Ceauşescu voia scuze de la Paul Goma!

Voicu Zdrenghea este un personaj teribil de interesant. In anii 60 a ajuns din raţiuni pecuniare, ofiţer in cadrul Ministerului de Interne, Fără să aibă prea multe in comun cu sistemul in care intrase a observat ce făceau organele de Securitate, care la răndul lor il ţineau sub supraveghere.Fiindcă, la un moment dat, ajunsese unul dintre cei mai importanţi oameni din Direcţia de Paşapoarte, s-a amuşinat cu toată floarea ce vestită a sistemului. Devenit după 1990 profesor de drept şi avocat, colonelul in rezervă Zdrenghea a acceptat să aibă o discuţie cu noi, despre sistemul represiv comunist.

Voicu Zdrenghea este un personaj teribil de interesant. In anii 60 a ajuns din raţiuni pecuniare, ofiţer in cadrul Ministerului de Interne, Fără să aibă prea multe in comun cu sistemul in care intrase a observat ce făceau organele de Securitate, care la răndul lor il ţineau sub supraveghere.Fiindcă, la un moment dat, ajunsese unul dintre cei mai importanţi oameni din Direcţia de Paşapoarte, s-a amuşinat cu toată floarea ce vestită a sistemului. Devenit după 1990 profesor de drept şi avocat, colonelul in rezervă Zdrenghea a acceptat să aibă o discuţie cu noi, despre sistemul represiv comunist.

Citește pe Antena3.ro

Ciuperca otrăvitoare cu dinți sau palmierul-fantomă. Cum arată cele mai ciudate plante și ciuperci descoperite în 2024

• Aveaţi origine socială sănătoase? Cum aţi aterizat la interne?

Da şi nu. Tatăl meu a fost ofiţer de artilerie in armata regală.Il epuraseră fiindcă nu luase parte la lecţii de ideologie de după război şi ajunsese portar la o fabrică, IRTA Braşov. Eu cănd mi-am făcut autobiografia am omis să scriu că a fost ofiţer.Aşa mi-au admis dosarul la drept. Acolo am avut ceva bube-n cap, fiindcă am apărat o colegă, Titieni Ana, care fusese surprinsă la biserică, atunci cănd se ruga, culmea ironiei, să treacă examenul la socialism ştiinţific. Am avut probleme pe linia Asociţiei Studenţilor Comunişti din Romănia, pe atunci condusă de Ion Iliescu Fostul preşedinte zice că era nu ştiu ce organizaţie democratică. Era, de fapt o structură represivă, care a acţionat in urma evenimetelor din 1956 din Ugaria, a căror undă de şoc ajunsese şi la noi. Au fost exmatriculaţi, arestaţi şi băgaţi la puşcărie mulţi studenţi.Pe noi ne-au dus să luăm aminte, cănd i-au judecat pe studenţii din Timişoara, la Cluj. După 40 de ani de la terminarea facultăţii, un fost coleg, care era informatorul pe an, mi-a zis că n-am fost arestat fiindcă ii eram simpatic şi n-a vrut să mă toarne.Colegul acesta a fost un rezident al Securităţii de bun simţ, ştia că eu citesc din filizofi idealişti, păcat grav.

• Cum aţi ajuns totuşi să lucraţi in Ministerul de Interne? Bănuiesc că nu v-au cules pur şi simplu de pe stradă...

Voicu Zdrenghea: In anii 50 ajunseseră la M.I., in Securitate şi Miliţie tot felul de oameni fără nici o pregătire, brutali. Eu terminasem dreptul la Cluj, in 1959, ca şef de promoţie, mai prinsesem incă unii profesori vechi, de şcoală franceză. Cred că singurul format in URSS era viitorul ministru al justiţiei şi socru al actualului politician Radu F. Alexandru, rofesorul Ioan Ceterchi. Am ajuns procuror la Codlea, pe o leafă mică. In 1964, Ceauşescu voia să schimbe oamenii lui Alexandru Drăghici din Ministerul de Interne, să condamne abuzurile făcute de aparat in anii 50. Voia să aducă oameni noi, mai cu pregătire, in aparat. Nu avea de unde să-i ia, aşa că s-a trecut la recrutări din răndul magistraţilor sau procurorilor. La Codlea aveam o leafă de 700 de lei, făceam naveta la Braşov, o duceam rău. Am acceptat să intru in Ministerul de Interne şi mi-a crescut salariul brusc de la 700 la 2400 de lei, ca locotenent major. Am fost făcut şef de birou la Cercetări Penale, la Miliţia Regiunii Braşov. Reţineţi, nu la Securitate. Pănă in 1989 am avut relaţii de lucru cu Securitatea, ştiam datorită funcţiilor pe care le-am avut ce se intămplă la ei, dar niciodată nu am aparţinut formal de ei. Securitatea mă folosea, la Braşov, să ii ajut in anchete penale.A fost un caz celebru, de exemplu cu Tolpeghin, directorul fabricii Rulmentul.El achiziţionase de la două firme italieneşti Frediano şi Novaresse, linii tehnologice uzate moral.Luase un comision gras, se plimba cu un Fiat de limuzină, cum nu mai exista altul in Romănia. Soţia lui avea peste 300 de perechi de pantofi aduşi din Italia.Pănă şi hărtia higienică era italienescă la ei acasă. Vedeţi că se intămplau şi atunci situaţii ca acum. Doamna vindea pantofi de lux la protipendada feminină din Braşov. Securitatea l-a urmărit pe el, pentru subminarea economiei naţionale, iar pe mine m-au insărcinat să cercetez specula doamnei, culpă care ţinea de miliţie. Am făcut ancheta respectivă la sediul securităţii, „sub tehnică", adică generalul Bolintineanu, securistul şef al Regiunii inregisra şi asculta cum decurge ancheta. Pe el l-au condamnat la 25 de ani de inchisoare. Fiindcă Securitatea a dictat pur şi simplu şi condamnarea doamnei Tolpeghin, ea a incasat 2,6 ani de puşcărie, pedeapsa maximă pentru speculă cu toate că nu avea cazier. Pe el puteau să-l şi impuşte, numai că mai aveau nevoie de el şi-n alte cauze. Il tot ancheta căpitanul, pe atunci, Cenuşe, de la Bucreşti. Lui Bolintineanu i-a plăcut cum am condus ancheta şi am devenit preferatul lui.

• Cum aţi ajuns la Bucureşti? Datorită lui Bolintineanu?

Nu. El voia să mă incadreze cu totul la Securitate şi eu refuzam.Peste un an, in 1965, au venit unii de la cadre şi mi-au propus să intru ca asistent universitar la Bucureşti, la şcoala de miliţie de pe şoseaua Olteniţei, cu atestat de la Ministerul Invăţămăntului. Am stat doar un an aici, intre 1966 şi 1967. Predam drept penal, mă controla o doamnă, Nicola Tibacu, care ulterior a ajuns general. In 1967, a venit un alt control condus de pe atunci colonelul Iulian Vlad. Lui Vlad i-a plăcut cum predam, aşa că m-a promovat in centrala M.I., la Direcţia Cadre-Invăţămănt, care se ocupa atăt de miliţie căt şi de Securitate, ca specialist cu indrumarea juridică a şcolilor de ofiţeri şi subofiţeri ai M.I. In 1967 s-a format Cosiliul Securităţii Statului. Condus de Ion Stănescu, pe care l-am văzut recent la televizor ţinănd cam aceleaşi discursuri ca şi atunci. Nu ştiu de ce, pe fondul acestei schimbări, m-a chemat Iulian Vlad şi mi-a spus că trebuie să plec de la invătămănt. Mi-a dat să aleg intre Direcţia 6, de Cercetări Penale, a Secutităţii, un organism plin de torţionari, la Editura M.I. sau la Direcţia de Paşapoarte, consilier juridic. Am ales paşapoartele, mi s-a părut că nu mă ingrop, dar nici nu o să trebuiască să fac abuzuri. Am nimerit intr-un loc interesant, am participat la tratative internaţionale, privind dubla cetăţenie, vizele...

• Ştiu că, de pe atunci, Ceauşescu incepuse să văndă in străinătate germani, evrei, ba chiar romăni sadea, pe care-i cumpărau ori statele Israel şi Germania, ori chiar familiile. Ştiu că exista la Londra o reţea condusă de un tip, Jacober, care contra 6000 de dolari putea să scoată din ţară pe oricine. Că mai existau şi-n alte capitale vectori ai DIE-CIE care se ocupau cu asta...

Exista un cadru legal, se pare, dar secret, eu nu am avut acces, privindu-i pe evrei şi nemţi.Erau cote de emigrare, stabilite in funcţie de avatajele pe care le scotea Romănia. Au existat şi grupuri care se ocupau cu aşa ceva. Cănd, de exemplu Ceauşescu mergea intr-o vizită undeva, trebuiau rezolvate problemele spinoase, cum erau cazuri de reintregire a familiei. Se făceau intervenţii prin Direcţia Consulară a MAE, se făceau liste cu cei ce trebuiau să plece. Listele ajungeau la noi via MAE. Lui Ceauşescu ii era frică de manifestaţiile ostile ale rudelor celor rămaşi in ţară. Cred că grupurile acţionau pe linia asta. Ofiţerii de Securitate de la post din străinătate luau datele şi le transmiteau prin Direcţia Consulară. Erau şi mulţi escroci, care nu aveau nici o legătură cu nimic, primeau doar informaţia că Nicolae Ceauşescu merge nu ştiu unde şi cereau bani rudelor dar nu aveau nici o legătură cu ce se intămplă.Era o problemă şi cu casele celor care emigrau. Ele ajungeau intr-un fond locativ special, gestionat tot de Securitate. La Primăria Municipiului Bucreşti, era un oarecare Simionescu, care se ocupa cu asta. Casele aveau o destinaţie specială, deveneau case conspirative, era luate pe repartiţie de activişti sau ofiţeri de securitate.

• Pe Pacepa l-aţi cunoscut? Vă venea o listă cu paşapoartele pe care trebuia să le eliberaţi ofiţerilor sub acoperire care plecau la post din ordinul lui?

L-am cunoscut numai din documente. Ofiţerii sub acoperire, sau fantomele, cum le spuneam noi, plecau in general cu paşapoarte diplomatice sau de serviciu, via ministerul de externe. Am avut şi eu cu paşapoarte turistice, căteva fantome, pe o evidenţă secretizată.Am avut şi dosarul personal al lui Ceauşescu intr-un fişet. Era deschis atunci cănd a plecat la studii in URSS. Nu a rezistat acolo, a stat extrem de puţin, a simulat o boală şi s-a intors. Nu-i plăcea să inveţe. E o legendă că a absolvit academia militară sovietică Frunze.

• După fuga lui Pacepa a fost furtună şi la paşapoarte?

Da! Eu personal am fost cercetat de Pleşită, pe motiv că dădusem o viză de ieşire din ţară lui Jean Maurer, fiul lui Ion Gheorghe Maurer. Primisem ordin de la şeful meu generalul Luchian, să-i dau viză lui Jean, să plece in Bulgaria la o vănătoare. Incepuse o vămătoare de vrăjitoare. Luchian a recunoscut că el ordonase să-i dau viza sărind nişte etape. De atunci am fost pus sub tehnică, ascultat. Cănd aveam ceva de vorbit, mai intim, ieşeam in curte.E adevărat, aveam o mare putere, aceea de a acorda vize de ieşire in Occident. Mai săream peste reguli cănd veneau grupuri de medici, cercetători, care voiam să plece la congrese şi simpozioane şi care, teoretic aveau nevoie de aprobarea Elenei Ceuşescu. Fiindcă eram mai atipic, s-a inceput impotriva mea o acţiune contra-informativă botezată Perla Neagră. Am cerut acum la CNSAS dosarul şi mi-au zis că nu există cu toate că eu ştiu precis ce a fost. Asta mă face să cred că dosariada e subiectivă şi apar anumite chestiuni numai la momentul oportun.

• Mişcarea Goma v-a prins căt eraţi pe funcţie la paşapoarte...

Paul Goma a fost o mare figură şi chiar a fost foarte curajos. Deşi am avut legături atăt cu el căt şi cu soţia sa Ana Năvodaru, el nu a avut ce să-mi reproşeze in romanele lui. El a fost pus in libertate după cutremurul din martie 1977. Primise o invitaţie de la Pen-Clubul francez şi voia să plece. Intr-o dimineaţă m-am trezit cu el la paşapoarte. L-am primit in birou şi a inceput să critice pe bună dreptate regimul paşapoartelor de atunci. După 20 de minute m-am trezit cu şeful echipei care-l fila că dă buzna şi ii reproşează că a venit fără aprobare. Chair dacă eram numai maior şi ăla era locotenet colonel, l-am dat afară din birou şi i-am spus că tovarăşul Goma e in audienţă la mine. Goma s-a cam incruntat cănd l-am făcut „tovarăş" aşa că am continuat discuţia cu apelativul „prietene", fiindcă nu-mi venea să-i spun „cetăţene". I-am spus că mi se pare absurd să fie acuzat de nu ştiu ce comploturi. Proştii voiau să-l acuze de homosexualitate sau de complot cu toată redacţia Europei Libere. El era de o tenacitate deosebită, aşa că nu le-a reuşit. L-au ţinut blocat in ţară pănă in noiembrie.

• De ce n-au incercat să se debaraseze de el mai repede? Romănia semnase convenţia de la Helsinki iar era deja cunoscut in exterior...

: Ceauşescu dorea să obţină de la el o scrisoare olografă prin care Goma să işi ceară scuze şi să retracteze tot ce a spus şi scris. Am văzut chiar atunci Dosarul de Urmărire Informativă al lui Goma. Eram prieten cu maiorul Achim de la Direcţia 1, care-l avea in posesie. M-am crucit ce voiau să facă, să-l transforme pe Goma in agent KGB. Era o mobilizare de forţe senzaţională. Şi Achim rădea de ce-i duce capul pe superiorii lui. Ceaşescu avea boală pe Europa Liberă şi voia să-l lege pe Goma cu ea. Tot Europa Liberă a fost una din cauzele pentru care m-au luat contra-informaţiile la ochi. Emigranţii care ajungeau la microfon erau intrebaţi dacă primesc mită şi ziceau, cinstit, că nu.Unora li s-a părut că asta e o laudă şi am devenit suspect.

• Şi nu luaţi şpagă?

Nu. Chiar le spuneam ălora care veneau cu atenţii să-şi ia inapoi ce-au adus, că le retrag viza. Cănd au văzut că nu mă prind cu tehnica, mi-au trimis oameni să mă provoace, cu cadouri, ba chiar căteva actriţe, să mă invite la ele acasă. Una dintre ele, Liliana Tomescu, era informatoarea Direcţiei 3, mi-au trimis-o pe cap. Aceasta imi cerea audienţă spre seară cănd stăteam peste program, Am avut certitudinea că e a lor, după ce am primit-o intr-un week-end impreună cu doamna Conta, soţia dirijorului. Aceasta era nemulţumită că fiul ei voia să se căsătorească cu o elveţiancă. Am spus că nu pot să o ajut. Ne-am luat la revedere. Liliana Tomescu s-a lăudat că a aflat de la mine treaba cu necazul familiei Conta şi nişte oameni de la Direcţia 3 au crezut că eu mă culc cu ea şi ii fac confidenţe.Mi-au mai plantat un informator, un violonist, despre care ştiam că e al lor, care voia să-mi dea şpagă o trusă de scule pentru maşină.Era omul generalului Vasile de la contra-informaţii.

• Aţi pomenit de generalul Luchian. Ştiu că a picat in dizgraţie după fuga lui Pacepa, fiindcă era prieten cu acesta...

V,Z.:L-au demis fiindcă nu a raportat imediat că Pacepa vrea să plece in Germania Federală. După aia i-au găsit şi ceva cu o vilă la Pucioasa.Atunci ne-au pus să dăm cu toţi declaraşii de avere. L-au anchetat pănă şi pe colonelul Dorobanţu, ultimul meu şef de la paşapoarte. Acesta fusese un apropiat al reţelei Caraman, lucrase sub acoperire, şi, in mod cinstit işi obţinuse bunurile de provenienţă occidentală căt fusese la post.

• Exista o reţea de piaţă neagră care ţinea de DIE, prin care se cumpăra bunăvoinţa activiştilor şi se străngeau averi?

E foarte posibil. Ştiu că diplomaţii aflaţi şi sub umbrela SIE aducea in ţară tot felul de mărfuri rare la noi. Ştiu că un consul al Romăniei la Koln, de exemplu pretindea pentru orice serviciu consular „comision" pe care apoi il transforma in marfă de contrabanda.

• Pe generalul Nicolae Doicaru l-aţi cunoscut? E un personaj nebulos, care a murit in condiţii ciudate.

Era adjunct al ministrului de interne. L-aş defini ca pe o brută deşteaptă. Era de o duritate ieşită din comun. Avea mare trecere, era considerat in aparat un om „capabil". Era singurul care-şi permitea să-l ameninţe pe Pacepa că toarnă la coana Leana, era in conflict cu Pacepa. Era o oarece diferenţă de intelect intre el şi Pleşiţă, de exemplu, pentru care termenul de semidoct mi se pare blănd. Cu Pleşiţă am lucrat. Ştiam că e o brută după ce mi-a zis Goma cum a măncat bătaie de la el. Eu personal i-am semnat paşaportul lui Goma după ce mi-l ceruse Pleşiţă. Acesta i l-a inmănat după ce i-a spus că măna Securităţii e lungă. Dealtfel, l-au şi trimis pe ofiţerul Matei Pavel Haiducu să-i omoare pe Goma şi Virgil Tănase, la Paris. Acesta din urmă era un altfel de disident, incă de atunci in anturajul lui Ion Iliescu. Ei se ştiau de la Timişoara, unde fusese Iliescu secretar cu propaganda. Virgil Tănase scria aşa, mai pe lăngă direcţia oficială. Pe mine m-a chemat generalul Simonis, adjunctul de la paşapoarte şi mi-a spus că Tănase e pila lui Burtică, să-i dau paşaport să plece căt mai repede. Cred că el a fost trimis special de Burtică şi poate Iliescu, să facă propagandă anticeauşistă la Radio Paris şi Europa Liberă.

• Exista un grup de rezistenţă fidel lui Ion Iliescu in Securitate?

Nu. Generalul Vlad era un ofiţer foarte fricos şi obedient. Adjunctul său, Gianu Bucurescu, era o slugă credincioasă, fără personalitate crescută de Vlad, ca să-l inlocuiască. La vărful Securităţii nu mişca nimic ei au fost obedienţi pănă la capăt.

• Fostul colonel Paulian Păsărin susţine că a incercat, impreună cu mai mulţi securişti şi activişti PCR să-l debarce pe Ceauşescu...

Astea-s poveşti. Se dă mare Păsărin. El era un ofiţer preocupat de şpriţ şi femei.Era combinat cu o activistă de partid care chiar arăta superb. A avut ceva necazuri din cauza pasiunilor sale, e adevărat.

• Odată cu mişcarea Goma şi Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii, au reuşit să iasă din ţară mai mulţi doritori de azil politic. Aţi primit ordin să-i faceţi scăpaţi?

Da. Se formase un fond de arhivă I.O.-Interes Operativ. Era o manevră parşivă. Printre disidenţii reali erau amestecaţi romi cu preocupări infracţionale, hoţi, plevuşcă. Mergeau in Transkirchen, in lagăr de tranzit, să facă probleme. A fost „ideea genială" a lui Pleşiţă, care s-a găndit să murdărească ideea de azilant politic, să-i inebunească pe occidentali. Alţii culegeau informaţii de acolo pentru Pleşiţă. Şi pe mine au vrut să mă lucreze de acolo.Era un ziarist sportiv la Romănia Liberă, Ion Bocioacă despre care eu cred că era ofiţer acoperit. Cănd trebuia să plece ăsta undeva, eram chemat la generalul Romeo Popescu, ajuns şeful Direcţiei Paşapoarte şi mi se spunea că tov Bocioacă are sarcini speciale, să nu-l intărzii. Intr-o zi, m-am trezit cu Bocioacă la mine-n birou. Mi-a zis că la Viena, unul Cuerite, ii spusese că mă mituise cu nu ştiu căte sute de dolari să-i dau drumul. Era clar o provocare, ştiam clar că sunt ascultat prin microfoane. Nici nu a plecat bine Bocioacă şi am făcut un raport. I-am dus raportul lui Dorobanţu, şeful direct, care inainte de a lua foaia, m-a intrebat ce a căutat Bocioacă la mine. Cred că ascultase pe viu conversaţia, dar l-am blocat dăndu-i raportul imediat.

• Intr-o emisiune televizată, l-aţi acuzat pe Corneliu Vadim Tudor că a slujit serviciul de dezinformare al Securităţii...

Ei aveau un asemenea serviciu, iar ca martor că Vadim Tudor le făcea jocul sunt chiar articolele din Săptămăna. A venit la un moment la mine un şef de la dezinformare, insoţit de o colaboratoare a domnilor Barbu şi Tudor de la Săptămăna, doamna Adriana Kiseleff. Ea fusese singura romăncă primită de Papa din acea perioadă. Ea era folosită de Securitate la dezinformare şi pentru a penetra mediile fostelor partide istorice din SUA. Pe numele adevărat o chema Chisăliţă şi fusese secretara scriitorului Cezar Petrescu. Fusese deţinută politică, dar, apoi, devenise informatoare.Eugen Barbu şi Marga Barbu primeau paşapoarte de la noi, ca cănd voiau ei.Vadim avea paşaport de serviciu. Să vă yic ceva despre el. Zice şi acum că e bun prieten cu Florin Piersic. Ei bine, la un moment dat actorul voia să plece la o şuşsanea in Israel cu o tănără actriţă, excepţional de frumoasă, de la Bacău, care nu era nevasta lui din acea perioadă, 1977-78. Ana Seles, soţia, nu trebuia să afle. Mi-a lăsat o cerere scrisă de acea prietenă, pătată de gălbenuş de ou şi ulei, cred că o ascunsese de Ana in cămară.Eu am ascuns cererea, nu voiam necazuri. Asta era vineri, Luni m-a chemat generalul Popescu Romeo, că vrea să vadă cererea. Popescu Romeo aflase de la Vadim că Piersic vrea să işi ia amanta cu el. Practic il vărăse in gura securităţii, l-a turnat că vrea să-şi ia fata cu el.

• Unde v-a prins ziua de 21 Decembrie 1989?

La miting. După ce m-au schimbat de la paşapoarte, ajunsesem, cu grad de colonel, şeful Biroului Audienţe din Inspectoratul M.I.-Bucureşti. Fusesem scoşi neănarmaţi. In mijlocul oamenilor muncii cu, cu tot efectivul. Eu am nimerit intre cei de la ITB, care erau nemulţumiţi că fuseseră scoşi pe semnătură, pe tabel ca niciodată şi nu puteau chiuli.Ştiam că o să se intămple ceva.

• De unde?

Incă de cănd a venit Gorbaciov, in 1987, aflasem că o să vină Iliescu la un moment dat la putere. Am fost scoşi pe traseu, cu intreg efectivul, la vizita lui Gorbaciov. Ni s-au dat poze de-ale lui Ion Iliescu şi ne-au spus că „individul" din fotografie nu trebuie să se apropie nici la 100 de metri de Gorbaciov. Ne-au zis că or să ne dea afară dacă se intălnesc cei doi. M-am prins că Gorbaciov o să-i facă vănt lui Ceuşescu şi o să vină Iliescu. Revenind la miting, după ce a inceput balamucul, am căzut in fund, impins de mulţime, după care am plecat la inspectorat. De aici ne-au dat drumul acasă, spunăndu-ne să ne intoarcem seara, că intrăm in dispozitiv. Cănd m-am intors, in curtea interioară erau deja arestaţi. Pe culoar, am văzut doi francezi, intre mai mulţi subofiţeri de miliţie. Era locotenent-colonelul Eric Sandale, ataşatul militar al Franţei şi adjunctul lui, Boulanger. Fuseseră arestaţi in zona Intercontinental şi Vlad, fără să ţină cont că sunt diplomaţi, ordonase să fie reţinuţi la miliţie. A venit şi generalul Vasile, şeful Direcţiei 4, care s-a apucat să-i injure pe francezi. La „pizda mătii", Sandale, care ştia romăneşte a răspuns „vă mulţumesc". Intr-unul din birourile de la „Audienţe" i-au interogat pe francezi mai mulţi ofiteri de la Direcţiile 5 şi 6. Nu i-au lăsat să ia legătura cu ambasada. Afară se auzea cum se trage, mergeau dube cu arestaţi spre Jilava. Maşinile miliţiei nu mai erau suficiente şi se foloseau şi dubele de poştă. Cei care-i interogau pe francezi au fost trimişi şi ei la Jilava şi generalul Vlad mi-a ordonat să-i păzesc eu. Cei doi erau ingrijoraţi, securiştii ii ameninţaseră că o să-i impuşte. Mi-am deschis fişetul, mi-am scos pistolul şi am zis că vor fi impuşcaţi peste cadavrul meu. Asta i-a mai liniştit, am stat de vorbă toată noaptea. De dimineaţă, cănd s-a auzit comunicatul cu Milea, cei doi s-au ingrijorat iar, Sandale se pare că il cunoştea bine, şi am dedus că se afla pe 21 la Inter ca să ia legătura cu acesta. Imediat cum a decolat elicopterul, am fost sunat de la cabinetul lui Vlad, să-i eliberez, cu scuze. Francezii au plecat după ce au vrut să-mi ofere bani pentru că i-am ocrotit. I-am refuzat, le-am cerut doar să rămănem amici, mi-au dat numărul de telefon. La jumătate de oră după asta au dat năvală in sediu ţigani, oameni violenţi, hoţi. Colegii mei cam fugiseră prin garaj. Eu am rămas dar situţia degenerase. I-am sunat pe francezi şi in 15 minute a venit să mă ia o maşină Peugeot cu steagul Franţei. M-au dus la amabsadă unde am măncat după care am mers acasă. Am auzit spre casă faptul că trag securiştii din casele conspirative. Eu cred că au tras trupele de cercetare diversiune ale M.Ap.N. Oricum, a doua zi, pe 23 decembrie, majoritatea ofiţerilor din Direcţia 5 erau inchişi la noi in sala de festivităţi, nu avea cum să tragă.

• Se spune că sunteţi cel care a introdus in Romănia testul poligraf. E adevărat?

La IGM era un aparat importat, la care se jucau diverşi neaveniţi. Il puneau in funcţiune, spuneau minciunele şi rădeau. Eu i-am văzut pe ăia, am cerut aparatul, am studiat metodologia şi l-am folosit in anchete.Aşa am rezolvat cazul lui nea Titi, un cărciumar din Adunaţii Copăceni care-şi omorăse soţia. El minţea că soţia a fugit cu un amant, prin Constanţa. Părinţii soţiei tot cereau să se reia ancheta. M-au lăsat să folosesc poligraful. Am lucrat cazul ajutat de Tudorel Butoi, care după 89 a făcut o mare măgărie asumăndu-şi singur paternitatea testului poligraf in Romănia. A folosit chiar o lucrare a mea drept teză de doctorat. S-a dovedit că nea Titi minţea. Cadavrul a fost găsit intr-o făntănă din judeţul Olt, comuna Prisaca. Postelnicu era un idiot, nu a priceput nimic, nu m-a lăsat să public metodologia lucrului cu poligraful. Mi-a blocat după 1990, accesul in Societatea Poligraf, fostul ministru de justiţie Gavril Iosif Chiuzbaian, fiindcă sediul societăţii era la sediul Uniunii Juriştilor, unde era preşedinte ăsta.

• De ce?

Eu am fost primul care a zis despre el că a fost turnător. A fost in grija colonelului Faur, la Direcţia 1 a Securităţii.A făcut poliţie politică, m-a turnat chiar pe mine.Il anchetam pe unul Zamfir, intr-un caz celebru in anii 80, crima de la Liceul Mihai Viteazu.Chiuzbaian, care era judecător la Sectorul 6, m-a acuzat că am eliberat o femeie nevinovată ca să mă incurc cu ea. Colonelul Mohora, la care ajunsese nota informativă a lui Chiuzbaian, mi-a arătat-o. Pe Chiuzbaian, cu toate că era judecător, nu-l făcuseră membru de partid, ca să-l poată marşrutiza unde aveau nevoie, fără aprobări speciale.La judecătorie o supraveghea chiar pe preşedinta instanţei, doamna Mihai, care era nepoata Elenei Ceauşescu. Elena avea curiozitatea să ştie ce se intămplă cu rudele ei. Din păcate majoritatea miniştrilor de justiţie de după 1990 au fost turnători. Aşa se explică de ce au tolerat aşa numita SIPA, plină de foşti securişti, in cap cu Marian Ureche.