"Procesul CPEx": între genocid şi puşca de tir

Câţiva dintre "Baronii roşii" care au condus cândva destinele României socialiste erau cu adevărat pasionaţi de arta cinegetică. La vremea sa, Ion Gheorghe Maurer a fost un vânător deosebit de iscusit. Şi nu a fost singurul.

Cei care i-au stat în preajmă relatează că Nicolae Ceauşescu era, de asemenea, un trăgător de elită, ahtiat după trofee spectaculoase, evaluate de cele mai multe ori la punctajul maxim. Dincolo de pasiune, participarea la partidele de vânătoare, organizate periodic de "Nea Nicu", devenise cu timpul un soi aparte de sarcină de serviciu, aproape obligatorie pentru tovarăşii cu funcţii de răspundere din ierarhia superioară de partid şi de stat. Acum, după două decenii, nu avem de unde să mai ştim cât din prezenţa lor acolo era pasiune reală, cât obligaţie de serviciu, cât snobism şi cât dorinţă de a intra în graţiile "şefului cel mare". Sigur este un lucru: armele etalate în asemenea ocazii trebuiau să fie cât mai precise şi mai spectaculoase. Şi, dacă se putea, cât mai occidentale. Toate au mers strună, iar vânătorile fastuoase s-au ţinut lanţ până în decembrie 1989, când toţi au fost scoşi din circuitul puterii. Cei mai apropiaţi dintre colaboratorii ceauşeştilor, membri CPEx, au luat drumul puşcăriilor.

În scurt timp, casele acestora, păzite cândva de miliţieni înarmaţi până-n dinţi, au fost invadate de procurori care le-au scotocit meticulos, în percheziţii care s-au ţinut lanţ. Incluse în Dosarul penal nr. 88/P/1990, procesele-verbale încheiate cu acele ocazii descriu pe larg averea "Baronilor roşii", inclusiv armele lor de vânătoare.

După o inspecţie amănunţită, anchetatorii au ajuns şi în subsolul casei lui Paul Niculescu-Mizil, unde într-un dulap metalic s-au găsit mai multe puşti. Procesul-verbal al percheziţiei menţionează: "O armă cu aer comprimat, calibru 4,5 mm, marca Slavia; O armă cu glonţ, cu două ţevi, calibru 9,3 mm, marca F.Sogia Ferlachi; O armă cu alice cu două ţevi, calibru 9,3 mm, marca Buhag Suhl; O armă cu alice, calibru 12 mm, marca Poldi-Electro; O armă cu glonţ, calibru 8 mm, marca ZB.

Dar şi o armă cu glonţ, calibru 5,6 mm, marca UMC". Acestora li se adăugau muniţia aferentă, 720 de cartuşe şi proiectile diferite. După cum vedem, Mizil avea mai ales arme de calibru superior, semn că prefera vânatul de mari dimensiuni şi nu-şi pierdea timpul cu iepuri sau păsărele. Conform actelor oficiale, el avea permis port armă din 1981, astfel că deţinea toate aceste arme în mod legal. Totuşi, procurorii au decis confiscarea carabinelor şi a muniţiei, care au fost depuse la "Camera de corpuri delicte a Serviciului Independent de Arme, Muniţii şi Substanţe Toxice a IGP".

Intelectual rafinat şi scriitor de un real succes în acea periodă, Dumitru Popescu, căruia i se mai zicea şi "Dumnezeu", nu era un fanatic al armelor, iar participarea la partidele de vânătoare părea a fi, pentru el, doar un soi de "anexă la contractul de muncă". Fără multe detalii tehnice, procesul-verbal întocmit la percheziţia din casa lui menţionează: "O carabină de vânătoare; o carabină Franz Sona Verloch; o armă de vânătoare Soner Fortuna, calibru 12 mm". Lor li se adăugau altele două, mai curând nişte jucării "pentru oamenii mari": "O armă cu aer comprimat, marca Pionier, calibru 4,5 mm" şi "o armă de calibru redus, demontabilă în trei piese, fără marcă". Pentru toate acestea, la faţa locului
s-au găsit şi 235 de cartuşe de mărci şi calibre diferite.

Alt fost membru CPEx pasionat de vânătoare era Gheorghe Pană. Dar în privinţa lui documentele Dosarului penal nr. 88/P/1990 menţionează doar "şase arme de vânătoare şi 258 de cartuşe de diverse calibre".
Singurul CPEx-ist căruia armele de foc i-au purtat cu adevărat ghinion este Gheorghe Oprea, care, culmea, pare a fi fost unul dintre puţinii demnitari care nu erau atraşi de vânătoare, motiv pentru care nici nu avea permis port armă.

Dar asta nu l-a ferit de un nou capăt de acuzare, datorită unei arme găsite în casa lui la percheziţia din 10 ianuarie 1990. Procesul-verbal întocmit atunci pare a demonstra că Oprea era pasionat mai curând de aparatura electronică. În acest sens, anchetatorii enumeră: "Un videocasetofon Akay şi 12 videocasete; un televizor Telecolor; patru radiocasetofoane de diverse mărci; un pik-up Philips plus staţie electronică de provenienţă iugoslavă şi un magnetofon Philips". Spre ghinionul lui, tot acolo s-a găsit însă şi "o armă de vânătoare calibru 5,6 mm fără marcă şi fără serie".

Cei care anunţă acest lucru, pe 17 ianuarie 1990, sunt poliţiştii de la Serviciul Independent de Arme, Muniţii şi Substanţe Toxice din IGP. Menţionând că fostul demnitar nu are permis de port armă, poliţiştii atenţionează Procuratura că "fapta sa întruneşte elementele infracţiunii prevăzute de articolul 279 din Codul Penal". Mai competent decât poliţiştii, procurorul militar Teodor Jipa stabileşte: "Inculpatul Gheorghe Oprea, arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de genocid şi subminarea economiei naţionale, deţinea, fără autorizaţie, o armă de tir, fără serie, producţie RSR (Cugir), fără încărcător".

Degeaba a explicat Oprea că "am primit această armă în anul 1973, de la Gheorghe Bodur, fost director general în Ministerul Industriei şi Construcţilor de Maşini. Arma mi-a fost făcută cadou din partea Uzinei Mecanice Cugir, cu menţiunea că este armă de tir, şi nu de vânătoare. Ştiind că este armă de tir, şi nu de vânătoare, am considerat că nu este nevoie de autorizaţie ori de permis de deţinere". Pledoaria lui a fost zadarnică, iar procurorul a decis "extinderea urmăririi penale faţă de inculpatul Gheorghe Oprea pentru infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor". Faptă pentru care el a şi fost judecat şi condamnat.

Olteanu, generalul vânător
Fost ministru al Apărării Naţionale, Constantin Olteanu avea toate motivele să fie obişnuit cu armele de foc. Revoluţia l-a prins în funcţia de secretar al CC al PCR, motiv pentru care a fost arestat chiar în ziua de 22 decembrie 1989. Iar pe 24, când, aflaţi la Târgovişte, soţii Ceauşescu mai aveau de trăit doar o singură zi, casa generalului a fost percheziţionată amănunţit, ocazie cu care printre obiectele care alcătuiau averea fostului demnitar s-au găsit şi arme. Procesul-verbal întocmit atunci menţionează: "Una puşcă ZB, calibru 7,64 mm; una puşcă IJ 58 M, calibru 12 mm, şi o puşcă IJ 27, calibru 12 mm". Tot acolo s-a găsit şi o mare cantitate de muniţie, dintre care 49 de cartuşe de război pentru carabina tip ZB, 210 cartuşe de vânătoare Rottweil-calibru 12 mm, 58 de cartuşe Gevelor-cal. 12,68 de cartuşe Skeet-calibru 12 mm, în total 470 cartuşe de tipuri şi calibre diferite. Procesul-verbal a fost întocmit într-o perioadă în care situaţia politică din România nu era prea limpede, fapt reflectat chiar de antetul său: PCR, Comitetul Municipal Bucureşti. Iar conform documentului oficial, "procesul-verbal s-a încheiat în 4 exemplare, dintre care 3 au ajuns la Secţia Gospodăriei de Partid şi unul la Statul Major al Gărzilor Patriotice".