x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Copiii pandemiei. Baby boom, în România 

Copiii pandemiei. Baby boom, în România 

de Diana Scarlat    |    26 Mai 2021   •   07:31
Copiii pandemiei. Baby boom, în România 

Dacă anul 2020 a venit cu scăderea alarmantă a natalității, anul acesta este posibil să se înregistreze un număr foarte mare de nașteri, începând din luna iulie, conform datelor culese de clinicile de specialitate, care înregistrează vizitele femeilor gravide. Fenomenul creșterii natalității după calamități, pandemii sau războaie a mai fost înregistrat în istorie. Totuși, sociologii așteaptă datele culese de Institutul Național de Statistică.

 

Datele INS arată că în luna martie 2021 s-au născut 13.606 copii, cu 1.790 mai mulţi copii decât în luna februarie 2021 și cu 1.749 mai mulți față de martie 2020. În continuare se așteaptă o creștere a natalității, conform unei analize a Frames & Amca Medical. Medicii spun că asistăm la un fenomen în creștere, stimulat de condițiile speciale din pandemie. Nu doar în țara noastră, ci și în Marea Britanie s-a înregistrat cel mai mare număr de gravide din ultimii cinci ani, în 2021. Potrivit datelor Serviciului Național din UK, încă din septembrie 2020 numărul vizitelor prenatale la clinicile specializate a crescut semnificativ (58.135 de rezervari) - cel mai mare număr pentru luna respectivă din 2015 și în creștere cu 6,8% față de anul 2019. Potrivit unui barometru realizat de Frames, la comanda clinicii Amca Medical, în perioada 12-20 februarie 2021, pe un eșantion de 350 de femei, 7 din 10 respondente au declarat că pandemia le-a schimbat semnificativ modul de viață. ,,Oamenii au stat mai mult în casă și acest lucru i-a făcut să fie mai atenți și mai preocupați de viața de cuplu. Pentru cuplurile care nu erau decise să facă pasul spre natalitate, pandemia a fost un adevărat stimul, dorința de a avea un copil trecând peste toate provocările generate de criză’’, explică dr. Edu Antoine, conferențiar universitar, de la clinica Amca Medical. Potrivit datelor clinicii, numărul femeilor care au rezervat o vizită prenatală a crescut semnificativ în ultimele 4 luni. Și alte clinici specializate au înregistrat date similare. 

 

Anul trecut s-au născut foarte puțini copii

 

Sociologii așteaptă datele INS, deoarece 2020 a fost anul cu cele mai puține nașteri din 1967 până în prezent. Sporul natural negativ a fost în creștere în luna martie 2021 faţă de cel din luna martie 2020 (-16.293 persoane în luna martie 2021, față de -10.734 persoane în luna martie 2020). În aceeași perioadă s-au născut 161.320 de copii, cu peste 40.000 mai puțini ca în anul 2019. Potrivit estimărilor Amca Medical, în 2021, numărul copiilor nou-născuți ar putea trece de 200.000, cu un vârf de nașteri în perioada iulie-august 2021, dar această estimare își așteaptă confirmarea, cu datele culese până la finalul acestui an. „Sunt destul de sceptic în privința creșterii natalității în această perioadă. În 2020 au fost mai multe nașteri în a doua parte a anului. Din studiile noastre reiese că mai puțin de jumătate din populația adultă a României și-ar dori mai mulți copii, în special din motive economice”, a explicat, pentru Jurnalul, Iulian Stănecsu, cercetător științific în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV). Acesta mai spune că există posibilitatea de a se înregistra o oarecare creștere, pe timp foarte scurt, în contextul pandemiei, dar tendința generală este de scădere demografică. „Un studiu făcut de o clinică sau de mai multe este discutabil, deoarece la aceste clinici ajung în special persoanele din urbanul mare, care își permit să plătească pentru analize. În continuare, perspectivele sunt sumbre, având în vedere faptul că numărul nașterilor la nivelul anului 2020 este cam la jumătate față de cel din anul 1990, iar dacă se menține aceeași fertilitate, natalitatea va fi în continuă scădere”, mai explică sociologul. Perspectivele sunt sumbre și din punct de vedere al fenomenului migrației forței de muncă. Plecarea din țară a românilor crește și mai mult fenomenul depopulării, iar studiile sociologice arată că probabilitatea întoarcerii românilor în țară este foarte mică, din cauza calității vieții mai scăzute în România, față de țările din vestul Europei. 

 

Potrivit datelor Amca Medical, cele mai multe femei însărcinate în această perioadă provin din mediul urban, au vârste între 25-39 ani și se află, în cele mai multe cazuri, la primul copil. „Gravidele provin, în multe cazuri, din cupluri cu 7-8 ani de relație pentru care, cel puțin până acum, natalitatea nu a reprezentat o prioritate. Am avut și multe femei aflate la al doilea copil, în special în jurul vârstei de 32-36 de ani. În cazul femeilor tinere, cu vârste de până în 25 de ani, natalitatea reprezintă încă un procent redus, cauzele având legătură cu statutul marital, cu condițiile economice și cu focusul pe job”, arată statisticile. 54% dintre femeile fără copii, chestionate în cadrul barometrului, afirmau că și-ar dori să rămână însărcinate, chiar și în condițiile grele de pandemie. Numai 23% spuneau că nu iau în calcul o sarcină, iar restul au evitat să răspundă. Potrivit raportului Amca Medical, dorința de a fi mamă începe, ușor, dar sigur, să depășească ca importanță cariera, de a urma un stil de viață agitat, mai ales în mediile corporatiste. 

 

 

Printre efectele pozitive ale pandemiei se numără grija pentru sănătate și creșterea numărului vizitelor la medic, în special a femeilor.

×
Subiecte în articol: Baby boom natalitate