x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Mister Mall

Mister Mall

28 Noi 2004   •   00:00

TERMINATORUL DE CIRCURI ALE FOAMEI
Ali Ergun Ergen vorbeste greu despre el. Ne cunoastem de ani buni, dar este pentru prima oara cand purtam o discutie avandu-l pe el ca subiect.
DAN CONSTANTIN

Click pentru a mari imaginea
Ergun a castigat pariul cu Plaza Romania, o lucrare realizata la termenul stabilit

Jurnalul National: Ai avut de ales intre Romania si alta tara?
Ergun: Da, am dorit sa vin insa aici, era un vis pe care il aveam inca din anii liceului cand impreuna cu prietenii mei din Istanbul doream sa vizitam Constanta. Cand mi s-a propus lucrarea de la Bucuresti Mall, nu am ezitat. In martie 1999 am pasit pentru prima data in Bucuresti si de mai bine de cinci ani si jumatate aici este locul meu.

Ai venit intr-o tara ortodoxa dupa ce traisesi in Turcia si in tari musulmane din Asia Centrala. Ai avut stres de adaptare la Bucuresti?
In Asia Centrala, limba era apropiata cu turca, religia era aceiasi dar felul de viata cu mult diferit de cel din societatea de unde veneam. Aici, in Romania, m-am simtit excelent de la inceput. M-a surprins cat de asemanatoare sunt prioritatile pe care le acorda turcii si romanii in organizarea timpului in ceea ce priveste profesia, familia si religia. Sunt o persoana religioasa si pot sa ma adaptez in fiecare tara, in functie de cultura pentru a-mi urma calea si crezul meu.

In Bucuresti ai gasit loc de rugaciune?
Doar in momentele speciale de Ramadam ma duc la moscheea din Bucuresti, construita de comunitatea musulmana. Credinta o poti purta si in tine, poti fi religios si in afara locului sfant.

Cum te schimba intrarea intr-un business puternic de la o varsta tanara? Cum este Ergun la 33 de ani fata de cel de acum ani?
Este diferenta ca dintre alb si negru sau invers. Adica sunt altul. Am intrat intr-o comunitate cu multi oameni culti, care muncesc foarte mult si a trebuit sa acumulez enorm, sa tin pasul. Am fost obligat la doua curse simultane: munca multa si iar munca pentru a atinge pas cu pas etapele proiectelor pe care le-am avut in sarcina si concomitent sa ma adaptez la transformarile foarte rapide din Romania. Acesti ultimi cinci ani din viata mea, cu responsabilitati tot mai mari si constiinta ca particip la o afacere de succes m-au schimbat radical.
Click pentru a mari imaginea
Intre tabloul lui Atatürk si stirile NBC

Poti fi numit in Bucuresti "Domnul Mall". La 33 de ani ce ai vrea sa faci in continuare, inca un mall?
Pentru urmatoarea etapa de cinci ani sunt pregatit nu doar pentru un nou mall ci pentru proiecte si mai mari.

Romanii ii invidiaza pe straini pentru salariile lor mai mari. Acest castig substantial intr-o afacere de succes ti-a schimbat statutul social?
In mod cert nu. Prieteni ii am dupa calitatile lor si nu dupa averile lor. Cumpar aceleasi lucruri ca acum cinci ani, nu alerg dupa lux, nu-mi plac cheltuielile extravagante, desi mi le-as putea permite. M-am legat de multi oameni aici si ma gandesc serios sa imi stabilesc in Romania si casa.

Te gandesti si la casatorie aici?
Este in planul pentru urmatorii cinci ani. Sunt bucuros ca am o prietena romanca de trei ani, ea studiaza acum la Lyon si din fericire este in ultimul an. Chiar acum ma suna.

.

.

CINCINALELE UNUI TANAR TURC

Are 33 de ani. Ergun este un tanar educat, cu trasaturile unui intelectual rasat, are maini fine de muzician. Este inginer constructor si a absolvit studii de management. I s-a incredintat conducerea unor proiecte in Turkmenistan si Kazahstan. Viata are pentru Ergun cicluri de cate cinci ani, pe care le lanifica.
Meticulozitate de inginer: cinci ani facultatea, cinci ani debutul in profesie si lucrarile din Asia Centrala, cinci ani la Bucuresti. Un traseu profesional perfect, luat parca din manualele de "cariere". La Bucuresti a condus doua investitii care ating impreuna aproape 100 de milioane de euro. Sumele mari nu-l sperie, stie sa stapaneasca cifrele si situatiile tensionate. Trece dezinvolt de la discutia cu un muncitor pe santier la dialogul cu seful statului.

.

Ali Ergun Ergen este persoana careia bucurestenii ii datoreaza cu mult mai mult decat oricaruia dintre primarii din ultimii 5 ani. El a condus realizarea celor doua complexe comerciale care dau tonul civilizatiei pe scara larga in Capitala: Bucuresti Mall si Plaza Romania.

LA PLAZA, ANUAL 10 MILIOANE DE VIZITATORI

"Pentru ca in Bucuresti sa nu se ajunga in situatia de nebunie a circulatiei din Istanbul trebuie un program amplu de investitii. O infrastructura de baza exista, dar este nevoie de artere noi, largite, de o centura de legaturi supraterane si subterane. Circulatia se ingreuneaza de la luna la luna iar parcarile sunt deja o problema grea in Bucuresti. In construirea celor doua centre comerciale din Vitan si din Drumul Taberei am cautat sa rezolvam cat mai bine accesele si parcarile. Fara cele doua mall-uri ar fi puncte de enervare si de neplaceri pentru cei care ne viziteaza. Estimam ca in Plaza Romania sa avem zece milioane de vizitatori intr-un an. Inseamna jumatate din populatia tarii. Fluxurile de circulatie daca nu sunt rezolvate pot bloca o buna parte din aceasta zona a Capitalei. Investitia in Plaza Romania se ridica la cateva zeci de milioane de euro si s-a modernizat si o parte din infrastructura zonei. Fara colaborarea buna cu municipalitatea, acest gen de proiecte nu pot fi facute."
×
Subiecte în articol: special romania bucuresti mall