie să de­cimezi şifonierul aruncând tot ce conţine paiete. După cum probabil ai observat deja, anii ’70 sunt din nou en vogue! Pantalonii cu talie înaltă sunt numai buni de purtat pe gerul de afară. Şi dacă tot ne bucurăm de prezenţa paietelor, poţi să alegi ca ţinută de seară piese cu adevărat strălucitoare în partea de sus, alăturând o fustă neagră drapată, eventual din dantelă ce-ţi aminteşte de modelul de mileu sau de perdelele bunicii. Aceste piese sunt „hot” în sezonul 2010-2011”, ne sfătuieşte stilistul Alexandru Bar.

Să nu credeţi cumva că bărbaţii nu sunt şi ei chinuiţi de obsesiva întrebare „ce să port la petrecere?” Teoretic, opţiunile lor sunt mai puţine decât în cazul femeilor, dar imaginaţia şi bunul gust sunt cernute prin acelaşi filtru festiv. În primul rând, atenţie la locul în care veţi petrece, la anturaj şi la propria personalitate.

„Dacă eşti o persoană dinamică şi ai ales să petreci noaptea dintre ani într-un club, nu cred că te-ai simţi bine într-un smoking. Cu siguranţă însă nu vei avea probleme să porţi jacketa smoking în combinaţie cu jeans şi cămaşă. În acelaşi context, poţi combina pantalonul de smoking cu un tricou cu decolteul în V şi o vestă din stofă sau catifea”, îi sfătuieşte pe domni stilistul Adina Buzatu. Petrecerea are loc la un restaurant? Şi mai simplu! Poţi alege între elegantul smoking (cu condiţia ca restaurantul să nu fie unul rustic) şi aparent banalul costum negru sau bleumarin, care, corect accesorizat, este biletul câştigător. „Fii foarte atent la alegerea cămăşii, pentru că la un moment dat al serii cu siguranţă vei renunţa la sacou. Cămaşa trebuie să urmeze linia corpului, iar materialul să fie de calitate şi să aibă ţinută. Optează între papion sau cravată, în funcţie de aspectul tău fizic (ia în calcul forma feţei, înălţimea şi silueta). Fie papion, fie cravată, acestea trebuie să fie din mătase naturală, în culori potrivite personalităţii tale”, spune Adina Buzatu. Sfatul specialistului în privinţa cazului în care ţi-e teamă de o alegere nepotrivită este să porţi un costum negru, varianta cu care nu vei da niciodată greş şi care este cea mai permisivă în privinţa accesoriilor.

Şi dacă ai reuşit să fii senzaţia masculină a nopţii de Revelion, sigur vei vrea să ştii cum să te îmbraci în anul ce urmează. „Sezonul primăvară – vară 2011 se anunţă a fi plin de culoare. Acest lucru nu îţi dă libertatea de a exagera asortând culori vii din cap până în picioare. Este suficient să alegi un singur obiect, fie camaşă, fie pantalon, ca piesă vedetă. Echilibrul cromatic îl vei obţine prin alăturarea tonurilor neutre de bej-nisip, gri-piatră sau kaki. Un trend important îl constituie ţinutele aparent neglijente, cu aer de artist rebel. Acest look este obţinut prin piese cu aspect vintage, sacouri necăptuşite din jerseu de bumbac sau cămăşi lejere din batist”, afirmă stilistul. Nu uita de încălţăminte! Alege pantofi din piele patinată, din material textil sau – fiţa maximă! – mocasini din cauciuc trataţi special pentru a permite piciorului să respire. Vestimentaţia pentru serile petrecute în oraş? În continuare, se alătură piese clasice cu piese care urmează tendintele sezonului. „Spre exemplu, poartă un blazer cu nasturi metalici, o cămaşă cu gulere tari cu cravată, la care merge o pereche de pantaloni din bumbac fără dungă. Pentru un plus de originalitate alege o pereche de ciorapi coloraţi şi o batistă imprimată. Un lucru este clar şi pentru acest sezon – se poartă piesele din materiale naturale!”, atrage atenţia Adina Buzatu.

Deci: culori naturale, materiale naturale. Tendinţa „înapoi la natură” din vestimentaţie este dominantă şi în îngrijirea „manechinului viu”, propriul corp pe care vrem să-l îmbrăcăm în cele mai frumoase şi mai la modă haine. Aşadar, era necesar să cerem câteva sfaturi şi de la specialişti în îngrijire corporală, estetică, cosmetică.

Kilogramele în plus devin întotdeauna mai „vi­zibile” înainte de petreceri, când ai da orice să încapi în haine mai mici măcar cu un număr. Doar că nu poţi să dai jos peste noapte grăsimea acumulată peste an. Medicul kinetoterapeut Diana Pîrvu de la salonul New Visage, spune că, în 12 şedinţe combinate de cavitaţie, ultrasunete, electrostimulare şi împachetări la tunelul cu infraroşii, asociate cu un regim de viaţă echilibrat, ne putem subţia cu 5 centimetri în diametru şi scăpăm de cel puţin două kilograme. Primul pas este „detoxifierea internă, pe care o facem acasă, printr-un regim alimentar sărac în grăsimi şi dulciuri şi prin hidratarea corespunzătoare cu apă şi ceaiuri. Când mergeţi la un salon, lăsaţi specialistul să vă alcătuiască programul cel mai potrivit de tratament şi proceduri.

Pe lângă cele enumerate mai sus, ar fi ideal să urmaţi şi câteva şedinţe de masaj de detoxifiere şi drenaj limfatic”, spune medicul Diana Pîrvu. Tratamentele corporale „la modă” urmează de fapt tendinţa ultimilor ani, de întoarcere către principii active din plante. „Căutaţi produse bio, fără parabeni (conservanţi sintetici pentru produse cosmetice – n.r.), fără glicerină, fără excipienţi cum sunt parfumurile. Le recomand în special pe cele care conţin uleiuri esenţiale din ananas, guarana, alge şi aloe vera – dovedite ştiinţific ca fiind arme de luptă împotriva celulitei şi a apei toxice din ţesutul adipos. Şi un ultim sfat, de aplicat în viaţa cotidiană: mâncaţi dimineaţa, pe stomacul gol, o linguriţă de miere cu scorţişoară, este cea mai bună reţetă de eliminare a toxinelor. Ca variantă, şi pentru că tot e sezon rece, recomand consumul moderat de vin roşu, de ţară, fiert cu multă scorţişoară şi îndulcit cu miere!”, mai spune specialistul.

Nici îngrijirea feţei nu trebuie neglijată. Cosmeticiana Iuliana Vornicu de la salonul Mytrei recomandă de asemenea să folosim produse bio, pe bază de acizi de fructe, extract de germeni de grâu, extract de bam­bus, uleiuri esenţiale cum sunt cele de argan, jo­joba sau măsline. „În cosmetica facială nu vorbim de «fiţe», ci de produse care să aibă efectul aşteptat, fără să ne bombardeze cu chimicale. Etapele pe care nu trebuie să le sărim în îngrijirea feţei sunt curăţarea temeinică, zilnic, cu un demachiant, hidratarea, gomajul o dată pe săptămână şi, dacă se poate, un tratament într-un salon de specialitate o dată pe lună. Pentru acasă, încercaţi să vă preparaţi măşti hidratante din gălbenuş de ou cu zeamă de lămâie şi banană – pentru piele uscată, sau kiwi şi portocală – pentru tenul gras. Din piureul de măr copt puteţi face o mas­că hidratantă grozavă pentru orice fel de ten”, ne-a re­co­mandat Iuliana Vornicu. Spe­cialistul ne în­deam­nă să nu uităm în anotimpul rece să ne aplicăm zilnic o cremă hi­dratantă, de protecţie îm­po­triva efectelor vântului şi a frigului asupra tenului.

Machiajul trebuie adaptat atât propriei persoane şi pe­rsonalităţi, cât şi con­di-ţii­lor specifice anotimpului şi locului unde are loc petrecerea. Ruxandra Dobrescu, make-up artist la Make Up For Ever, spune că lumina mai slabă şi mai rece a iernii permite folosirea pe pleoape a culorilor reci cu tentă al­bas­tră (alb, bleu metalic, al­bastru aprins, violet, argintiu, grena) şi pe obraji a ro­zurilor din aceeaşi familie. Ce trebuie făcut în mod special în acest sezon? Pre­gă­ti­rea tenului cu mai multă gri­jă: demachierea cu produse mai „blânde” cu pielea, hidratarea cu creme mai grase, folosirea fondurilor de ten cremoase sau fluide (şi nu pe bază de pudră de talc!) şi folosirea unui balsam hidratant specific pentru buze, înainte de aplicarea rujului. „Culorile acestei ierni oferă purtătoarelor de machiaj o paletă largă de variante: pe pleoape se pot întâlni culori de pământ – brun, auriu, bej, de sine stătătoare sau combinate cu complementare reci – cenuşiu, albastru. Tot pe pleoape se pot folosi nuanţe extrem de închise (până la negru) de verde, indigo sau cenuşiu – aplicate în degrade sau pur şi simplu tapetate cu degetele. Pentru machiajul buzelor apar în tendinţe nuanţele de bej neutru sau colorat (bej-piersică, brun etc.) Rujul roşu nu iese din tendinţe, dar devine mat, aplicat precis şi intens pigmentat”, ne recomandă make-up artistul Ruxandra Dobrescu.

Să nu uităm însă de două elemente din propria dotare – părul şi unghiile, care, puse corect în evidenţă pot deveni ele însele cele mai apreciate „accesorii” atât la petreceri, cât şi în viaţa cotidiană. „În prim plan se regăseşte tunsoarea cu forme geometrice. Părul lung însă va rămâne, ca întotdeauna, la modă. Adevărata noutate constă în «tăietura dublă» atât la părul lung, cât şi la cel scurt, bineînţeles fără a exclude părul mediu tuns după metoda Disegual, adică asimetric. Revine moda SUAVE ( permanent) care a fost mult timp neglijată, acum însă este rea­lizată pe tunsoarea în scări, folosind bigudiuri mari”, ne-a spus Claudio Montanari, hair-stylist şi instructor Davines. Culoarea părului rămâne la alegerea fiecăruia, însă nu tre­buie să uităm că punctul de plecare în alegerea nuanţei de vopsea este cu­loa­rea pielii şi a ochi-lor, mai spune spe­cia­listul italian.

Unghii naturale sau unghii false, im­portant este să aveţi o manichiură îngrijită. Culorile acestei ierni sunt fie cele pa­le, sidefate, aplicate pe unghii lungi, fie cele în­chise, pentru unghii scurte şi pătrate. Movul – cu nunaţele lui, rămâ­ne în trend, iar iarna aduce în prim plan bejul, maronul şi chiar verdele închis. „Mo­da «naturală» a revenit şi în privinţa unghiilor. Vorbim despre aspect na­tural atât în ceea ce priveşte forma lor – uşor rotunjită, ur­mă­­rind buricul de­ge­tului, cât şi în pri­vin­ţa culorilor şi, mai nou, chiar a com­poziţiei produ­selor pentru mani­­chiură. De câteva luni, şi în România a apărut gama Zoya, în produsele căreia nu se mai găsesc toluen, formaldehidă, camfor şi ftalaţi. Astfel de produse sunt sigure chiar şi pentru femei însărcinate sau pentru copii”, afirmă Valentina Ciolan, trai­ner la General Beauty Supply. Unghiile false – din gel sau din acryl rămân la modă. „Arată impecabil şi sunt mai uşor de îngrijit. În plus, permit o paletă coloristică bogată, iar la ocazii speciale pot fi transformate în adevărate bijuterii. Dacă alegeţi pentru Sărbători culori strălucitoare sau construcţii 3D pentru un­­ghii­le false, nu mai purtaţi şi bijuterii: manichiura dumneavoastră va atrage oricum atenţia şi admiraţia tuturor”, completează Valentina Ciolan.

×