x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Dragomir: Lupii tineri de la FRF vor să-l compromită pe Popescu

Dragomir: Lupii tineri de la FRF vor să-l compromită pe Popescu

29 Iun 2009   •   00:00

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat că nici nu se pune problema ca Gică Popescu să fi fost colaborator al Securităţii, iar acest scandal este creat de "lupii tineri" de la FRF care vor să-l compromită pe fostul internaţional român.



"Gicã Popescu avea 16, 17 ani atunci. Nici nu nu ştia să dea buna ziua, dar să colaboreze cu securitatea. Asta este de când a început scandalul cu lupii tineri de la Federaţie, ei sunt pe ducă şi vor să-l compromită pe Gică Popescu, căci era singurul care venea din urmă. El avea atunci 17 ani, la aceea vârstă nu poţi să dai bună ziua pe stradă", a declarat preşedintele LPF

Dragomir spune că şi el a primit din partea CNSAS o înştiinţare prin care se menţionează că nu a fost colaborator al securităţii. "«Ca urmare a verificărilor declanşate, în baza articolului doi pe Legea nr 197, 1999, privind accesul la propriul dosar de conspirare a Securităţii ca Poliţie Politică, vă aducem la cunoştinţă că pe baza documentelor din arhiva studiate până la data de 17.10.2002 , colegiu CNSAS a stabilit că domnul Dragomir Dumitru, îndeplinit funcţia de preşedinte al LPF şi deputat, nu a fost agent sau colaborator al securităţii ca Poliţie Politică». Eu am primit asta: «nu a fost colaborator al securităţii ca poliţie politică». Toată lumea ar trebui să ceara asta de la CNSAS", a adăugat Dragomir.
Mediafax

×
Subiecte în articol: special