x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cine umflă două milioane de euro din "Spartan"?

Cine umflă două milioane de euro din "Spartan"?

de Dan Constantin    |    17 Dec 2007   •   00:00
Cine umflă două milioane de euro din "Spartan"?

Preţul anunţat la Bucureşti pentru cumpărarea a şapte avioane Spartan C-27J este de fix 219.043.960 de euro. In Italia, căştigătoarea contractului, firma Alenia, anunţă "circa 217 milioane de euro". Unde au dispărut "circa" două milioane de euro? Iată o intrebare-sesizare pentru DNA, procurorii avănd suficiente elemente pentru a investiga modul in care s-a realizat această achiziţie publică.


Contractul pentru cumpărarea avioanelor "Spartan", produse de firma Alenia Aeronautica, finalizat după un an de contestări şi suspiciuni majore, ridică la fel de multe probleme şi după semnarea sa. In joc va intra şi DNA, avizată printr-o suită de semnale publice să se autosesizeze. Există acum şi proba materială pentru demararea investigaţiilor.


După anunţul discret privind semnarea contractului, difuzat vineri, 7 decembrie 2007, pe inserat, autorităţile militare şi-au dat seama de gafă şi, stimulate de intrebările din Jurnalul Naţional ("Romtehnica a comis-o pe furiş" luni, 10 decembrie), au dat căteva detalii despre această afacere.

Informaţia nu a apărut pe pagina principală de internet a Ministerului Apărării, ci tot in "cotlonul" informatic al Departamentului pentru Armamente, fiind datată 10 decembrie.


DETALII. Din informaţia destinată presei rezultă, pentru cei care au urmărit cu atenţie evoluţia acestei achiziţii publice, căteva detalii extrem de interesante.

"In perioada 23.08-23.11.2007, la sediul CN Romtehnica SA Buc. s-au desfăşurat mai multe şedinţe de negocieri intre comisia Ministerului Apărării şi specialiştii companiei Alenia Aeronautica Sp. A.", se arată in comunicatul de presă. Să reţinem termenul folosit: "Comisia Ministerului Apărării", care ar trebui clarificat. Cine a făcut parte din "comisie"? Este aceeaşi care a "coafat" caietul de sarcini in vederea licitaţiei cu dedicaţie? Este o comisie de experţi tehnici, evaluatori din afara Ministerului Apărării?

Comunicatul merge mai departe şi anunţă că "părţile au convenit o variantă a textului final al contractului de furnizare". Să reţinem şi termenul "variantă". Inseamnă că există şi alte opţiuni, ceea ce ar presupune modificări ulterioare ale textului contractului? Avansăm in lectură pentru a ajunge la miezul exploziv al afacerii.


PREŢUL ŞTIUT. "Contractul semnat şi anexele sale corespund in totalitate cu cerinţele menţionate in documentaţia de atribuire care a stat la baza aplicării procedurii de licitaţie deschisă. Valoarea totală a contractului semnat este de 219.043.960 de euro, in conformitate cu oferta depusă de Alenia Aeronautica in cadrul licitaţiei deschise", anunţă comunicatul.

Preţul făcut public acum nu reprezintă nici o noutate. El a fost anunţat şi comentat pe larg in numeroase ziare din Romănia. Ca să fim realişti, "Comisia Ministerului Apărării" s-a luptat la sănge cu italienii şi, in urma negocierilor, a smuls un euro faţă de ce anunţase toată lumea incă de acum un an. Adică 219.043.961 de euro. In preţ intră cele şapte avioane tip C-27J Spartan, un simulator de zbor şi suportul logistic iniţial.


BOMBA DIN ITALIA. Preţul anunţat la Bucureşti cu o maximă exactitate, pentru a nu "greşi" faţă de Legea achiziţiilor publice, este aruncat in aer chiar de partenerii de la Alenia. Pe site-ul oficial al grupului Finmeccanica, din care face parte şi furnizorul avioanelor Spartan, este anunţat un cu totul alt preţ, sensibil mai mic. Tranzacţia semnată la Bucureşti şi prezentată ca un succes are, in varianta italienilor, nivelul de "circa 217 milioane de euro". Intrebarea este foarte simplă. Unde s-au pierdut "circa" două milioane de euro, diferenţa dintre preţul de la Bucureşti şi cel anunţat in Italia?

Să nu uităm că, pe baza unor diferenţe de preţ inregistrate intre vănzător şi cumpărător, in Italia şi in Romănia se desfăşoară anchete ale Parchetelor in cazul transferării unor jucători de fotbal. Metoda este, deci, brevetată, şi DNA are deja experienţă in asemenea suspiciuni de fraude. In plus, la contractul de cumpărare a avioanelor scurt/mediu curier este in joc banul public, şi nivelul tranzacţiei intră in atributele DNA.


VICIUL LICITAŢIEI. Criteriul de atribuire a comenzii a fost clar exprimat incă din startul licitaţiei ale cărei proceduri s-au derulat in anul 2006. El era "preţul cel mai mic". Or, avionul oferit de EADS CASA este substanţial mai ieftin: pachetul de şapte avioane şi suportul logistic iniţial costă 214.220.340 de euro. Adică, din start cu 5 milioane de euro mai puţin decăt oferta reţinută de Ministerul Apărării, aşa incăt nimeni nu-i poate absolvi pe cei responsabili de incărcarea costurilor unei achiziţii publice prin licitaţie deschisă a cărei menire era tocmai obţinerea preţului mai bun.


OBRAZUL SUBŢIRE… "Comisia" nu a reuşit să termine integral contractul, belele de preţ fiind in continuare aruncate spre bugetul Apărării. Tot comunicatul la care facem referire anunţă că, "prin articol separat, in contract sunt descrise modalităţile de contractare a serviciilor de mentenanţă pe durata de viaţă a avioanelor, aşa cum a fost cerinţa din documentaţia de atribuire".

De ce oare avem un "contract in contract", după principiul păpuşilor Matrioşka? După datele publicate pănă acum, şi oferta la serviciile de mentenanţă depusă de EADS CASA pentru avionul C-295 este mai mică cu aproape 7 milioane - avănd un nivel de 103.043.634 de euro, faţă de 109.883.392 de euro. Dacă adăugăm şi "scăparea" italienilor care nu au introdus costul combustibililor, potrivit opiniei spaniolilor, atunci diferenţa de preţ este şi mai substanţială.


PESTE UN AN. In referirile la programul de dotare cu avioane de transport, oficialii Ministerului Apărării evidenţiau caracterul lui de urgenţă. Reprezentanţii Alenia se arătau şi ei foarte dornici să livreze căt mai repede avioanele. Astfel, dl Paolo Pozzessere, prim-vicepreşedinte pentru Vănzări Internaţionale al companiei italiene, declara pentru Rompres la 6 septembrie 2007: "Dacă partenerii noştri vor cere acest lucru, vom putea livra un avion pănă la finele acestui an sau la inceputul lui 2008". Entuziasmul italienilor şi presiunea romănilor s-au redus simţitor. Iată formularea asumată de Ministerul Romăn al Apărării: "Urmare a contestaţiei şi plăngerilor asociate, in derularea programului a apărut o amănare de 12 luni, prin urmare, termenele de livrare au fost decalate cu un an".


VA URMA. Formula aleasă de "comisie" pentru a avea avioanele dorite la preţuri incă neclare este "revizuirea documentelor contractuale". Configurarea unor opţiuni de echipare pentru misiuni de evacuare medicală şi realimentare in zbor in "conformitate cu cerinţele actuale" lasă loc pentru alte neclarităţi şi suspiciuni. Din informaţiile oferite de Ministerul Apărării lipsesc căteva date care au condus la descalificarea tehnică a ofertei EADS CASA şi calificarea avionului Spartan. Este vorba despre protecţiile antirachetă şi inregistratoare de zbor pentru durata de cinci ore pe care Alenia şi le-a asumat ca echipamente omologate şi care vor fi livrate pe Spartan.


Parlament

Contractul s-a finalizat intr-o atmosferă politică foarte agitată. Premierul Tăriceanu a fost in vizită la Roma exact in plină perioadă a negocierilor de la sediul Romtehnica.
Campania mediatică antiromănească susţinută de mediile din grupul lui Berlussconi a incetat ca prin minune după intoarcerea premierului in ţară. Potrivit unor surse din Palatul Victoria, premierul i-a solicitat ministrului Meleşcanu incheierea rapidă
a contractului "Spartan". In aceeaşi perioadă, preşedintele Băsescu a fost in Spania, unde gazdele l-au informat despre neregulile grave de la licitaţia pentru avioanele de transport ale Armatei. Spaniolii au oferit Ministerului Apărării ca unul sau două aparate C-295 să asigure din februarie-martie 2008 operaţiunile de transport trupe şi materiale ale Armatei romăne.
Comisiile de apărare din Senat şi Camera Deputaţilor vor analiza, potrivit unor surse parlamentare, achiziţia avioanelor Spartan. Un raport in acest sens este in lucru şi la CSAT.
Iată că "afacerea Spartan" revine in atenţie cu intrebări apăsătoare pentru conducerea Ministerului Apărării.

×