x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Pediatrie - Copilul crăcănat e normal

Pediatrie - Copilul crăcănat e normal

23 Mar 2008   •   00:00

Se perpelesc părinţii că odraslele lor care n-au împlinit nici măcar un an sunt ba crăcănate, ba au piciorul plat. Lămureşte aceste spaime prof. Mihai Jianu, şeful Clinicii de ortopedie şi chirurgie a coloanei vertebrale de la Spitalul “Grigore Alexandrescu”.

Se perpelesc părinţii că odraslele lor care n-au împlinit nici măcar un an sunt ba crăcănate, ba au piciorul plat. Lămureşte aceste spaime prof. Mihai Jianu, şeful Clinicii de ortopedie şi chirurgie a coloanei vertebrale de la Spitalul “Grigore Alexandrescu”.

Tămbălăul acela cu platfusul este de fapt un vârtej într-o cutie de chibrituri. Până la vârsta de 3 ani şi jumătate toţi copii au platfus. Oasele din talpă nu s-au arcuit încă formând acea boltă plantară. După 3 ani şi jumătate, 85% dintre copilaşi nu mai au piciorul plat, căci s-a constituit bolta tălpii. În jur de 15% din populaţia planetei rămâne cu platfus. Nu e un capăt de ţară, deoarece cea mai mare parte dintre cei cu platfus nu au decât o singură neplăcere: a obosi mai repede decât alţii. Fiindcă talpa lor nu este arcuită, ştiut fiind că această arcuire a oaselor face pasul mai flexibil şi amână oboseala la mers. Dintre cei cu platfus numai 2% resimt dureri, şi pentru ei trebuie să se apeleze la terapii. În materie de platfus, sunt inutile, conform concluziilor şcolilor de medicină din Franţa, talonetele, încălţămintea ortopedică. În urma unor studii pe mii de copii francezi s-a tras concluzia că şi acele exerciţii de rulare a unui făcăleţ pe talpă sau apucarea cu degetele picioarelor a unei batiste, toate aceste exerciţii sunt şi ele inutile, fiindcă nu poţi să arcuieşti nişte oase dacă ele genetic nu sunt prevăzute să formeze bolta arcuită a tălpii. Iar în materie de picioare în formă de paranteze până la vârsta de un 1 şi jumătate, toţi copilaşii este normal să fie cu picoruşele crăcănate.

×
Subiecte în articol: special