Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cum am dat ochii una de alta, asta mi-a aruncat in fata Adriana Trandafir... 'ma simt de parca as da teza la chimie'.
Ii scaparau ochii, mainile ii erau nelinistite si se fataia nervos de la oglinda la fotoliile-canapea din cabina de machiaj.
Ce o sa vorbim noi o ora intreaga?... Nu, ca n-am ce sa spun, dar o sa vorbim chiar asa de mult??
Am curtat-o vreo doi ani pe Adriana Trandafir, doar, doar o sa se aseze pe canapea la 'Dincolo de aparente'. Revelionul trecut am smuls de la ea o promisiune ca vom face o editie chiar de ziua ei, pe 26 aprilie. Vorbea apasat despre ce vom face si eram deja convinsa... Dar conjunctura nu mi-a suras.
M-am trezit insa de Florii cu un mesaj plin de afectiune, in care ma asigura ca 'ma vede'. Adriana Trandafir s-a asezat cuminte pentru interviu, si-a aranjat tinuta albastra si a lansat tirul emotiilor catre cele patru camere fixate pe noi. O intreb: 'E adevarat ca ati fost in moarte clinica? Ca v-ati dorit sa nu va mai intoarceti'?
'E adevarat, raspunde ea, dar mai adevarat e ca nu conteaza neaparat ce ti se intampla in viata asta, ci ceea ce inveti din ce ti se intampla...'. Ochii ei s-au umplut deseori de lacrimi in cele 68 de minute crude de interviu, s-au umplut atunci cand il cita pe Octavian Paler, cand o revedea pe Maria Tanase cu ochi de copil de-o schioapa, atunci cand se sugruma de emotie pentru ca o evoca pe Leopoldina Balanuta si atunci cand vorbele nu-i mai ajungeau pentru copiii ei. In pauzele de publicitate tacea. O priveam pe furis, cu coada ochiului. Stiu ca derula inainte si inapoi firul interviului, stiu ca voia sa nu o ia gura pe dinainte, stiu ca-si dorea sa-si duca ideile pana la capat, fara paranteze si digresiuni, dar nu reusea. Pe deoparte, asta ma amuza, dar imi era frica de torentul emotiilor pe care voia sa nu le stapaneasca. Ce intervievator nu-si doreste emotie pura in timpul interviului?? Voia sa ma faca praf! Isi pusese in cap dinainte sa ma subjuge cu fluviul emotiei... Si a reusit!
Mi-a spus textual.. 'Vreau sa-ti dedic o poezie. Vrei?' Aproape ca nu m-am auzit. Aveam un nod teribil in gat. Am tacut sa nu gafez si a inceput ea... 'Eu nu stiu sa fac nimic. Nici mere ca marul, nici prune ca prunul, nici nuci ca nucul ala mare din gradina mea, pe care il stii... Eu stiu sa fac un singur lucru: sa te iubesc! Si uite, as vrea sa te iubesc asa... sa fac un pas si inca un pas dincolo de aparente, pana cand n-o sa mai ramana din mine decat un suflet pus intr-o cripta. Si atunci cand tu o s-o deschizi, inima mea sa-ti spuna: 'Te iubesc, Florentina Fantanaru!'.
Citește pe Antena3.ro
In ziua aia am plans cu bucuria pe care n-o mai simtisem de mult!
