Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
'Nu intelege mai nimic cel care vine prima data la Athos. Dupa cinci, sase drumuri, veti incepe sa pricepeti ceva… Dar abia de la al zecelea incolo puteti sa…' – sunt vorbe cu miez duhovnicesc, adresate de parintele Daniil Cotescu de la Manastirea Vatopedu lui Dan C. Mihailescu, asa cum le-a notat cunoscutul scriitor si critic literar in volumul aparut dupa un pelerinaj la Sfantul Munte. ('Oare chiar m-am intors de la Athos?', 2011)
Marturisesc ca mi-am insusit 'avertismentul' Parintelui Daniil, inainte de a porni in primul meu pelerinaj athonit, de parca mi-ar fi fost mie adresat. A lucrat ca un balsam peste emotiile mele de nevrednic pelerin in Gradina Maicii Domnului si s-a potrivit ca, odata ajuns si eu la Vatopedu, sa pot sa-i cer si eu vrednicului parinte roman cateva vorbe de ramas bun...
Dupa un drum nocturn de friguroasa Bulgarie de martie, zorii ne-au prins in vama elena. Un microbuz cu sapte pelerini spre Muntele Athos, cativa dintre ei fiind pentru prima oara in voiajul catre una dintre cele trei limbi de pamant care altcatuiesc marea peninsula calcidica. Totul a mers snur pana la intrarea in Grecia, dupa care o 'scurtatura' ad-hoc, din joaca pe harta tiparita, se transforma intr-o nedorita bucla de vreo 150 km. Dar nu-i nimic, asa e in calatorie, aduce farmec, un strop e suficient. Din pacate, grecii sunt departe de minime cunostinte de limba engleza, ne invartim in cercuri, facem opturi prin obscure localitati. Poate pentru ca mergem totusi la Athos, Maica Domnului ne trimite in cale un sofer care, pentru o parte din drum, merge in directia dorita de noi. Ne tinem dupa el si la o raspantie drumurile noastre se despart. Suficient ca sa prindem drumul corect pana la Uranopolis, micutul port in care se imbarca pelerinii catre manastirile Sf. Munte. Am coborat din microbuz pentru a alerga mai intai la biroul de pelerinaj, de acolo de unde trebuie sa ne ridicam Diamonitirionul. Este documentul care ne asigura intrarea pe Athos. Costa 25 de euro si il prezentam la urcarea pe vas, dar si la intrarea in fiecare manastire in care ne dorim sa ramanem peste noapte.
Mai scoatem 6 euro din buzunar pentru a ne plati biletul de feribot. Manastirea Dochiariu va fi primul nostru popas, acolo unde ajungem dupa aproximativ 40 de minute. 'Oare chiar am ajuns la Athos?' Amestec de bucurie si retorica, sentimente care irump si plaseaza intr-un plan secund oboseala drumului.
E plin de schele in aceasta milenara fortareata ortodoxa, remarc si o macara. Urcam pe cararea pietruita care porneste chiar din arsanaua manastirii, trecem si pe langa cativa portocali. Intram in curtea manastirii, ne lasam rucsacii in pragul pangarului si rugam un parinte sa ne deschida biserica. Ma uit in jur si imi vine sa ingenunchez: sunt pe un petic de pamant de cultura, civilizatie, spiritualitate bizantine.
Intr-un hrisov de la 1038, Manastirea Dochiariu este mentionata ca Manastirea Sf. Nicolae, a Dohiariului (dochiar = supravheghetor al magaziilor si beciurilor, n.r.) sau Dafni. In sec. XV-XVI manastirea s-a pustiit, dar a fost refacuta prin purtarea de grija a preotului Gheorghie din Adrianopolis, care s-a vindecat in chip minunat dupa ce a baut din Agheasma Sf. Arhangheli. Cheltuielile pentru reinnoirea manastirii au fost suportate de domnitorul Alexandru Lapusneanu si de sotia sa Ruxandra, care a rascumparat metoacele manastirii pe care le luasera turcii. Supravegherea lucrarilor a fost incredintata fostului episcop al Moldovei, Teofan.
Alexandru Lapusneanu este zugravit in biserica, impreuna cu cei doi fii ai sai, Constantin si Petru, si cu sotia lui, doamna Ruxandra. In dreptul domnitorului sta scris 'In Hristos cucernic si credincios domn al intregii Moldovlahii, Ioan Alexandru Voievod, si ctitor al acestei sfinte manastiri'. Inainte de Lapusneanu exista deja o lunga lista de domnitori romani care au sprijinit sfanta manastire athonita: Vlad Calugarul, Radu cel Mare, Sf. Neagoe Basarab etc. Dar celebra formula de sinteza a lui Nicolae Iorga ('Bizant dupa Bizant') poate ca tocmai aici, la Athos, capata inteles deplin. Documentele privitoare la relatiile dintre domnitorii romani si calugarii de la Athos atesta faptul ca voievozii Tarii Romanesti si ai Moldovei, continuand traditiile bizantine, au instituit la Athos cel mai indelungat patronaj cunoscut in istoria acestor locuri, patronaj care se intinde pe o perioada de 513 ani (1350-1863). Aceste constatari l-au determinat si pe episcopul P. Uspensky sa afirme, in sec. XIX, ca nici un popor nu a facut atata bine pentru Athos cat au facut romanii.
Sunt eu oare indreptatit sa ma simt 'acasa'? Raspunsul ramane suspendat pe undeva, neclar unde, de parca as avea o retinere sa-mi ofer un raspuns indraznet ca o necuviinta. Unul dintre tovarasii de drum ma trage de maneca, mergem la Paraclisul care gazduieste icoana Maicii Domnului 'Grabnic Ascultatoarea' (Gorgoepikousa). Ingenunchem cu totii pe dalele seculare si inaltam cate o fierbinte ruga, dupa nevoi si trebuinte, catre Maica Domnului.
E doar primul popas athonit si pe parcursul urmatoarelor zile aveam sa ne inchinam si la Xenofont, Sf. Andrei – Serai, Cutlumus ('Lavra cea Mare a Tarii Romanesti'), Vatoped, Prodromu, Schitul Lacu, Sf. Pavel, Dionisiu, Grigoriu. Cand distantele sunt prea mari intre manastiri, pandim trasee de microbuze si adeseori aflam soferi romani. Deja sunt poligloti, descurcandu-se lejer in greaca, rusa, engleza. E plin de muncitori romani la Sf. Munte, dorm pe la manastiri si schituri sau in Karyes, capitala Republicii athonite. De altfel, unul dintre muncitorii cu care ne interesectam ne asigura ca limba romana e 'prima limba' vorbita la Athos, dupa greaca.
In masura in care sunt locuri libere la manastiri, pelerinii sunt gazduiti gratis, pe cheltuiala manastirii. In schimb, exista 'obligatia' de a participa la toate slujbele, de a respecta programul, regulile fiecarei manastiri. Ce bine ar fi ca, indiferent de ora la care bate toaca de slujba, sa am elanul cu care ma indrept spre trapeza...
Cu exceptia lacasurilor romanesti (Prodromu si Lacu), toate manastirile de pe traseul nostru sunt grecesti. Singurul din grupul nostru care ar putea deslusi tipul slujbelor este Paul, gratie studiilor sale de teologie si implicarii in corul bisericii de la parohia bucuresteana de care apartine. Din fericire, intalnim monahi romani si pe 'la greci' si ne informeaza in legatura cu programul zilei, randuiala slujbelor. Ceasuri, Pavecernita, Acastistul Maicii Domnului, Sf. Liturghie... sfintele slujbe in limba greaca sunt bogate in cantari care farmeca, linistesc, inalta. Fie ca parte dintr-o vecernie inceputa pe la ora 17:00, fie dintr-o slujba de noapte, de la 4 sau 5 dimineata. Si totusi, limba straina e un obstacol, ceea nu se poate spune si in cazul 'evangheliei zugravite'. Istorie, scoli, perioade ale iconografiei bizantine se pot deslusi in fiecare manastire athonita, straturi peste straturi, dupa cum au intervenit zugravii si iconarii din alte vremuri, adeseori potrivnice tihnei dupa care tanjeau monahii.
Iarasi ma trezesc spunand 'acasa!' odata ajuns in fata portilor de la Prodromu, cel mai important schit romanesc de pe Sfantul Munte, in care a carui arhitectura recunosti cu usurinta Tismana sfantului Nicodim cel Sfintit. Si aici ne intampina parintii cu ouzo, rahat si apa proaspata, iar in camera in care suntem gazduiti peste nopate, bustenii trosnesc in sobita. Sunt cel mai fericit pentru ca o raceala m-a luat cu asalt si nu vreau sa devin o povara pentru restul grupului. Febra invinge insa oboseala drumului si rasucesc cearsaful sub mine. Scot lanterna din rucsac si mai rasfoiesc din volumele pe care le-am purtat cu mine: 'Romanii si Muntele Athos' (Ed. Lucman – 2007), 'Sf. Munte Athos' antologia realizata si tradusa de neobositul parinte Stefan Nutescu de la Schitul Lacu (Ed. Evanghelismos – 2011) sau numere mai vechi din 'Lumea Credintei', cu istorii ale icoanelor facatoare de minuni ale Maicii Domnului, aflate la Athos.
Ca si la alte manastiri din pelerinajul nostru, alarma de la telefonul mobil suna inainte de toaca si cei mai vrednici din grupul nostru se pregatesc pentru slujba de noapte. Ajung si eu ceva mai tarziu si constat ca nu suntem singurii pelerini (romani) la Prodromu. Unii sunt veniti din tara, altii de prin Germania, dupa cum aveam sa aflam in cursul zilei. Ne intalnim in acest punct marginas al Sf. Munte cu vanturi care sufla salbatic. Vanturi care pun in miscare si cateva eoliene montate de harnicii parinti romani, dar in acelasi timp ne scutesc urechile de ureletele sacalilor. Am vazut si noi, pe lumina, cativa sacali care dadeau tarcoale manastirii. Vantul de dincolo de zidurile bisericii si slujba in limba romana care ne invaluie, asa cum suntem risipiti in pronaos si naos.
Pare foarte departe 'al zecelea drum', dar mi-a povestit mie unul din tovarasii de pelerinaj, dupa o experienta athonita anterioara: 'Frate, aici se intampla minuni la tot pasul!'.
Citește pe Antena3.ro
