Lansare - Un ziarist devine propriul erou

Astazi, la Ploiesti, in sala Teatrului "Toma Caragiu", se lanseaza "Viata ca o lupta". Este povestea adevarata a jurnalistului Gabi Dobre, care descrie lupta sa pentru supravietuire impotriva unei boli foarte grave.

INTALNIRE. Cartea din care va prezentam cateva fragmente se lanseaza astazi, la ora 18:00, la Ploiesti, in sala Teatrului "Toma Caragiu"

Gabi Dobre are o problema de rezolvat. Nu este prima, dar este foarte grea: se lupta cu celulele care au luat-o razna prin corpul lui. Tanarul ziarist, indragit de mii si mii de telespectatori, ne povesteste totul intr-o carte. Este un urias exemplu de luciditate si de speranta, care porneste spre Dumnezeu si spre stiinta medicilor.

Stirea dura

"Aveti cancer cu metastaze la plamani, pelvis si pe osul sacral" Eram pregatit sa aud asta. Stiam. Ma aflam in cabinetul unuia dintre cei mai renumiti medici oncologi din Europa. Langa mine, consulul Romaniei la Viena, Cristina Craiu, nu-si putea ascunde uimirea. Ma ajutase sa obtin programarea si stia ca sunt bolnav, dar nu credea ca e asa de grav. Alis, partenera mea de suferinta si speranta, era si ea speriata.

Profesorul Cristoph Zielinski mi-a explicat ca am fost tratat foarte bine in tara, dar boala se dovedise rezistenta la chimioterapia aplicata.

"Ce ma sfatuiti sa fac?"

"Avem un tratament nou, cu o substanta pe care o folosim de trei luni aici, in Austria. Interesati-va daca exista in Romania si o sa va prescriu o schema de tratament."

"Domnule profesor, eu am venit sa ma tratez la Viena, nu ma intorc in tara."

"Dar e foarte scump."

Din privirea lui am inteles ca avea indoieli asupra posibilitatii mele de a suporta costurile tratamentului.

"Cat de scump?"

Eram pregatit sa aud orice suma. In acel moment, banii nu mai contau, erau doar un mijloc pentru a ma face bine.

"Aproximativ 10.000 de euro."

Ma asteptam la ceva mai mult, astfel se face ca am acceptat pe loc. Eram asa de hotarat, incat n-am avut nici o secunda de ezitare. Luptasem mult, eu si apropiatii mei, sa obtinem aceasta programare, nu avea nici un rost sa mai stau pe ganduri. Eram slabit si imi fusese atat de rau in ultimele doua saptamani, incat ma rugasem sa pot ajunge la Viena.

"Nu mai consultati pe nimeni?", ma privi intrebator Cristina Craiu.

Singurii oameni a caror parere mai conta in acel moment erau parintii mei. Stiam insa ca erau hotarati, suta la suta, pentru un tratament in strainatate.

Profesorul mi-a explicat in ce consta tratamentul. Imi va aplica saptamanal un citostatic insotit de un anticorp. Mai facusem Campto in tara, stiam ca este un citostatic din generatia noua, cu rezultate bune, numai ca, din cauza asocierii cu alte substante, n-am putut suporta efectele secundare. Noutatea tratamentului propus de profesor era Erbitux - un anticorp obtinut din soareci.

Am facut impreuna planul de bataie. A doua zi trebuia sa-mi fac niste analize pregatitoare, urmand sa ma prezint la PrivatKlinik, locul unde trebuia sa incep tratamentul.

Ne-am intors la hotel, de unde am sunat acasa. Stiam ca mama si tata asteptau nerabdatori un semn de la mine.

Inceputul in TVR

Inceputul a fost cel mai greu. Eram un simplu reporter pe un taram necunoscut, cel al stirilor. Filmam noaptea, invatasem sa-mi fac relatii la Politie, Pompieri sau Salvare, pentru a avea intaietate la filmari. Incepuse sa-mi placa. Am "prins" cateva subiecte bune si redactorul-sef m-a remarcat imediat. La un moment dat, am primit sarcina sa merg la Parlament pentru a obtine cateva opinii despre raportul anual al SRI. Cand a vazut materialul, "seful" a exclamat:

"Deci ai facut-o si pe-asta!".

Abia atunci am realizat cat fusese de dificil: intrasem in Parlament, desi nu eram acreditat, intervievasem cei mai importanti oameni din stat intr-un timp-record si reusisem sa ma intorc cu un material pe care alte televiziuni nu-l realizasera.

A fost o perioada grea pentru mine, pentru ca gandul imi era tot la aparitiile "pe sticla". Sefa stirilor de atunci considera insa ca arat ca "un securist de mahala". Alina Mungiu isi promova proprii oameni, eu nefiindu-i deloc simpatic. De-a lungul timpului, au prezentat matinalul Mircea Diaconu si Diana Lupescu, talentatul actor Marius Florea-Vizante, Robert Turcescu, Leonard Miron si altii. Imi vindecam insa orgoliul cu emisiunile din week-end, realizate acasa, la Radio Prahova.

La Ploiesti, ma bucuram de o notorietate evidenta, iar oamenii ma iubeau, chiar daca nu ma mai vedeau pe ecran.

Politicienii

Aveam ocazia sa patrund intr-o lume noua pentru mine, o lume pe care apoi am cunoscut-o in cele mai mici detalii, o lume care m-a folosit si pe care am folosit-o: lumea politica.

De altfel, in decembrie ’99, am avut primul contact cu cei care erau in opozitie. PDSR hotarase sa-si promoveze, inca din iarna, candidatul la Primaria Ploiesti, printr-un spectacol la Casa de Cultura, si m-a contactat pentru a-l prezenta. Nu cunosteam, pe-atunci, mai pe nimeni din acest partid si nici nu ma simteam obligat sa dau mana cu toti tipii in costum care se perindau prin culise. La un moment dat insa, cand dadeam sa plec, m-a strigat un barbat cu ochelari, a carui figura nu-mi spunea nimic: "Domnu’ Gabi Dobre, stati putin!".

M-am intors, putin mirat.

"Permiteti-mi sa ma prezint. Sunt Emil Calota, candidat la Primarie."

L-am salutat politicos si l-am intrebat, din priviri, ce doreste.

"As dori sa ne intalnim intr-una dintre zile, sa discutam mai in liniste."

Ne-am schimbat cartile de vizita si am hotarat sa ne sunam. Nu stiam atunci ca dadeam mana cu un om cu care aveam sa ma intalnesc, de multe ori, in momente importante ale vietii mele, un om cu care am ramas si prieten, dar de multe ori ne-am situat pe pozitii adverse.

I-am cunoscut si echipa. Erau cu totii oameni care nu mai facusera politica si care avusesera, in general, succes in bransa lor. Cativa dintre ei aveau sa faca o cariera politica de succes, dar nimeni nu credea ca, spre exemplu, Marian Saniuta avea sa urce pana in functia de ministru de Interne! Era, pe atunci, director la Bidepa, iar ascensiunea sa in numai patru ani este o poveste pasionanta despre ceea ce inseamna joc politic, cu tot ceea ce implica el: interese, lupta pentru putere sau lovituri sub centura. Nu o sa ocolesc povestea sa, mai ales ca Saniuta este un personaj fara de care aceasta carte ar fi incompleta.

De ce eu?

Dincolo de cele povestite, ramane o intrebare: de ce? Multi dintre cei loviti de o mare suferinta se intreaba "De ce mi se intampla mie?". O varianta cinica, dar logica, de raspuns poate fi: "Dar de ce nu?". Dintr-o convingere subiectiva, atunci cand auzim ca un semen este lovit de un necaz, ne gandim ca este putin probabil sa ni se intample si noua la fel. Pe culoarele Spitalului Fundeni, cineva m-a intrebat, dupa ce m-a recunoscut: "Cum, si dumneavoastra va imbolnaviti?".

Dumnezeu nu tine insa cont de clasificarea facuta de oameni, in functie de avere, de profesie sau de statutul social. Ma intorc la prima intrebare: "De ce?". Un raspuns la indemana, pe care l-am folosit de cateva ori, este: "Noi nu stim de ce, dar Dumnezeu stie".

Nu stiu de ce, dar boala exista in mine. Stiu insa ca Dumnezeu ma poate salva.

"Poate face o minune cu tine", mi-a spus odata o asistenta.

Asta Il rog si eu: "Fa, Doamne, o minune cu mine!".

GAND CATRE CITITORI

Sunt fericit ca ati citit aceasta carte! Mi-ar face placere sa-mi comunicati opinia dumneavoastra, la telefon: 0722/16.34.34 sau 0722/23.02.66. Daca doriti, imi puteti fi aliati in lupta pe care o duc. Conturile mele, deschise la FINANSBANK - Sucursala Ploiesti sunt: pentru lei: RO 83 FNNB 000301027918 RO 01 pentru euro: RO 40 FNNB 000301027918 EU 01 pentru dolari: RO 97 FNNB 000301027918 US 01 Va multumesc, Cu speranta, Gabi Dobre

Podiumul Europei si podiumul vietii de DAN CONSTANTIN Astern aceste cuvinte intr-un moment in care stiu sigur ca prietenul meu Gabi este bucuros. O bucurie pentru care merita sa traiesti. Sunt clipele cand victoria sportiva a echipei de baschet din Ploiesti, detinatoare a Cupei Europene, l-au dus pe Gabi, cronicarul acestui succes, spre o noua treapta a sperantei. Si mai sunt sigur ca aceasta echipa in care Gabi are atatia prieteni s-a inaltat spre podiumul Europei luand un impuls si de la lupta pe care autorul cartii o castiga, zi de zi, cu celulele rebele. Viata ca o lupta" este o carte pe care nu o citesti, ci o traiesti. De cand l-am cunoscut pe Gabi, intr-o dimineata devreme, in care m-a invitat la "Matinal", au trecut sase ani. Suntem, de atunci, prieteni si diferenta de varsta nu ne-a impiedicat sa gandim la fel lucrurile importante ale meseriei de ziarist, careia i s-a dedicat total. Si in acest caz, total este cuvantul care nu are nici o centima de neacoperire. Aceasta carte poate fi un palpitant roman, dar intamplarile sunt, din pacate, reale pana in ultimul amanunt. Gabi le-a scris cu obiectivitatea rece a reporterului si sub presiunea inoculata de cronometrul televiziunii. In acest reality-show joaca patroni de presa, politicieni, colegi de breasla, sportivi, oameni de afaceri si, mai ales, multe somitati medicale. Acestia au acum in mana nu doar gandurile unui pacient, ci si dorinta celor care il indragesc pe autor si-i sunt mereu aproape, de a citi volumul doi al Luptei cu viata. Finala se joaca pentru prietenul nostru in fiecare zi si tin pumnii stransi pentru ca exemplarul ziarist Gabi Dobre sa poata fi cronicarul marii victorii. Asta inseamna sa-l auzim si sa-l vedem peste ani cand ne spune: "Buna dimineata, va salut, sunt Gabi Dobre!".