Ieri, scolari. Azi, vedete

Micul Sergiu Nicolaescu, ca un comisar Moldovan cu mainile curate in buzunar. O Mirabela Dauer cu fundite. Plus alte vedete. Toti s-au asezat intr-o banca imaginara si au raspuns intrebarii cum a fost pentru ei prima zi de scoala.

I-am intrebat si au raspuns, unii au facut curat prin sertare si nu mai au fotografii de atunci. Altii, putini, e drept, le-au regasit. Cu totii, emotionati, si-au reamintit de prima zi de scoala.

Scoala este locul in care un copil are parte de cele mai mari incercari, succese si momente de stanjeneala din viata. Cu totii am inceput drumul spre maturitate cu prima zi de scoala, cu acea frantura de timp in care am rasfoit Abecedarul...

SERGIU NICOLAESCU. quot;"Prima zi de scoala inseamna 1936... toamna, in Timisoara. Scoala de aplicatii de pe langa liceul de invatatori. Era intr-un parc, la Timisoara, langa Podul Decebal de pe Bega. Un parc foarte frumos la capatul caruia era aceasta scoala, in curtea scolii normale. Tin minte ca eram unul dintre putinii care nu erau insotiti de parinti. Tatal meu nu a fost in viata lui la mine la scoala, nici mama mea. Eram un grup de cinci insi, ne cunosteam dinainte si tin minte ca am jucat fotbal chiar in acea prima zi de scoala. Nu era uniforma atunci, dupa aceea a aparut uniforma strajereasca, prin 1937. Erau si fete, dar nu-mi aduc aminte de fete deloc. Ciudat, pentru ca in gradinita aveam doua prietene, una bruneta si alta blonda. Una avea mainile reci, una avea mainile calde. Din prima zi de scoala ne-am impartit pe echipe... Copilaria mea e fabuloasa pentru ca am trait lucruri fabuloase. Am trait perioada legionara, am trait rebeliunea legionara, razboiul, venirea rusilor. In Banat nu simteam etniile asa cum le simteau Regatenii, de pilda. Eram prieteni, conta doar cine era seful bandei si... cum eu am fost seful bandei nu am avut probleme. A fost cea mai fabuloasa copilarie pe care si-o poate imagina cineva.quot;"

OCTAVIAN BELLU. quot;"Eu nu am fost la gradinita, asa ca imi amintesc cu placere de prima zi de scoala. Emotii mari, pregatiri, mergeai in clasa intai cu un sortulet pepit, dragut. Era emotia celui care astepta sa se intalneasca cu o lume cu totul si cu totul necunoscuta. Auzeai tot felul de povesti. Te mai intalneai cu prieteni de pe strada, cu copii mai mari, de la care stiai cum este, stiai ca primesti ghiozdane, carti, creioane, plastilina. Orizontul de asteptare era foarte greu de descifrat si asteptai doar lucruri minunate. Din momentul in care intrai cu parintii de mana pe portile scolii vedeai careul, erai intr-o uimire continua, aveai parte de evenimente si lucruri pe care nu le cunoscusei niciodata. Doar auzisei de ele. Era primul eveniment important din viata ta: Clasa I. Nu stiam pe nimeni, de atunci m-am dovedit sociabil, nu am plans, nu am strigat dupa parinti. Sa zicem ca de atunci mi-am luat viata in propriile maini. M-am uitat tot inainte. Dintr-un punct de vedere eram impresionat, dar nu m-am speriat si nu mi-am creat o stare de panica, ma simteam intr-un mediu favorabil si chiar mi-a placutquot;".

Medalii multe si o viata in propriile maini

Putini stiu ca Octavian Bellu este un fost practicant al atletismului, al voleiului si al baschetului. In cei 24 de ani de antrenorat a adus Romaniei 278 de medalii la Campionatele Mondiale, Europene si Jocurile Olimpice, dintre care 108 de aur, 81 de argint si 87 de bronz. Apreciem faptul ca domnia sa a depus efortul sa-si gaseasca fotografiile de scolar dar din pacate, acestea s-au dovedit pretioase in a iesi la iveala.

ALICE NASTASE. quot;"Nu mi-a placut niciodata scoala. Ani la rand, ziua de 14 septembrie mi s-a incheiat in sughituri de plans inabusite in perna. Am inceput devreme, din anii in care ma simteam pedepsita de sunetul barbar al desteptatorului, si am continuat sa fiu indaratnica si nedornica sa fiu dascalita douazeci si ceva de ani mai tarziu, cand imi incheiam masterul faptuit dupa cea de-a doua facultate. Am invatat in Ploiesti, in cladirea aceea pe care sigur ati vazut-o in drumurile dinspre Bucuresti spre munte. O scoala enorma, galbuie, cu doua intrari deasupra carora sta scris cu ortografie vetusta: quot;"Fete. Baetiquot;". Am intrat pe poarta grea cu un suspin de groaza ghemuit in gat, cu inima tipand de mila dupa-amiezelor dulci risipite in lecturi precoce si naive. O fetita scunda, cu codite tepoase impungand umerii, cu barbia pulsand de dorinta de-a plange, cu colturile ochilor pedepsite sa nu lacrimeze nicicand de fata cu altii. Nu mi-a placut niciodata scoala.quot;"

EMOTII. Mirabela, 35 de ani de la debut, 27 de albume, priveste cu nostalgie spre vremurile cand era Scufita Rosie la serbarea scolii

MIRABELA DAUER. quot;"La inceput, in primii ani, a fost o joaca. Cred ca acum este acelasi lucru. Nu m-a incercat niciodata sentimentul necunoscutului pentru ca mi-a placut scoala foarte tare. In jurul meu am avut mereu pe cineva care imi povestea cum era. Daca nu erau vecinii, erau verii mei, sau sora mea, de la care aflam totul. Pe mine nu m-au dus ai mei la gradinita si in afara de copiii de pe strada nu aveam legatura cu colectivitatea, asa ca imi doream foarte tare. Aveam materiile mele preferate si invatam mai mult decat trebuia ca sa le suflu si altora. Daca s-ar fi intamplat sa nu stie colegii mei, eu sa le suflu. Am fost innebunita nu stiu daca dupa scoala sau dupa mirajul acesta al scolii. Pentru mine era o sarbatoare in fiecare zi. La inceput aveam uniforme bleu, dupa aceea am purtat sortulete negre, pentru ca am invatat la o scoala care apartinea de o biserica, undeva pe langa Posta Vitan. Scoala este o poveste frumoasa, in care ti-ai dori sa stai toata viata. Nu liceul sau facultatea, doar primii ani de scoala. Profesoara mea era zana cea buna, asa gandeam atunci. M-am transpus in cartile pe care le-am citit, chiar si acum, mare. Ca este un roman de dragoste, ca este unul SF, politist, eu sunt eroina principala. Oi fi ramas infantila, nu oi fi ramas, mie imi place sa traiesc intr-o lume a mea, frumoasa. E tragic cand renuntam sa mai fim copii.quot;"

IOAN GYURI PASCU. quot;"Pentru mine, prima zi de scoala a fost o chestie deosebita, mai ales ca eram tare mic si slabanog, pana si ghiozdanul trebuia sa mi-l duca cineva. Am vazut un careu mare, se mai face si acum, o groaza de elevi, mai ales pionieri. Pe vremea mea abia in clasa a III-a te facea pionier, trebuia sa inveti bine ca sa fii pionier. Cand m-au facut pionier nu pot sa va spun cat de mandru eram. Daca invatai bine primeai o groaza de trese, erau unele albastre, unele galbene pentru merite deosebite. La apusul pionieratului am fost un fel de loctiitor de comandant de grupa, pentru ca nu-mi placea sa fiu sef si nici acum nu-mi place. Am reusit sa fiu un fel de loctiitor al loctiitorului. A fost singura functie importanta detinuta de mine. Am fost foarte mandru. Si ca UTC-ist. Eram asa de mandru ca am compus un cantec in care vorbeam asa metaforic despre Ceausescu, primul, singurul si ultimul pe care l-am scris despre el. Nu m-a pus nimeni, nu eram obligat, nu stiu de ce. Acum nu-l mai stiu. In 1978 era sa fiu sufocat la o coada la zahar. Aceasta a fost partea mea de comunism, dupa aceea s-a produs o schimbare brusca in mine si am inceput sa ma intreb ce inseamna sa fii liber cu adevaratquot;".

Nu traieste in trecut, se descurca

De mic si-a dorit sa calatoreasca, sa vada lumea. Singura explicatie plauzibila pentru meseria pe care o face ar fi aceea ca totul este din pasiune, nu se gandeste la viitor, nu traieste in trecut si se descurca din plin cu ceea ce este acum. Canta de la pop, rock, jazz, blues pana la cantonete. De cand se stie a mers la filme, era fascinat si modele i-au fost Al Pacino si Shirley MacLaine. La 19 ani, a dat la Teatru si a picat la eliminatorii. Spectatorii si telespectatorii il iubesc si, desi talentul sau nu a fost incununat de o diploma, este mai actor decat actorii. Este unul dintre cei mai mandri tati, fericit ca fetitei sale ii place sa citeasca povesti si poezii si este un familist convins. Proiecte#63; Nenumarate.

I se spune Ciocu de la quot;"Mirciocuquot;", dar a ramas quot;"Ciocuquot;", pentru ca era foarte slab si canta cu barbia in sus. Aventura sa muzicala a inceput in 1968, la 19 ani. Desi a studiat vioara, apoi viola, de suflet i s-a lipit chitara. Cenaclul Flacara, Pasarea Colibri, Brambura, ce mai conteaza... Mircea Vintila nu a quot;"gasitquot;" decat poza de cand era student#33;

MIRCEA VINTILA. quot;"Primul lucru la care ma gandesc e mirosul de pacura, cu care se dadea pe parchet. Nu ma impresionau cartile noi sau ghiozdanele noi, mi se parea normal sa le ai. Principalul era sa te intalnesti cu colegii dupa vacanta. Prima zi de scoala era un prilej sa pleci cat mai repede dupa festivitatea de deschidere. Eram maestru la chiulit. Mai mult la facultate decat la scoala. Eram dat la Gazeta de Perete la #194;#171;Asa nu#194;#187;. Dupa trei saptamani eram propus pentru exmatriculare. De atunci mi-a placut sa fiu pe afise. La liceu chiuleam mai putin, eram silitor, mai cu bun-simt. Nu exageram. Ma simteam mai bine cu colegii. La facultate, tentatiile erau deja altele. Nu mi-a placut uniforma. Cravata nu-mi placea deloc, era una cu zgarci si tot trageam de ea. Era ceva infiorator. Matricola de cele mai multe ori o prindeam cu capse, ca sa pot sa o dau repede jos. Eram smecher.quot;"

Margareta Paslaru, destainuiri

quot;"Ceea ce imi amintesc este numele invatatoarei, Jercan, cea care mi-a pus creionul in mana, la Liceul Titu Maiorescu din Bucuresti. M-a incurajat sa citesc in fata clasei compunerile scrise de mine#59; stia ca atunci se facea liniste... Colegii ascultau cuminti cum povesteam intamplarile, schimbandu-mi intonatia. Mare mi-a fost bucuria cand ani mai tarziu, la Ploiesti, unde sustineam un recital, a venit cu flori chiar invatatoarea mea draga... Felicitarile dansei care credea la fel ca si tata ca voi deveni scriitoare m-au emotionat mai mult decat ropotele de aplauze.quot;"