"Papier wird blau", parola teroristilor

GABRIEL BURLACU, EUGEN CIUFU

Jurnalul National: Ati trait pe pielea dumneavoastra experienta unei intamplari ciudate in timpul evenimentelor din decembrie 1989.

George Ardeleanu: In data de 22 seara, aproape de miezul noptii, in Timisoara a inceput sa se traga puternic. Eram cativa in grupul din care faceam parte. Ne-am refugiat in casa unui prieten, intr-o zona centrala a orasului, foarte aproape de opera, langa Piata "700". Dupa zilele prin care trecusem, cu morti, cu fuga, cu groaza mare, eram atenti la orice miscare din jurul nostru. Eram ochi si urechi, ne uitam pe geam, ascultam radioul, toate cele. La un moment dat, pe o casa, vizavi de apartamentul prietenului meu, unde stateam pe intuneric, am observat patru persoane imbracate in niste salopete inchise la culoare. Pe alt acoperis aproape de acest loc erau alte doua. In conditiile in care in oras reincepuse prapadul, gandul nostru a fugit imediat ca sunt teroristi. Tocmai ce se aflase faptul ca teroristii sunt printre noi, asa cum se spunea atunci. Ca asa o fi fost, ca nu a fost asa, nu poate nimeni spune cu exactitate. Aceasta intamplare venea pe fondul informatiilor facute publice de catre liderii Armatei din Timisoara in legatura cu descoperirea teroristilor, lucru la care populatia trebuia sa ajute autoritatile daca observa ceva. Noi, care eram acolo, in apartament, ne-am simtit datori sa anuntam Armata de cele observate. "Dom’le, sa zicem ca sunt patru pe casa cutare si doua pe alta"...

Mai exact, puteti sa ne spuneti ce faceau oamenii in salopete inchise acolo pe acoperisuri?

Nu faceau nimic special. Stateau nemiscati. De fapt se miscau cu foarte multa economie, probabil pentru a nu fi observati.

Din cate ati observat, erau inarmati?

Nu am observat daca aveau arme, si asta probabil din cauza intunericului. Era noapte. Chestia asta se intampla pe la ora unu-doua noaptea. Pana la urma puteau sa traga cu arma, puteau sa nu traga, ca oricum in oras era prapad atunci, se tragea la greu tocmai in acele momente. Dar, in principiu, din cate ne-am dat seama, din directia celor doi, care erau mai aproape de noi, nu s-au observat focuri de arma. In orice caz, am zis noi atunci ca prezenta lor acolo era menita pentru a inspaimanta populatia zonei. Recunosc ca pe noi prezenta lor acolo a reusit sa ne panicheze, pentru ca dupa ce i-am observat, fara ca ei sa faca ceva deosebit, noi incepuseram sa credem ca cei sase or sa coboare pe scari si or sa incerce sa vina in zona apartamentelor. Ce mai, eram panicati de-a binelea! Si in toata incordarea asta, am zis sa contactam Armata pentru a anunta de cei sase in speranta unui ajutor imediat. Am facut rost de numarul de telefon de la garnizoana, am pus mana pe telefon si am sunat. La telefon mi-a raspuns un barbat, mi-am dat seama ca era un soldat. I-am spus despre ce era vorba, si el imi zice ca e centralistul. Zice, "stati ca va dau legatura la colonelul Radu".

"LOJA". In balconul de la Opera s-a luptat organizat impotriva sistemului represiv ce priva romanii de luxul libertatii de exprimare

Ridica centralistul telefonul, cum faceau ei cu manivela aia si imi raspunde o alta persoana. Repet povestea cu prezentele ciudate de pe acoperisurile vecine, de la adresa Str. Prediceanu nr. 7 din Timisoara. Se prezinta si aceasta in persoana colonelului Enescu si imi zice ca sa stau in telefon ca mi-l da pe colonelul Radu. Deci nu nimerisem direct, ci la aghiotant probabil. In timp ce asteptam, se auzeau vocile din off, adica din incapere, cum se anuntau unul pe altul: Colonelul Radu a intrebat cine este la telefon, la care Enescu zice: "Hai la telefon, cu o chestie cu teroristi". Asta a pus telefonul pe birou, am auzit cand a asezat aparatul pe birou, iar eu asteptam sa vorbesc cu acest colonel Radu. In momentul asta intra o alta convorbire pe fir. O femeie. Am auzit ca si cum suna un alt telefon, cum a raspuns soldatul de la centrala. Zice: "Alo!" Femeia a spus direct ca si cand ar fi vorbit cu altcineva, pe un ton scazut spre semiton: "PAPIeR WIRD BLAU!", ceea ce parea atunci ceva fara sens. Va dati seama ca eu acum germana multa nu prea stiu, dar sa spuna cineva la telefonul Armatei in acele momente, ceva in legatura cu o hartie albastra este ceva iesit din comun. Soldatul neauzind bine a repetat: Alo, alo, alo! La care femeia a repetat: "Papier wird blau". Soldatul nu intelege si zice: "Alo, cine-i"? La care femeia si-a dat seama ca are la telefon o persoana nepotrivita si spune direct ca vrea cu colonelul Radu. Toata treaba asta s-a intamplat intr-un timp foarte scurt, pana cand colonelul Radu trebuia sa vina si sa discute cu mine la telefon. Eu mi-am dat seama ca era ceva important ce urma sa se vorbeasca, asa ca le-am spus prietenilor mei cu care ma aflam in acel apartament sa se apropie in liniste si sa asculte la furca pentru ca era ceva...Si vine colonelul Radu la telefon. Domnule, el era! Nu putea veni altcineva. Si zice: "Alo!" La care femeia zice iar: "Papier wird blau".

Secrete "tehnice"

Dumneavoastra nu ati mai indraznit sa mai interveniti pe fir, tinand cont ca aveati aceasta posibilitate.

Nici gand, de fapt eram curios si am lasat discutia sa curga. La auzul acelor vorbe din partea femeii, am zis: "Ma, asta ori este tampita, or cine stie cu cine vorbeste..." E, aici urmeaza frumosul problemei, pentru ca, spre uluirea mea, discutia a continuat, nu s-a blocat acolo. Colonelul Radu a intervenit ca si cand ar fi fost normal. Tot fara absolut nici o noima zice la telefon: "Si spune-mi, ea ce ti-a spus?". Va dati seama ce sens aveau acele vorbe. Mie deja imi mirosise a lucru necurat si ca toate acele lucruri spuse nu sunt alceva decat niste parole de recunostere. Fapt care m-a facut sa nu imi pierd interesul pentru discutie si sa raman cu telefonul la ureche, sa ascult mai departe discutia dintre acea femeie si colonelul Radu. Si a inceput din partea femeii ca un fel de prezentare a unui fel de raport despre ceea ce se petrecea pe teren in acele ore in Timisoara. Spunea unde se trage, in ce zona a orasului este liniste... In urma acestor prezentari, impresia pe care mi-am facut-o a fost ca acest domn, colonelul Radu, conducea cumva operatiunile pentru ca intreba: "In piata Dacia se trage?" La care femeia spunea: "da, se trage!". Colonelul Radu spunea "foarte bine!" si continua: "Dar la Securitate?"...,zicea femeia "La Securitate este liniste... " Colonelul Radu i-a dat de inteles ca nu este bine ca la Securitate sa fie liniste. A intrebat-o direct, parca cu repros pe acea femeie ca de ce nu se trage in zona sediului Securitatii, adica, ia vezi cum faci sa redresezi situatia...

TIMISOARA. Piata Operei ocupata de primele raze ale libertatii

Dupa ce misterioasa femeie a intrat in vorba cu colonelul Radu prin acel "papier wird blau", s-a mai vorbit cumva dupa aceea in germana?

Deloc domnule! Numai in romana.

Si in afara prezentarii zonelor de conflict si de interes pentru ei, au mai vorbit cumva si altceva ?

Din cate mi-aduc aminte, colonelul Radu, spre sfarsitul discutiei i-a spus femeii ca sa aiba grija de cele patru rezervoare de amoniac. Dupa mult timp am aflat si eu ca rezervoarele astea ar fi fost pe la Comtim pe undeva. Probabil ca si ele trebuiau atinse de gloante pentru a creea si mai mare haosul sau ca trebuiau sa fie aparate, nu stiu exact. Cert este ca in discutie asa i-a spus femeii, sa aiba grija de rezervoare...

Ce ati facut in continuare?

Dupa vorbele alea cu amoniacul, discutia s-a terminat. Nici eu nu am mai ramas pe fir. Am inchis. La cateva minute am sunat din nou si am spus despre acei oameni de pe acoperisurile vecine. Am facut-o pentru ca ne temeam de teroristi si credeam ca este de datoria noastra. Cand s-a facut dimineata, toata lumea era pe strada cu banderole tricolore la brat. Incepusem sa organizam filtre. In oras inca se mai tragea sporadic. Eu m-am gandit atunci ca, ce ar fi daca m-as apuca sa spun si eu asa la lumea care trecea prin jurul meu, la intamplare, parola asta "papier wird blau", cu discretie. Eram si eu curios sa vad ce se intampla. Am tot spus cuvintele astea la zeci de persoane, poate o suta si ceva...Nimeni nu schita nimic. La un moment dat o femeie foarte solida si bine facuta, dar nu grasa, s-a despartit de un barbat destul de elegant imbracat, cu caciula de nurca, dintr-aia scumpa, si i-a spus ceva asa foarte ciudat pentru situatia aceea. Eu n-am auzit bine, pentru ca erau cativa metri intre noi, dar din cate am reusit sa aud au fost tot niste vorbe asa fara noima, ca vezi daca pui la murat varza, sa pui multa sare, ceva asa fara noima, legat de treburile gospodaresti. Nimeni nu ar fi spus lucrurile acelea atunci asa fara nici o legatura cu realitatea ce ne inconjura. Femeia a luat-o spre noi si noi am oprit-o la control, la filtru.

Se comporta ciudat?

Nu era o persoana normala. Am observat ceva care m-a facut sa ma mir. Domnule, avea buletin nou-nout, chestie care nu mi-a placut deloc atunci si asta pentru ca noi eram un pic cam mult paranoia atunci. In plus cine ii elibera ei buletin nou-nout in acele zile cand fierbea tara?! Pe buletin scria ca o cheama Oana Maria. In timp ce noi o controlam ea a inceput sa tot indruge in stil convingator ca barbat-su era impegat de miscare pe la CFR, ceva de genul asta. La un moment dat, asa usor pe un glas scazut, ma aplec putin si ii soptesc parola "Papier wird blau".

Emotii de revolutionar

Ce reactie a avut?

Domnule, a facut ochii mari si s-a uitat fix la mine. Era socata si in acelasi timp imi parea ca stie despre ce este vorba. M-a masurat din cap pana in picioare dintr-o privire mirata. Dupa aceea s-a uitat in stanga, in dreapta, si mi-a spus numai mie, si nu celorlalti, formula "si spune-mi, ea ce ti-a spus?". Va marturisesc ca in clipa in care mi-a raspuns la parola mi s-au inmuiat picioarele efectiv. M-am pierdut. Parerea mea este ca pana si vocea mi s-a parut cea de la telefonul pe care l-am ascultat involuntar, dar nu am nici o certitudine. In momentul asta zic, "ba, pana aici v-a fost! Baieti umflati-o!". Asta a inceput sa se panicheze. Se uita la mine si parca nu intelegea nimic. A inceput sa spuna ca "mai baieti unde vreti sa ma duceti", era panicata. Pai zic, tanti ai incurcat-o, te-am arestat, esti terorista! Faceam asta pentru ca ma temeam foarte tare. A vazut ea ca nu sunt de inteles si a inceput sa tot imi repete si mi-a tot repetat de vreo zece ori pe drum, ca "sunt mama elevului Oana Emil de la Liceul Economic". Probabil o alta parola de-a lor.

Si unde ati dus-o?

Ne-am dus spre garnizoana, cu gandul sa predam terorista, ca asa credeam atunci. Ne-am dus la armata dar cu inima indoita. Acolo le-a spus, "bai baieti, uite ce s-a intamplat! Puteti sa ma impuscati, ca tot va spun". Si le-am zis tot. Zic nu stiu cine sunteti, dar ceva este in neregula in armata voastra. Cineva de la voi ghidoneaza cum sa se traga, voi tot spuneti ca vreti si ca prindeti teroristii.

Cui ati spus la garnizoana toate acestea?

Domnule, era cineva care s-a prezentat a fi colonelul Predonescu, care din cate mi-am dat seama era ceva destul de mare acolo in garnizoana, adjunct cred ca era pe acolo. Asta se uita la mine, parca picasem din luna, dar mi-am dat seama ca stia de parole. In timp ce noi stateam acolo la garnizoana astia de la armata au trimis o patrula cu soldati la apartamentul prietenului meu, de unde ii vazusem pe aia pe acoperisuri. S-au dus acolo, au rascolit tot apartamentul, ca probabil nici ei n-au inteles ce-i cu noi. Ne-au dat drumul dupa care nici pe doamna aceea nu am mai vazut-o. Si asta pentru ca si ei i-au dat drumul! Cum ne-am dat seama... Un baiat dintre noi ramasese jos, ca mersese in urma noastra. Si a vazut de pe trotuarul de vizavi de intrarea garnizoanei cum asteia i-au dat drumul pe usa si a plecat discret pe strada.

In afara de femeia prinsa ati mai avut oameni care sa reactioneze la parola "papier wird blau"?

Am mai intrebat dupa aceea o gramada de oameni despre aceasta formula, dar nimeni nu stia nimic despre parola.

Ati reusit sa-l contactati pe colonelul Radu, sa vedeti daca exista intr-adevar?

Nu am reusit pentru ca noi ne temeam si ne-am temut mult timp. Dupa mult timp am intrebat pe cineva pe unde este si mi-a zis ca exista si ca era pe undeva pe la auto, iar prin februarie am discutat cu un capitan pe care l-am intrebat despre parola si mi-a zis ca lasa ca nu e pentru voi chestia asta, ca nu va intereseaza, ca acum este importanta starea de spirit din randul populatiei.

.

DISCUTIE

"Si vine colonelul Radu la telefon. Si zice: "Alo!". La care femeia zice iar: "Papier wird blau". (…) Colonelul a intervenit ca si cand ar fi fost normal. "Si spune-mi ea ce ti-a spus?". Si a inceput din partea femeii ca un fel de prezentare a unui raport despre ce se petrecea pe teren in Timisoara. Spunea unde se trage, in ce zona este liniste. Colonelul intreba: "In piata Dacia se trage?". La care femeia spunea: "Da, se trage!". Colonelul spunea: "Foarte bine! Dar la Securitate?...". Zicea femeia: "La Securitate este liniste...". Colonelul i-a dat de inteles ca nu este bine ca la Securitate sa fie liniste. A intrebat-o direct, parca cu repros, pe acea femeie ca de ce nu se trage in zona sediului Securitatii" George Ardeleanu - revolutionar timisorean

.

Nu ratati!

In numarul de maine cititi alte dezvaluiri despre fenomenul controversat al teroristilor din decembrie ’89.