Felicia Filip: "Toată casa mirosea a ţuică fiartă"

Parfumul cozonacilor împletit cu efluviile cetinii de brad au urmat-o de-a lungul altor sărbători şi au ajuns azi să ne fie împărtăşite şi nouă.

Felicia Filip a petrecut, în copilărie, cele mai frumoase Sărbători de iarnă în satul bunicilor paterni, Făgeţelu de Olt.

Era elevă în clasele primare şi, când venea decembrie, de abia aştepta să se termine trimestrul şi să meargă, împreună cu sora şi fratele ei, la Făgeţelu. Acolo, într-o casă mare, se adunau pentru a petrece Crăciunul toţi cei şapte copii ai bunicilor, împreună cu familiile lor. "Fiecare familie avea camera ei, dar şi aşa stăteam într-o cameră 4-5 oameni." De obicei, copiii erau aduşi de cum începea vacanţa. Felicia Filip îşi aminteşte cum mergea împreună cu verişorii ei la o vecină care le spunea poveşti înfricoşătoare. Cu atât mai plăcut era apoi să se regăsească în căldura protectoare a casei bunicilor. Apoi, când dorul de părinţi devenea durerors, aceştia apăreau şi începeau pregătirile pentru masa de sărbătoare. "Era o minune să stăm cu toţii. Participam şi noi, copiii, la făcutul mesei. Se făceau cantităţi ca la cantină. Bărbaţii erau afară, la tăiat porcul, iar apoi venea dinspre bucătărie miros de carne proaspătă prăjită. Aşteptam cu nerăbdare şi şoriciul. Cei mari îşi fierbeau ţuică, şi în toată casa mirosea a ţuică fiartă şi a foc de lemne", povesteşte soprana.


FRÂMÂNTATUL COZONACULUI ERA UN ADEVĂRAT SPECTACOL
Bucătăria devenea centrul vital al casei; acolo se întâmplau toate. "Noi, copiii, ne vânturam prin toată casa şi aşa se amestecau mirosurile de mâncare cu cele de ţuică, de mere şi pere coborâte din podul casei... mere şi pere, şi ceai, pentru pentru că unii dintre noi aveam amigdalele umflate", îşi aminteşte Felicia Filip. Pentru ca ciorba de porc, piftiile cu mirodenii şi usturoi, sarmalele şi prăjiturile să fie gata la timp, toată lumea trebuia să pună mâna la treabă: "Eram ca un stup bine organizat. Noi, copiii, ne ocupam de tăiatul legumelor şi trăgeam cu ochiul la frământatul cozonacului şi al pâinii, operaţiune care era un adevărat spectacol. Privind înapoi, mi se pare totul o poveste. Atunci, pregătirea mesei dura două zile; acum te duci la magazin şi e totul gata în două ore, dar nu mai are farmecul de altădată". Şi în timp ce munceau fiecare povestea ce a mai făcut peste an, îşi lăudau copiii, îşi împărtăşeau planurile pentru noul an.

În ajunul Crăciunului, veneau grupurile de colindători: "Ne duceam şi noi să colindăm şi primeam covrigi, fructe, nuci, pentru că se ţinea post. Mâncam şi noi de post şi cu atât mai mare era bucuria întâlnirii cu toate bunătăţile". Masa în sine presupunea şi ea un ritual: bunicul şi bunica ocupau locurile de cinste din capul mesei şi erau primii serviţi. Copiii aveau masa lor. "Noi nu eram nişte răsfăţaţi; priveam totul foarte serios."

În nici un an nu lipsea bradul, "împodobit nu cu foarte multe globuri, ci mai mult cu lucruri făcute de mână, lanţuri de hârtie colorată, ghirlande din hârtie creponată, aşa încât aproape fiecare podoabă era făcută de mâinile noastre". Moş Crăciun apărea mereu atunci când nici un copil nu mai rezista şi era deja în lumea viselor. "Niciodată nu l-am prins. Mesele se terminau târziu, se stătea de vorbă, se cântau romanţe. Noi oboseam şi părinţii doreau să ne culce mai repede, să poată să vină şi Moşul", îşi aminteşte zâmbind soprana. A doua zi, sub brad, erau cadouri pentru fiecare dintre cei 15-20 de copii, nepoţii care veniseră în acel an în vacanţă la Făgeţelu: "Descopeream şi comentam: «Vezi, se vede că n-ai fost cuminte!» sau «Ai fost cuminte!». Fiecare familie trebuia să aibă grijă ce cadouri pregăteşte ca să nu sufere vreunul din copii. Se strângeau înainte şi discutau ce vor cumpăra ca să fie în armonie".

O ÎNTÂMPLARE DIN AJUN
Felicia Filip a petrecut astfel Sărbătorile de iarnă până prin clasa a III-a. Apoi a început să participe la activităţile organizate la şcoală, care se întindeau până la Crăciun, şi de aceea nu mai ajungea la bunici. Îşi aminteşte de o întâmplare petrecută într-un ajun de Crăciun la Slatina, unde locuia împreună cu părinţii şi cei doi fraţi într-un apartament de două camere. "Ţin minte cum tata pleca de acasă în acea seară, iar acum ştiu că pleca să aducă pomul de Crăciun. Mama ne culca pe toţi într-o cameră, iar când ne trezeam, vedeam un brad imens, care atingea cu vârful tavanul foarte înalt. În acea seară am adormit în căldură, cu mirosul sărbătorii în nări. Prăjiturile se făceau cu câteva zile mai devreme, iar eu le descopeream pe unde le ascundea mama, prin sertare. Ne-am culcat, iar la un moment dat am descoperit că pomul era acolo, împodobit şi cu daruri sub el. M-am dat jos din pat, m-am dus lângă el, am controlat cadourile, mi-am ales o păpuşică şi am adormit cu păpuşa lângă mine. La un moment dat, i-am auzit pe părinţi cum intră în cameră, dar m-am prefăcut că dorm. Ei stăteau lângă sobă, se uitau la noi şi vorbeau care cu cine seamănă, care ai cui ochi îi are. A fost un moment magic."