Paşli na doma, tovarăşi!

Un bucuros "Adio, prieteni!" li s-a spus sovieticilor în vara anului 1958 la graniţa României. Eram atunci singura ţară a "lagărului" care se elibera de cizma sovietică! "Do svidania, tovarăşi!" citiţi luni, 21 iulie a.c., ediţia de colecţie  a Jurnalului Naţional.

Un bucuros "Adio, prieteni!" li s-a spus sovieticilor în vara anului 1958 la graniţa României. Eram atunci singura ţară a "lagărului" care se elibera de cizma sovietică! "Do svidania, tovarăşi!" citiţi luni, 21 iulie a.c., ediţia de colecţie  a Jurnalului Naţional.

 
Valul invaziei ruseşti intrase în Bucureşti la sfîrşitul lui august 1944, sub titulatura armatei "eliberatoare". La sfîrşitul războiului, o dată cu înfrîngerea Germaniei naziste, trupele sovietice ar fi trebuit să se retragă din România, deoarece prezenţa lor se făcea în baza art. 3 al Convenţiei de Armistiţiu, care permitea cantonarea Armatei Roşii doar în cazul "necesităţii militare". Deşi lupte nu se mai dădeau în zonă din octombrie 1944, sovieticii au rămas. Pentru 14 ani...

JAF CU ACTE ÎN REGULĂ. La primele contacte cu armata sovietică "învingătoare" şi "prietenă", românii au avut parte de crime, violenţe săvîrşite asupra populaţiei civile, jafuri din avutul public şi privat, abuzuri. Bunăoară, un raport înaintat Marelui Stat Major în anul 1944 relata cazul soldaţilor sovietici de pe raza judeţului Severin. "Ostaşii sovietici au ridicat cu forţa de la diferiţi locuitori vite, porci, hamuri, alimente, băuturi şi alte obiecte casnice, amintea nota. Intervenţiile făcute de jandarmi şi organele administrative pe lîngă comandamentul Armatei Roşii au fost fără rezultate." La fel se întîmpla în toată ţara.

STALIN ŞTIA. Nelegiuirile soldaţilor "roşii" nu-i erau necunoscute lui Stalin. În cadrul unei întîlniri avute cu o delegaţie a "oamenilor de ştiinţă români", "ţarul roşu" a părut mai interesat de suferinţele românilor decît crema "intelighenţiei democrate" naţionale. În decursul conversaţiei, printre problemele culturale s-a strecurat şi "chestiunea" dezordinilor provocate de Armata Roşie. La iniţiativa lui Stalin! "Sînt cazuri, dar multe provocate de ai noştri, care s-au îmbrăcat în uniforme ruseşti. Prezenţa armatei e necesară", i-a răspuns C.I. Parhon.

CE SPUN MARTORII. Cum au abordat "problema" sfîrşitului ocupaţiei tovarăşii de la Bucureşti şi cum l-a "păcălit" Dej pe Hruşciov ştim din mărturiile lui Gheorghe Apostol. În iulie 1991, la întrebarea "Cum şi cine i-a convins pe sovietici să-şi retragă trupele din România?", a răspuns cu următoarea relatare: "Imediat după semnarea Tratatului de neutralitate cu Austria, ne-am hotărît să-l invităm pe Hruşciov să tratăm problema retragerii trupelor sovietice din ţară prin ambasadorul nostru de la Sofia, i s-a comunicat lui Hruşciov invitaţia de a face o vizită în România în drumul său din Bulgaria spre Moscova. Hruşciov a acceptat. (...) Dinainte am stabilit ca problema retragerii trupelor sovietice să fie ridicată de Emil Bodnăraş, pentru că el cunoştea bine limba rusă şi deci să vorbească în numele Biroului Politic". De la acelaşi Gheorghe Apostol cunoaştem şi reacţia liderului de la Kremlin. "Omuleţul rotofei a sărit în picioare aprins la faţă şi ne-a calificat pe toţi drept naţionalişti, antisovietici."

În memoriile sale, N. Hruşciov a relatat şi el despre întîlnirea cu "scîntei" de la Bucureşti. "Trebuie să mărturisesc că reacţia mea iniţială nu a fost pozitivă. Cînd tov. Bodnăraş a ridicat din senin problema trupelor, aş putea spune că m-am înfuriat. (...) În următorul an şi jumătate m-am tot gîndit la cuvintele tovarăşului Bodnăraş. (...) Am decis că trebuie să reconsiderăm propunerea făcută".

Citește pe Antena3.ro

Șefa partidului lui Călin Georgescu, reacție violentă în fața jurnaliștilor, în prima zi în Parlament

 
CU FANFARA LA GARĂ. În august 1958, plecarea ultimilor soldaţi şi ofiţeri sovietici s-a făcut după un ceremonial deosebit, bine pus la punct de autorităţile militare şi civile ale statului român. Românii s-au străduit să-şi  facă bucuria despărţirii de neuitat. Tot personalul sovietic a fost decorat, primind ca amintiri vederi din România, ţuică tradiţională şi ţigări. În cluburile şi colţurile roşii din întreprinderi, în căminele culturale de la sate, în şcolile din regiunile unde se aflau trupe sovietice şi în toate unităţile militare au fost programate conferinţe pe aceleaşi teme stabilite şi în atenţia presei. "Prietenia româno-sovietică" şi "bucuria de a-i fi avut oaspeţi" au fost lăudate propagandistic şi cu ocazia mitingurilor organizate în garnizoanele de plecare, pe drumul spre gări, de-a lungul traseului şi la punctele de frontieră.

Despre pagubele şi necazurile provocate de Armata Roşie, argumentele şi strategiile decidenţilor de la Bucureşti în "problema" retragerii, amintirile martorilor la evenimentul din 1958 şi relatările din documentele de arhivă şi din presa vremii citiţi în numărul de colecţie al Jurnalului Naţional de luni, 21 iulie a.c.

Debandadă

"Sosesc trupe ruseşti în jurul Capitalei. Avem mari nemulţumiri, întrucît bande de soldaţi ruşi jefuiesc şi mai ales confiscă toate automobilele, fără vreun control. Ofiţerii lor îmi spun că ştiu de armistiţiul cerut, dar pînă la semnarea lui sîntem tot în război"
Constantin Sănătescu, 31 august 1944

Interes

"Armata Roşie a provocat dezordine în România? (...) Trebuie să ştiţi că avem 11 milioane de oameni sub arme şi că nu toţi sînt sfinţi. Sînt elemente vicioase contra cărora luptăm. Am pus această întrebare pentru a lua măsuri contra acestor elemente vicioase"
Stalin, 1945

 
Părerea specialistului
Despre contextul internaţional favorizant şi ecoul retragerii trupelor sovietice din România, politologul Anneli Ute Gabanyi, fost analist la Radio Europa Liberă şi cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene, menţionează: "Privite dintr-un unghi mai puţin «româno-centric» decît se obişnuieşte la Bucureşti, lucrurile se prezintă infinit mai complex, retragerea trupelor sovietice din România fiind doar consecinţa unor mutări mult mai ample şi de lungă durată pe tabla de şah a Războiului Rece dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică, crede Gabanyi. (...) După înăbuşirea revoluţiei din Ungaria, în 1956, de către Armata Sovietică, se punea problema ce se va întîmpla cu trupele staţionate în România, care, în urma semnării tratatului de stat cu Austria, îşi pierduseră legitimitatea. Moscova fusese nevoită să negocieze cu România un tratat bilateral – fie şi formal – de staţionare a trupelor, ceea ce s-a şi întîmplat în 1957".