x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special "Circurile foamei"

"Circurile foamei"

de Ilarion Tiu    |    23 Ian 2005   •   00:00
"Circurile foamei"

Romania a intrat in criza deoarece Ceausescu a decis plata, in stil "stahanovist", a datoriei contractate.



Constantin Olteanu, fostul primar general al Capitalei in perioada decembrie 1985-mai 1988, si-a publicat memoriile, in anul 2004, despre activitatea sa la Primarie.

AMINTIRI DE FOST PRIMAR. "Constructia Complexului comercial din Strada Sfanta Vineri a fost urmarita indeaproape de Nicolae Ceausescu, avand in vedere, probabil, pozitia centrala si capacitatea acestui complex de circa 37.000 mp suprafata desfasurata. In timpul discutarii proiectului si al deselor sale vizite, mai cu seama dupa ce fusese dat partial in functiune, a rezultat ca Nicolae Ceausescu insista pe construirea unei bucatarii cu o capacitate supradimensionata fata de nevoile restaurantului din incinta, bucatarie pe care el o numea "fabrica de mancare". In timp ce insotea pe unii sefi de state care vizitau orasul, aproape toti din tari ce apartineau lumii a treia, adepti ai teoriei egalitarismului, era inclus in acest traseu acest obiectiv cu "fabrica de mancare".

De obicei, in timpul vizitei se trecea mai repede peste celelalte sectoare pentru a se ajunge la "fabrica de mancare". Conceptia egalitarista taipiniana, specifica conceptelor comunismului primitiv, a fost exprimata clar de Nicolae Ceausescu atunci cand explica rolul "fabricii de mancare", considerat a fi acela ca "... oamenii, in primul rand femeile, dupa ce ies de la serviciu, sa treaca pe aici sa ia mancarea in sufertase, pe care, ajunsi acasa, doar s-o incalzeasca si apoi s-o consume"".

APROVIZIONAREA.
Olteanu a mai expus in aceleasi memorii si parerea lui Ceausescu despre aprovizionarea populatiei: "La sfarsitul anului 1987 au avut loc trei sedinte de lucru la CC al PCR in care, in prezenta lui Nicolae Ceausescu, s-a analizat problema aprovizionarii populatiei in general, insistandu-se pe aprovizionarea Capitalei... La cea din urma sedinta s-a discutat programul de produse culinare. Nicolae si Elena Ceausescu interveneau alternativ, ca de obicei, insistand, intre altele, ca in localuri de alimentatie publica - restaurante, bufete, hoteluri, pentru a se consuma mai putina carne, sa nu se mai serveasca fripturi, mititei si alte asemenea produse, ci numai mancaruri cu sos, in produsele de cofetarie sa se foloseasca mai putin zahar s.a. Pe mine m-au admonestat destul de sever pentru ca nu se oprise vanzarea de paine din Capitala catre cetatenii din alte localitati, adica sa nu mai poata cumpara tocmai aceia de la care provenea graul".
"FABRICILE DE MANCARE"
La sfarsitul anilor '80, cetatenii Capitalei asistau la constructia unor cladiri de proportii uriase, despre care se spunea ca vor fi complexuri agro-alimentare care urmau sa aprovizioneze cartierele orasului. Propaganda sustinea ca obiectivele aveau ca model supermarketurile occidentale, urmand a fi aprovizionate cu toate produsele necesare. Bucurestenii si-au dat seama ca se dorea infiintarea unor cantine uriase, in care s-ar fi servit un singur fel de mancare. Imediat, in vocabularul bucurestenilor a aparut termenul de "circ al foamei".

"CIRCURILE" DUPA 15 ANI
Proiectul lui Ceausescu de uniformizare a alimentatiei populatiei a incetat o data cu moartea sa. Dupa 1989, "circurile foamei" au fost lasate in paragina, deoarece erau in faza de inceput a constructiei. Doar doua dintre ele fusesera puse partial in circuit, cel din cartierul Pantelimon si cel din spatele magazinului "Unirea". Restul de complexuri au devenit adapostul celor fara casa. Ei au improvizat in imensele spatii locuinte insalubre, unde isi duc traiul zilnic.

FENOMENUL MALL-URILOR
Astazi, pe amplasamentele "circurilor foamei", marile supermarketuri in Bucuresti sunt realitate. Ele au fost modernizate in stil occidental si sunt simbol al capitalismului, si nu al socialismului, asa cum isi dorise "marele carmaci". Dupa model american, acestea se numesc mall-uri, avand in componenta magazine ale unor firme straine, restaurante si cinematografe. Asa ca "fabricile de mancare" au ramas amintire, fiind inlocuite cu restaurante de lux.

Continuare: Decretul ucigas

×
Subiecte în articol: special ceausescu mancare