Cristinel C. Popa: Cat de important este acest premiu pentru dv si cat de greu a fost sa il obtineti?
Prof. Lina Codreanu: Participarea cu un volum de proza scurta la Festivalul-Concurs International de Creatie Literara „Titel Constantinescu”, organizat de Editura RAFET (director: Constantin Marafet) si Asociatia „Renasterea Ramniceana”, poate fi luata ca o provocare in a-mi cunoaste limitele, nu neaparat de a atinge o performanta de ordin creativ. Proza scurta, indeosebi specia nuvelei pe care eu o abordez, nu se realizeaza lesnicios defel. Cap-coada, ca sa zic asa, este un tot din care, daca lipseste ceva, nu poate functiona mecanismul. Personal, nu m-am simtit intr-o competitie, pentru ca nu eu, ci textele au trebuit sa-i convinga pe membrii juriului daca au sau nu valoare literara. O creatie apartine autorului atata timp cat n-o cunoaste decat el. Cand ajunge sub cumpanita judecata a publicului, unei opere nu i se mai poate adauga / anula nici un dram de culoare, niciun cuvant, nicio daltuire, niciun sunet.
Cristinel C. Popa: Pe langa satisfactie, va ofera si un impuls aceasta recunoastere?
Prof. Lina Codreanu: Premiul „Fanus Neagu”, acordat volumului Proprietarii de amintiri, prin decizia unui juriu de indubitabila competenta critica e onorant, dar si angajant, intrucat e de dorit ca viitoarele pagini scrise sa fie cel putin la inaltimea acestui jalon.
Cristinel C. Popa: Cum a fost lucrul la acest volum, ati facut si sacrificii pentru a-l scrie?
Prof. Lina Codreanu: Cand cuiva ii place sa faureasca ceva, nu se pune problema vreunui disconfort. Te cheama si gata! Truda artistica il devoreaza clipa cu clipa pe creator, chiar cand e constient ca rasplata e dedesubtul asteptarilor. Creatia artistica este o truda placuta sufletului si spiritului. Sacrificiul? Sacrificiul, cred eu, implica sensul de jertfire, adica o experienta unica, mult mai profunda si…dilematica. Foarte rari sunt cei alesi intru jertfire.
Portret. Lina Codreanu s-a nascut la Mandresti, Galati, pe 25 noiembrie 1949. Dupa studiile la Universitatea “Al.I. Cuza” din Iasi devine profesor de limba si literatura romana. A activat peste 40 de ani in invatamantul romanesc. Debutul sau literar are loc in 1974 - Vremea noua, Vaslui. O lucrare important aparuta in volum este “Theodor Codreanu. Bibliografie critică”, aparuta la Chisinau, Biblioteca „B.P. Hasdeu”, in 2012. Domeniile abordate de scriitoare sunt: publicistica, documentaristica, proza si critica literara. Colaboreaza la reviste din tara si din strainatate; dintre volumele sale amintim: “Viata ca o poveste, lagarul - un cosmar”, Galati, Ed. „Axis libri”, 2013 (proza documentara), “Postalionul”, aparut la Iasi, Ed. Junimea, 2014. “Studii si interpretari”. Ramnicu Sarat, Ed. RAFET, 2014.
Citește pe Antena3.ro


