x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Moartea este breaking news

Moartea este breaking news

de Marius Tucă    |    09 Ian 2013   •   16:10
Moartea este breaking news
Citeşte şi:
Moartea este breaking news,
Ea începe cu fotografia făcută cu mortul,
E simbolul ei, reprezentarea ei electronică.
Nu contează că e surprinsă prin geamul maşinii mortuare
Sau pe după perdeluţă, la priveghi.
E important să i se transmită răsuflarea rece,
Întinsă uniform pe fiecare por închis al cadavrului.

Moartea este breaking news,
Şi trebuie transmisă live, imagine cu imagine
Nu are importanţă că nu mişcă nimeni în cadru.
Cu atât e ratingul mai mare şi mai tare,
Ca să nu mai vorbim de share,
Adică numărul fără număr de telespectatori
Care stau pironiţi în faţa televizorului să vadă vata din nas.

Moartea este breaking news
Şi nu face niciodată sticla să roşească.
Dimpotrivă, o trece fără s-o murdărească
Intrând în fiecare casă, aşezându-se pe canapea
Savurând fiecare orgasm al plăcerii morbide
Dimpreună cu telespectatorii săi, alături de ei,
În direct şi la o oră de vârf, lipiţi de ecran şi catafalc.

Moartea este breaking news,
Îşi alege telespectatorii pe sprânceană.
Unul şi unul, iubitori cu toţii de ojă a mortului
Specialişti în  toaletare şi îmbălsămare
Nu ţine cont de religie sau incinerare
Are publicul ei ţintă, spectatorii ei captivi
Gata să-şi pună pe  noptieră poza cu marele dispărut mort.

Moartea este breaking news,
Şi ar vrea să deschidă coşciugul,
În numele dreptului la informaţie,
În numele transparenţei şi putrefacţiei
Şi, mai ales, în numele telespectatorilor fideli,
În numele poporului şi al decedatului.
Au nevoie ca de aer să vadă toate urmele trecerii în nefiinţă.

Moartea este breaking news,
Forma ei supremă, forma ei sublimă
Este transmisia de la gura cuptorului,
Flacără cu flacără, grad cu grad
Până la temperatura ideală de 850 grade Celsius,
Până când prin tubul catodic
Începe să curgă cenuşa fierbinte a răposatului.

_______________________________
www.mariustuca.ro /
Facebook: www.facebook.com/mariustuca.ro

×