x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Șoșoacă și mitraliera. Alianțe contra naturii politice

Șoșoacă și mitraliera. Alianțe contra naturii politice

de Ion Alexandru    |    08 Feb 2024   •   07:20
Șoșoacă și mitraliera. Alianțe contra naturii politice

Diana Șoșoacă și-a dat filiala Argeș a partidului SOS România pe mâna ex-deputatului PSD Cătălin Marian Rădulescu, poreclit „Mitralieră”, iar poziția a doua pe lista pentru alegerile europarlamentare din data de 9 iunie este ocupată de liderul PNȚ-CD Aurelian Pavelescu.

Dacă Rădulescu vine în partidul SOS România și cu un dosar penal la „pachet”, Pavelescu vine cu mai multe încercări de alipire politică, eșuate, la PSD. În schimb, la AUR, lucrurile par să devină explozive. Fostul deputat PSD Dumitru Coarnă, eliminat din partid, în 2022, după ce a efectuat, împreună cu Șoșoacă, o vizită la Ambasada Federației Ruse la București, s-a înscris în AUR, unde, timp de câteva luni, a coordonat activitatea Filialei Călărași, până pe 5 februarie, când a plecat și din partidul lui George Simion. O plecare cu scandal, deoarece AUR îl acuză pe Coarnă că a înființat filiale paralele, a sechestrat adeziunile și a ținut „partea financiară” pe persoană fizică. Pierderea AUR nu a durat mult, deoarece, în aceeași zi, partidul lui George Simion a mai racolat un deputat PSD de la Mehedinți.

Surse politice afirmă că celebrul Cătălin Marian Rădulescu, poreclit „deputatul Mitralieră”, ex-parlamentar al Partidului Social Democrat în mandatul 2016-2020, care face parte din grupul de foști membri ai PSD scoși, în urmă cu patru ani, de pe listele electorale ale formațiunii de către actuala conducere a partidului, a revenit în politică și vrea să se bată în alegeri cu foștii săi colegi. Rădulescu a ales drept platformă politică partidul SOS România, înființat și condus de controversata senatoare Diana Ivanici Șoșoacă.

Cătălin Marian Rădulescu ar urma, potrivit surselor citate, să conducă formațiunea Dianei Șoșoacă din județul Argeș. De altfel, mișcarea pare a fi una asemănătoare cu cea din 2020 când, după ce a constatat că PSD nu l-a mai pus pe listele pentru parlamentare, „Mitralieră” s-a înscris în Partidul Ecologist Român (PER), pe listele căruia a candidat, fără succes, pentru un nou mandat de deputat în Parlamentul României.

Pe lângă experiența politică acumulată, Cătălin Marian Rădulescu vine în partidul SOS România și cu un dosar penal la pachet. Asta, deoarece, la data de 21 noiembrie 2021, în timp ce era parlamentar în funcție, Rădulescu a fost trimis în judecată de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite și fals în declarații în formă continuată. În același dosar, au mai fost trimiși în fața judecătorilor Adrian Sandam ex-secretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist, precum și doi membri în Comisia de acordare a titlului de Luptător cu Rol Determinant”.

Dosar penal pentru complicitate la fals

În actul de punere sub acuzare, procurorii DNA arată că, în anul 2016, Andrian Sanda și cei doi membri ai comisiei citate mai sus, cu încălcarea Legii nr. 341/2004, ar fi admis cererea de acordare a Titlului de „Luptător pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant”, formulată de către deputatul Cătălin Marian Rădulescu, deși acesta nu îndeplinea niciuna dintre condițiile prevăzute de lege, respectiv aceea de a fi desfășurat activități revoluționare într-o localitate în care, în urma acțiunilor și confruntărilor cu forțele represive, au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute, până la fuga dictatorului Nicolae Ceaușescu, în 22 decembrie 1989, ora 12.10.

Titlul primit de deputatul Cătălin Marian Rădulescu se acordă în baza Legii nr. 341 din 2004 privind recunoașterea pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov, din noiembrie 1987, și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni, din august 1975.

Conform anchetatorilor, membrii Comisiei care au admis cererea lui Rădulescu ar fi constatat îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea Titlului de „Luptător cu Rol Determinant” doar în baza a două declarații, date de deputat în 2015 și 2016, în care acesta a precizat aspecte neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea sa revoluționară în Timișoara și București, în perioada 16 – 21 decembrie 1989. Aceste declarații, spun procurorii DNA, ar fi contrazise în mod evident de documentele existente la dosarul administrativ al acestuia înregistrate la Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist, din care rezultă că deputatul Rădulescu a desfășurat activitate revoluționară doar în municipiul Pitești, începând cu data de 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceaușescu, nicidecum în Timișoara și București.

„Mitralieră” are termen în proces chiar pe 26 februarie

„Urmare a acestor demersuri, lui Cătălin Marian Rădulescu i-a fost acordat Titlul de «Luptător cu Rol Determinant», cu consecința obținerii, în mod necuvenit, a unei indemnizații de gratitudine, în valoare de 2.020 de lei pe lună (în total 165.640 de lei), începând cu data de 1 ianuarie 2015 și până în luna octombrie a anului 2021. Interesant este că, în acest dosar penal, Casa Județeană de Pensii Argeș s-a constituit parte civilă cu acest prejudiciu. Cauza a fost înregistrată, spre a fi judecată și soluționată pe fond, la Curtea de Apel București, în data de 20 decembrie 2021. Iar primul termen de judecată a avut loc în 7 noiembrie 2022.

De atunci și până în prezent, în acest proces s-au consumat nu mai puțin de 14 termene de judecată, iar, la data de 13 noiembrie 2023, instanța a constatat că încă subzistau temeiurile care au stat la baza instituirii pe bunurile inculpaților a unor măsuri asigurătorii, dispunând menținerea acestora. Următorul termen de judecată, pe fond, în dosarul lui Rădulescu va avea loc pe data de 26 februarie 2024.

Aurelian Pavelescu, de la PNȚ-CD, al doilea pe lista SOS România, la europarlamentare

Însă evenimentele referitoare la planurile de campanie ale SOS România, partidul Dianei Șoșoacă, nu se opresc aici. Un alt personaj politic care i s-a alăturat senatoarei este nimeni altul decât Aurelian Pavelescu, președintele Partidului Național Țărănesc-Creștin Democrat (PNȚ-CD).

Pavelescu și Șoșoacă au avut, în ultimele luni, mai multe activități politice comune și au participat împreună la mai multe emisiuni de televiziune cu tematică politică.

Diana Șoșoacă se pregătește temeinic pentru alegerile europarlamentare, cu o listă de candidați a SOS România unde pe locul al doilea s-ar afla chiar Aurelian Pavelescu. Lista mai cuprinde nume cunoscute, cum ar fi cel al jurnalistului Luis Lazarus, Marian Tudor, Miron Marga sau Alexandru Amititeloaie. Și soțul Dianei Șoșoacă, Silvestru Șoșoacă, ar urma să candideze la alegerile pentru Parlamentul European.

Surse politice arată că Aurelian Pavelescu s-a apropiat de mișcarea politică a Dianei Șoșoacă după ce ar fi tratat, fără succes, cu PSD.

SOS România se află în majoritatea sondajelor de opinie date publicității în ultimele patru luni cu o intenție de vot cuprinsă între 4 și 6 la sută în perspectiva alegerilor europarlamentare.

AUR, pe un butoi cu pulbere. Ex-PSD-istul Dumitru Coarnă a plecat cu scandal din partidul lui Simion

În paralel, la AUR scandalul este cât casa. Dacă senatoarea Șoșoacă, emanată de AUR, la alegerile parlamentare din anul 2020 se „înarmează” cu cele două personaje politice pentru scrutinurile din 2024, formațiunea condusă de George Simion se confruntă cu o situație sensibilă. Controversatul deputat Dumitru Coarnă, eliminat de PSD pentru o vizită la Ambasada Federației Ruse în compania aceleiași Diana Șoșoacă, a demisionat din AUR săptămâna trecută.

Demisia a fost una cu valuri, deoarece Coarnă și mai mulți membri AUR din Călărași au părăsit formațiunea condusă de Simion, acuzând conducerea partidului că nu îi lasă să înființeze filiale județene și că nu respectă statutul Alianței pentru Unirea Românilor.

În replică, AUR îl acuză pe Dumitru Coarnă că a încercat să introducă în partid „toate mecanismele toxice de funcționare pe care a încercat să le aplice și în celelalte formațiuni politice din care a plecat sau din care a fost înlăturat”. AUR i-a cerut lui Dumitru Coarnă să prezinte în original și scanate adeziunile realizate de Filiala AUR Călărași.

„Dumitru Coarnă a realizat fără acceptul conducerii partidului sau al departamentului financiar  documente financiare care nu se regăsesc în evidențele partidului. Dumitru Coarnă a refuzat să răspundă solicitărilor, să transmită adeziunile și să respecte cadrul legal și statutar al partidului cu privire la activitățile financiare, iar, pe cale de consecință, a data de 29 ianuarie 2024, i s-a transmis că nu mai are nicio calitate de reprezentare în AUR”, precizează partidul lui George Simion.

Mai mult, lui Coarnă i s-a transmis și o somație, însă acesta nici măcar nu i-a primit pe reprezentanții Secretariatului General al AUR, pe care i-a dat afară „dintr-un sediu paralel pe care îl crease pentru AUR Călărași”. „Domnul Coarnă a încercat, pe parcursul activității sale din ultimele luni, să introducă în AUR Călărași toate mecanismele toxice de funcționare pe care a încercat să le aplice și în celelalte formațiuni din care a plecat sau din care a fost înlăturat. Acesta a refuzat orice promovare a oamenilor pe bază de meritocrație, creând un sistem în care a ținut adeziunile și partea financiară pe persoană fizică”, se mai arată într-un comunicat de presă al AUR.

Dumitru Coarnă, fost lider al sindicatelor din poliție, a fost ales deputat în Parlamentul României, în circumscripția electorală nr. 12 Călărași, pe listele Partidului Social Democrat. În aprilie 2022, el a fost eliminat din PSD și din grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaților. A activat ca parlamentar neafiliat din aprilie 2022 până în iunie 2023, când a trecut cu arme și cu bagaje la AUR. A activat aici până pe data de 5 februarie 2024, când a plecat cu scandal și din formațiunea condusă de George Simion.

„Suveraniștii” au racolat, în câteva ore, un alt parlamentar social-democrat

Plecarea lui Dumitru Coarnă din AUR a fost repede recuperată de suveraniști, prin preluarea, tot de la PSD, a unui alt parlamentar. Tot la data de 5 februarie 2024, deputatul social-democrat Cornel Vasile Folescu, ales în 2020 în circumscripția electorală nr. 27 Mehedinți, a demisionat din partidul condus de Marcel Ciolacu și s-a înscris direct în grupul parlamentar al AUR de la Camera Deputaților.

Cornel Vasile Folescu a vorbit, din decembrie 2020, până în februarie 2024, de la tribuna Parlamentului, doar de două ori. Prima dată, a cuvântat timp de 38 de secunde, în 21 decembrie 2020, cu ocazia depunerii jurământului de deputat, iar a doua oară a grăit în data de 2 martie 2021, timp de un minut și 22 de secunde, când a fost dezbătută Legea bugetului de stat pe anul 2021.

Folescu a lucrat, potrivit CV-ului propriu publicat pe site-ul Parlamentului, între 2005 și 2011, ca șef de producție la SC Salubritatea SA Drobeta-Turnu Severin. Între 2016 și 2020, a fost viceprimar al municipiului Drobeta-Turnu Severin, după care a fost ales deputat în Parlamentul României.

În ultimii doi ani, AUR a mai „furat” de la partidele care alcătuiesc, în prezent, arcul guvernamental, dar și de la opoziție, parlamentari, Un astfel de caz este cel al deputatului Florică Ică Calotă, ales pe listele PNL, care a trecut la AUR în noiembrie 2023. Anterior, deputatul Dumitru Flucuș, ales tot pe listele PNL, a trecut la AUR în martie 2022. Deputatul PSD Daniel Florea, ex-primar al Sectorului 5, a trecut la AUR în noiembrie 2023. Tot atunci, a trecut la AUR și deputata PSD Ana Loredana Predescu. Interesant este că, în luna mai a anului 2023, deputatul Daniel Sorin Gheba, ales pe listele USR, s-a înscris, la rândul său, în AUR.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×