La 4 luni de la inițierea programului de austeritate națională al Guvernului Bolojan, Federația Națională a Sindicatelor din Administrație constată că niciuna dintre măsurile Executivului nu reduce deficitul bugetar, însă toate distrug aparatul de stat și economia României. Suprataxarea și marea concediere colectivă mascată păstrează același deficit bugetar. În ședința de marți, 4 noiembrie, liderii coaliției de guvernare au agreat „în principiu” o serie de măsuri de austeritate, între care și reducerea personalului cu 10% în 700 de primării din țară - ceea ce înseamnă desființarea a peste 13.000 de posturi în administrația locală. FNSA arată că în acest fel se dă numai o lovitură directă serviciilor publice de care depind cetățenii.
FNSA solicită Guvernului oprirea imediată a concedierilor din administrația publică, transparență totală în gestionarea banilor publici, consultarea partenerilor sociali înainte de adoptarea oricăror măsuri care afectează veniturile sau locurile de muncă ale angajaților și reorientarea politicilor fiscale către stimularea investițiilor și a economiei reale, nu către austeritate și tăieri. Federația reafirmă că „nu va accepta ca angajații din administrația locală să fie sacrificați pentru incompetența guvernamentală și avertizează că, în lipsa dialogului social real, vor fi declanșate acțiuni de protest la nivel național”.
Deficitul bugetar pe primele nouă luni ale anului 2025 a ajuns la 5,39% din PIB, aproape identic cu cel de anul trecut (5,47%), pentru aceeași perioadă, în ciuda tuturor măsurilor „dureroase” pe care Guvernul Bolojan le-a prezentat ca fiind luate pentru a se reduce deficitul.
În afară de disponibilizările din administrația publică, sunt afectate și sectoare ale economiei din domeniul privat. Patronatele din construcții anunță disponibilizarea a 50.000 de oameni, pentru că investițiile publice sunt blocate și economia este în cădere liberă.
Nicio îmbunătățire reală
Numărul firmelor în insolvență a crescut cu 35% în ultimele 12 luni, potrivit platformei de analiză RisCo, iar în actualul context se preconizează o creștere și mai accelerată, în perioada următoare.
Acestea ar fi doar câteva dintre „realizările” Guvernului Bolojan criticate de sindicate.
„Deși Executivul a crescut taxe, a lărgit baza de impozitare și a făcut concedieri, deficitul bugetar este la același nivel ca anul trecut. Cu alte cuvinte, toate sacrificiile impuse românilor - de la concedieri până la creșterea TVA și lărgirea bazei de impozitare pentru CASS - nu au produs nicio îmbunătățire reală a situației bugetare”, transmite FNSA, într-un comunicat de presă.
Criză economică provocată de Guvern
Sindicatele mai acuză Guvernul că pregătește înghețarea salariilor bugetarilor și a pensiilor pentru anul 2026, după o declarație în acest sens a ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare - ceea ce înseamnă că România va intra într-o criză economică provocată chiar de Guvern.
„Aproape 2 milioane de lucrători plătiți cu salariul minim vor rămâne cu veniturile înghețate. Datoria publică a depășit 57% din PIB. Dobânzile plătite de România în 2025 se ridică la 11 miliarde de euro. Inflația reală depășește 10%, de peste trei ori mai mare decât media Uniunii Europene. Au fost tăiate bursele studenților, iar mamele, veteranii de război și alte categorii vulnerabile au fost incluse la plata contribuției pentru sănătate (CASS). Românii plătesc, dar statul nu se reformează. Guvernul face concedieri, reduce cheltuieli doar pe hârtie, crește taxe și impune poveri noi asupra cetățenilor, însă deficitul bugetar rămâne neschimbat”, arată FNSA, comentând că acesta nu este un plan de reformă, ci un dezastru administrativ și social, în care angajații din administrația publică locală, dar și întreaga populație, sunt transformați în victime ale unei guvernări incoerente și injuste.
Mulți bani pe asistență socială
Bogdan Șchiop, președintele FNSA, a explicat, pentru Jurnalul, că în urma luptei sindicatelor s-a renunțat la intenția inițială de a se concedia peste 40.000 de angajați din sistemul bugetar, dar nu s-a renunțat la eliminarea celor peste 13.000 de funcționari din administrația publică, deși nu există nici măcar criterii concrete pe baza cărora se vor face concedierile.
„Ne menținem concluzia că totul se face pentru externalizarea serviciilor publice. Chiar și în primăriile din localitățile mai mici nu se pune problema de supradimensionare, pentru că sunt angajați care lucrează ca asistenți sociali sau personali care lucrează în subordinea primăriilor. Sunt circa 150.000 de angajați în asistență socială, dar reforma ar fi însemnat o reorganizare transsectorială. Suntem convinși că și asistența socială se poate externaliza. Din februarie, de când au insistat să dea oameni afară prin ordonanță de urgență, reforma aceasta se putea discuta realmente, dar ei în continuare insistă că trebuie să fie dați oamenii afară. Dacă-i transformăm în șomeri, nu se reduce deficitul bugetar, iar în același timp se fac în continuare cheltuieli inoportune”, a explicat Bogdan Șchiop.
Liderul sindical cere reevaluarea sistemului de asistență socială și a nevoilor reale de sprijin din partea statului pentru asistații social.
Sindicatele se pregătesc pentru noi forme de protest, pentru a bloca această inițiativă a Guvernului Bolojan de a concedia, fără temei și fără criterii, funcționarii publici, iar amenințarea că s-ar putea bloca activitatea în toate instituțiile statului se menține.


