Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vreme de trei sute de ani domnitorii și nobilii Țării Românești și ai Moldovei au întreținut (cu aur) vie flacăra credinței creștine ortodoxe la sud de Dunăre. Că au făcut-o din evlavie, din compasiune, dintr-un calcul sclipitor îndreptat împotriva tăvălugului turcilor otomani, ori din toate aceste considerente, discerneți singuri citind interviul de mai jos și, în completare, cartea extraordinară a profesorului Tudor Dinu: „Grecia din România. Mănăstirile închinate din Țara Românească și Moldova 1564-1866” (Editura Humanitas, 2025).
- Jurnalul: Am vorbit despre închinările unor lăcașuri românești altora străine, dar musai să ne mai limpeziți o nedumerire: ce implicau dezînchinările? Dar reînchinările?
- Tudor Dinu: Dezînchinarea însemna anularea închinării, mai ales de către cel care o realizase, în primul rând pentru că era nemulțumit de felul în care autoritatea ecleziastică tutelară se îngrijea de noua ei proprietate. Ca o continuare firească a acestui act se putea produce reînchinarea sau, altfel spus, dăruirea lăcașului în cauză către o patriarhie sau o mănăstire capabilă, în viziunea închinătorului, să îl administreze mai bine decât cea anterioară. În acest fel așezământul lui Aron Vodă de lângă Iași a fost inițial oferit mănăstirii bulgare de la Athos (Zograf), apoi lăcașului Sfântului Ioan Botezătorul de pe ostrovul din largul orașului pontic Sozopol în actuala Bulgarie și, în cele din urmă, mănăstirii de pe insula Halki (în turcă Heybeliada), de pe Marea Marmara.
Nicolae Mavrocordat - închinătorul și Matei Basarab - dezînchinătorul
- De ce credeți că Muntele Athos a beneficiat de cele mai multe lăcașuri românești închinate? Oare de ce preferau nobilii români Muntele Athos?
- Datorită prestigiului spiritual și cultural de care se bucura Sfântul Munte, datorită păstrării, dincolo de vicisitudinea vremurilor, a legăturilor permanente dintre Țările Române și Athos, datorită renumelui de buni administratori pe care îl aveau călugării de acolo.
- Cine a fost, în opinia dumneavoastră, cel mai evlavios domnitor român? Dar cel mai darnic?
- Ah, evlavia este un sentiment pur personal, pe care este greu să îl măsurăm chiar și în cazul oamenilor din jurul nostru, darmite în cel al unor voievozi adormiți întru Domnul cu veacuri în urmă. Aș spune doar că cel mai darnic domn cu biserica Orientului a fost Nicolae Mavrocordat, care a înzestrat Patriarhia Ierusalimului cu șase așezăminte (Soveja, Văcărești, Tânganu, Barbu, Plătărești, Comana), Arhiepiscopia de Sinai, Faran și Rait, cu trei (Mărgineni, Verbila, Sfântul Nicolae Vechi din Focșani) și Patriarhia Alexandriei, cu unul (Hangu), în vreme ce adversarul cel mai înverșunat al închinărilor a fost Matei Basarab, cel care în 1639 a dezînchinat cu de la sine putere cinci lăcașuri (Mislea, Nucet, Valea, Bolintin și Glavacioc) și a interzis preventiv dăruirea peste hotare a altor șaptesprezece. Asta nu înseamnă, firește, că Matei nu a fost darnic cu sfânta biserică, căci a înălțat probabil cele mai multe lăcașuri de cult dintre toți domnii Valahiei, dar a vrut ca acestea să fie exploatate exclusiv de conaționalii săi, în condițiile în care fenomenul închinărilor atinsese apogeul în perioada 1623-1631, când nu mai puțin de douăzeci de așezăminte din Valahia fuseseră înstrăinate.
Goana după înavuțire, corupția, necinstea
- Mulți români vizitează astăzi Meteora, mulți fără să aibă habar despre ajutorul oferit cândva de domnitorii munteni monahilor asceți cocoțați pe stâncile de la Kalambaka. Scrieți că doar trei astfel de lăcașuri de cult au fost susținute de domnii Țării Românești - care dintre aceste trei așezăminte a fost cel mai aproape de inima românilor?
- Da, aveți dreptate, mănăstirile de la Meteora au avut parte, spre deosebire de cele de la Athos, de un număr neașteptat de mic de închinări întreprinse doar de locuitorii Țării Românești, iar nu și de cei ai Moldovei. Mai precis, Mănăstirea Tuturor Sfinților (Varlaam) a dobândit încă din 1588 așezământul Sfântului Nicolae de la Bucovățul Vechi (Coșuna) de lângă Craiova, pe când lăcașul Sfântului Ștefan de la Meteora și-a asigurat subordonarea mănăstirii Schimbării la Față Butoiu (județul Dâmbovița) încă dinaintea anului 1605. Nu peste mult timp (ante 1617) Marea Meteoră a căpătat, la rândul ei, un metoh pe plaiuri dâmbovițene, și anume mănăstirea Schimbării la Față Gorgota.
- Ce rol au jucat goana după înavuțire a unor clerici, corupția și necinstea în istoria acestor mănăstiri închinate din Țara Românească și Moldova? Au contribuit și aceste apucături la dezintegrarea acestui fenomen religios?
- Din păcate, au existat și astfel de cazuri triste, incompatibile cu jurământul sărăciei pe care îl depun cei care, mânați de chemarea lăuntrică de a trăi asemenea lui Hristos, decid să părăsească lumea și să intre în rândurile tagmei monahale. Dar, ca să înțelegem cât de mare era ispita la care erau supuși stareții mănăstirilor închinate, să ne gândim că, părăsind lăcașul lor de metanie din Grecia sau de aiurea, aflat îndeobște într-o sărăcie lucie, ei se trezeau dintr-odată în fruntea unui adevărat imperiu financiar, de care puteau dispune deseori după bunul plac, căci autoritățile ecleziastice de acasă se aflau de cele mai multe ori în imposibilitatea de a-i controla, în primul rând din cauza distanței. Iar atunci când, ulterior revoluției de la 1821, oficialitățile laice din Principate au găsit cu cale să le supravegheze activitatea, stareții greci au reacționat violent, începând o luptă ce a durat decenii și s-a încheiat, așa cum am văzut, cu secularizarea.
Bogăția valahilor și sărăcia spațiului elenofon
- A fost acest fenomen - al mănăstirilor închinate - unul specific românesc, ori el a fost prezent și în alte părți ale lumii?
- Să știți că mănăstirile athonite, dar și alte mari așezăminte monastice din Balcani sau din Orientul ortodox au avut și câteodată mai au și astăzi metohuri (mănăstiri sau schituri subordonate) și la sud de Dunăre. Era vorba însă, în genere, de niște dependințe modeste, sărace, în bună măsură întreținute de așezământul mamă, pe când metohurile din Țările Române erau adesea mai înstărite decât mănăstirile tutelare din spațiul elenofon, la prosperitatea cărora contribuiau uneori considerabil.
- Spre deosebire de mulți dintre vecini și locuitori ai Balcanilor (bulgari, sârbi, unguri, albanezi, greci, macedoneni, bosniaci etc.), ale căror forme statale au fost transformate la un moment dat și pentru sute de ani în pașalâcuri, românii și-au apărat cu dibăcie și și-au păstrat nu doar teritoriile, ci și libertatea religioasă (în ciuda vasalității). A fi creștin era un act de identitate în Europa hărtănită de turcii otomani. Și-acum, mirarea: ce rol apreciați că a jucat religia în consolidarea poporului român și a statului România?
- În mod cert, religia creștin ortodoxă reprezintă o componentă esențială a identității românești, pentru păstrarea căreia strămoșii noștri s-au arătat dispuși să facă orice fel de sacrificii, de la rezistență armată în fața turcilor până la plata unor sume de bani mult mai mari decât celelalte popoare balcanice ce acceptaseră stăpânirea deplină a Semilunii. Totuși, în cazul formării statului național, religia nu a jucat un rol atât de important, căci aceasta este opera unor generații de politicieni formate mai degrabă la școala unei ideologii progresiste.
Pulsul religiei, astăzi, la români
- Penultima mirare a acestui interviu-fluviu: ce rol (mai) joacă astăzi religia în viața românilor?
- Vă voi repeta ceea ce cititorii Jurnalului știu deja cu toții. Românii continuă să fie și astăzi cel mai religios popor din Europa, chiar dacă își trăiesc în mod destul de diferit ortodoxia. În majoritatea lor ei vor ca odraslele lor să studieze religia în școli, își doresc să aibă alături preoți la evenimentele importante nu doar din viața personală, ci și profesională și publică, preferă conducători atașați de sfânta biserică. O dovadă a acestei realități o constituie și faptul că un politician complet necunoscut a reușit recent să smulgă voturile a milioane de compatrioți de-ai noștri, doar dând în mod credibil impresia că este cu adevărat creștin.
- Ultima mirare: ce opinie aveți despre Catedrala Națională? Ce-i lipsește, ce-i prisosește?
- Catedrala Națională reprezintă o realizare majoră a Bisericii Ortodoxe Române, care își dovedește prin ridicarea ei puterea incontestabilă în societatea românească și revendică în mod informal primatul în rândul bisericilor ortodoxe. De asemenea, prin așezarea ei în vecinătatea Casei Poporului, pe care o strivește în ochii celor aflați în fața mărețului lăcaș de cult, Catedrala marchează triumful definitiv al creștinismului asupra ideologiei ateiste a comunismului. Deși realizată din punct de vedere estetic, Catedrala valorifică aproape exclusiv tradiția, fiind lipsită de nota de modernitate, menită să reflecte evoluția artei din vremurile noastre, pe care personal mi-aș fi dorit-o.
Material secundar
Despre Tudor Dinu
Tudor Dinu (n. 1978) este profesor doctor abilitat la Universitatea din București, unde predă limbă, literatură și cultură greacă, și doctor honoris causa al Universității Democrit a Traciei din Grecia. A susținut prelegeri și conferințe ca profesor invitat la universitățile din Atena (Kapodistrias și Harokopos), Cipru, Berlin, Hamburg, Bruxelles, Lund, Cracovia, Bratislava, Brno, Kiev, Sofia, Plovdiv și Chișinău, dar și la mai multe societăți științifice din Grecia (Leukada, Kozani, Karpathos, Kalymnos etc.), Turcia și Egipt. A participat la cele mai importante congrese internaționale de studii neoelene (Atena, Salonic, Ioannina, Chania, Chios, Paros, Komotini, Nicosia, Paris, Granada, Lund, Viena, Praga, Veliko Tîrnovo, Moscova, Sankt Petersburg, Riga, Tbilisi etc.). În 2014 a fost ales și în 2018 și 2023 reales secretar general al Societății Europene de Studii Neoelene. Lucrările sale dedicate unor chestiuni de filologie, istorie, civilizație greacă veche, bizantină și postbizantină, dar mai ales istoriei și civilizației Țării Românești și Moldovei în secolele XVII-XIX au fost tipărite în România, Grecia, Cipru, Franța, Cehia, Letonia, Ucraina și Georgia.
Înnobilat la Constantinopol
Totodată, Tudor Dinu a realizat traduceri atât din autori antici (Aristofan, Plutarh, Iamblichos, Seneca, Plinius Maior), cât și moderni (Iannis Ritsos, Nikos Engonopoulos, Andreas Embirikos, Hristos Yannaras etc.). Este fondator și redactor șef al seriei de volume de studii neoelene Neograeca Bucurestiensia. La Humanitas a publicat următoarele titluri: Mihai Viteazul, erou al eposului grec (2008), Dimitrie Cantemir și Nicolae Mavrocordat - rivalități politice și literare la începutul secolului XVIII (2011), monografia în trei volume Bucureștiul fanariot - I: Biserici, ceremonii, războaie (2015), II: Administrație, meșteșuguri, negoț (2017), III: Viață cotidiană, divertisment, cultură (2020) -, Chipuri din bisericile Țării Românești și Moldovei (2018) - lucrare distinsă cu premiul Academiei din Atena -, Revoluția greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și al Țării Românești (2022) - premiul Mihail Kogălniceanu al Academiei Române (2024) -, Moda în Țara Românească. Între Fanar, Viena și Paris (1800-1850) (2023), Băi, hammamuri, desfătări. O istorie ilustrată a băilor din Țara Românească și Moldova (2024). În duminica de Florii a anului 2018 a fost înnobilat la Constantinopol de către Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu care i-a acordat titlul bizantin de árchon hypomnematográphos.
3 secole a durat fenomenul mănăstirilor dăruite de domnitorii Țării Românești și Moldovei creștinilor căzuți sub jugul turcilor otomani (1564-1866).
„Religia creștin-ortodoxă reprezintă o componentă esențială a identității românești, pentru păstrarea căreia strămoșii noștri s-au arătat dispuși să facă orice fel de sacrificii, de la rezistență armată în fața turcilor până la plata unor sume de bani mult mai mari decât celelalte popoare balcanice ce acceptaseră stăpânirea deplină a Semilunii”, Tudor Dinu
„Mănăstirile de la Meteora au avut parte, spre deosebire de cele de la Athos, de un număr neașteptat de mic de închinări întreprinse doar de locuitorii Țării Românești, iar nu și de cei ai Moldovei”, Tudor Dinu
„Mănăstirea Tuturor Sfinților (Varlaam) a dobândit încă din 1588 așezământul Sfântului Nicolae de la Bucovățul Vechi (Coșuna) de lângă Craiova, pe când lăcașul Sfântului Ștefan de la Meteora și-a asigurat subordonarea mănăstirii Schimbării la Față Butoiu (județul Dâmbovița) încă dinaintea anului 1605”, Tudor Dinu
„Nu peste mult timp (ante 1617) Marea Meteoră a căpătat, la rândul ei, un metoh pe plaiuri dâmbovițene, și anume mănăstirea Schimbării la Față Gorgota”, Tudor Dinu
„Ca să înțelegem cât de mare era ispita la care erau supuși stareții mănăstirilor închinate, să ne gândim că, părăsind lăcașul lor de metanie din Grecia sau de aiurea, aflat îndeobște într-o sărăcie lucie, ei se trezeau dintr-odată în fruntea unui adevărat imperiu financiar”, Tudor Dinu
„Atunci când, ulterior revoluției de la 1821, oficialitățile laice din Principate au găsit cu cale să le supravegheze activitatea, stareții greci au reacționat violent, începând o luptă ce a durat decenii și s-a încheiat cu secularizarea averilor mănăstirești”, Tudor Dinu
Citește pe Antena3.ro
