x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Cum vede președintele PNL  „flexibilizarea” mandatului, pentru încetarea crizei politice: Cîțu prim-ministru

Cum vede președintele PNL  „flexibilizarea” mandatului, pentru încetarea crizei politice: Cîțu prim-ministru

de Ion Alexandru    |    04 Noi 2021   •   07:10
Cum vede președintele PNL  „flexibilizarea” mandatului, pentru încetarea crizei politice: Cîțu prim-ministru
Sursa foto: Colaj Lucian Alecu

Prima zi de negocieri politice, după depunerea mandatului de premier desemnat de către Nicolae Ciucă, s-a jucat cu toate armele pe masă. PNL a avut o întâlnire cu USR, în care Florin Cîțu a testat posibilitatea refacerii coaliției de dreapta cu el însuși la conducerea unui viitor guvern. PSD, prin vocea lui Marcel Ciolacu, a anunțat ferm că social democrații se vor prezenta la viitoarele consultări cu președintele României, Klaus Iohannis, cu propria propunere de prim-ministru. Iar președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, la rândul său, că Uniunea va avea și ea o propunere pentru preluarea șefiei Executivului. O întâlnire între PNL și PSD va avea loc, astăzi, în timp ce USR pune condiția liberalilor de a da un răspuns până astăzi cu cine vor să meargă la guvernare.

 

Florin Cîțu, în calitate de lider PNL și de conducător al echipei de negociere pentru încercarea formării unei majorități parlamentare, este de părere că se poate reface vechea coaliție de guvernare PNL-USR-UDMR. Pe surse, la întâlnirea liberalilor cu progresiștii Cîțu s-ar fi autopropus premier al unui asemenea guvern. USR înclină să susțină un Executiv format în jurul PNL, însă în niciun caz cu Florin Cîțu premier. Propunerea poate fi însă Nicolae Ciucă. Răspunsul liderului PNL a fost, în această variantă, că, dacă el nu va fi susținut de USR în funcția de premier, atunci niciun membru USR care a votat moțiunea de cenzură, pe data de 5 octombrie, nu va fi agreat de PNL să facă parte din noul Executiv.

La rândul său, liderul USR, Dacian Cioloș, susține că formațiunea progresistă își dorește refacerea coaliției, însă pune condiția ca, până astăzi, liberalii să anunțe oficial cu cine doresc să se alieze: cu USR sau cu PSD?

 

Șeful PNL zice că are majoritate cu USR

 

Ludovic Orban, fostul președinte al PNL, aruncă, la rândul său, gaz pe focul acestor discuții. Până ieri, 15 parlamentari liberali s-au dezafiliat din grupurile parlamentare ale PNL din Senat și din Camera Deputaților, alăturându-se fostului lider, ceea ce înseamnă, că, la acest moment, PNL mai are 119 parlamentari. Orban a declarat însă că, în eventualitatea refacerii Coaliției, acești parlamentari vor vota instalarea unui astfel de Cabinet, chiar dacă, oficial, sunt în opoziție cu actuala conducere a PNL.

Paradoxal, chiar și Florin Cîțu afirma, ieri, înaintea întrevederii cu USR, că „sunt șanse mari să fie refăcută coaliția cu USR”, dar și că „noi avem majoritate chiar și fără voturile de la minoritățile naționale. Ne-am uitat la cifre și avem majoritate”.

 

Liderul UDMR îi dă de înțeles că nu prea

 

Calculele lui Florin Cîțu par a fi pe cifre inexistente, la acest moment, în Parlament. PNL are 119 aleși, iar împreună cu cei dezafiliați sunt 135 de parlamentari. USR are 80 de reprezentanți, iar UDMR are 29. În total, s-ar aduna 244. Cu 10 mai mulți decât parlamentarii necesari instalării guvernului. Însă ieri, liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat, pe contul său de socializare, că la consultările de la Cotroceni, Uniunea va face propria propunere de premier. Astfel încât cei 29 de parlamentari UDMR nu ar putea fi numărați nici în dreptul unei propuneri de premier făcută de PNL, în asociere cu USR, nici în dreptul unei propuneri de premier PNL sau PSD, în asocierea celor două partide. Ceea ce înseamnă că, fără sprijinul UDMR, Coaliția PNL-USR ar avea doar 215 voturi. Cei 18 parlamentari ai Grupului Minorităților Naționale au anunțat deja că nu mai doresc să sprijine un guvern din care să facă parte USR.

 

 

Marcel Ciolacu: „Voi cere mandat colegilor mei să merg cu propunere de premier”

 

Întâlnirea oficială dintre conducerile PSD și PNL va avea loc astăzi, cu toate că, aseară, pe surse, apăruse informația conform căreia Marcel Ciolacu, împreună cu Sorin Grindeanu, s-ar fi văzut, în secret, la Vila Lac, cu Florin Cîțu și Dan Vîlceanu. La închiderea ediției, liderul PSD a negat că această întâlnire a avut loc.

La prânz, Marcel Ciolacu a declarat, la sediul formațiunii, că social-democrații vor merge, la rândul lor, la Palatul Cotroceni, cu propunerea ca premierul unei viitoare coaliții să fie de la PSD. „PSD nu va purta discuții sterile privind ministerele. Prima dată discutăm program de guvernare și măsuri. Discutăm cu orice partid care reprezintă cetățenii. Nu e exclusă nicio negociere cu PNL”, a precizat acesta.

„Să nu credeți vreo clipă că eu nu o să cer mandat colegilor mei să merg cu propunere de premier. Să nu credeți că noi vom face o construcție politică aberantă. Eu am crezut că ieri PNL votează o rezoluție să își ceară scuze pentru cei 4.000 de români care și-au pierdut viața. Dacă nu mai au contact cu realitatea, să se uite la CNN. Discuțiile din PSD sunt cele 100 de măsuri pe care trebuie să le luăm pe termen scurt și lung”, a conchis Marcel Ciolacu.

×
Subiecte în articol: florin citu nicolae ciuca Marcel Ciolacu