Ediţie de colecţie: Ştefan Mihăilescu Brăila

Ştefan Mihăilescu-Bră­ila, spun cei care au deschis sipetul cu amintiri, ca să spu­nem aici, în Ediţia de Colecţie, povestea unui actor fără pe­re­che, era foarte de conştient de ­valoa­rea lui. A murit singur şi trist. Ultima scenă a jucat-o fără să provoace hohote de râs sau lacrimi. Citiţi şi :• După mine, nimic • La început a fost legenda... • Căldura de acasă • Asul comediei • „Regele moare“ • Roluri speciale • Şcoală de viaţă • Talent • Irepetabil • Idoli copţi din nimica toată • Carneţelele • Intuiţie • Intuiţie

Mister

Prezentăm aici două fragmen­te-interviuri acor­­date de Şte­­fan Mi­hăi­lescu-Brăila.
Primul este un interviu din 1963. Cel de-al doilea, vine la o diferenţă de 30 de ani, în 1993. De altfel, acesta este şi ultimul in­te­r­viu acordat de genialul ac­tor.

Valentin Silvestru: Dom­nule Ştefan Mihăilescu Brăila, cum aţi ajuns în teatru?

Ştefan Mihăilescu-Bră­ila: În şcoala primară spu­neam poezii mai bine decât alţii, în liceu imitam cu ­succes profesorii, în familie distram prietenii cu sunete şi improvizaţii – şi uite aşa m-am trezit pe scenă.(...) Tea­trul mi-a adus mari satis­facţii. (...) Ele se numesc “De­zertorul”, “Năpasta”, “Ins­pectorul de poliţie”, “Nunta lui Krecinski”, “Bădăranii”, “Mielul turbat”, “A două­spre­zecea noapte”, “O scrisoare pier­dută”, “Baia”, “Aristocra­ţii”, “Moralitatea doamnei Dulska”, “Take, Ianke şi Ca­dâr”, “Napoli, oraşul milio­na­rilor”, “Domnul Puntila şi sluga sa Matti”, “Ascensiunea lui Arturo Ui”. (...) La în­­ce­­pu­tul carierei îmi plăcea să im­pro­vizez. Fără limite. Mai ales în comedii, mă de­dam la multe clovnerii. Şi-ntr-o zi nu ştiu ce s-a-ntâmplat: poate observaţia unui coleg, poate a unui regizor, poate a unui spectator, nu ştiu ce m-a făcut să am revelaţia. (...) A jocului curat. A inu­ti­li­tăţii împovă­ră­rii rolului. (...) Cred că atunci când îl jucam pe Spiridon Biserică din “Mielul turbat” de Aurel Ba­ranga. S-a întâmplat aşa, deodată – când am înţeles şi am fost cucerit de frumu­seţea jocului curat, simplu, fără floricele în care replica merge net la spectator. Din clipa aceea mă străduiesc să fac aşa.

(...) Mi-am propus-o şi mă-ncăpăţânez. Ştiu că teatrul trebuie să facă bine publicului, să-l cultive, nu să-l degradeze. Omul din sală e dornic să râdă, dar eu nu vreau să provoc râsul cu orice preţ. Pentru asta nici n-ar trebui să fiu propriu-zis actor.

Citește pe Antena3.ro

Un avion de pasageri s-a prăbușit și a luat foc în Kazahstan. Momentul a fost filmat. 32 de oameni au supraviețuit miraculos

Valentin Silvestru: – Predilecţia pentru co­medie durează de la-nceput?

Ştefan Mihăilescu-Bră­ila: – Dar eu n-am nici o pre­dilecţie pentru comedie. Totdeauna eu m-am considerat un tragedian. Mie mi-au plăcut dramele, mai ales cele de mare profunzime psihologică.

Valentin Silvestru: – Totuşi, v-a fascinat pro­babil vreun personaj.

Ştefan Mihăilescu-Bră­ila: – Mă urmăreşte din când în când Harpagon al lui Moliére. L-aş juca într-un fel nou.(...) Eu vreau să mă identific cu personajul, “să-l trăiesc”. Mă feresc să arăt spectatorilor “că eu fac tea­tru”. Du­pă părerea mea şi Harpagon şi Hamlet sunt prezentaţi prin caracteristicile exterioare. Iar actorii studiază mai ales efectele pe care le pot produce în aceste roluri şi nu partea intimă a eroului. Şi asta nu face decât să-l ascundă mai bine pe el – personajul.

Valentin Silvestru: – Deci nu vă referiţi doar la rolul Harpagon!

Ştefan Mihăilescu-Bră­ila: – Eu militez pentru simplitate şi sinceritate în joc. Adică actorul să fie convins în tot ceea ce face în numele personajului. Sunt, desigur, pentru o simplitate în joc, dar pentru o simplitate co­lorată şi strălucitoare. Şi asta e un proces chinuitor. Adică actorul să caute, să scormo­nească mereu, să-şi verifice mereu posibilităţile. Astăzi actorii... unii caută, se fră­mân­tă, alţii însă dorm şi se trezesc numai la aplau­zele adresate celorlalţi actori şi nici atunci de-a binelea!(...) Fără presiu­nea noului nu eşti artist. Eu caut din in­stinct, unde caut? Pe stra­dă. Ceasuri ­întregi. Observ. Pentru Puntila am urmărit zeci şi zeci de beţivi. Unii erau agresivi, alţii blazaţi, alţii dulci de tot. Pe urmă am studiat actorii de film şi asta de când eram copil. Stăteam ore şi zile la cinematograf şi apoi jucam pe stradă, în casă, la şcoală, toate rolurile care-mi plăceau. N-am trecut prin Institut, am studiat pe cont propriu “fără frecvenţă”. Sau îmi studiez colegii. (...) – Îmi schimb înfăţişarea, îmi schimb mersul sau uneori vocea. Dar mă străduiesc să compun rolul meu “de dină­untru”, de la datele lui personale care sunt ale lui şi numai ale lui. Tea­trul mi-a adus mari satisfacţii. (Revis­ta Teatrul – Vasile Silvestru)

ULTIMUL INTERVIU. Interviu dat lui Eugen Atanasiu, critic de film, în 1993. Ştefan Mihăilescu-Brăila era sub bombardamentul accidentelor vasculare. Era după al doilea şi-l aştepta la colţ al treilea, care de altfel i-a fost fatal.

– Cum pregătiţi un rol?

– Nu-l pregătesc. Eu ci­tesc piesa. Pe urmă îl învăţ pe de rost. Ei, şi după ce am învăţat bine cele 2.000 de cu­vinte pe zi, într-o săp­tă­mâ­nă 14.000 de cuvinte ale ro­lului, mă-nvăţ cu el şi eu nu mai sunt altceva decât acel personaj. Îl joc... nu... asta... nu-mi place să spun că-l joc, eu îl trăiesc. După ce ştiu tex­tul, eu sunt dus. După o săptămână sunt gata. Cole­gii mei aveau... o perioadă... cum se zice... nu mai ştiu!

(...) Dar au fost repetiţii care au ţinut 9 luni. M-au chinuit Mony Ghelerter... de săracul... era regizorul... ma­re... şi Aura Buzescu, mă certasem cu ea la o piesă, “Rege­le moare”... nouă luni... domnule... au ţinut repetiţiile.., şi le spuneam, dar ce faceţi atâta, domnule – iartă-mă! M-au chinuit, dar şi eu pe ei! (...) Eu nu caut nici un personaj, eu îl văd şi intru în el. Şi sunt el. Şi dacă-mi place creşte şi bucuria... asta... cum să spun (...) Dumneavoastră ştiţi cât am iubit eu teatrul?!

Apoi s-a uitat şi ca personajele lui, dar şi ca acel copil îndrăgostit, nu cu candoare, dar vulnerabil, încercând să fraierească pe cea care-i spunea că zilele lui sunt pe sfârşite. Efortul unui lung interviu îl obosise prea tare. Se şi relaxase pentru că automatismele verbale ieşeau mai repede din gură. A scos din buzunarul hainei elegante (eu nu-l văzusem niciodată aşa de ferchezuit) un pachet cu ţigări, a scos o ţigară, şi-a aprins-o şi a fluturat din mâna lui expresivă. Gesturile noastre nu-şi pierd memoria! Şi deodată a simţit aparatul. A făcut un efort mare să vie de dincolo de apa neagră şi-ncercând să glu­mească:

– Vezi dacă nu mi-a plăcut cartea?

Eugen Atanasiu timid, în­durerat şi fascinat totodată, a murmurat:

– “Aţi făcut epocă, maestre!”

El l-a privit cu ochii scli-pind şiret şi fierbinte, era mulţumit de această ultimă replică pe care o merita şi ştia că o merita. Nu era deloc simpatic, cel puţin în accep­ţia mea. Nu stârnea milă. Un fel de frică trăieşti tu privind acest interviu şi te fulgeră gândul că unii oa­meni sunt purtători de “ge­nialitate”, care este o stare deloc plăcu­tă, deloc normală.

Şi gândeşti că degradarea “genialităţii” e mai cumplită şi mai greu de privit decât cea a “mediocrităţii”. Totul are un preţ pe lumea asta.

Ştefan Mihăilescu-Brăila a fost un MISTER.

MISTER – pentru că era atât de talentat, pentru că era atât de creativ, pentru că era comutat permanent la cosmicitate.

MISTER – pentru că era atât de sigur de VALOAREA LUI, ba chiar de genialitatea lui. Pentru că nu dispreţuia pe nimeni, dar se uita în jos la tot atât de sus se credea…

MISTER – Paradoxul era că se ­comporta foarte modest.

MISTER – Pentru că nimbul lui auriu era atât de ascuns.

MISTER – Pentru că a murit uitat de toţi.

MISTER – Pentru că şi după moarte gloria lui ajunge la noi tot împiedecată.

Acest mister aş dori să fie dezlegat de această carte atipică, despre o mare personalitate care a fost UN ACTOR ATIPIC.

Nume: Ştefan Mihăilescu-Brăila

Data naşterii: 3 februarie 1925

Începuturile TEATRULUI: Februarie 1949

Distincţii: Premii de ­interpretare ATM (TEATRU)

Premii de interpretare: ACIN (FILM)

Titlul: ARTIST EMERIT

Data decesului: 19 septembrie 1996

Fişa de creaţie (refăcută după V. Spânu)

Numele de artist: S. MIHåILESCU-BRåILA

Domiciliul: localitatea BUCU­REŞTI, Str. VASILE ALECSANDRI nr. 6

Regiunea: Bucureşti raionul 30 Decembrie

Specialitatea (teatru, muzică, plastică): teatru

Locul naşterii: comuna Brăila, raionul Brăila, regiunea Galaţi

Anul naşterii: 1925, luna Februarie, ziua 3

Naţionalitatea: român

Starea civilă: căsătorit

Apartenenţa politică: în trecut – nu; în prezent – PCR

Şcoli urmate: 4 clase liceu

Şcoli de artă: NU

Când a început activitatea artistică: anul 1949 la Teatrul de Stat Brăila (am activat mai înainte 1944-1949 la C. Cult. Brăila)

Ce ocupaţie a mai avut şi când: 1942-1949 – funcţionar în portul Brăila

Dacă a organizat ­manifestări de artă în străinătate (sau dacă a ­participat), în ce an, cu ce ocazie, unde anume: Nu

Instituţia unde lucrează în prezent: Teatrul ­Muncitoresc CFR

Funcţia ce o are: ACTOR

Specialitatea artistică (ce gen de roluri interpretează, la ce ­instrument cântă, timbrul vocii): Comedie şi dramă

Ce preocupări ştiinţifice sau artistice mai are: Nu

Lucrări originale: Nu

Ce decoraţii a primit înainte de 24 August 1944, în ce ani şi pentru ce anume: ————-––––

Ce decoraţii sau titluri a primit după 23 August 1944, în ce ani: Artist emerit în 1964

Citiţi şi :• După mine, nimic • La început a fost legenda... • Căldura de acasă • Asul comediei • „Regele moare“ • Roluri speciale • Şcoală de viaţă • Talent • Irepetabil • Idoli copţi din nimica toată • Carneţelele • Intuiţie • Intuiţie