x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Costel Pandelescu: “Niciodată nu m-am gândit la bani. Muzica a fost şi este viaţa mea!”

0
Autor: Luminiţa Ciobanu 24 Feb 2015 - 18:25
Costel Pandelescu: “Niciodată nu m-am gândit la bani. Muzica a fost şi este viaţa mea!” Fotografii: Arhiva Costel Pandelescu
Vezi galeria foto


Am vizitat, recent, un prieten aflat în grea suferinţă, a cărui poveste de viaţă este exemplu pentru tinerii care vor să răzbată cu succes în lumea muzicii.

S-a născut într-un oraş patriarhal, Găeşti, urbe din care a pornit şi a cucerit lumea cu mirajul naiului, maestrul Gheorghe Zamfir, de altfel, bun prieten al tatălui său, renumitul acordeonist Vasile Pandelescu.

“Înainte, ca să nu le moară copilul, îl luau şi îl dădeau pe geam, pe un leu. Şi pe mine m-au dat pe fereastră! Trebuia să mă boteze Dumitru, la biserică, dar mi s-a schimbat naşul şi m-au botezat Constantin, Costel, dar în acte sunt Dumitru”, spune Costel Pandelescu.

Ţambalul a fost pentru el marele vis al copilăriei. În timp ce alţi copii, de aceeaşi vârstă, visau la jocuri şi la jucării, Costel urmărea cu luare-aminte stilul, maniera în care struneau acest complex instrument cordofon mari ţambalişti, prieteni şi colegi ai tatălui său: Toni Iordache sau Ilie Alecu.

“Aveam vreo 9 ani când ne-am mutat de pe Strada Câmpului pe Strada Popa Şapcă din Găeşti! Prima dată, m-a pus tata la acordeon. Eu prindeam foarte repede. Îmi plăcea, dar… când îl auzeam pe tata, îi spuneam mamei, că-mi era ruşine de tata: «Mamă, ce fac, nu pot să-nvăţ ca tata?!» Apoi, am mers la o nuntă la fratele mamei, unde a venit Ilie Alecu un mare ţambalist, Dumnezeu să-l ierte! Acolo m-am îndrăgostit de ţambal, de la Ilie Alecu! I-am spus mamei: «Mamă, mie îmi place ţambalul!». Tata, când a auzit treaba asta, s-a bucurat mult! Atunci s-a dus la cel mai mare profesor, care i-a arătat şi maestrului Toni Iordache, la Mitică Ciuciu, profesorul meu! De aici… s-a dus tata, mi-a cumpărat ţambal de la Sighişoara, şi am început, uşor, uşor… Tata cânta şi cu ţambalul. De fapt, tata cânta la toate instrumentele! Se pricepea! Dar la ţambal nu cânta cu stânga, cânta cu dreapta, şi începuse să-mi arate tonurile pe ţambal până să mă duc la professor. Când a plecat într-un turneu cu fiica maestrului Mitică Ciuciu, renumita ţambalistă Verginica Ciuciu, şi cu marele violinist Arghir Petrescu, i-a spus că eu vreau să învăţ la ţambal, că maestrul nu voia să arate la oricine”, îşi aminteşte Costel Pandelescu de anii de început.

De aici a început urcuşul, greu pentru un copil de 10 ani, care făcea naveta la Bucureşti şi nu vorbea la întoarcere, ci cânta la ţambalul întipărit în memorie, să nu uite până acasă, tot ce îi destăinuia profesorul său. “Aveam 10 ani când m-am apucat de ţambal. Făceam naveta marţea şi vinerea… Vorbise tata cu directorul de la şcoală că lipsesc, dar îmi făceam lecţiile, să nu rămân în urmă. Când l-am văzut pe Mitică Cicuciu… m-a impresionat felul cum cânta şi-mi ziceam: «Când ajung eu să cânt în felul ăsta?» Şi a început să-mi arate grifura instrumentului şi tot ce se putea mai bine! Ce-mi arăta profesorul Mitică Ciuciu trebuia să reţin, să păstrez totul în memorie, fără să vorbesc! Ajungeam la gară, luam un cremwuşt, mâncam, mă urcam în troleibuzul 87, că-mi arăta profesorul chiar deasupra magazinului Bucureşti, şi, după ce plecam de la Mitică Ciuciu mă duceam la maşină de ocazie, la podul Constanţa. Şi trebuia să tac. Aşa de mult studiam, că aveam instrumentul în faţă, îl vedeam pe dinafară. Şi trebuia să ţin minte mâna: unu, doi! Mâna stângă era unu, mâna dreaptă era doi. Trebuia să ţin minte tot, absolut tot! Şi când ajungeam acasă nici nu mâncam! Mă duceam la instrument să văd, să ţin minte ce mi-a arătat maestrul Mititcă Ciuciu.

Bucuria de a-i polei destinul fiului său l-a dus pe Vasile Pandelescu la Sighişoara, să-i cumpere lui Costel un ţambal foarte bun înainte de a-l duce la profesor. N-avea însă suficienţi bani, însă mama i-a dat din batistă agoniseala proprie. “Când mi-au cumpărat ţambal, a strâns mamaia, mama tatălui, bani. A scos atunci pe timpul ăla, acum 40 de ani, 15.000 de lei din batistă. Erau bani! Un salariu era vreo 800 de lei… Bunica îi avea strânşi şi mi-a făcut o surpriză. Când mama i-a spus că îmi doresc un ţambal, i-a dat lui tata bani, să-mi cumpere. Eram băiatul mamei lui tata. Cel mai mult mă iubea mama Ioana!”, spune Costel Pandelescu despre bunica sa, făcând precizarea că bunicul, Alexandru, cânta la ţambal, apoi continuă pe firul amintirilor: “A plecat tata să-mi caute ţambal pe la Sighişoara… Mi-a adus un instrument cu o ramă aşa sculptată şI frumoasă… dar era foarte greu. Îi făcuseră cutie acolo, mi l-a adus cu trenul… s-a chinuit foarte mult tata. A fost cea mai mare bucurie pentru mine. Nu mai dormeam noaptea! Stăteam numai lângă el. Mă lua somnul pe ţambal. Când mi-am luat ţambalul nu ştiam să cânt! Când am început să învăţ, pasiunea era şi mare. Veneam de la şcoală îmi făceam lecţiile şi studiam până la două noaptea. Îmi făcea plăcere.”

Ce înălţime poate avea un copil de 10 ani? În medie, până la 1,40 cm. Ca să poată lovi cu ciocănelele instrumentul trapezoidal, Costel Pandelescu nu se aşeza pe scaun. “De la 10 ani, până la 14 ani, am cântat în picioare, că nu ajungeam ! Nu ajungeam la registrul acut!”

La 14 ani, Costel Pandelescu a concertat la Paris. “Am fost la Paris la 14 ani, nu-i împlinisem. Când am văzut Parisul, am crezut că nu e adevărat! La şcoală, profesorii se mândreau cu mine!”, subliniază desăvârşitul instrumentist, în timp ce rememorează, deopotrivă, şi întâmplări din anii copilăriei, din vremea în care a început să cânte pe la nunţi. Şi nu vorbim de nunţile de astăzi, unde abia a începe petrecerea şi nunta s-a şi încheiat, ci de nunţile de altădată, în care muzicanţii erau nelipsiţi din ceremonial, ei fiind cei care îi ghidau pe tinerii miri, pe naşi şi pe socri, cu privire la fiecare moment şi la importanţa respectării obiceiurilor. “Îmi aduc aminte ce succes am avut cu tata la 13 ani, şi de atunci a început să mă ia la diverse evenimente. Şi-mi spunea: «Armonia, tată!» La 14 ani, eram om de bază la nuntă! Cântam de sâmbătă până marţi. Dacă n-aveam miercurea de cântat, cântam joia, că erau nunţile de lăutari! Tata cânta în fiecare zi, dar eu eram mic şi nu putea tata să mă ia în fiecare zi, îi era milă de mine, dar eu îl rugam: «Ia-mă şi pe mine, să mă uit, să mai fur ceva de la Toni, de la Ilie!» pe care nu-i scăpam din ochi… Mă uitam pe instrument şi prindeam imediat… Cea mai multă pedagogie am făcut-o însă cu tata, în casă. Tata a cântat folclor adevărat! Tata a fost abecedar. N-a fost exigent cu mine, însă am învăţat din respect şi l-am divinizat. Mai ales când vedeam cu cine cântă şi la ce nivel… Tata cânta cu Ilie Alecu, cu Toni Iordache, iar eu îi urmăream atent. Noi, când veneam de la o nuntă, nu dormeam. Mama, Paula, a cântat şi ea cu vocea… Dădeam instrumentele jos, din maşină, tata îşi punea acordeonul, îşi punea o ţuică, şi începea să cânte, că el, la nuntă descoperea o horă, o brează, o sârbă! Şi, se ducea mama, lua o găină din piaţă, ne făcea o ciorbă, mâncare sau ce spunea tata că are poftă, ne trezeam la ora 12:00 – 13:00, mâncam, şi ne apucam să studiem. Că aşa zicea tata: «Acum suntem încălziţi!» Doar aşa ajungi la performanţă! Mulţi îşi pun întrebarea de unde ştiu atâta folclor? Dacă am stat cu tata-n casă, care a fost un mare instrumentist, şi am cântat cu maestrul Zamfir… Am cântat numai cu oameni buni!”, arată Costel Pandelescu.

Întâlnirea desăvârşitului instrumentist Vasile Pandelescu cu maestrul Gheorghe Zamfir avea să pecetluiască o prietenie incomparabilă. “După ce am început să învăţ la maestrul Mitică Ciuciu - îşi aminteşte Costel Pandelescu -  într-o zi, tata mi-a zis: «Tată, pune mâna şi studiază, că ştii cine vine la noi? Marele maestru Gheorghe Zamfir!» Eu îl văzusem la televizor, ştiam de maestrul Gheorghe Zamfir, dar eram copil. Eu îl vedeam numai pe tata! Şi vedeam ţambaliştii: îl vedeam pe Toni, pe Alecu… Şi suna maestrul Zamfir, venea din străinătate: «Sile, vezi că sunt la pod!» Şi-l aştepta acasă, mama, cu mămăliga caldă, dar n-ajungea acolo, ajungea la noi. Şi se întâlnea cu tata, scotea naiul, cânta cu tata, cu mine, şi cântam patru-cinci ore… de uita. Suna din nou mama maestrului: «Gheorghe, se răceşte mămăliga!»… Şi aşa s-a născut o prietenie mare! Îi spunea lui tata: «Să-i schimbi camera asta, că e mică, e tavanul jos!», pentru sunet. Mi-a schimbat-o! Mi-a pus ţambalul în altă cameră. Nu mai putea maestrul de mine, iar eu eram atent la tot ce îmi spunea! Şi se ducea tata la maestrul Zamfir cu caseta, înregistrată, şi îi spunea: «Schimbă aici, fă aşa…» De la 14 ani am înregistrat cu tata primul disc. Se numeşte «Sanie cu zurgălăi»”.

În anul 1977, Vasile Pandelescu avea să-i aducă lui Costel intrumentul la care visa. “A cântat cu maestrul Zamfir în Elveţia, au avut două concerte mari. Şi i-a spus maestrul: «Tu nu trebuie să-i laşi băiatului ţambalul ăla, tu trebuie să-i iei ţambal». Şi, din două concerte, l-a ajutat şi maestrul, mi-a luat Bohak,  pe care atunci, pe timpul ăla, dădea ţara noastră două vagoane de cereale! Avea numai televiziunea şi radioul. Şi, când a venit tata acasă, a adus numai o cămaşă, cu un ceas şi un casetofon. Mi-a spus bucuros: «Ţi-am cumpărat ţambal, cel mai bun ţambal din lume ţi-am luat!» Nu-mi venea să cred! Şi mi-a pus ţambalul în casă. Nu realizam.  Era cel mai bun instrument! Îl am şi la ora actuală! Aveam 14 ani!”, spune Costel Pandelescu privind spre anii copilăriei.

A fost încorporat militar la Târgovişte, dar nu a stat prea mult în haine militare. “Din Armată, m-au luat de la Târgovişte la Ansamblul Doina. Era dirijor Marin Cioacă. Mi-am luat permis şi am mers să mă asculte. «În patru zile trebuie să fii aici!», mi-a spus. Am avut o viaţă aşa de frumoasă în Ansamblu!”, spune Costel şi aduce în atenţie şi alte importante colaborări muzicale, între care-i aminteşte pe maeştrii Constantin Arvinte, Florian Economu şi Ştefan Bucur: “Am cântat şi cu maestrul Constantin Arvinte. Îmi punea partitura în faţă şi eu, o memoram! După ce o memorezi, cânţi altfel… Una e s-o citeşti, una e s-o înveţi! Toţi îmi spuneau că am memorie de elefant dar, dacă lucrezi mereu, cu cât studiezi, cu atât se împrospătează memoria! Altfel, te lasă şi mână, şi ureche şi memorie! Cu Ştefan Bucur cântam fără microfon. Aveam control. Ştefan Bucur avea alt ţambalist. Mi-a zis: «Costele, când vin din Olanda, vreau să fii ţambalistul meu». Şi aşa s-a întâmplat. Am fost împreună în foarte multe turnee, cu mare satisfacţie profesională şi în perioada respectivă… În ’86-’87, plecam cu trenul, am avut foarte multe concerte în Scandinavia. Aşa de greu îmi era cu ţambalul! Era greu să treci în 10 minute dintr-un tren într-altul. Mi se bloca viza, trebuia să mi se deblocheze, să ajung la tren, cu pacheţele cu mâncare, cu câte 50 de discuri după noi … Ne întrebam unii pe alţii: «Mai e ceva? Mai e vreo valiză? Numără!» Număram valizele… Aşa a fost până ne-am cumpărat un microbuz şi atunci plecam de plăcere. În ’89 m-a prins Revoluţia în Elveţia. Mi s-a spus: «Rămâi aici, să predai, să fii profesor!» Dar eu, pe 25 decembrie, de Crăciun, eram în Gara de Nord. Se trăgea… Mă gândeam: cum să mă despart de tata, de familie? N-am putut niciodată să rămân în străinătate deşi au fost ocazii! Dar ce ocazii!”. 

Vasile Pandelescu i-a transmis fiului, pe care l-a format continuu, pasiunea pentru muzică şi l-a îndrumat spre studiu: “Ce făceam cu tata! Îmi spunea: «Fii atent că trebuie să studiezi foarte mult ca să auzi bine. », dar eu mă mai plictiseam, eram copil! «Ce înseamnă să auzi bine?» «Uite, eu mă întorc cu spatele, şi tu îmi dai o notă». Iar eu am îngheţat. S-a întors cu spatele şi-i dădeam: La, Mi… «Dă mai repede!», îmi spunea. Şi continuam: Fa diez, la bemol… «Dar acum, dă-mi acorduri!» Şi mi le spunea pe toate. Şi-l întrebam: «Tată, de unde ştii tu toate astea?» «Am studiat mult!», îmi răspundea, fiindcă tata studia până-l lua somnul cu acordeonul pe piept. I-a plăcut mult instrumentul ăsta! El, toată supărarea şi toată fericirea şi-a pus-o în instrument. Ar trebui să scriu o carte, cu întâmplările din copilărie, cu tata… Cât de frumos a fost!»

De 25 de ani cântă în taraful structurat de maestrul Gheorghe Zamfir. “Toţi cântă cu naiul dar, dacă te întorci cu spatele şi asculţi, două note dacă a cântat maestrul spui: «Ăsta e maestrul Gheorghe Zamfir!» Dacă noi, care cântăm, cu Marin Alexandru, cu Costel Nichita, cu Virgil Iancu, mergem în turnee cu maestrul Zamfir şI, dacă avem zece spectacole, niciodată nu se cântă la fel. Ne impresionează extraordinar, ne dau lacrimile! M-am format alături de maestru, sunt ca şi copilul dânsului, şi n-am lipsit de la nici un turneu. Sunt 25 de ani… Eu n-am avut niciodată timp să stau să mă odihnesc. Eu am fost întotdeauna un om activ! N-am stat niciodată! Am ajuns să cântăm fără să ne spunem nimic. Numai din priviri ne înţelegem”, mărturiseşte Costel Pandelescu şi, cu toate că îi este greu să aleagă cel mai frumos concert în care a cântat, în privinţa sălii, cea mai bună acustică a găsit-o într-una din sălile de spectacole din Israel. “Toate concertele au fost frumoase, fiecare în felul lui. Sala cu cea mai bună rezonanţă a fost în Israel. Am fost cu maestrul Zamfir în Israel. Ştiţi cum s-a cântat acolo? Dumnezeieşte! ”.

Costel Pandelescu a colaborat cu mulţi artişti. Nu nominalizez pentru a nu omite vreun nume. Cântă însă, de multă vreme, în taraful lui Gelu Voicu. Spune că n-a avut niciodată emoţii, însă a avut grijă să aibă în preajmă instrumentişti şi solişti valoroşi. “Eu n-am avut în viaţa mea emoţii pe scenă. Nici la înregistrări, nici în concerte. Am doar în punctul de început al concertului! Aşa simt! Dar, depinde şi cu cine cânţi…  Cea mai mare satisfacţie a mea a fost instrumentul! Am trăit clipa aia pe scenă dar şi la o nuntă, şi la un botez... Când vezi că omul este mulţumit, te simţi cel mai bine. Nu m-am gândit niciodată la bani! Eu am fost sincer pe instrument”, explică virtuozul ţambalist, cu părere de rău că tot mai puţini tineri instrumentişti sunt interesaţi să facă performanţă în muzică. “La televizor se văd mai mult solişti vocali, dar instrumentişti, foarte rar. Nu au curaj, nu investesc în ceea ce fac… Trebuie să faci şi investiţie, să ai un instrument bun, altfel, nu faci nimic… Sunt mulţi instrumentişti buni care ar putea să se afirme. Ţambaliştii se numără pe degete! S-au apucat de orgă! Uite, mie îmi spunea tata: «Măi tată, ia şi tu o orgă, să te mai odihneşti, că munceşti prea mult!» «Niciodată, în viaţa mea, n-o să cânt cu orga!», i-am zis. Nu mi-a plăcut, am făcut ce mi-a plăcut! Am iubit atât de mult folclorul şi îl iubesc! N-am păcălit niciodată. Mulţi păcălesc, dar se păcălesc pe ei, şi am dat ştacheta şi copiilor mei. Am trei copii cu prima soţie- toţi muzicieni – cea mare, Gianina, are 28 de ani, a terminat Conservatorul la nai, cealaltă, Mariana, a terminat vioara, şi băiatul, Vasile -  cu clarinetul – şi o mai am pe Măriuţa mea, de trei ani, cu a doua soţie… Am luptat foarte mult să duc steagul mai departe, dar vezi, trebuie să-l duci bine, nu prost, să-l duci sus! În muzică trebuie să fii totdeauna pregătit, că nu ştii ce se întâmplă. Mă bazez pe mine, învăţ, mi se pune partitura în faţă, cânt! Mi-a plăcut totdeauna să învăţ, să mă informez! Şi mi-a prins bine! Atunci nu mai intervin emoţiile, te bazezi pe ceea ce faci. Eu am curaj să cânt la prima vedere cu oricine. Să cânt la liber! Mă duc la prima vedere! Niciodată nu m-am gândit la bani. Am cântat din suflet. Întotdeauna, ce am făcut, am făcut şi fac cu drag. Muzica a fost şi este viaţa mea!”, concluzionează Costel Pandelescu.

L-am ascultat pe Costel Pandelescu deseori, cântând înălţător! Ţambalul e vrăjit sub imperiul artei sale şi-şI deschide tainele, cântând aşa cum e strunit, o horă, o sârbă, o doină de jale, dar şi piese clasice, pe care le asculţi şi, dacă închizi ochii, poţi afirma cu tărie că, pe scenă, se află un pian. L-am ascultat şi, uneori am plâns, însă mi-a vibrat sufletul bucurie. L-am urmărit pe Costel Pandelescu în numeroasele concerte pe care le-a susţinut cu maestrul Gheorghe Zamfir, ascultând şi luând aminte la regalul de pe scenă dăruit publicului, aşa cum spunea Costel, gândit de maestru întotdeauna altfel, conturând lumi, creând imagini sonore nebănuite. M-am găsit însă neputincioasă în faţa bolii crunte care l-a doborât de câteva luni pe Costel. Pe zi ce a trecut, maladia şi-a spus cuvântul, devorând nemiloasă un munte de om, cuprinzând organe interne… Costel Pandelescu este astăzi extrem de slăbit. Nu mai cântă, iar aceasta este o durere pe care o poartă permanent în suflet. Nu se plânge de nimic. N-a făcut asta niciodată, însă găsesc că e momentul potrivit să-l ajutăm pe Costel Pandelescu. Ştiu că a bucurat multe suflete şi că doreşte să cânte din nou, să revină pe scenă. Poate ajutorul fiecăruia dintre noi îl va ajuta în susţinerea tratamentului care nu este deloc ieftin. Există două conturi deshise la BCR – titular – Pandelescu Dumitru: RO84RNCB0616055001080001 (cont euro) şi RO73RNCB0069055001080001 (cont lei). Ne-a bucurat sufletele şi ne-a fost, multora, colaborator! Să-i fim aproape în această grea încercare!

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Contrabanda cu țigări a înflorit la sat

Contrabanda cu țigări a înflorit la sat
Țigări de contrabandă, păzite cu câini periculoși, au ajuns în mai multe comune din Argeș. Ofițerii de la Combaterea Criminalității Organizate au descoperit că, timp de un an de zile, zeci de mii de baxuri...

Copiii nu au cu ce să ajungă la școlile din mediul rural

Copiii nu au cu ce să ajungă la școlile din mediul rural
Anul școlar a debutat cu stângul, din punct de vedere al transportului elevilor la școli și licee. După ce aproape i-a falimentat pe transportatori, anul trecut, Guvernul încă nu înțelege de ce unii dintre ei...

Un nou scandal în educație, generat de Ministerul Sănătății

Un nou scandal în educație, generat de Ministerul Sănătății
În prima săptămână de școală din sistemul preuniversitar se revoltă deja cadrele didactice. Sindicatele din învățământ anunță că vor da statul în judecată pentru decizia de a le cere cadrelor didactice...

România nu poate rezista mai mult de 14 zile în fața frigului

România nu poate rezista mai mult de 14 zile în fața frigului
Agenda publică este acoperită de panica facturilor mari la gaze naturale. Există însă vești și mai îngrijorătoare pentru perioada următoare și care fac referire la asigurarea efectivă a gazelor naturale în s...

Afaceri pe bani publici, antamate în valul doi, finalizate în valul patru. Pe ce mai sparg banii instituțiile statului

Afaceri pe bani publici, antamate în valul doi, finalizate în valul patru. Pe ce mai sparg banii instituțiile statului
Galerie Foto Mai multe instituții publice, unele extrem de vizibile în planul politic al perioadei pe care o traversăm, se întrec în achiziții care mai de care mai interesante. Vorbim despre Consiliul Superior al Magistraturii,...

Pacienții cu COVID, plimbați din nou între spitale

Pacienții cu COVID, plimbați din nou între spitale
Deși, începând din luna martie a acestui an, spitalele din România nu mai sunt împărțite în COVID și non-COVID, conform Ordinului MS 434/2021, pacienții cu COVID-19 aflați în stare critică au început să...

Noul „munțoman” vrea iluminat stradal pe potecă și dozatoare cu apă pe vârf

Noul „munțoman” vrea iluminat stradal pe potecă și dozatoare cu apă pe vârf
Galerie Foto Salvamontiștii argeșeni au fost certați de tatăl unei tinere că traseul montan pe care îl parcurgea fiica lui nu era iluminat. În jur de 10 apeluri a dat omul, atât la 112, cât și la Dispeceratul Național...

Angajații CJ Suceava, puși să învețe cum stă treaba cu planificarea strategică 

Achizițiile trăsnite au devenit un sport național când vorbim despre administrațiile locale. De la an la an, tot mai inventivi, edilii găsesc cele mai ingenioase contracte pentru a sifona banii publici, fie pentru...

“Alba-neagra” cu funcții guvernamentale, după ruperea Coaliției. Violeta Vijulie s-a reîntors la conducerea ANFP, în locul USR-istului care a înlocuit-o

“Alba-neagra” cu funcții guvernamentale, după ruperea Coaliției. Violeta Vijulie s-a reîntors la conducerea ANFP, în locul USR-istului care a înlocuit-o
Pe toate vocile, comunicatorii PNL susțin că singura soluție pentru România este refacerea Coaliției de „dreapta”, alături de cei de la USR-PLUS. Iar una dintre aceste voci care militează pentru o împăcare p...

Campionat de atacuri la adresa lui Iohannis, din zona anti-PSD. În Parlament, moțiunea USR și AUR, blocată

Campionat de atacuri la adresa lui Iohannis, din zona anti-PSD. În Parlament, moțiunea USR și AUR, blocată
Galerie Foto De la declanșarea crizei politice, atacurile venite dinspre USR-PLUS către foștii parteneri de guvernare de la PNL – aripa „Cîțu” s-au mutat și către Palatul Cotroceni, iar, în ultimele zile, aceste atacuri...

Cel mai mare distribuitor de gaze din România îi are ca administratori pe secretarul de stat în Ministerul Economiei și pe soția fostului președinte PMP

Cel mai mare distribuitor de gaze din România îi are ca administratori pe secretarul de stat în Ministerul Economiei și pe soția fostului președinte PMP
Prim-vicepreședintele Biroului Permanent al Partidului Național Liberal, care ocupă și funcția de secretar de stat în Ministerul Economiei, Daniela Nicolescu, a fost numită, la propunerea Ministerului Energiei,...
Serviciul de email marketing furnizat de