O băutură de familie

O seară de iarnă într-una dintre cochetele staţiuni din Alpii francezi. Munţi, cabane, străzi acoperite cu zăpadă. Ninsoare care nu se mai opreşte şi o senzaţie de uşoară amorţeală care te îndeamnă să te aşezi mai aproape de foc, alături de un pahar de cidru. O băutură de tradiţie, care înfruntă de secole istoria.

Mai toate micile restaurante de aici, cu nume jucăuşe şi ferestre acoperite cu flori de gheaţă, sunt locuri unde ai parte de descoperiri. Un şemineu uriaş, ca de vechi conac, mese solide din lemn, lumini uşor difuze şi vase din ceramică cu... cidru.

Pentru unii este o băutură inedită, pe care cu greu o vei găsi în oraşele cu o viaţă trepidantă, modernă. Pentru francezi, însă, cidrul face parte din tradiţie, din viaţa de zi cu zi. Preparat din mere bine coapte, cu un gust uşor acidulat, ca şi cum ai sorbi şampanie (de altfel, sticlele în care se îmbuteliază sunt întru totul asemănătoare cu cele de şampanie), şi cu o culoare bogată, de ambră, cidrul este o băutură savuroasă.

Importantă era combinaţia de soiuri de mere - astfel încât caracteristicile băuturii să te ducă cu gândul la o plimbare prin livadă, toamna - şi procesul de fermentaţie, care trebuie să se desfăşoare la o temperatură scăzută (4-16 grade C), astfel încât merele să nu-şi piardă dulceaţa.

Conţinutul redus de alcool îl face preferatul tuturor, putând însoţi foarte bine un platou cu nenumărate sortimente de brânză (nici nu vă puteţi închipui câtă diversitate de arome, gusturi şi texturi!) sau clătite umplute cu diverse compoziţii. În zilele de iarnă, din cidru se pregăteşte o băutură caldă, extrem de aromată. Într-un vas, pe foc, se amestecă un litru şi jumătate de cidru cu 100 g zahăr brun. Se adaugă un săculeţ cu arome (o linguriţă de cuişoare englezeşti măcinate, o linguriţă de cuişoare întregi, 4 beţişoare de scorţişoară şi coaja de la o lămâie tăiată în fâşii subţiri).

Se aduce la fierbere, iar când clocoteşte se reduce flacăra şi se lasă vasul acoperit încă un sfert de oră. Se îndepărtează săculeţul şi se adaugă 200 ml de rom. Se amestecă bine, apoi se toarnă în căni. Se serveşte cu feliuţe subţiri de mere. Clipe de toamnă şi de iarnă, împreună într-un pahar...

Istoria cidrului este una veche. Dacă anticii greci obişnuiau să prepare "sikera", o băutură obţinută din mere coapte în cuptor şi suc fermentat de mere, francezii au descoperit în secolul al IX lea "pomacium", corespondentul cidrului de astăzi. Se spune că fiecare gospodărie avea reţeta sa de cidru, aşa că, oriunde ai fi mers de-a lungul Franţei de atunci, ai fi descoperit alte şi alte licori. Mai dulci sau mai aspre, cu un aspect mai limpede sau mai mat. O dată cu inventarea presei în secolul al XIII lea, cidrul intră în era tehnologizării, producţia luând amploare.

Trei sute de ani mai târziu, ca urmare a creşterii taxelor asupra producţiei de vin (taxă impusă de regele Ludovic al XIII lea), cidrul devine cea mai populară băutură. Şi-a menţinut acest statut ani la rând, mai ales că, în secolul al XIX-lea, podgoriile sunt devastate de molime. Mulţi dintre parizieni începuseră deja să uite gustul vinului, cidrul fiind servit atât la mesele de zi cu zi, cât şi la evenimente speciale.

Astăzi, deşi cidrul e departe de gloria de odinioară, a căpătat un caracter prietenos, fiind o băutură de familie, rezultatul experienţei a generaţii întregi de fermieri, care au descoperit reţeta ideală, păstrând-o apoi neschimbată pentru... noi.