Evadarea din cătuşele oraşului

PRESA VREMII ● Ilustraţiunea Română, 1 mai 1930
1 Mai. Sărbătoarea muncii, a florilor şi a cîmpului împestriţat de albăstrele şi gălbioare. Peste oameni şi peste nimicurile lor de toată ziua, Întîi Mai-ul înalţă, în superba-i măreţie – imnul nedesminţit al păcii şi al înfrăţirii.

PRESA VREMII ● Ilustraţiunea Română, 1 mai 1930
1 Mai. Sărbătoarea muncii, a florilor şi a cîmpului împestriţat de albăstrele şi gălbioare. Peste oameni şi peste nimicurile lor de toată ziua, Întîi Mai-ul înalţă, în superba-i măreţie – imnul nedesminţit al păcii şi al înfrăţirii.


Numărul special din 1 Mai al "Ilustraţiunii Române" din 1930 dedică acestei sărbători cîteva articole menite să ne amintească de perioada interbelică. Ce însemna şi cum se sărbătorea 1 Mai la 1930? "Cea dintîi zi a lunei mai: o dublă sărbătoare: a firii învestmîntată în dumnezeiasca haină a florilor multicolore – şi a oamenilor, cari, în cîntece de veselie, proslăvesc munca. Eri ca şi astăzi, astăzi ca şi mîine, oamenii evadează din cătuşele oraşului şi afară, la cîmp, în păduri sau în grădini înflorite împlinesc datina: petrecere, cu "miel fript haiduceşte", cu vinaţuri, cu lăutari voioşi şi glumeţi, cum mîncau bătrînii noştri, odinioară "la iarbă verde". Astăzi petrecerile cîmpeneşti de întîi Mai au pierdut, ce e drept, din farmecul şi pitorescul lor de odinioară… Au primit în primul rînd nota de linişte şi de voe bună – nota patriarhală de altă dată, cînd viaţa era cu mult mai uşoară, cînd oamenii erau cu mult mai buni, mai simpli şi mai puţin ştiutori… Petrecerile lor erau cu mult mai puţin complicate decît sunt petrecerile noastre; pe atunci crîngul, lunca, păduricea sau grădina în care sărbătoreau întîi Mai-ul, răsunau de glasuri armonioase, de cîntece de dragoste, de ciripit de păsări…

Imagine de vis

Astăzi cîntă gramofonul… Cîntă răguşit foxtroturi, tangouri sau melodii de piei-roşii, pe care nici crîngul, nici românul, nu prea le înţeleg… Cîntă pentru tineretul care nu ştie englezeşte, dar care admiră extaziat, romanţa monasilibică a nu ştiu cărui cîntăreţ negru, pentru că… un cîntec bătrînesc, în limba noastră, n’are… farmec…

Şi totuş, ici şi colo, printre glasuri de gramofoane răguşite, se aud cîntece româneşti, duioase şi drăgăstoase, ca însăş poezia naturii…

1 Mai! Cea dintîi zi a lunei în care florile şi dragostea duc laolaltă bună căsnicie.

Mai – luna florilor, a liliacului alb şi a iubirilor nevinovate; Mai – luna minunilor în care floarea şi dragostea îşi unesc poezia, ca un suprem omagiu adus dărniciei naturei binecuvîntate…

În grădini înflorite, pe alee trezite la viaţa în care tinereţea stă la margine de vis, Cosinzeana cu părul bălai ca un strop de soare, desmiardă florile…

Iată trandafirii cu faţa catifelată – roşii, galbeni, albi; zambile multicolore, irosind miros îmbătător miilor de flori crescute peste noapte ca într’o poveste fermecată dintr’o mie şi una de nopţi. Şi peste tot – paznic bun – liliacul alb, cu braţe vînjoase întinse spre cer, cu mii de buchete în care Creatorul a pus toată gingăşia primăverei şi nevinovăţia fecioarei…

Cosinzeana cu părul bălai ca stropul de soare le desmeardă şi deseori, în ceasuri în care visurile i se desluşesc limpede ca apa isvorului, cîntecul ei este cîntecul negrăit al florilor…

Printre florile din grădină strălucind de frumuseţe, în gingaşa simfonie de culori nesfîrşite, s’a rătăcit o floare de cîmp cu petalele galbene-aurii.

O fetiţă, în lunga aşteptare a ceasurilor în care fiecare foşnet este un pas al iubitului care’ntîrzie, în care minutele par secole, rupe floarea de cîmp rătăcită printre nobilele-i surori…

Ea îi va spune sigur dacă iubitul va veni sau nu. Şi fetiţa, cu ochii înfriguraţi de glasul acestui nedesminţit oracol, care va spune în limba petalelor adevărul, rupe una cîte una: vine-nu vine, vine-vine-nu vine? vine…

În sfîrşit va veni! Şi palizii obraji ai fetiţei se îmbujorează, ca un trandafir de Mai."

O zi de curse la Floreasca

"La 1 Mai, o zi de curse. Una din acele zile în care cea mai pestriţă şi mai pasionată lume, "sportivă", populează cîmpul pe care caii de galop şi de trap îşi dispută feluritele premii ale tinerei Societăţi hipice.

Cunoşteam acest cîmp, europeneşte amenajat pentru alergările de cai şi de oameni, dar nu-i cunoşteam ultimele inovaţiuni: "pariul italian" şi funcţionarea bukmaker-ilor. De aceea Hipodromul Floreasca, întregit cu aceste "perfecţiuni" în materie de joc, mi-a făcut o adevărată surpriză, interesantă şi pînă la un punct… costisitoare.

Un cal aleargă într-o singură cursă, cel mult în două; jucătorul aleargă în toate cursele, dela "potou" la "start", dela "start" la "potou", la casa de bilete, la tribune sus, apoi iarăşi jos "la sosire" – într-un cuvînt jucătorul aleargă tot timpul şi întreg cîmpul. Este şi acesta – ca şi sportul pe care îl fac caii – un sport sănătos şi nobil pe care-l aplaudă jucătorul cînd cîştigă şi-l detestă cînd pierde.

Fiecare jucător îşi păstrează în taină favoritul. Un favorit al jucătorului nu înseamnă calul cu cele mai multe şanse, favoritul cronicarilor sportivi, sau favoritul publicului neştiutor; ci calul de "lovitură" – calul "surpriză", aducător de cote ameţitoare. Sub miracolul acestor cote care, de cele mai multe ori se încăpăţînează să vină, caii se iau la întrecere. Pornesc în goană şi oamenii privesc în zarea în care de multe ori jokeii "corectează" cu anumite mijloace şansele cailor, urmăresc cu ochii sau cu ochianele desfăşurarea cursei. Au trecut pe dinaintea noastră brusc, ca o nălucă… N-am prea descifrat bine cine anume a cîştigat cursa. Dar după liniştea şi stupoarea cu care spectatorii îşi părăseau locurile, de unde priviseră, am înţeles că rezultatul trebue să fie vreo surpriză…

Caii se reîntorc la padok pentru controlul greutăţilor. Unii cu faţa congestionată de o bucurie la care nu se aşteptau aclamă, strigă şi ţipă ca să se audă pe întreg hipodromul: bravo! Bravo! De multe ori, însoţesc aceste aclamări de numele jokeului.
Sînt şi oameni cari cîştigă la curse. În primul rînd, cei cari nu au habar de alergări, de calcule hipice, de cai, de performanţe şi de toate cîte se frămîntă în capul unui "cunoscător". Sînt aşa numiţii ageamii care vin la curse pentru alte sporturi: dragoste, snobism, modă, exigenţe mondene sau, pur şi simplu, ca să-şi omoare vremea. Acest tip de cîştigători nu vin la curse pentru interesul ce-l poartă cailor; de aceea un cîştig la curse nu-i prea bucură pentrucă… păgubesc… în dragoste!"