x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Mort somat să plătească impozitul pe mașină

Mort somat să plătească impozitul pe mașină

de Mariana Zaharia    |    04 Ian 2022   •   07:15
Mort somat să plătească impozitul pe mașină

Somaţie de plată pe numele unui mort! Un bărbat din Argeș, decedat de patru ani, are de achitat 303 lei, impozit pentru o maşină pe care a deţinut-o cu mult înainte să treacă la cele veşnice.

Documentul a fost emis de angajaţii Primăriei Merişani, din judeţul Argeş, cu puţin înainte de sfârşitul lui 2021. Cel care a primit înştiinţarea este tatăl lui, un bătrân de 92 de ani, care s-a speriat, crezând că „perceptorul” o să vină să-i pună poprire pe lucrurile din casă.

În timpul vieţii, Stelian Dimoiu a avut o Dacia Super Nova pe care, la un moment dat, a vândut-o fără să finalizeze hârtiile. A făcut doar un act de mână și noul proprietar nu a trecut mașina pe numele lui. Așa se facă că, mulți ani, Stelian Dimoiu a achitat impozitul aferent la Primăria Merişani, deşi el nu mai avea autoturismul. Când a vrut să îndrepte lucrurile, nu a mai dat de omul care cumpărase mașina. În anul 2017, Stelian Dimoiu a decedat. În decembrie 2021, la patru ani de la deces, tatăl lui, un bărbat în vârstă de 92 de ani a primit somaţia de plată. „Mi-a venit hârtia de la primărie că am de plată 303 lei, impozit pe maşină. Eu nu am avut niciodată permis de conducere, nici maşină. M-am speriat! Nu ştiam ce să fac. Mi-era frică! Dacă vine perceptoru’ şi-mi ia ce am prin casă? Putea să-mi ia televizorul sau frigiderul că altele nu am. Eu am plătit mereu impozitul la casă şi teren. De ce să mai plătesc alţi bani, degeaba?”, ne-a povestit tatăl decedatului. După ce a văzut somaţia, un cumnat de-al defunctului a spus indignat: „Cum să mai plătească el impozite, dacă e mort? Cei din primărie ştiu asta, doar ei au emis certificatul deces. Nu avem decât să le dăm adresa lui de la cimitir și să-i trimită acolo somaţiile. Nu se gândesc că tatăl lui este un bătrân care locuieşte singur? Este un om simplu. Vă daţi seama ce a însemnat pentru el asta? S-a speriat rău!”.

Primarul: nu știu calea legală, nu sunt jurist

Despre încurcătură l-am întrebat și pe primarul comunei Merișani, Luigi Ionescu, care a spus că nu știe procedura legală. „Dacă el (n.r. - defunctul) a avut adresa la tată, se consideră că cine stă în casă este ca şi cum stăpâneşte în continuare. Nu cunosc exact situaţia, dar presupun că băiatul nu avea rol fiscal aparte, doar părintele. Dacă cei doi locuiau împreună, având aceeaşi adresă, de asta a mers somaţia la părinte. Şi băiatul meu are maşină şi e pe adresa mea. La mine vine înştiinţarea pentru impozite. Nu ştiu să vă spun care este calea legală, că nu sunt jurist. O să mă interesez. În cazul ăsta, nu prea mai ai de la cine să iei banii”, a declarat edilul. 

Obligațiile fiscale nu se transmit

Pentru că primarul nu a știut să ne explice cum poate bătrânul să nu plătească impozitul pe numele fiului decedat, am întrebat un avocat. Specialistul a transmis un mesaj foarte important, acela că obligațiile fiscale nu se transmit. „Trebuie făcută cerere către administraţia locală în numele persoanei decedate prin care să solicite primarului să-l scoată din evidenţele fiscale ale primăriei. Solicitarea poate fi făcută de tată sau de alte rude. Să anexeze o copie de pe certificatul de deces. Obligaţiile fiscale sunt personale, ele nu se transmit, aşadar nu trebuie să plătească tatăl. Primăria ar putea fi dată în judecată să plătească daune, pe motiv că a fost pus tatăl să plătească în locul fiul mort”, a declarat avocatul Livia Trancă, din cadrul Baroului Argeş.

×
Subiecte în articol: merisani