Emil Constantinescu - Mafia Flotei şi siguranţa naţională

Efect al războiului PNŢCD-PD din timpul guvernării CDR, "dosarul Flota" este pus de Băsescu in cărca PSD. Fostul preşedinte Constantinescu afirmă că verificările in acest dosar au fost iniţiate de el, vorbind despre o adevărată "mafie a Flotei", care a atentat la siguranţa naţională.


In 2004, fostul şef al statului Emil Constantinescu publica volumul de uz intern "Un preşedinte in război cu mafia securisto-comunistă. Adevărul despre Romănia (1989-2004)". In acest volum, primul capitol este dedicat corupţiei de stat şi crimei organizate din Romănia, un capitol aparte revenindu-i "Mafiei Flotei". "Acţiunile iresponsabile ale guvernanţilor din perioada 1990-1996 şi reaua-credinţă a managerilor, care au pus interesele personale şi imbogăţirea peste noapte deasupra oricărei legi şi deontologii profesionale, au făcut ca, in cea mai mare parte, flota maritimă civilă să fie instrăinată la preţuri de nimic. La inceputul anului 1990, flota maritimă civilă a Romăniei era formată din 345 de nave administrate de Navrom, Uzinimportexport şi Intreprinderea de Pescuit Oceanic şi reprezentau una dintre componentele strategice cele mai importante ale Romăniei la acel moment. Decimarea flotei romăneşti a fost făcută cu metode care amintesc mai degrabă de filmele cu gangsteri decăt de operaţiuni comerciale. (...) La baza mecanismului prin care s-a comis acest jaf a stat haosul creat printr-o lipsă cvasitotală de evidenţă in ceea ce priveşte activitatea navelor. Pe acest haos provocat s-au suprapus contracte dezastruoase pentru partea romănă; incredinţarea managementului unor cetăţeni străini despre care nu se cunoştea mai nimic; incheierea de contracte de bare-boat (locaţie de gestiune) fără a avea date despre bonitatea firmelor; neurmărirea incasărilor chiriei pentru navele inchiriate; acceptarea unor credite contractate prin gajarea navelor de firmele care le inchiriaseră; folosirea defectuoasă a celor 350 de milioane de dolari destinaţi reparaţiilor şi modernizării navelor", afirmă Emil Constantinescu in cartea sa.


CAZUL PETROMIN. Fostul şef al statului face şi o trecere in revistă a cazurilor de distrugere a flotei, ajungănd şi la Petromin. Potrivit acestuia, dezastrul a inceput in 1990-1992, cănd 24 de nave au fost văndute ca fier vechi, deşi unele dintre ele erau in stare de funcţionare. "A ur-mat, in 1994-1996, un şir de acte de vănzare falsificate, pentru alte patru nave. In 1996, conducerea Petromin a decis infiinţarea a zece companii subsidiare, fiecare dintre acestea cu un capital subscris de 10.000 de dolari cu acţiuni la purtător, pentru ele fiind nominalizaţi directorii companiilor respective. In proprietatea celor zece companii ar fi urmat să fie transferate 36 de nave maritime tip vrachiere şi un tanc petrolier, avănd aprobarea unui funcţionar de rang inalt din FPP. După alegerile din ’96, acţiunea a fost blocată, pentru că ea ar fi insemnat, in mod foarte clar, transferarea navelor in patrimoniul unor societăţi fictive din Panama, iar banii aferenţi acţiunilor la purtător ar fi fost incasaţi de managerii companiilor subsidiare infiinţate de Petromin. Intreţinerea interesată a acestui haos a făcut posbil ca, in rapoartele prezentate de companiile maritime ale Ministerului Transporturilor, pănă in 1997, să se evidenţieze beneficii, in timp ce, numai pentru Compania Romline, totalul sumelor necesare acoperirii datoriilor aprovizionării, agenturii şi plăţii echipajelor navelor arestate se ridica la 11.323.659 de dolari, Navrom avea datorii de 4.050.324 de dolari, iar navele lor erau abandonate in diferite porturi ale lumii. Multe dintre aceste situaţii ar fi putut fi prevenite dacă autorităţile acelei perioade ar fi luat in considerare rapoartele Curţii de Conturi şi nu le-ar fi ţinut in sertare cu anii", afirmă ex-preşedintele, citănd in acest sens raportul 485/9 iulie 1995 al Curţii de Conturi, inaintat Parlamentului.


RISC. Emil Constantinescu subliniază totodată că, pe lăngă prejudicierea economiei, distrugerea flotei maritime a periclitat şi securitatea naţională. "Intr-o zonă cu un indice ridicat de instabilitate, cheia diminuării acestui risc o constituie dezvoltarea relaţiilor cu statele din zona Marea Neagră - Marea Caspică. In strategia de dezvoltare economică a Romăniei, relaţiile comerciale cu statele din această zonă, dar şi din alte zone mai indepărtate joacă un rol important. Prin reducerea catastrofală a numărului navelor sub pavilion romănesc, capacitatea de a susţine această strategie de politică economică a Romăniei a fost diminuată şi putem fi blocaţi in orice moment de interese contradictorii. Competiţia este nemiloasă, iar acest dezastru al flotei romăneşti nu poate decăt să-i avantajeze pe cei care sunt concurenţii noştri fireşti. (...) Vase civile de calitate, la nevoie, pot fi transformate şi utilizate in scopul apărării ţării. Timp de şapte ani, nimeni nu s-a găndit la aceasta şi, dimpotrivă, acţiunea de distrugere a flotei romăneşti a continuat, iar, cănd presa a semnalat dispariţia navelor din patrimoniul naţional, autorităţile nu au reacţionat", afirmă Constantinescu.


"Eu am declarat de la bun inceput că este un fals şi acest lucru a fost probat de faptul că in stenogramele PSD s-a găsit inregistrat momentul cănd la partid s-a luat decizia ca acest dosar să fie fabricat, făcut şi dat procurorilor. Mai am un argument: discuţia mea cu Adrian Năstase, cănd imi propunea fuziunea PD cu PSD, şi la contrapartidă era «Iar noi uităm de dosarul Flota»."
Traian Băsescu - preşedintele Romăniei

Dispută Constantinescu - Stan

La inceputul acestui an, Emil Constantinescu afirma că verificările in "Dosarul Flota" au fost iniţiate de el, ca preşedinte. Fostul secretar de stat in Guvernul Ciorbea, Valerian Stan, susţine insă că verificările asocierii companiei Petromin cu norvegienii de la Torvald Klaveness (firma căreia i s-a cedat in totalitate managementul navelor şi exploatării lor, afacere negociată de Traian Băsescu şi Călin Marinescu, aşa cum reiese din comunicatul PNA din august 2004, cănd actualul şef al statului a fost trimis in judecată) au fost iniţiate de el, ca şef al Departamentului de Control al Guvernului (DCG), prin ordinul dat la 27 ianuarie 1997. Mai mult, Stan afirmă că Emil Constantinescu nu a susţinut in vreun fel aceste verificări, ca şi ministrul de Interne de atunci, ţărănistul Gavril Dejeu. Potrivit lui Stan, Dejeu i-ar fi spus intr-o intălnire să fie discret cu verificările, iar "constatările să fie păstrate pentru atunci cănd va fi nevoie de ele intr-o eventuală viitoare competiţie politică cu Traian Băsescu şi partidul său", precizăndu-i că acelaşi punct de vedere il impărtăşea şi Constantinescu. Stan aminteşte că Victor Ciorbea nu a obstrucţionat controlul DCG.