Industria anticorupţie

O industrie de miliarde de dolari pe plan mondial şi pentru care Romănia este una dintre cele mai interesante "pieţe de desfacere". Nu este vorba nici de IT şi nici de gadgeturi, ci despre anticorupţie, termen pe care romănii il asociază incă cu o luptă, in timp ce străinii il văd ca pe o afacere infloritoare. O "industrie" care, din punctul de vedere al profesorului Bryane Michael de la Oxford, va fi din ce in ce mai interesată de Romănia, pentru că nivelul corupţiei va continua să crească.


Anticorupţia este o industrie extrem de profitabilă, iar "actorii" săi cei mai puternici (organizaţiile internaţionale gen Banca Mondială, OECD, dar şi Uniunea Europeană, guvernele naţionale etc.) nu sunt intotdeauna dornici cu adevărat să rezolve problema căt să creeze impresia că fac ceva. Sunt doar căteva dintre aserţiunile pe care Bryane Michael, fost economist la Banca Mondială, iar in prezent expert in cadrul proiectului EUBAM (Misiunea UE de Asistenţă la Frontieră in Moldova şi Ucraina) şi predănd la Oxford, ni le-a impărtăşit intr-un interviu pentru Jurnalul Naţional. Profesorul Michael a realizat o incizie in industria anticorupţie, ne-a descris motivele care conduc la majoritatea eşecurilor programelor finanţate (cu bani grei) de donatorii internaţionali dar şi motivele pentru care foarte multe agenţii centrale de genul Agenţiei Naţionale de Integritate au eşuat, şi a realizat un studiu de caz pe Romănia. Toate ideile sale sunt susţinute cu exemple concrete din diverse state din Europa de Est, dar şi Nicaragua, Bolivia, state de pe continentul african, şi nu numai. Fără a dori să atacăm sau să minimalizăm necesitatea luptei contra corupţie, vă invităm să analizaţi insă şi o altă faţetă a acestei acţiuni, şi anume privind prin "microscopul" pragmatic al economiei.


SISTEMUL. Şi pentru că vorbeam de acea industrie anticorupţie, să facem o radiografie a sistem oricare alta. Şi anume există o piaţă a forţei de muncă pentru "lucrătorii" anticorupţie (experţi naţionali şi internaţionali care oferă consultanţă in cadrul programelor anticorupţie. Cererea vine din partea programelor anticorupţie organizate de Banca Mondială, UE, OECD, donatori bilaterali şi bineinţeles guvernele naţionale. "Produsele" acestei industrii sunt multiple şi variază de la evaluări ale nivelului corupţiei, statistici pe indivizi şi afaceri, rapoarte şi proiecte juridice, campanii de publicitate pănă la o serie de servicii de consultanţă fie pe audit, fie juridic, investigaţii judiciare şi alte tipuri de consultanţă, consideră Bryane Michael.

El apreciază că sunt aproximativ 30 de companii mari de consultanţă care inregistrează venituri frumoase şi sute de profesionişti care işi căştigă traiul din munca anticorupţie.

Aproape jumătate dintre ele sunt americane (spre exemplu Management Systems International, PADCO, Casals & Associates, DPK Consulting şi ARD). Companiile americane au un puternic avantaj faţă de cele europene, care are la bază insăşi strategia guvernului SUA de luptă contra corupţiei "ca un parteneriat public privat recurgănd la externalizarea părţii de dezvoltare", dar şi clauza de exclusivitate care le impune agenţiilor donatoare de sorginte americană să lucreze numai cu consultanţi americani (spre deosebire de Uniunea Europeană unde o astfel de clauză nu există).


1 MILIARD, IN CĂTEVA LUNI. Potrivit studiilor făcute de Bryane Michael, industria anticorupţie este deja la un al doilea val. Primul, care a inceput prin anii ’90, a avut ca ţintă atragerea atenţiei asupra subiectului prin punerea sa pe agenda internaţională, actorii principali au fost organizaţiile internaţionale, iar abordarea a fost trasă la xeros (acelaşi set de reguli pentru toate statele). "Banca Mondială şi Transparency International au lansat pentru prima dată ideea de anticorupţie in Africa şi au continuat să o extindă in anii ’90. Au fost lansate apoi programele anticorupţie din Europa de Est, care se inspirau din modelele folosite in Africa."

Eşecul acestui val s-a datorat suprasaturării oamenilor de subiect, dar şi efectelor reale destul de reduse. Cel de-al doilea val, care a debutat prin 2000 are ca ţel intărirea capacităţii de acţiune, planurile ceva mai personalizate, implementarea este heterogenă iar actorii sunt atăt organizaţii supranaţionale, căt şi naţionale. Boomul industriei a adus şi o creştere a sumele vehiculate. Profesorul Michael apreciază că numai de la inceputul acestui an industria anticorupţie a depăşit probabil 1 miliard de dolari. Numai guvernul SUA a investit intr-un singur program peste 500 milioane dolari. "Motivele acestei creşteri includ, printre altele, scandalurile implicănd fondurile in Irak, eşecurile reformelor economice in mai multe state (printre care Romănia şi Bulgaria) din cauza corupţiei, dar şi angajamentele reinoite ale administraţiei Bush şi ale Băncii Mondiale (sub acum demisionatul Wolfowitz)", detaliază Bryane Michael.


ANTICORUPŢIA CARE CREEAZĂ CORUPŢIE. Orice student la Ştiinţe Economice ştie că "băieţii deştepţi" creează uneori cererea, iar apoi vin cu oferta perfect mulată pe ea. Iar dacă anticorupţia este o afacere ca oricare alta, oare nu tot la fel se intămplă lucrurile şi aici? Oare nu contribuie măsurile anticorupţie la mai multă corupţie? Ba da, consi-deră Bryane Michael, şi chiar in mai multe moduri: "In primul rănd cei mai mulţi bani impotriva corupţiei pot fi deturnaţi sau folosiţi in tranzacţii corupte. Mulţi lideri ai luptei anticorupţie s-au dovedit a fi extrem de corupţi. In al doilea rănd, măsurile anticorupţie servesc ca un paravan pentru liderii corupţi. Foarte mulţi preşedinţi (mai ales in America de Sud şi Africa) au ajuns la putere pe o platformă electorală a «măinilor curate». Imediat ce s-au văzut acolo, corupţia a crescut (mă refer la Ucraina, şi chiar Polonia). In al treilea rănd, foarte multe aşa-zise programe anticorupţie au generat expasiunea fenomenului de corupţie. In Moldova, spre exemplu, companiile au inceput să folosească intermediari pentru a importa sau exporta bunuri, deoarece aceştia plătesc mită mult mai uşor (şi centralizează plata şpăgilor, făcănd detectarea corupţiei mult mai dificilă). In multe alte state central europene au fost infiinţate ONG-uri de luptă impotriva corupţiei, care au pus măna pe nişte fonduri şi apoi au dispărut. In general insă, măsurile anticorupţie fie reduc nivelul corupţiei, fie (şi ăsta este cel mai des caz) au un efect foarte redus".

UNELE PROGRAME SUNT CHIAR PERICULOASE. Cei mai importanţi factori care subminează programele finanţate de donatorii internaţionli sunt, in accepţiunea profesorului Michael, in număr de patru: "Programele anticorupţie finanţate de donatorii internaţionali precum Banca Mondială, sau USAID (US Agency for International Development) au fost implementate in Georgia, Letonia, Ucraina, Rusia, Nicaragua, Bolivia, Kenya, Tanzania, Uganda, Polonia, Armenia, India şi in mai bine de alte 20 de state şi au in general patru probleme. In primul rănd fixează ştachete foarte inalte pe care parlamentarii nu au nici un interes de a le pune in practică. In al doilea rănd, sunt foarte vagi şi generaliste. In al treilea rănd, donatorii finanţează foarte puţine (dacă finanţează) dintre punctele cuprinse in aceste programe iar in al patrulea rănd faptul că donatorii preferă să finanţeze conferinţe şi evenimente sociale, dar nu training serios pe termen lung."

Există chiar şi exemple de programe care au inrăutăţit vizibil lucrurile in loc să le rezolve: "Reţeaua Anticorupţie pentru Economiile in Tranziţie pusă la punct de OECD a inceput in 1998 ca o treabă serioasă al cărei scop era de a aduna profesioniştii la un loc pentru a lucra pe subiecte concrete vizănd achiziţiile publice, reforma judiciară, reforma domeniului de business şi altele. Pănă in 2001 interesele politice au transformat reţeaua intr-o structură tip"peer-review", unde oficiali guvernamentali corupţi dintr-o serie de state discutau cu oficiali corupţi din alte state. In statele membre ale Reţelei erau trimise echipe de consultanţă care făceau recomandări abstracte şi evidente de genul "intăriţi voinţa politică", sau "aplicaţi legea". "Un alt exemplu negativ este USAID (US Agency for International Development) despre care profesorul Michael apreciază că este pe punctul de a se ajunge in cel mai rău donator: "Este găurit de favoritisme politice şi dominat de şapte companii de consultanţă care fac parte din camarilla de la Washington, deoarece numai ele au dreptul de a licita pentru programele USAID".


"ROMANIAN WAY". Studiind Romănia din afară, profesorul Bryane Michael consideră că sistemul este afectat de trei probleme majore: "companiile de consultanţă cheltuie mai mulţi bani pe hărţogării şi diverse studii pentru a căştiga proiectul decăt pe «lupta» efectivă. In al doilea rănd, aceste programe «lansează» un grup restrăns de figuri publice pe care le transfromă in adevăraţi guru decăt să ajungă la ministerul de Justiţie, de Interne sau in alte părţi, unde chiar este nevoie de ei. Iar in al treilea rănd, majoritatea acţiunilor vizează schimbarea legislaţiei, in loc să se focalizeze pe pregătirea practică a oamenilor. "Experţii" juridici din partea SPAI (Stability Pact Anticorruption Initiative) vin in Romănia şi dau o serie de generalităţi pe post de recomandări, pe care oricum autorităţile romăne nu le pot implementa din lipsă de training". Pentru industria anticorupţie, insă, Romănia este o veritabilă mină de aur: "Romănia a aderat de curănd la Uniunea Europeană, beneficiind de fonduri importante pentru anticorupţie. Are un indice al corupţiei suficient de ridicat pentru a trezi interesul, dar nu atăt de ridicat incăt să nu se mai poată face nimic." Bryane Michael crede că in ciuda asigurărilor date de oficialii romăni nivelul corupţiei se va inrăutăţi in loc să descrească: "Corupţia creşte in vremurile de creştere economică (deoarece oligarhii şi cei bogaţi in general işi cumpără acţiuni politice care ajută clasa capitalistă) şi in perioadele de evoluţie către democraţie (deoarece mai multe partide se luptă să supravieţuiască pe termen extrem de lung pentru a ajunge cum sunt Democraţii şi Republicanii in statele Unite sau RPR şi PS, partide instituţionalizate)." In acelaşi timp există pericolul ca donatorilor internaţionali să le fie mai degrabă dăunător decăt să ajute: "Autorităţile romăne vor fi presate foarte puternic pentru a adopta programele standard tip "one size fits all") venite din partea Băncii Mondiale, FMI şi a UE. Dar Romănia poate riposta cu două argumente. In primul rănd aceste practici nu au arătat că funcţionează in alte state. In al doilea rănd, UE nu impune cerinţe punctuale statelor membre (altele decăt cele existente la nivelul UE şi al convenţiilor OECD). Romănia ar trebui să folosească principiul subsidiarităţii in acest domeniu şi să lupte pentru o "Metodă Romănească".

Agenţiile, doar un pom lăudat?

Profesorul Michael consideră că Romănia calcă in mod periculos pe calea altor state "copiind fără a selecta idei care nu au fost testate practic in cele mai avansate state ale UE (cum ar fi infiinţarea Agenţiilor Anticorupţie)". Acestea din urmă nu par să fi dat rezultatele scontate in foarte multe state şi sunt chiar in curs de desfiinţare. "Marea Britanie refuză să işi innoiască legislaţia anticorupţie (cu atăt mai puţin să infiinţeze agenţii specializate). Nici Statele Unite nu au o Agenţie Centrală Anticorupţie şi chiar mult-titratul ICAC (Independent Commission Against Corruption) din Hong Kong a fost puternic criticat. Mexic şi Venezuela au primit fonduri mari de la donatori pentru programe anticorupţie, iar efectele au fost reduse. Atăt Turcia căt şi Rusia sunt extrem de suspicioase la modelul predicat de donatori (şi la companiile de consultanţă pe care le angajează), iar Nicaragua şi Bolivia au oprit total programele anticorupţie. Ucraina a lansat cu mare tam-tam in 1998 un program foarte amplu, despre care nu mai găseşti acum nimic nici măcar pe internet", susţine profesorul Michael.

Societatea civilă, luptători de mucava

Bazăndu-se pe exemple concrete, profesorul Michael indrăzneşte să zgălţăie şi mitul societăţii civile ca mare forţă anticorupţie. "Transparency International (TI), un vajnic susţinător al planurilor anticorupţie bazate pe implicarea puternică a societăţii civile, a avut un rol direct in schiţarea şi/ sau evaluarea programelor anticorupţie in multe din statele in curs de dezvoltare. Coaliţia 2000 din Bulgaria a contribuit la crearea unui program tip TI, cu o participare extinsă a societăţii civile. Cazuri similare au fost ACER in Albania, Poder Cuidano in Argentina şi Delna in Lituania. Eşecul acestor eforturi a condus la efecte (crize chiar) economice negative la scară largă (Argentina, Bulgaria, Albania) şi la dependenţă puternică de finanţarea din partea donatorilor (toate statele). Costă mai mult de 20.000 $ pentru a aduna un grup de preşedinţi de ONG-uri, oameni de afaceri, oficiali guvernamentali şi experţi internaţionali pentru a discuta o zi despre corupţie. Credeţi că o discuţie de o zi va reduce nivelul corupţiei cu 20.000 $?"

Curriculum Vitae

Bryane Michael are peste 10 ani de experienţă in reformă instituţională şi activitatea de anticorupţie. Printre altele, intre 1996 şi 2000 a lucrat ca şi senior advisor pe o serie de programe finanţate de Banca Mondială in Nicaragua, Bolivia, Rusia, Turcia, Moldova. Intre 2001 şi 2004 a lucrat ca şi advisor de aderare pentru Estonia, Letonia şi Lituania. Intre timp a predat o serie de cursuri de Economie, Econometrie etc la Oxford University. A condus peste 60 de proiecte, a publicat mai multe cărţi şi articole in presa internaţională. A absolvit studii post universitare la Harvard şi Oxford.