x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special O sărbătoare naţională supusă “părerilor” este devalorizată din start

O sărbătoare naţională supusă “părerilor” este devalorizată din start

15 Noi 2010   •   22:08
O sărbătoare naţională supusă “părerilor” este devalorizată din start

137737-hk2f0056.jpgMă numesc Dan Arhire, conduc revista La Drum/ Revista Călătorului şi am o experienţă în presa scrisă de 20 de ani. La întrebarea “Ce însemnătate şi ce mesaj mai are România Mare pentru noi, cei de astăzi?”, aş dori să exprim câteva opinii, de român şi gazetar.

În opinia mea, o sărbătoare naţională supusă “părerilor” este devalorizată din start! Mai ales atunci când întrebarea este însoţită de următoarele precizări: “Atmosfera sărbătorească a fost stricată de multe ori de incidente de natură politică, atât guvernanţii, cât şi liderii opoziţiei fiind ţinta diverselor provocări.(...) Mai ales în anii preelectorali, autorităţile locale şi partidele politice amenajează de 1 Decembrie corturi de unde distribuie gratuit sărmăluţe şi ţuică fiartă, pentru a-i gratula pe românii ieşiţi din case. Aceasta să ne fie oare marea sărbătoare naţională?!

Trebuie să mărturisesc  că sunt nedumerit. Deşi precizând doar că atunci a fost Marea Unire, dar explicând insuficient (în opinia mea) ce anume a însemnat asta şi ce s-a întâmplat în 1 Decembrie 1918 ( şi sunt convins că un procent îngrijorător de mare de cetăţeni români dispuşi să-şi exprime părerea dacă “merită” sau “nu merită” ar fi avut nevoie de asta, chiar dacă nu îşi dau seama şi nici nu îi interesează!), şi adăugând amănuntele cu sărmăluţele şi ţuica din corturi, cu anii preelectorali şi cu provocările politice, pentru a finaliza cu retorica “Aceasta să ne fie oare marea sărbătoare naţională?”, oamenii neavizaţi, dar dispuşi să-şi dea părerea la o întrebare astfel pusă, vor putea răspunde degrabă: “Nu, nu merită 1 Decembrie să ne fie marea sărbătoare naţională!”.

Este aproximativ acelaşi lucru, în opinia mea, cu a afirma că, dacă de sărbătoarea Sfintei Paraschiva, la Iaşi, pelerinii se calcă în picioare pentru a săruta moaştele, după care mănâncă sarmale şi fasole pregătite de biserică, întotdeauna sub ochii ipocrit/ pioşi ai oamenilor politici, se ridică în mod imperios problema de conştiinţă dacă mai “merită” sau nu să credem în Dumnezeu. Desigur, lucrurile nu par a avea nici o legătură, registrele lor de manifestare fiind total diferite.

Chiar dacă opiniile pot fi împărţite într-o ierarhizare (în opinia mea, neavenită!) a meritelor zilelor semnificative ale statului român, asta n-ar trebui să aibă de-a face cu nici un fel de degradare a zilei naţionale a României. Căci nu semnificaţia zilei de 1 Decembrie s-ar putea afla în impostură, chiar dacă unii pot considera că alte zile însemnate în calendarul naţional ar fi chiar “mai ceva” decât 1 Decembrie; ea, semnificaţia, ar rămâne nealterată şi imuabilă, indiferent de câţi s-ar năduşi să scormonească în granit cu modeste beţigaşe de urechi!

Va urma

×