Dosarele Comisarului Tandin
În dimineaţa zilei de 22 iulie 1977, pe strada Erugi, colţ cu strada
Muntele Mic, din oraşul Caransebeş, a fost găsit cadavrul unui bărbat
necunoscut, care prezenta urme de sugrumare, iar îmbrăcămintea îi era
desfăcută, inclusiv pantalonii, avînd organele sexuale afară, iar
buzunarele întoarse şi golite de conţinut.
Dosarele Comisarului Tandin
În dimineaţa zilei de 22 iulie 1977, pe strada Erugi, colţ cu strada Muntele Mic, din oraşul Caransebeş, a fost găsit cadavrul unui bărbat necunoscut, care prezenta urme de sugrumare, iar îmbrăcămintea îi era desfăcută, inclusiv pantalonii, avînd organele sexuale afară, iar buzunarele întoarse şi golite de conţinut.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, au fost găsite mai multe obiecte, înscrisuri şi nasturi proveniţi de la îmbrăcămintea victimei, în jurul cadavrului şi în curtea cetăţeanului Luci Erevin din Caransebeş, strada Muntele Mic nr. 86 (un briceag cu lama introdusă între cărămizile gardului de zid, doi nasturi de sidef, multe capete de ţigări "Măreşeşti" şi un pulover plin de noroi la spate).
Tot cu această ocazie, au fost găsite şi fotografiate mai multe fragmente de urme plantare de mărimea 43/44 cm. La 50 cm de capul victimei s-a găsit un bolovan, care, se observa, a fost scos de lîngă zid – situat la 2 metri.
Identificarea victimei
Întrucît asupra cadavrului nu s-au găsit acte din care să rezulte identitatra acestuia, s-au efectuat o serie de verificări în oraşul Caransebeş şi în împrejurimile acestuia, reuşindu-se a se identifica victima cu ajutorul unui coleg de serviciu pe nume Ioan Pop, muncitor la Sectorul forestier Teregova, parchetul "Pusta". Acesta, la morga spitalului din oraşul Caransebeş, a recunoscut cadavrul ca fiind al numitului Gavril Strâmtoreanu, fiul lui Gheorghe şi Elena, născut la 5 mai 1927, în Vişeul de Jos, cu acelaşi domiciliu, muncitor la acelaşi parchet forestier.Din primele verificări efectuate în oraşul Caransebeş, s-a stabilit că, în seara zilei de 21 iulie 1977, Gavril Strâmtoreanu a fost văzut îngrădina restaurantului "Pomul Verde" unde căuta o femeie pentru a întreţine raporturi sexuale cu ea, spunînd că pentru aceasta plăteşte oricît.
Aceste afirmaţii le-a făcut faţă de personalul feminin al restaurantului şi faţă de Damian Garas (ultima persoană care a văzut-o pe victimă în viaţă), conducător auto la taximetre, pe care l-a întîlnit în jurul orei 23:45 la intersecţia străzilor Mihail Sadoveanu şi Libertăţii.
Constatările medico-legale
Raportul de constatare medico-legală a stabilit mai multe semne de violenţă la nivelul capului, feţei, gîtului şi în regiunea claviculară stîngă - treimea medie.Leziunea de la cap, aflată în regiunea tempo-parietală dreaptă, sub forma unui hematom pe o suprafaţă de un centimetru, cu strivirea ţesuturilor moi subcutanate, dar fără să intereseze casele calotei craniene, este explicată prin lovirea victimei cu o piatră.
Restl leziunilor, sub formă de excoriaţii şi hematoame aflate în regiunile menţionate, au fsot create prin zgîrieturi sau compresiune cu mîna, fapt ce duce la concluzia că moartea victimei Gavril Strâmtoreanu a fsot violentă, fiind cauzată de asfixia mecanică produsă prin comprimarea cu mîna a căilor respiratorii superioare.
Victima a fost sugrumată în timp ce se găsea culcată la pămînt, pe spate, fiind în stare de ebrietate. Ruperea testiculelor şi hainele pline de noroi indica o luptă între victimă şi agresor.
Buletinul de analiză biocriminalistică a evidenţiat că sîngele victimei avea grupa sanguină O I şi conţinea 2 la sută alcool.
Ipoteze de lucru
Avîndu-se în vedere datele obţinute cu ocazia cercetărilor efectuate la faţa locului, a necropsiei şi a verificărilor întreprinse, au fsot elaborate următoarele ipoteze:1. Omorul a fost comis în scop de jaf de elemente infractoare din localitate, cre se aflau în local în seara respectivă sau au întîlnit victima pe străzile din apropierea restaurantului.
2. Omorul a fost comis din răzbunare de colegii de muncă ai victimei, veniţi odată cu el la Caransebeş.
3. Omorul a fost comis de persoane din localitate, bolnave psihic pe fond sexual (perverşi sexuali).
4. Omorul a fost comis de către o femeie de moravuri uşoare, care a acostat victima în apropierea localului şi a condus-o în acel loc cu scopul de a o jefui.
Verificări şi cercetări
În cadrul primei ipoteze a fost instruită întreaga reţea a miliţiei oraşului Caransebeş, primindu-se o serie de informaţii care au semnalat mai multe elemente infractoare predispuse la comiterea unei astfel de fapte.Au fost audiate şi cercetate peste 50 de persoane, infractori violenţi, existînd suspiciuni şi asupra lui Luci Ervin, proprietarul omobilului în dreptul căruia s-a comis fapta. La data comiterii omorului acesta se afla internat în spitalul orăşenesc Caransebeş, situat în apropierea imobilului respectiv, de unde în permanenţă reuşea să plece la domiciliu, cît şi pentru a consuma băuturi alcoolice. Fiind etilic cronic şi violent a fost inclus în cercul de bănuiţi şi lucrat infomativ învederea stabilirii dacă are legătură cu cauza.
Pentru verificarea celei de-a doua ipoteze au fsot efectuate verificări la locul de muncă al victimei, pe traseul parcurs de acesta din comuna Teregova pînă la Caransebeş şi la restaurantul "Pomul Verde", stabilindu-se că, în ziua de 21 iulie 1977, au mai fsot în Caransebeş numiţii Dumitru Tinca şiPetru Haraga, colegi de serviciu cu victima, împreună cu un cunoscut al lor, Petre Dobrin. Gavril Strâmtoreanu a consumat cu aceştia băuturi alcoolice la restauirantul "Pomul Verde" pînă au ajuns în stare de ebrietate.
Din cercetarea celor trei au rezultat unele elemente de suspiciune pentru numitul Petru Haraga în sensul că nu a fost văzut niciodată în compania femeilor sau vorbind despre femei, iar înainte de închiderea lcoalului a dispărut, fără să se ştie unde, întîlnindu-se cu ceilalţi doi în oraşul Caransebeş, în dimineaţa zilei de 22 iulie 1977.
Din verificările efectuate, precum şi din recercetarea acestuia, s-a stabilit că nu justifică timpul la data critică, este pervers sexual şi violent cînd se află sub influenţa băuturilor alcolice, fapt ce a determinat menţinerea sa în cercul de bănuiţi.
Pentru verificarea celri d-ea treia ipoteze au fsot efectuate verificări asupra bolnavilor psihic, obţinîndu-se date despre numitul Ioan Dumitrescu, care acosta bărbaţi pentru a întreţine relaţii homosexuale, iar la data critică se afla în oraşul Caransebeş. Acesta a fsot introdus în cercul de bănuiţi, însă, în urma verificărilor efectuate, nu s-au obţinut date concludente pentru elucidarea deplină a situaţiei lui.
Prostituate pe portativ
Pentru verificarea ultimei ipoteze, pe baza informaţiilor obţinute de la surse şi a investigaţiilor efectuate în zona comiterii asasinatului, au fsot identificate şi introduse în baza de lucru două femei Petria Lozici şi Ana Brânzei, prostituate, care acostau bărbaţi aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sub pretextul întreţinerii de relaţii sexuale. În plus, pentru a nu fi condamnate pentru prostituţie, îşi luaseră cîte un serviciu, formal, ca vînzătoare la un chioşc din vecinătatea restaurantului "Pomul Verde".Petria Lozici locuia foarte aproape de locul unde s-a comis omorul, fiind o proxenetă mascată. Avînd o casă moştenită de la părinţi, ea ţinea în gazdă femei de moravuri uşoare pe care le exploata după bunul plac.
Cu toate acestea, timp de trei ani nu s-a putut stabili dacă Petria Lozici a avut vreo implicaţie în asasinat, dosarul fiind înregistrat în evidenţa celor cu autori necunoscuţi.
După trei ani
După trei ani de la comiterea crimei o informatoare din anturajul Petriei Lozici a furnizat miliţiei o informaţie foarte interesantă din care rezulta că aceasta împreună cu o altă prostituată, Didina Pânzaru, nu sunt străine de uciderea lui Gavril Strâmtoreanu. La data respectivă Didina locuia în gazdă la Petria şi a continuat să mai stea la ea trei ani. În ultima lună, cele două femei se certaseră la cuţite şi Didina Pânzaru plecase de la Petria Lozici mutîndu-şi "activitatea" în Reşiţa.Identificîndu-se noua adresă din Reşiţa a Didinei Pânzaru, aceasta este invitată la Serviciul judiciar şi audiată de căpitanul Răcăreanu care timp de trei ani se ocupase de dosar şi nu reuşise încă să-i dea de capăt. Didina a fost foarte sinceră şi a relatat cu lux de amănunte despre comiterea omorului şi despre autor.
În seara de 21 iulie 197, Petria şi cu Didina se flau şi ele la o masă în grădina restaurantului "Pomul Verde". Deja ele agăţaseră un bărbat în persoana unui tânăr de 27 de ani, Petru Gherghescu, din comuna Cornereva, cu acelaşi domiciliu, muncitor pe un şantier din Caransebeş. Următorul care a fost agăţat a fost Gavril Strâmtoreanu care îşi manifestase public intenţia de a găsi o femeie cu care să întreţină relaţii intime. Femeile, ca să nu fie acuzate de prostituţie, au plecat primele de la masă dîndu-le adresa celor doi bărbai. De fapt, ele locuiau foarte aproape. Bărbaţii, deşi în stare de ebrietate, au cumpărat băutură din belşug şi s-au dus la adresa indicată.
După ce au consumat cu femeile toată băutura şi au ajuns în ultimul hal de beţie, urmau să se culce cu cele două prostituate. Numai că amîndoi o voiau pe Petria care era mai corpolentă şi mai frumoasă decît Didina. Cum nu s-au înţeles şi aburii lui Bachus îşi făceau mendrele, s-au luat la bătaie. Au ieşit afară din curte şi s-au bătut pe străzile din jur pînă au ajuns în dreptul locuinţei lui Luci Erevin. Aici, ucigaşul, care era mai tînăr cu 23 de ani decît victima şi mai vânjos, a luat o piatră din gard şi l-a lovit pe Strâmtoreanu în cap. Acesta a căzut lat, pe spate. Ca să-şi desăvîrşească "opera", criminalul l-a sugrumat şi s-a urcat cu picioarele pe el. Apoi, pentru a deruta cercetările, i-a scos afară buzunarele de la pantaloni şi testiculele.
Citește pe Antena3.ro