x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Goana după Alaska (13)

Goana după Alaska (13)

de Cornel Tabacaru    |    03 Dec 2010   •   14:33
Goana după Alaska (13)
Sursa foto: Alina Tăbăcaru/

Bineînţeles că Alina nu vrea la vulturi pleşuvi… Şi, de altfel, ştiu foarte bine că unicul motiv pentru care a vrut să mai dăm o raită prin acest orăşel pitoresc îl reprezintă… suvenirurile. Dar… Nici nu păşim bine în mijlocul primitorilor localnici, că şi începe să mă bată la cap cu o altă „problemă”: a auzit ea că ar fi pe aici un restaurant unde specialitatea casei sunt aripi­oa­rele de pasăre condimentate şi Alaskan Beer! Noroc că m-am documentat, ca de obicei: „Alina, ursul acela şi afurisitele acelea de aripioare sunt la un restaurant din Juneau, nu aici! Ai răbdare, hai să admirăm împrejurimile şi să ne bucurăm de chipurile zâmbitoare ale acestor oameni drăguţi!”. Ţi-ai găsit. „Uite un eschimos, hai să îl fotografiem!”, strigă ea, în timp ce eu o înhaţ rapid de mână şi o duc destul de rapid într-un loc mai retras (întâmplător, dar absolut întâmplător, sub copertina unui magazin de suvenituri). „Alina, ai înnebunit?” „De ce, era aşa simpatic, ce ţi-a venit, de ce nu m-ai lăsat să-l fotografiez?” Aproape că am obosit să îi arăt cât de multe ştiu.

 

Dilema

În primul rând, a fost cam nepoliticoasă că a pronunţat pe aici cuvântul „eschimos”. Deoarece pe plan „local” se tot desfăşoară de ceva vreme o… dilemă. Timp de mulţi ani, locuitorii Alaskăi au continuat să folosească cuvântul eschimos. Dar acesta este conside­rat… peiorativ în Alaska, Canada şi Groenlanda. Există mai multe dialecte ale eschimoşilor vorbite în Alaska, în timp ce în Canada şi Groenlanda situaţia este diferită, adică o „limbă eschimoasă” şi basta! În ceea ce priveşte Alaska, există o rezoluţie adoptată recent de Circumpolar Inuit Council, care solicită înlocuirea cuvântului „eschimos” cu „inuit”! Sincer să fiu, pentru mine, cuvântul „inuit” nu are exoticitatea şi fascinaţia cuvântului „eschimos”. Când spun „eschimoşi”, parcă îi văd în trecut, undeva în nord-vestul Alaskăi, în casele lor din pământ şi lemn. Văd acest prim popor arctic care s-a perfecţionat în vânarea focilor, morsei sau balenei. Oriunde s-au instalat, eschimoşii au construit acelaşi tip de case şi au folosit aceeaşi tehnică de vânătoare a strămoşilor din Alaska. Este ciudat că mă gândesc la aceste lucruri tocmai în mijlocul oraşului prin care au trecut căutătorii de aur, dar poate că tocmai aceasta este frumuseţea istoriei Alaskăi, în sensul de unde s-a plecat şi unde s-a ajuns. Mă gândesc să o invit totuşi pe Alina la un prânz tradiţional ce include, bineînţeles, somon afumat (poate un „silver salmon” din acela pe care l-am văzut eu prezentat în pliante ca provenind din râurile cele mai curate ale Alaskăi).

„Alina, inuit sau eschimos?!?” „Hai mai bine să ne întoarcem la magazinul acela în vitrina căruia am văzut sticluţa aceea minunată în care plutesc firicele de aur”… S-a dus pe apa Alaskăi somonul…Deocamdată.

(Va urma)

×
Subiecte în articol: exotic jurnalul de duminică