x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Poetul, vedeta, copilul, cântăreţul, neînţelesul

Poetul, vedeta, copilul, cântăreţul, neînţelesul

de Sebastian S. Eduard    |    18 Sep 2009   •   00:00
Poetul, vedeta, copilul, cântăreţul, neînţelesul

Ce s-ar putea scrie despre Michael Jackson? România s-a aliniat presei internaţionale şi a "stors" cât mai mult din acest subiect. Lucruri au rămas, totuşi, nespuse sau spuse cu jumătate de gură.



Amănunte inedite despre viaţa sa, insistând asupra copilăriei care i-a marcat destinul, concertele din România, versuri aparţinând poetului Michael Jackson precum şi povestea celor mai importante cântece din cariera sa - iată numai câteva dintre temele pe care noua Ediţie de Colecţie Michael Jackson, care va apărea luni, 21 septembrie, vă îndeamnă să reflectaţi.

"Exigenţa tatălui său în privinţa repetiţiilor şi a mişcărilor de dans, repetiţiile interminabile, bătăile înfiorătoare dacă greşeau paşii de dans sau melodiile aveau să îl marcheze emoţional pentru totdeauna pe interpretul căruia în 1989 i s-a acordat un premiu aparte: «Artistul deceniului» - Elisabeth Tylor numindu-l, pe bună dreptate, rege al muzicii pop", scrie Luminiţa Ciobanu. "De nenumărate ori mă trezesc în postura de fan Michael Jackson, deşi n-am fost niciodată genul înrăit, care să nu rateze vreo noutate despre megastar, care colecţionează fotografii înfăţişându-l pe acesta, care bate lumea, pentru a putea fi alături de idol în spectacolele sale. Moartea lui Michael Jackson m-a pus, poate şi datorită meseriei pe care o blamez aici, în postura de scormonitor de suflete. M-a adus în situaţia de a citi din ce în ce mai mult despre Michael, din cele mai variate surse. Şi de a separa, instinctiv, adevăruri şi minciuni, fără a avea pretenţia corectitudinii. Moartea lui mi-a deschis apetitul pentru viaţa lui", se destăinuie Marina Constantinoiu.

Fan adevărat al lui Michael Jackson, Alex Năstase trece în revistă şi spune povestea fiecărui cântec prezent pe albumul oferit de Jurnalul Naţional. Date statistice, densitate de informaţii şi bârfe - iată ce ne oferă toate aceste poveşti. "Potrivit lui Quincy Jones, piesa «Bad» a fost scrisă de Michael în ideea de a fi înregistrată alături de Prince, foarte în vogă şi el la mijlocul anilor '80. Pentru că ziarele de scandal fabulau pe tema rivalităţii celor doi, imaginând tot felul de conflicte, Michael a încercat să-l convingă pe Prince să ia parte la cântec. Potrivit lui Jones, Prince a ascultat demo-ul piesei şi a fost foarte încântat de ce a auzit. «Nu ai nevoie de mine în piesă, Michael! Va fi un hit şi fără mine!», i-ar fi spus Prince, refuzând oferta de colaborare."

RECORDURI
Alex Revenco listează într-o pagină specială cele mai importante albume din cariera lui Michael Jackson, dar nu uită nici de recordurile din cariera acestuia:

"Cu 14 premii Grammy, 22 American Music Awards, 12 World Music Awards şi peste 750 de milioane de discuri vândute în întreaga lume, Michael Jackson este un artist inegalabil. Nimeni nu a reuşit să înregistreze treisprezece recorduri omologate de Guiness Book, ce includ statutul de Most Successful Entertainer of All Time. Mai mult, un alt record de neegalat este acela de a fi susţinut nu mai puţin de 39 de acţiuni de binefacere, prin donaţii şi sponsorizări".

În fine, Anca Aldea ne aduce aminte de cronologia morţii artistului. De la telefonul dat la 911, joi, 25 iunie, ora 12:21, până la înmormântarea de la 3 septembrie, trecând - cum se putea altfel - prin toate controversele celor 70 de zile care s-au scurs între deces şi înhumare.

Michael Jackson, pe Casa Presei Libere
Toţi cei care l-au iubit pe Michael Jackson sunt invitaţi în Piaţa Presei Libere pentru a-i aduce un ultim omagiu Regelui Pop. Duminică, la ora 18:30, fanii artistului vor putea urmări primul concert susţinut de megastar în România, într-o proiecţie inedită pe Casa Presei Libere. Fanii cântăreţului vor fi şi primii care vor putea achiziţiona CD-ul "Michael Jackson - Number Ones", care va fi lansat oficial luni, 21 septembrie, numai împreună cu ediţia specială de colecţie a Jurnalului Naţional.
5225-101930-copmj.jpg

"Number Ones": piese una şi una

Aşa cum ne-am obişnuit, Ediţia de Colecţie oferită de Jurnalul Naţional este una care se citeşte şi se ascultă. De aceea, materialul printat este însoţit de poate cea mai bună compilaţie cu muzica lui Michael Jackson. O compilaţie care conţine nu mai puţin de 18 piese, cele mai importante ale artistului, cele care au fost "Number One". Aşa se cheamă şi albumul, "Number Ones", pentru că aici sunt prezente piesele "Don't Stop Till You Get Enough", "Rock With You", "Billie Jean", "Beat It", "Thriller", "Human Nature", "I Just Can't Stop Loving You", "Bad", "The Way You Make Me Feel", "Dirty Diana", "Smooth Criminal", "Black Or White", "You Are Not Alone", "Earth Song", "Blood On The Dance Floor", "You Rock My World", "Break Of Down", "One More Chance". În plus, o secţiune specială a Ediţiei de Colecţie vă prezintă şi versurile pieselor care apar pe CD.

"Înainte de a mă judeca
Străduiţi-vă să mă iubiţi,
Cercetaţi-vă sufletele şi întrebaţi-vă
Dacă vă puteţi imagina copilăria mea"

"Oamenii mă cred straniu,
Fiindcă iubesc lucrurile simple...
Mi-a fost scris să caut o compensaţie
Pentru copilăria pe care nu am cunoscut-o"

"Chiar de n-aş fi măcar o dată-n frunte
De n-aş urca în vârf pe-al omenirii munte
Să fiu doar un biet număr dintr-o gloată
Tot aş muri cu inima-mpăcată"

"În cel din urmă ceas
Tot ce mi-a mai rămas
E să fiu om, să pot înfrunta
Tot ce destinul pune-n calea mea
Să fiu numit, drept, fără de tăgadă,
Fărâmă din a Domnului plămadă"

×
Subiecte în articol: special