Din darurile mării

Se numără printre cele mai apreciate delicatese ale ma­rilor restaurante, ser­vite atât proas­pete în boluri cu gheaţă, cât şi gătite în cele mai ingeni­oa­se feluri. Midii, scoici amandine, stri­dii, vietăţi de apă dulce sau sărată...

Specialiştii le grupează sub denumirea de moluşte bivalve, un nume prea puţin ispititor totuşi. Cu toate acestea, sunt gustoase. Atât de gustoase, încât nu ar trebui incluse doar în meniul restaurantelor. Ba, mai mult de atât, unele dintre ele ascund în interior perle ce se vor înşira la gâtul unei preafrumoase fete.

Midiile marine sunt mai mult lunguieţe, iar cochi­lia este neagră, bleumarin sau chiar maro. Carnea din interior, comestibilă, are o culoare argintie. Înainte de a le găti, trebuie să fiţi siguri că sunt foarte proaspete, pentru a evita îmbolnăvirile. Prima dată se spală uşor cochiliile, apoi se pun la fiert într-un vas cu apă. Sunt gata când încep să se desfacă, iar cele care au rămas închise se aruncă. Se foloseşte doar carnea, care poate fi ideală pentru prepararea unei porţii de paste, risotto sau paella, poate fi pregătită pane sau servită cu un sos foarte condimentat pe bază de ardei chili, usturoi şi oţet. În Asia, midiile sunt umplute cu orez foarte aromat sau cu o pastă specială din lapte de cocos. În alte reţete, ele sunt folosite fără a le fierbe în prealabil, urmând să se deschidă în timpul preparării. Oricum ar fi însă pregătite, merită să lăsaţi pre­ju­decăţile la o parte şi să le gustaţi. Vă vor aminti de mare, soare, vacanţă...

Stridiile sunt şi ele favoritele gurmanzilor, iar spre deosebire de midii, sunt mai mari, cochilia prezintă striaţii, iar forma este neregulată. De cele mai multe ori, carnea se serveşte pe o jumătate de cochilie, aşezată pe un pat de gheaţă, adăugându-se zeamă de lămâie, puţin unt sau sare, fără a fi gătită în vreun fel. Gustul stridiilor crude poate fi extrem de diferit (în funcţie de soi şi de regiunea din care au fost „culese"), trecând de la sărat şi dulce până la un gust mai apro­piat de natură.

Cel mai bine se potrivesc stridiile alături de plantele aromatice. Într-una dintre reţete, se folosesc cam 20 de stridii proaspete (pentru a fi siguri, cochiliile trebuie să fie închise, semn că sunt vii şi se pot deschide cu un cuţit), îndepărtându-se o jumătate de cochilie. Separat se face o compoziţie din pesmet, doi căţei de ustu­roi presaţi, câte o linguriţă de muştar şi ulei de măsline, câteva fire proaspete de măghiran, cimbru şi busuioc, zeama de la o lămâie şi două linguri de parmezan ras. Se pune câte o linguriţă din această compoziţie pe fiecare stridie, apoi se aşază într-o tavă. Se ţin în cuptor până când devin maronii deasupra şi crocante (cinci-şase minute). Se servesc ca aperitiv cald, alături de feliuţe de lămâie sau un sos mai condimentat.

Pentru zile friguroase, dar care se doresc a fi me­morabile, puteţi să gustaţi o supă care are în com­po­ziţie scoici amandine (francezii le apreciază pentru carnea lor portocalie sau violetă), midii, stridii şi câţiva creveţi (să fie ceva mai mult de un kilogram). Într-o oală se topeşte puţin unt şi se călesc o ceapă mai mică, un căţel de usturoi şi câteva frunze de pătrunjel tocat. Când s-au înmuiat se adaugă o conservă de roşii tocate cubuleţe, supă de pui şi condimente - frunze de dafin, cimbru, bu­suioc şi oregano. Pentru un gust mai special se toarnă şi 100 ml vin. Se mai adaugă şi puţină apă dacă este necesar, astfel încât să nu fie o supă foarte groasă. După 30 minute de fierbere se pun scoicile, stridiile, creveţii decorticaţi şi midiile. Se ţin pe foc câteva minute până când se deschid cochiliile. Supa se serveşte cu pâine prăjită sau crutoane.