În anii '90, aproape că nu era oraş în România unde să nu existe un fan-club Michael Jackson. Dintre numeroşii fani de atunci, foarte puţini au ieşit în stradă zilele trecute pentru a depune o floare în amintirea artistului care le-a marcat o parte din viaţă. Fondatorul primului fan-club "MJ" din România, Mihai Baciu, e de părere că fiecare dintre cei care l-au iubit pe cântăreţ a făcut acest gest în gând. Pentru că a ieşi în stradă li se pare acum pueril.
De altă părere este cântăreţul şi compozitorul Laurenţiu Duţă, unul dintre cei mai cunoscuţi fani români ai lui Michael Jackson. "Vreau să vorbesc cu toată lumea despre el, dacă mi se va cere, pentru că îl iubesc şi trebuie să spun ce simt pentru el", spune Duţă.
România a fost una dintre ţările unde, în anii '90, fanii Michael Jackson erau extrem de bine reprezentaţi. Organizau tabere, luau parte la emisiuni televizate sau la radio, erau numeroşi şi foarte activi. Acest lucru n-a mai fost însă vizibil zilele trecute, când doar un număr restrâns de admiratori au depus flori în memoria artistului. O posibilă explicaţie a încercat să ne ofere cel care, în noiembrie 1990, punea bazele primului fan-club Michael Jackson, la Tulcea. "Încă dinainte să moară, Michael dispăruse dintre fani. Cei care i-au rămas fideli se aflau «sub acoperire». Părea pueril să mai ieşi în faţă şi să spui că eşti fan. În plus, cei mai mulţi care erau membri în anii '90 sunt acum căsătoriţi, au copii, poate şi afaceri... Nu le mai vine să iasă în stradă. I-a schimbat faptul că au altă viaţă. Cred însă că mulţi dintre ei au depus o floare, în gând, pentru Michael", a declarat, pentru Jurnalul Naţional, Mihai Baciu, care avea 24 de ani când a înfiinţat fan-clubul.
Moartea neaşteptată a artistului a fost însă un prilej de reluare a legăturilor cu unii dintre membrii "vechi" ai grupului. "Majoritatea au plecat din România, şi-au făcut vieţi foarte bune în SUA, Germania, Grecia, Italia... Zilele trecute am vorbit la telefon cu Lili, care se află cum în America. Mai întâi a plâns, apoi am vorbit despre cum s-a reîntors lumea spre Michael acum, după moarte. Parcă l-au redescoperit. Le pare rău că l-au blamat. Sunt atâţia oameni care îl făceau în tot felul şi care acum văd că a fost, într-adevăr, cineva", ne-a spus Mihai Baciu.
"MI-A SCHIMBAT VIAŢA"
Unul dintre cei mai cunoscuţi fani ai lui Michael Jackson în România este, fără îndoială, Laurenţiu Duţă. Artistul ne-a mărturisit că l-a descoperit pe cel care avea să-i devină idol şi care avea să-i îndrume primii paşi în muzică de la vârsta de 5 ani.
"Din momentul în care am auzit primele melodii cântate de Michael Jackson, viaţa mea s-a schimbat radical. Îl ascultam nonstop, căutam orice material legat de el, ştiam toate piesele de pe casetele pe care le ascultam, încercam să dansez la fel ca el. Aşa a început dragostea mea pentru muzica lui. Aşa am şi apărut pe scenă la vârsta de 14 ani. Îmi doream să mă apropii de el, cu toate că este imposibil să te apropii de Michael Jackson. El este unic", îşi aduce aminte Laurenţiu Duţă. Compozitorul şi cântăreţul român a făcut parte ani la rând din fan-clubul Michael Jackson din Năvodari, locul unde s-a înfiripat şi dragostea dintre el şi actuala soţie, Ianula, la rândul ei o admiratoare înfocată a Regelui muzicii pop. "Am fost un simplu membru al fan-clubului Michael Jackson. Nu am pus umărul la întemeierea lui. Acolo am şi cunoscut-o mai bine pe Ianula. Acum suferă şi ea alături de mine. Ţin minte că ne întâlneam la club de două sau trei ori pe săptămână, iar de ziua lui pregăteam un tort, se cântau piesele lui, făceam imitaţii ale lui Michael, ne îmbrăcam la fel ca el. Fiecare încerca să-i aducă un tribut, într-un fel sau altul.
Fan-clubul nu mai există acum. Mulţi dintre membrii de atunci au în prezent 30 şi ceva de ani, unii au plecat din ţară, despre alţii nu mai ştiu nimic", ne-a declarat Laurenţiu îndurerat. Abia aştepta data de 24 august, când avea să-l revadă pe Michael în concert la Londra, la Arena O2. Vestea morţii lui a redus bucuria pe care o anticipa la un gest simplu, trist. A imprimat două tricouri cu chipul lui Michael, unul pentru el, unul pentru Ianula. Le vor purta în aceste zile de doliu.
RĂUTĂŢI CARE DOR
Nostalgic, Laurenţiu şi-a adus aminte de momentul în care a aflat că Michael va concerta în România: "Aveam 16 ani când a venit pentru prima oară în ţară şi eram nespus de fericit că îmi pot vedea idolul în carne şi oase. A fost un eveniment imens nu doar pentru mine, ci şi pentru români, ceva ce nu se mai văzuse până atunci. Păstrez şi acum biletul de la unul dintre cele două concerte. Îmi aduc aminte că nu am găsit loc pe teren şi am stat în tribune, destul de departe, dar am fost mulţumit. Oricum, cei care au avut loc pe stadion au trecut prin momente destul de dificile. Au venit cu câteva ore înainte de concert şi au stat apoi în soare până la începerea concertului. Era foarte cald. În plus, oamenii presau, se împingeau unii în ceilalţi, făceau valuri..." Ca un adevărat fan, Laurenţiu spune că nu a dat niciodată crezare răutăţilor care s-au spus despre regretatul Michael. "M-au durut de fiecare dată zvonurile aberante care apăreau despre el. Era într-adevăr un tip mai altfel, dar până la urmă de asta a şi fost un geniu. Geniile sunt prin definiţie altfel decât restul lumii. A muncit de la 5 ani, tatăl lui îl mai şi bătea, era toată ziua în turnee... I-a lipsit copilăria şi de aceea a simţit întotdeauna nevoia să rămână aproape de perioada aceea". În semn de preţuire pentru Michael Jackson, Laurenţiu şi-a făcut o promisiune: "Vreau să vorbesc cu toată lumea despre el, dacă mi se va cere, pentru că îl iubesc şi trebuie să spun ce simt pentru el". (Irina Cristea, Oana-Maria Bâltoc)
Citește pe Antena3.ro