Hotelul Santispark din regiunea St. Gall va fi cartierul general al tricolorilor pe durata celor trei meciuri ale grupei C. Selecţionerul Victor Piţurcă a inspectat hotelul în luna martie, dîndu-şi acordul.
Hotelul Santispark din regiunea St. Gall va fi cartierul general al tricolorilor pe durata celor trei meciuri ale grupei C. Selecţionerul Victor Piţurcă a inspectat hotelul în luna martie, dîndu-şi acordul.
Reprezentativa României va sta în complexul situat la 70 km de Zürich doar pînă după cel de-al doilea meci al grupei, programat la 13 iunie, contra Italiei, după care se va muta la Konolfingen, o localitate aflată la 20 km de Berna, într-un vechi castel, transformat într-un luxos hotel de patru stele.
DISCREŢIE. O cameră single în Hotelul Santispark costa aproximativ 135 de euro, fiecare fiind dotată cu LCD, DVD şi internet gratis. Stabilimentul situat în localitatea Abtwil este considerat unul dintre cele mai discrete şi luxoase din această regiune, în care localnicii se salută peste tot cu formula “Gruzi!”. Pentru bazin şi recuperare, fotbaliştii lui Victor Piţurcă vor traversa, peste drum de hotel aflîndu-se un centru ultramodern, cu băi termale, care sînt luate cu asalt de turişti chiar şi iarna. Adversarele tricolorilor au preferat hoteluri la fel de luxoase, olandezii stabilindu-şi cartierul general la Lausanne, iar francezii în regiunea Mont Pelerin. Surprinzător, italienii au preferat Austria, urmînd a locui în oraşul Baden dei Wien.
Alte patru echipe reprezentative din celelalte grupe au ales hoteluri sau complexuri sportive din Elveţia. În afara naţionalei Ţării Cantoanelor, care va locui la Hotelul Panorama Resort, din localitatea Feusisberg, Portugalia (Hotel Beau Rivage, din Neuchatel), Turcia (Hotel La Reserve Bellevue, Geneva) şi Suedia (Hotel Villa Sassa, Lugano) îşi vor stabili şi ele cartierele generale în diverse zone ale Elveţiei.
GRUPA A:
Elveţia: Hotel Panorama Resort, Feusisberg (Elveţia) – teren de antrenament: Sportplatz Chrummen, Freienbach.
Cehia: Hotel Dorint Sofitel, Seefeld (Austria) – teren Sportzentrum Seefeld.
Portugalia: Hotel Beau Rivage, Neuchatel (Elveţia – foto) – teren du Littoral, Colombier/Chanet, Neuchatel.
Turcia: Hotel La Reserve Geneve, Bellevue (Elveţia) – teren Centrul Sportiv Colovray.
Meciurile vor avea loc la Basel şi la Geneva.
GRUPA B:
Austria: Hotel Balance Resort, Stegersbach (Austria – foto) – teren Sportplatz Stegersbach.
Croaţia: Hotel Avita Thermen–Wellnesshotel, Bad Tatzmannsdorf (Austria) – teren Sportzentrum Oberwart.
Germania: Hotel Il Giardino, Ascona (Elveţia) – teren Centrul Sportiv din Tenero.
Polonia: Hotel Spa Der Steirhof, Bad Waltersdorf (Austria) – teren Thermenstation Bad Waltersdorf.
Meciurile vor avea loc la Viena şi la Klagenfurt.
GRUPA C:
Olanda: Hotel Beau Rivage Palace, Lausanne (Elveţia) – teren La Pontaise, Lausanne.
Italia: Hotel Schloss Weikersdorf Residenz, Baden bei Wien (Austria) – teren Bundessport und Freizeitzentrum Sudstadt, Maria Enzersdorf.
România: Hotel Santispark, Abtwil (Elveţia – foto) – teren Espenmoos, St.Gall.
Franţa: Hotel Le Mirador Kempinski, Mont Pelerin (Elveţia) – teren Stade du Lussy, Châtel-Saint-Denis.
Meciurile vor avea loc la Zürich şi la Berna.
GRUPA D:
Grecia: Hotel Arabella Sheraton, Hof bei Salzbourg (Austria) – teren Sportzentrum Aug, Seekirchen.
Suedia: Hotel Villa Sassa, Lugano (Elveţia) – teren Sportzentrum, Cornaredo.
Spania: Hotel Milderer Hof, Neustift (Austria) – teren Sportplatz Kampl, Neustift.
Rusia: Hotel Der Krallerhof, Leogang (Austria – foto) – teren Sportanlage Leogang.
Meciurile vor avea loc la Salzburg şi la Innsbruck.
Citește pe Antena3.ro