Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Anul 1933 avea să schimbe definitiv Germania şi lumea întreagă. În 29 decembrie 1932, Adolf Hitler primea un mesaj în cabana închiriată în staţiunea bavareză Obersalzberg, aproape de graniţa cu Austria, unde se retrăsese să petreacă Anul Nou: fostul cancelar Franz von Papen dorea o întrevedere. „Peste o săptămână, la căderea serii, s-au reunit la Köln, în conacul baronului Kurt von Schröder, bancher și virulent antisemit. Hitler și von Papen au făcut în seara aceea o înţelegere de culise. Fostul cancelar punea la cale o revenire la putere și credea că se poate servi de mai popularul Hitler, spre a-și atinge scopul. Încredințat că-l poate controla pe liderul Partidului Nazist, von Papen l-a convins pe președintele von Hindenburg să-l numească pe Hitler cancelar și pe el, vicecancelar. Dar în loc să-l reducă pe liderul nazist la statutul de figură simbolică, von Papen i-a înlesnit de fapt preluarea puterii. În seara zilei de 30 ianuarie 1933, membri SA au sărbătorit urcarea führerului lor în scaunul de cancelar printr-un marș cu torţe în centrul Berlinului, parcurgând bulevardul Under den Linden, trecând apoi pe sub Poarta Brandenburg și pe lângă Reichstag și Tiergarten, ca să-l asculte pe Hitler vorbind din balconul Cancelariei Reichului. Până la 5 martie, data alegerilor parlamentare, nu mai erau decât cinci săptămâni. La orizont, părea a se profila din nou un regim democratic. Puţini au înţeles că Hitler pusese mâna pe putere în seara aceea, că se născuse Al Treilea Reich, că Republica de la Weimar se prefăcuse în Germania nazistă și că avea să rămână așa timp de mai bine de 12 lungi, întunecaţi și însângeraţi ani”, nota cercetătorul olandez David de Jong în volumul „Miliardarii naziști. Istoria întunecată a celor mai bogate dinastii germane” (Editura Corint, 2024).
Porsche la Stuttgart: o afacere-gaură neagră
În ziua în care Adolf Hitler punea mâna pe cea mai importantă funcţie din ţară, un cu totul alt Adolf îşi dădea demisia. „La 30 ianuarie 1933, Adolf Rosenberger, în vârstă de 32 de ani, i-a adunat pe cei 19 angajaţi la biroul firmei de proiectare auto Porsche, situat pe Kronenstrasse, în centrul orașului Stuttgart, și le-a comunicat că demisionează din funcţia de director comercial. Rosenberger fondase compania în urmă cu doi ani, împreună cu doi parteneri: Ferdinand Porsche, un proiectant de automobile schimbător din fire, dar genial, și Anton Piëch, ginerele acestuia, un bătăios avocat din Viena. Rosenberger era finanţatorul afacerii, dar se săturase să-și cheltuiască banii și să strângă fonduri de la familie și prieteni pentru firma Porsche, o adevărată gaură neagră aflată în pragul insolvenţei. Succesorul lui, în persoana baronului Hans von Veyder-Malberg, era un fost pilot de curse. Baronul se cunoștea atât cu Rosenberger, cât și cu Porsche. Situaţia deosebit de gravă l-a silit pe aristocratul austriac să aducă 40.000 de mărci drept credit-punte”, sesiza David de Jong.
Trei morți la Marele Premiu al Berlinului
Rosenberger a renunțat la funcţie în termeni amiabili. Avea să-și păstreze calitatea de acţionar și să se ocupe de vânzarea patentelor Porsche pe pieţele străine, dintr-o postură mai degrabă de colaborator. „Adolf Rosenberger, deși tizul noului cancelar, nu-i semăna acestuia în nicio privinţă. Chipeșul german de origine evreiască fusese pilot de curse în echipa Mercedes și se pricepea foarte bine la motoare. Unele dintre mașinile conduse de el erau proiectate de amicul Ferdinand Porsche. Cariera lui Adolf se încheiase brusc în 1926, după ce într-un teribil accident la Marele Premiu al Berlinului au murit trei oameni, el însuși fiind grav rănit. După retragerea din lumea curselor, Rosenberger s-a apucat să investească în proprietăţi imobiliare în orașul natal, după care a făcut echipă cu Ferdinand Porsche într-o afacere riscantă: finanţarea modelelor de raliuri și transformarea lor în prototipuri accesibile tuturor șoferilor”, mai amintea de Jong. Modelele propuse de cei doi erau însă prea costisitoare pentru industria germană, mai ales în acele vremuri de acută criză economică. Întreprinderea lui Adolf Rosenberger și Ferdinand Porsche se găsea așadar într-un impas în proximitatea căruia pândea falimentul.
„Nein” pentru Iosif Stalin
Deși niciun model propus de cei doi împătimiți ai automobilelor statului german n-a fost validat pentru a intra în producție, schițele lor au ajuns cumva tocmai la Moscova, în Rusia, atrăgând atenția lui Iosif Stalin. Fascinați de designul automobilelor desenate pe hârtie, comuniștii n-au stat pe gânduri. Le-au propus celor doi afaceriști nemți să construiască mașini pentru regimul recent instalat la Kremlin, dovadă că tovarășii nu strâmbau din nas când venea vorba de confort, lux și opulență. „După o matură chibzuinţă - evidenția cercetătorul David de Jong -, cei doi au respins mâna întinsă de Stalin. Porsche, mai ales, se considera prea bătrân pentru o asemenea aventură. În plus, nici nu vorbea rusește”. De parcă ar fi fost nevoie… Oricum, nu același lucru s-a întâmplat când dictatorul german Adolf Hitler i-a întins mâna. Porsche a acceptat-o fără rezerve.
Telegrame către Berlin
Olandezul David de Jong a reînviat contextul apropierii dintre Porsche și Hitler: „La ora 10 a dimineţii de 11 februarie 1933, la 12 zile după ce Adolf Rosenberger își părăsea funcția de director comercial la firma Porsche, Hitler își ţinea discursul de inaugurare a Salonului Internaţional Auto de la Berlin. În optimista cuvântare, noul cancelar anunţa reduceri de taxe pentru automobiliști și un plan de infrastructură modern, menit să revigoreze industria constructoare de mașini, care nu-și revenise încă de pe urma crizei economice. Un fanatic al automobilelor (unul care n-a obţinut niciodată permisul de conducere), Hitler i-a lăudat pe proiectanţii și pe inginerii germani ai industriei, caracterizându-i drept genii ale poporului german ce-ar merita să fie cunoscute de toată lumea. „Führerul - urma de Jong - era pe cale să cunoască extrem de bine un anume proiectant de automobile. Mesajul a fost primit cu urale la sediul Porsche din Stuttgart, unde întreaga echipă asculta discursul la radio. După ce Hitler și-a încheiat intervenţia, Ferdinand Porsche i-a trimis o telegramă în care își făcea o scurtă biografie și-și oferea serviciile”.
Un contact indirect și o pură coincidenţă
„Ca proiectant al numeroase construcţii în domeniul motoarelor, aviaţiei germane și austriece, și ca luptător de peste trei decenii pentru succesul din zilele noastre - îi scria Porsche lui Hitler -, felicit pe Excelenţa Voastră pentru profundul discurs de inaugurare. Eu și angajaţii mei suntem gata să ne punem voinţa și înzestrările la dispoziţia poporului german. Ne exprimăm speranţa că în strădaniile noastre ne vom bucura de atenţia și încurajarea Excelenţei Voastre”. Telegramele lui nu doar că au fost confirmate de șeful cancelariei lui Hitler, ci au fost primite cu bunăvoinţă, iar expeditorului i s-au trimis prompt cuvinte de încurajare. De remarcat că Porsche și Hitler se cunoscuseră deja cu ani în urmă, într-un mod cu totul surprinzător. Din nou de Jong: „Primul contact fusese indirect și o pură coincidenţă. În 1925, limuzina Mercedes în care se deplasa liderul nazist a fost adusă pentru reparaţii la atelierul Daimler din Berlin. Atunci s-a întâmplat ca Ferdinand Porsche, la vremea aceea director tehnic la Mercedes, să viziteze garajul și să identifice problema: lubrifiant puternic contaminat. Habar nu avea cui îi aparţine sclipitoarea limuzină neagră. Un an mai târziu, la o cursă din Stuttgart, celor doi li s-a făcut cunoștinţă cum se cuvine. Trecuseră de atunci șapte ani, iar Ferdinand Porsche era pe cale să devină inginerul preferat al noului cancelar, Adolf Hitler”.
Citește pe Antena3.ro
Proiectul führerului - Volkswagen - este cedat lui Porsche
La 10 mai 1933, Hitler și Porsche s-au întâlnit iarăși, de această dată la Berlin, în Cancelaria Reichului. „În cursul acestei prime întrevederi de o jumătate de oră - opina de Jong -, Porsche l-a convins pe Hitler să aloce subvenţii de stat construirii unei mașini de curse proiectată de el împreună cu Rosenberger, delectându-l cu povești despre inovaţii tehnice pe führerul împătimit de automobile. Întrevederea cu Hitler l-a ajutat pe Porsche să întoarcă roata norocului financiar, să scape de faliment. Când a venit vremea să caute un om capabil să transpună în realitate proiectul lui automobilistic de prestigiu, Volkswagenul, Hitler a știut exact unde să-l găsească: la masa de proiectare din Stuttgart a lui Ferdinand Porsche”.
Ocări și șuturi
În ziua de 7 martie 1934, Hitler revenea la Salonul Internaţional Auto de la Berlin pentru încă un discurs de inaugurare. „De această dată - comenta David de Jong -, nu era mulţumit. I-a ocărât pe fabricaţii de mașini că se axează doar pe vehicule de lux și i-a acuzat de promovarea ideii că automobilul este numai pentru bogaţi. Îl amăra gândul la milioane de concetăţeni cumsecade, harnici și muncitori care nu puteau nici să viseze la cumpărarea unei mașini. Führerul se isteriza, țipând că venise vremea ca automobilul să se debaraseze de caracterul lui întemeiat pe clasă și, drept tristă consecinţă, separator de clase. Vocea lui bubuia în cea mai spaţioasă sală de expoziţii a capitalei, sub privirile sumbre ale conducerii Daimler Benz, mustrată și înfricoșată. Ferdinand Porsche, pe de altă parte, găsea că el și führerul erau într-un gând. Adăugase recent ceva nou în portofoliul său: proiectarea unei mașini mici și ieftine”.
„Mașina poporului”, gata de război
La începutul acelui an, în 17 ianuarie, inginerii lui trimiseseră un memoriu de 12 pagini la Ministerul Transporturilor din Wilhelmplatz: documentul expunea planurile de construcţie a unui automobil Volkswagen, „o mașină populară”. „La o săptămână după discursul de la Salonul Auto - mai amintea cercetătorul olandez -, Hitler l-a convocat pe Porsche în apartamentul de la Hotel Kaiserhof, pe care-l păstra pentru discuţii neoficiale. Peste drum, la Cancelarie, i se consemna în scris fiecare cuvinţel. După un an la putere, cunoștea preţul intimităţii. Se obișnuise să ocolească birocraţia și să acorde contracte politice oamenilor în care avea încredere. Iar Ferdinand Porsche era pe cale să devină unul dintre aceștia. De cum a intrat pe ușa apartamentului, cancelarul a început să-i latre ordine: Volkswagenul trebuia să aibă patru locuri, motor diesel răcit cu aer și posibilitatea de a fi transformat în scopuri militare”.
Automobilul de 1.000 de mărci și cetățenia de peste noapte
Hitler nu se gândea deci doar la confortul „poporului”. Reînarmarea era adevărata prioritate. „Porsche a absorbit în liniște pretenţiile lui Hitler. Apoi, a venit șutul”. Adică? „Führerul citise undeva că Henry Ford, om pe care-l venera, construia la Detroit o mașină care avea să coste 1.000 de dolari. Pe cale de consecinţă, a decretat el, nici Volkswagenul nu putea costa mai mult de 1.000 de mărci. Porsche l-a privit cu scepticism, dar nu a îndrăznit să-l contrazică. În cele din urmă, s-a ridicat și problema cetăţeniei lui Ferdinand Porsche. Proiectantul, pe-atunci în vârstă de 58 de ani, se născuse în nordul Boemiei, care făcea parte, la vremea respectivă, din Imperiul Austro-Ungar. În 1934, regiunea aparținea însă de Cehoslovacia. După destrămarea imperiului, Porsche alesese cetăţenia cehoslovacă. În ochii führerului însă, un cetăţean al unui dispreţuit stat slav nu putea cu niciun chip să proiecteze mașina poporului german. În două săptămâni, Porsche și familia lui aveau să descopere că deveniseră cetăţeni ai Germaniei naziste, deși nu făcuseră vreun efort în acest sens”.
Misiune imposibilă: 10 luni pentru construcția unei mașini noi
Către sfârșitul lui iunie 1934, Ferdinand Porsche semna un contract cu Asociaţia Naţională a Industriei Constructoare de Mașini, în vederea proiectării modelului Volkswagen. Organizaţia își asumase răspunderea financiară pentru proiect, dar membrii săi erau consternaţi că Hitler îl alesese pe vulcanicul Porsche, în dauna unor nume reputate, pentru construirea primei mașini populare. „Firește că niciunul nu a îndrăznit să conteste voinţa führerului, dar nici nu credeau că Porsche chiar era în stare să se achite, în numai câteva luni, de misiunea proiectării unei mașini care să coste numai 1.000 de mărci. Pentru ca asociaţia să fie sigură că risipitorul proiectant nu risipește prea mult din banii ei, lui Porsche i s-a îngăduit să ceară numai 20.000 de mărci lunar. În plus, prototipul iniţial trebuia să fie gata în 10 luni. O misiune herculeană!”, aprecia David de Jong.
Gestapoul a luat urma evreului de la Porsche
Tot aici: „Până la urmă, lui Porsche îi vor trebui 1,75 milioane de mărci, doi ani, trei versiuni și multă prostituţie politică pe lângă Hitler ca să realizeze un prototip corespunzător de Volkswagen. Între timp, Ferdinand şi ginerele lui, Anton Piëch, au întărit controlul familiei asupra biroului de proiectare din Stuttgart. La 5 septembrie 1935, cu 10 zile înainte de intrarea în vigoare a Legilor de la Nürnberg, cofondatorul companiei, Adolf Rosenberger, a fost arestat de Gestapo în orășelul său natal de lângă Stuttgart, acuzat de întinare a rasei și trimis în arest preventiv la Karlsruhe. Infracţiunea de care se făcea vinovat era legătura lui cu o creștină. Fiind un important antreprenor evreu și fost pilot de curse, Rosenberger fusese prevenit că Gestapoul îl luase la ochi. El a ignorat însă semnele viitoarelor neplăceri. Şi semnele fuseseră clare”.
Japcă
Mai limpede: „Cu cinci săptămâni înainte, la 30 iulie 1935, Rosenberger îşi transferase participaţia de 10% lui Ferry Porsche, fiul lui Ferdinand, în vârstă de 25 de ani. Tânărul lucra la firma tatălui de aproape cinci ani, sub tutela acestuia și a inginerilor veterani. Compania care odinioară trecea prin greutăţi financiare devenise în sfârșit profitabilă, graţie contractului Volkswagen și a unui proiect cu mașini de curse creat în comun de Porsche și Rosenberger. Profiturile din anul acela se apropiau de 170.000 de mărci. Aşa că Porsche şi Piëch au început să cumpere acţiunile celorlalţi doi parteneri, care nu făceau parte din familie: Adolf Rosenberger și baronul Hans von Veyder-Malberg. Cofondatorul evreu a primit pentru acţiuni o părticică din valoarea lor. În fapt, cei doi i-au plătit lui Rosenberger exact suma cu care acesta contribuise la constituirea firmei în 1930: doar 3.000 de mărci. În pofida a tot ceea ce făcuse el pentru companie, preţul subevalua drastic valoarea acţiunilor”.
Arianizare
Rosenberger avea să comenteze la adresa foștilor săi parteneri: „Nu-i acuz pe dl Porsche și pe dl Piëch, în tot cazul, de antisemitism personal. Dar […] s-au folosit de calitatea mea de evreu ca să se debaraseze ieftin de mine”. Porsche și Piëch au negat acuzaţia. „Totuși, indiferent de motive, cumpărarea participaţiei lui Rosenberger la compania lor a fost arianizare pe faţă. Un bun era considerat arianizat atunci când i se înlătura elementul evreiesc. Arianizarea putea consta în achitarea unei sume mai mici decât valoarea reală a firmelor, caselor, terenurilor, bijuteriilor, aurului, lucrărilor de artă sau acţiunilor deţinute de evrei, așa cum a fost și cazul lui Rosenberger, putând fi extinsă până la furt pe faţă. De vreme ce Germania nazistă ţinea la respectarea procedurilor legale, arianizarea purta deseori masca unei normale tranzacţii comerciale. Dar fineţea aceasta a fost până la urmă înlăturată”.
„Arest de protecție”
Ce s-a întâmplat până la urmă cu Adolf Rosenberger, cofondatorul Porsche? „La 23 septembrie 1935, după aproape trei săptămâni în închisoarea Gestapoului, Rosenberger a fost transferat la Kislau, un lagăr de concentrare aflat la sud de Heidelberg. După patru zile de bătăi, a fost eliberat pe neașteptate. Baronul von Veyder Malberg, succesorul lui la Porsche, intervenise pe lângă Gestapoul din Karlsruhe, reușind să-i obţină eliberarea. Cu un preț: trebuia să plătească 53.000 de mărci pentru cât stătuse în ceea ce se numea eufemistic arest de protecţie. În ciuda celor afirmate de ei ulterior, Ferdinand Porsche și Anton Piëch nu făcut nimic ca să obţină eliberarea cofondatorului companiei lor. Prin avocatul personal, Rosenberger l-a implorat pe Porsche să-i salveze viaţa, însă acesta era atunci în apropiere de Bilbao, foarte ocupat să-şi dea coate cu lumea venită la Marele Premiu al Spaniei”. Rosenberger a părăsit Germania, iar în noiembrie 1935 s-a mutat la Paris”.
Bondarii Volkswagen și Mercedesurile greoaie
Într-o toridă după-amiază de iulie 1936, Ferdinand Porsche a prezentat, la vila führerului din Obersalzberg, două prototipuri de Volkswagen. Scena, reconstruită de David de Jong, este savuroasă: „Conducerea nazistă asuda în cizmele soldăţești și în uniformele împopoţonate cu rânduri-rânduri de medalii și decoraţii. Hitler purta una singură: Crucea de Fier, Clasa I, primită în Primul Război Mondial, când era caporal în armata bavareză. Designul mașinilor l-a cucerit imediat. Peste ani, în toiul războiului și cu sfârșitul aproape, Hitler rememora în jurnal ziua aceea însorită de iulie: «Felul în care aceste două Volkswagenuri au urcat în trombă Obersalzbergul, zumzăind și depășind […] ca niște bondari Mercedesurile mari, era de ajuns să impresioneze pe oricine». După prezentare, Hitler le-a făcut un tur al Cuibului de Vultur, ceainăria care se construia pentru el, cu vedere spre liniștitul orășel de munte Berchtesgaden. Hotărâse deja ca în centrul Germaniei (la Wolfsburg) să se ridice cea mai mare fabrică de mașini din Europa, care să producă mașina populară din visurile sale”. Se împlinise, de asemenea, și visul de înavuțire al lui Ferdinand Porsche (și asta în ciuda faptului că n-a reușit să schimbe numele mașinii din Volkswagen în Porsche).
Mai multe dinastii antreprenoriale germane au prosperat sub bagheta celui de-al Treilea Reich, ajungând să controleze uriașe averi la nivel mondial: BMW, Porsche, Daimler-Benz, Allianz, Oetker…
„Ca proiectant al numeroase construcţii în domeniul motoarelor, aviaţiei germane și austriece, felicit pe Excelenţa Voastră pentru profundul discurs de inaugurare”, Ferdinand Porsche, „limbă” pentru Hitler
„Suntem gata să ne punem voinţa și înzestrările la dispoziţia poporului german. Ne exprimăm speranţa că în strădaniile noastre ne vom bucura de atenţia și încurajarea Excelenţei Voastre”, Porsche către Hitler
„Întrevederea cu Hitler l-a ajutat pe Porsche să întoarcă roata norocului financiar”, David de Jong, cercetător
„Rosenberger era finanţatorul afacerii, dar se săturase să-și cheltuiască banii și să strângă fonduri de la familie și prieteni pentru firma Porsche, o adevărată gaură neagră aflată în pragul insolvenţei”, David de Jong
„Până la urmă, lui Porsche îi vor trebui 1,75 milioane de mărci, doi ani, trei versiuni și multă prostituţie politică pe lângă Hitler ca să realizeze un prototip corespunzător de Volkswagen”, David de Jong
200 de milioane de mărci a costat construirea fabricii Volkswagen de la Wolfsburg, un proiect executat de Ferdinand Porsche la dorința-ordin a lui Hitler.
1938 e anul în care Hitler a inaugurat cea mai mare fabrică de autoturisme - Volkswagen - din Germania nazistă.
