"Lumea uită ce a însemnat Cenaclul Flacăra atunci, pentru tinerii de atunci. Tinerii de azi nu înţeleg ce a însemnat această mişcare. Din păcate, lumea l-a uitat pe poetul Adrian Păunescu. Dar el rămâne aici, în inima şi gândul nostru. A fost simbolul unei generaţii care nu avea unde să meargă în altă parte"
Aflat în faţa casei în doliu, puştiul nu ştia dacă să fie trist pentru că momentul şi chipurile celor din jur o cerea sau dacă să fie ţanţoş pentru că obiectivele camerelor de luat vederi sau aparate de fotografiat erau ţintă pe el. Analizează atent fiecare bileţel de rămas bun, fiecare poezie copiată a maestrului şi fiecare tricolor în miniatură lăsat de admiratorii poetului decedat, fiecare floare atent aşezată de parcă ar vrea să le numere petalele. Calm, ridică o lumânare ce tocmai a căzut şi ameninţa un buchet de flori. Bunica îşi croieşte discret cărare prin cele câteva persoane care lăsau mesaje sau flori pe gardul casei şi-l trage uşor din mijlocul acestora. "Când eram tânără, îmi luam fiica ce nu avea mai mult de câţiva anişori şi mergeam la cenaclurile Flacăra, care erau ca o evadare pentru mine. Acum, din păcate, mi-am luat nepotul şi am venit împreună la cel care rămâne Adrian Păunescu, acest Eminescu al zilelor noastre. Sunt convinsă că nepotul meu va creşte la fel de frumos cu poeziile lui, aşa cum fiica mea a crescut cu aceleaşi poeme."
Un bărbat se rupe de mulţime. Cu o bandană cu negru şi alb pe cap, cu o lumânare în mână îşi face cruce, rupe o frunză din nucul ce se înalţă din curtea casei, o duce la piept, o ţine între mâini şi o aruncă înapoi, dincolo de gard, în curtea casei. Face o plecăciune şi se retrage. Mai priveşte o dată în urmă, iar privirea îi rămâne pironită spre fereastra de la etajul casei, de la camera unde bănuieşte că poetul scria poemele sale.
Pe trotuarul de vizavi, după ce au aprins o lumânare şi au spus o rugăciune, mai multe persoane deapănă amintiri legate de poet, de Cenaclu şi de tot ceea ce au însemnat toate acestea pentru o generaţie care rar descoperea o ieşire din cotidianul sumbru. "A fost acuzat că a scris poezii pentru Ceauşescu. Dar lumea a uitat câte a făcut şi cât a scris împotriva lui Ceauşescu. Lumea uită ce a însemnat Cenaclul Flacăra atunci, pentru tinerii de atunci. Tinerii de azi nu înţeleg ce a însemnat această mişcare. Din păcate, lumea l-a uitat pe poetul Adrian Păunescu. Dar el rămâne aici, în inima şi gândul nostru. A fost simbolul unei generaţii care nu avea unde să meargă în altă parte", spune unul dintre cei care au lăsat un buchet de flori şi o lumânare la casa poetului. "Erau atunci întâlnirile cu Pittiş la care ascultam Pink Floyd şi Rolling Stones şi mergeam şi la cenaclu, ca să îi auzim pe Hruşcă şi Vali Sterian. Ooo, Vali Sterian, daa... Oare de ce am sentimentul câteodată că am îmbătrânit", completează cel care a lipit pe copacul din faţa casei o hârtie pe care stă înscris: "Generaţia în blugi te salută, maestre!".
Persoanele care trec fie cu maşina, fie pe jos prin faţa casei în care a locuit Adrian Păunescu încetinesc sau chiar opresc. Unii dintre ei pentru a depune un buchet de flori şi o lumânare, alţii îşi fac cruce şi ridică fesul sau pălăria de pe cap. "Un al doilea Păunescu se va mai naşte probabil peste câteva zeci de ani", se aude dintr-un alt grupuleţ de admiratori poposiţi pentru a-şi lua rămas bun.
Zeci de oameni au trecut ieri prin faţa casei şi au lăsat flori, gânduri bune, drapele şi au aprins o lumânare. Printre acestea s-a aflat şi scriitorul Dinu Săraru, care a spus că Adrian Păunescu i-a fost ca un frate, considerându-l pe acesta "o personalitate covârşitoare pentru spiritualitatea românească". "În cariera mea de scriitor, datorită lui sunt romancier. Romanul «Nişte ţărani» a fost scris la teroarea lui şi publicat în foileton în Flacăra până la oprit Securitatea. De atunci am fost împreună nedezlipiţi, certându-ne, certându-te de câte zece ori pe an, «pentru totdeauna şi pe viaţa», ca să o luăm de la început de fiecare dată." Săraru îl vede pe Adrian Păunesct ca pe acea "personalitate covârşitoare pentru spiritualitatea românească. A creat în România, în anii comunişti, cea mai copleşitoare, tulburătoare oază de libertate pentru generaţii întregi de tineri, care veneau acolo şi respirau şi erau fericiţi. A împins în faţă oameni de talent. A avut o generozitate pe care nu am întâlnit-o la nici un creator până astăzi", a încheiat Dinu Săraru, înainte să intre în casă pentru câteva minute pentru a prezenta condoleanţe familiei. Acelaşi lucru l-a făcut şi omul de afaceri Viorel Păunescu, care a intrat în casa poetului după ce a spus că cel mai mare cenaclu a fost atunci când "pe Stadionul Republicii, care acum nu mai este, Păunescu a strâns 25.000-30.000 de oameni care toţi erau un singur glas. Adrian Păunescu a fost un poet rebel. Chiar dacă a scris ode pentru Ceauşescu, a scris împotriva lui şi a sistemului în permanenţă. Era un poet care scria pentru toată lumea".
Şi fostul primar al Sectorului 3 Eugen Pleşca a fost prezent la casa din Dionisie Lupu, acolo unde a lăsat flori şi a aprins o lumânare. A ales să mai petreacă aproape o jumătate de oră stând de vorbă cu admiratorii poetului pe trotuarul din faţa blocului.
"Aveam 14-15 ani când fugeam de acasă şi mă duceam la cenacluri. Ştiam că am scandal când mă întorc acasă, dar tot fugeam. Efectiv fugeam pentru că ai mei nu erau de acord. Acum îmi pare bine că am făcut asta, că am citit poeziile lui, că l-am iubit pe el aşa cum l-am iubit pe Eminescu sau pe Nichita. Dumnezeu să-l ierte!"
O femeie se dă doi paşi înapoi, stergându-şi o lacrimă, intrând în linie cu patru copii care se opresc din fugă atunci când văd agitaţie. "Ce s-a întâmplat aici?", întreabă unul din ei încetininid, căutând iscoditor din priviri răspunsul la adulţii care sunt în jur. Află. Se opresc toţi patru şi privesc către mulţimea de flori de pe caldarâm. "A murit Adrian Păunescu?", se arată uimit şi uşor indignat unul dintre. "Adrian Păunescu, poetul?", insistă el. După ce primesc aprobarea mai întârzie câteva minute, apoi îşi văd mai departe de drum. Odihnească-se în pace!
Citește pe Antena3.ro