x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Henin: Invocarea motivelor religioase, riscanta

Henin: Invocarea motivelor religioase, riscanta

28 Apr 2005   •   00:00

Analistul politic francez Nicolas Henin isi exprima ingrijorarea fata de faptul ca partea romana a cerut eliberarea din motive religioase si umanitare a jurnalistei Marie Jeanne Ion, apreciind ca persoana romana de contact "nu reuseste, clar, sa inteleaga mentalitatea gruparii" care ii detine pe ostatici.

ZIARIST. Henin este un bun cunoscator al zonei Golfului
"Sunt foarte surprins de ceea ce mie mi se pare a fi un decalaj total in discursul autoritatilor romane, asa cum se vede in aceasta cerere", a declarat, joi, pentru Delta RFI, analistul francez, care este specialist in chestiunea irakiana.

Potrivit lui Nicolas Henin, "este inteligent" sa se ceara eliberarea lui Marie Jeanne, avand in vedere ca este femeie. "De exemplu, daca un nebun se inchide in casa si este inconjurat de politie, primul lucru pe care il fac politistii este sa negocieze sa fie eliberate femeile si copiii. Este o logica explicabila", afirma el.

El arata insa ca problema care il ingrijoreaza este ca "motivele religioase invocate de autoritatile romane sunt crestine". "Sa nu uitam ca femeia este totusi protejata si importanta si in Islam, iar cand vad ca autoritatile romane folosesc motive crestine, si nu musulmane pentru a justifica aceasta cerere de eliberare neconditionata, ma intreb daca folosesc acelasi discurs", a declarat Henin.

Analistul francez a explicat ca, atunci cand vorbesti "unui astfel de grup radical, trebuie sa fii foarte atent la toate cuvintele folosite, la toate argumentele". "Trebuie sa vorbesti aceeasi limba, sa te adaptezi in functie de persoanele pe care le ai in fata. Iar aici vorbim despre persoane care sunt foarte sensibile la argumentele religioase musulmane. Deci nu este o idee buna sa folosesti acest gen de argumente", este de parere Henin.

Intrebat daca aceasta abordare poate fi considerata o greseala, Henin a spus ca este un semnal clar asupra unei stari de spirit a persoanei care se ocupa de negocieri, din partea Romaniei.

"Aceasta persoana nu reuseste, clar, sa inteleaga mentalitatea acestei grupari. Trebuie, mai presus de orice, sa patrunda mentalitatea unei astfel de grupari, mai ales in cadrul unor negocieri atit de tensionate, intr-un proces atit de complex. Trebuie sa fii capabil sa te scufunzi in mentalitatea unui astfel de grup", a completat Nicolas Henin.

Specialistul francez arata ca vestea ca jurnalistii romani sunt in viata este "foarte linistitoare". "Fara nici o indoiala este un semn foarte bun. Exista un ultimatum foarte strans si foarte serios, iar faptul ca aseara (miercuri seara - n.r.) ostaticii erau in viata este o veste excelenta, foarte linistitoare", spune el.

Aparitia vestii ca romanii sunt in viata nu inseamna insa ca a luat sfarsit criza ori ca problema s-a rezolvat, ci ca trebuie asteptat urmatorul mesaj din partea celor care ii detin pe ostatici.

"Vazand frenezia comunicarii care i-a cuprins in ultimele zile, frecventa mesajelor, putem sa ne inchipuim ca urmatorul mesaj nu va intarzia sa apara", a afirmat Henin. "Poate ca vor explica de ce nu au mai fixat un termen-limita pentru executii sau daca sunt gata sa isi reevalueze pretentiile", a declarat Henin. Totodata, Henin spune ca cererile privind prelungirea termenului si interventia liderilor religiosi musulmani intra in logica fireasca a procesului de negociere a unei crize clasice cu ostatici.

"Poate pentru ca, in realitate, contactele lor (ale autoritatilor romane - n.r.) nu sunt chiar atat de bune. De altfel, aceasta ar fi explicatia pentru faptul ca grupul care ii detine pe ostatici a transmis un mesaj presei romane, astfel incat acesta sa ajunga la autoritati. Probabil ca altfel ei nu reuseau sa transmita acest mesaj", afirma analistul francez, comentand faptul ca, desi sustineau ca au contacte la Bagdad, autoritatile romane au apelat la presa pentru a comunica un mesaj grupului care ii detine pe ostatitici.

"Faptul ca a existat o asemenea frecventa si intensitate a mesajelor deschise - adica transmise prin intermediul presei - este un semn sigur asupra calitatii contactelor secrete, iar tocmai acestea din urma sunt, de fapt, contactele fundamentale pentru a purta un proces de negocieri intr-un caz de rapire", a mai apreciat Nicolas Henin. (Mediafax)

×
Subiecte în articol: eveniment henin